Necredinta cronica

    Multe biserici, la ora actuala, zac intr-o forma de necredinta cronica. Ele, intr-un fel, asteapta, dar,
in acelasi timp, nu mai asteapta nimic de la Domnul si, in mod natural, Domnul nu face nimic. Din cand in cand, cu mare greu, cate o persoana e adaugata la numarul bisericii. Dar libertatea, stralucirea, bucuria si dragostea adevaratului crestin care crede in Dumnezeu lipseste tot mai mult dintre noi. Ba ne si temem sa ne exprimam bucuria asa cum o simtim pentru a nu sifona personalitatea tristomanilor si a cioclilor din biserici.

    Vocea necredintei tasneste din psihologia non-asteptarii, a obisnuitului. Asta este marea noastra problema astazi: psihologia platitudinii. Mergem la biserica si ne asezam pe scaun, ne rugam, cantam si ascultam, dar ce facem pentru a ne inflacara? Pe cine sa aducem? La cine sa ne uitam? Si in tot acest timp uitam ca Iehova e prezent. "Eu sunt Iehova-Shama; Eu Sunt in mijlocul vostru. De ce nu priviti la Mine?" Dar cine mai are timp sa creada azi in Dumnezeul Bibliei care este neschimbat???

    "Eu Sunt steagul victoriei tale". Dar noi zicem "Oare cat o sa ma coste?" Cat costa o trezire spirituala? Absolut nimic si absolut totul!!! Nu te costa nici o centima, dar in acelasi timp te va costa tot ce ai. Nu poti importa trezirea spirituala, aducand pe cineva cu avionul din alta tara. Cati predicatori despre care am auzit lucruri deosebite invitam sa ne predice in biserici, cu scopul ca doar, doar, se va petrece ceva si la noi. Dar gresim urat de tot si aici. Ei vin, ne predica bine, se predau cateva suflete, le botezam si pe urma si sufletele acelea devin reci ca noi. Dar sa stiti ca inca nu am vazut sa iasa nimic din importul spiritual. N-am vazut sa iasa ceva incercand sa-L importam pe Dumnezeu. El nu zboara cu Boing 747 sau intr-un turbo-jet!!! Ci El spune: "Eu Sunt Iehova; Eu Sunt cu voi. Sunt acolo unde sunteti si voi; Eu acum sunt aici. Cheama-Ma!!!"

    "Dar tu nu M-ai chemat Iacove" spune Isaia 43:22. "Caci te-ai obosit de Mine, Israele!" In alte cuvinte, noi ne-am plictisit de Atotputernicul, de Marele Iehova, chiar daca nu vrem s-o recunoastem verbal, dar practic cam asa este. Asta se poate numi, psihologia plictiselii. A.W. Tozer spune: "Nu ezit sa afirm ca mare parte din ceea ce se petrece azi in numele crestinismului este pur si simplu plictiseala". Dumnezeu spune: "De ce nu Ma chemi pe Mine? Sunt aici si sunt gata sa te ajut. Voi face aceste lucruri pentru tine". Vocea necredintei spune: "Nimic nu se va schimba asa ca n-are sens sa mai incerci". Dar vocea lui Iehova spune: "Iata, voi face ceva nou si-i gata sa se intample... Voi face un drum prin pustie si rauri in locuri secetoase" (Is. 43:19).

    Necredinta este logica si normala pentru natura umana. Dar oamenii credintei au si ei logica, o logica care este superioara logicii naturale/firesti; au o logica spirituala care pare nebunie pentru cei necredinciosi, chiar daca ei se numesc crestini. Necredinta este logica in intregime, dar e caracterizata de psihologia rutinei, de psihologia normalului, a obisnuitului. Adica, nu se va petrece nimic, chiar daca ne rugam; si uite-asa traim intr-o necredinta cronica. Sau chiar daca cantam si ne rugam sau chiar daca zicem ca credem, credinta aceea este mai mult necredinta. Deseori suntem ca batranica aceea crestina care era tare credincioasa si era nelipsita de la biserica. Dar pentru a ajunge la biserica trebuia sa treaca peste un deal. Intr-o zi, a venit un predicator vizitator si i-a vorbit despre puterea credintei si ea a hotarat sa creada ca se pot muta muntii cand ai credinta. S-a pus intr-o sambata seara pe genunchi si a zis: "Doamne eu cred in Tine, fa ca maine dimineata sa nu mai fie acest deal aici. Doamne, cred si-Ti multumesc." A doua zi dimineata s-a trezit si curioasa foc a dat repede perdeaua la o parte si a vazut ca dealul era tot acolo si a murmurat: "Am stiut eu ca nu o sa se intample nimic." Necredinta cronica!

                                                               Daniel Cocar-Viata pozitiva (pag. 157-159)

De ce tace Dumnezeu?

    In  lume se intampla lucruri groaznice!

    Mergeam odata pe strada in Essen - era, cred, in anul 1937 - cand ma intampina un baiat de saisprezece ani extrem de tulburat. Intrucat il cunosteam din lucrarea printre tineri, l-am intrebat: "Ce sa intamplat cu tine?" Mi-a raspuns: "M-au dus cu forta la spital si m-au sterilizat pentru ca mama mea este evreica. Si cand am venit acasa, parintii mei fusesera ridicati." Si nu i-a mai revazut niciodata. Tatal a fost ucis. Mama a ajuns la Auschwitz in lagarul de concentrare. Nu l-am putut ajuta pe baiat decat sa ajunga in Olanda. De acolo a plecat in America. Insa nu voi uita niciodata imaginea acestui baiat tulburat, zguduit: "Pe mine m-au dus cu forta la spital, si m-au sterilizat pentru ca mama mea este evreica. Si cand am ajuns acasa, parintii mei fusesera ridicati." Si ceva asemanator s-a intamplat de milioane de ori. Atunci aparea intrebarea: "Si Dumnezeu?" "Unde-i Dumnezeu?" "N-are nimic de spus la asta?" " De ce tace Dumnezeu?"

    In Köln un nebun a patruns intr-o scoala cu un aruncator de flacari: a omorat doisprezece copii! Di cineva se intreaba atunci: "Si Dumnezeu?" - "De ce tace Dumnezeu?"

    Sau ma gandesc la o tanara femeie care are cancer. Se stinge incet dintre copiii ei, in chinuri groaznice. Cine vede asemenea grozavii, acela trebuie totusi sa intrebe: "Si Dumnezeu?" "De ce tace Dumnezeu?"

   Exista multi oameni care pot acum sa-si povesteasca istoria si in incheiere sa intrebe: "Si Dumnezeu?" - "Unde a fost Dumnezeu?" - "De ce tace Dumnezeu?"

    Iubitul nostru poet german Friederich Schiller a compus odata o "oda bucurie": "Bucurie, fiica mandra, din a zeilor gradina." Si apoi vine versul: "Va fi stand un Tata bun, peste lumile solare." Totusi omul de azi e ispitit sa spuna: "Nu se poate sa stea un Tata bun, peste lumile solare."

    Cui i se intampla asa ceva, cine ajunge sa puna intrebari ca: "Unde este Dumnezeu?" - "De ce ingaduie El asta?" - "De ce tace El la toate lucrurile acestea groaznice?" ajunge poate la punctul unde survine gandul periculos: "Poate ca nu exista nici un Dumnezeu?! Poate ca cerul e gol?! Poate ca ateismul e totusi adevarat?!" Prieteni, cui ii vin asemenea ganduri, acela trebuie sa se-nfioare. Caci daca aceasta ar fi devarat, daca n-ar exista nici un Dumnezeu, atunci ar fi ceva ingrozitor. Atunci noi oamenii - noi fiarele - am fi lasati singuri. Atunci am fi ca niste copii rataciti, care nu mai gasesc drumul spre casa. Sa nu existe nici un Dumnezeu? Ar fi groaznic! Cand oamenii imi spun: "Sint ateu!" atunci zic: "Nici nu banuiti ce spuneti prin aceasta! Deasupra noastra nimic! Lasati singuri! Singuri unii cu altii!" Nimic nu e mai groaznic pentru om ca omul, nu-i asa? Romanii au avut un proverb: "Homo homini lupus". Asta inseamna: "Omul este un lup pentru celalalt" - groaznic!

    Nici nu pot spune de cate ori in calitatea mea de pastor am auzit propozitia aceasta: "Cum poate Dumnezeu sa ingaduie asa ceva? De ce tace Dumnezeu la toate astea?" Si pentru ca am fost intrebat aceasta de atatea ori, as vrea acum sa va raspund.

    Dar mai inainte trebuie sa va spun: Eu nu sint secretarul intim al lui Dumnezeu. El nu mi-a incredintat planurile Lui si nici nu mi le-a dictat in steganograme. Intelegeti? In sine e cam prosteste sa intrebam asa, ca si cum am putea intelege pe Dumnezeu. Dumnezeul, pe care eu Il pot intelege, n-ar fi mai sus ca un decan sau un episcop. Pe aceia ii mai pot intelege. Dar acela n-ar fi Dumnezeu pe care l-as putea intelege. Dumnezeu spune odata in Biblie: "Gandurile Mele nu sint gandurile voastre, si caile Mele nu sint caile voastre". E cat se poate de clar.

    Dar am capatat totusi din Biblie cateva cunostinte si as vrea acum, cat de bine pot, sa va raspund la intrebarea: "De ce tace Dumnezeu?".....

                                                                                                  Wilhelm Busch - Isus destinul nostru

   

Rolul incercarii - Rabdare in vreme de confuzie

          Rolul incercarii

   

"Dupa aceste lucruri, Dumnezeu l-a pus la incercare pe Avraam." (Genesa 22:1) Asa incepe istorisirea. Primul lucru pe care il face autorul este sa ne asigure ca Isaac este in afara oricarui pericol. Noi avem o perspectiva pe care Avraam nu o avea. Stim ceva ce el nu stia.

     Ai trecut vreodata printr-un test foarte greu?

     Un student constiincios la facultatea de biologie transpira un semestru intreg in anticiparea examenului final extrem de dificil de la ornitologie. Facand ceea ce el considera un ultim efort, intra in sala de examen emotionat, insa ramane socat. In sala nu exista nici o carte albastra de teste, nici un test grila - doar douazeci si cinci de poze inserate pe perete. Si nici macar nu sunt poze cu pasari frumos colorate, ci poze cu picioare de pasari. Testul consta din identificarea pasarilor privind plansele cu picioarele lor.

     "E o nebunie, protesteaza studentul. Nu se poate asa ceva".

     "Ba da, se poate, ii raspunde profesorul. Acesta este examenul vostru final".

     "Ei bine, atunci refuz sa-l dau, raspunde studentul, vadit frustrat. Mai bine plec".

     "Daca pleci, sa stii ca vei cadea la examenul final".

     "N-aveti decat sa ma cadeti", raspunde studentul, indreptandu-se spre usa.

     "Bine, esti cazut. Spune-mi numele tau", cere profesorul.

     Baiatul isi ridica pantalonii, isi scoate pantofii din picioare si-i spune: "Spuneti-mi-l dumneavoastra!"

     Un test este o experienta dificila prin care o persoana isi dezvaluie adevaratele valori, credinte si angajamente. Cuvantul test este un cuvant foarte important in Vechiul Testament, iar modul in care este folosit dezvaluie ceva despre cum se dezvolta rabdarea.

     1. Este folosit numai cu referire la oamenii lui Dumnezeu, niciodata cu referire la pagani.

     2. Li se aplica numai oamenilor credinciosi, niciodata celor necredinciosi.

     Incercarea le este rezervata celor care sunt intr-un legamant cu Dumnezeu. Desi este dureroasa, incercarea este un act de dragoste. Suferinta serveste ca un test al credintei noastre. Iacov scria: "Stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare. Dar rabdarea trebuie sa isi faca desavarsit lucrarea, pentru ca sa fiti desavarsiti, intregi si sa nu duceti lipsa de nimic." (Iacov 1:3-4)

     O Voce il striga: "Avraame!"

     Si Avraam raspunde: "Iata-ma." Avraam nu vrea sa spuna unde este. El mai auzise Vocea aceasta inainte. Aceasta Voce i-a facut cele mai minunate promisiuni pentru viitorul sau. I-a cerut cel mai greu lucru pe care l-a facut vreodata.

     Vocea i-a spus sa-si paraseasca tara in care locuia, si el a ascultat.

     Vocea i-a spus ca el avea un legamant cu Dumnezeu si ca El ii va da un semn al acestei relatii. Avraam avea sa fie circumcis. Si a fost. (Probabil ca s-a intrebat de ce nu a putut fi vorba despre o strangere de mana sau de un inel special, dar a ascultat.)

     Vocea i-a spus ca el si sotia lui vor avea un copil, desi varstele lor adunate ajungeau la 190 de ani. El a ras. Dar se pare ca a ascultat din nou, deoarece Sara a ramas insarcinata.

     Acum Vocea se aude iarasi. Din cate stim, este ultima oara cand Avraam o aude pe pamant. Ii ceruse mai devreme sa renunte la tot ce avea si sa lase totul pentru o promisiune. Acum ii mai cere un lucru: Sa renunte la promisiune.

     Iar raspunsul lui Avraam este: "Iata-ma." Este un mod de a spune: "Nu voi incerca sa evadez sau sa ma ascund.  Sunt cu totul la dispozitia Ta."

     "Ia-l pe fiul tau, pe singurul tau fiu pe care-l iubesti, pe Isaac", nume care in ebraica inseamna "raset". Avraam si Sara au ras la inceput pentru ca nu au crezut ca mai pot avea copii, au ras pentru ca li se parea imposibil. Au ras pentru ca li s-a spus ca vor avea un fiu la o varsta mult prea inaintata pentru a se mai gandi ca pot avea copii. Iar dupa ce s-a nascut copilul, au ras pentru ca acum credeau. Radeau, pentru ca atunci cand mergeau la cumparaturi, Sara era singura mama care cumpara scutece si pentru copii si pentru varstnici. Radeau ca atat parintii, cat si bebelusul mancau legume fierte si maruntite, pentru ca nimeni din familie nu avea vreun dinte in gura.

           Rabdare in vreme de confuzie

      Dar acum Vocea vorbise pentru ultima oara, iar Avraam nu mai rade. Rasul a iesit din viata lui.

     El pierde acum visul vietii lui impreuna cu fiul sau. Dumnezeu ii promisese ca Isaac va fi inceputul unui neam mare din istoria omenirii. Acesta va fi marele experiment al lui Dumnezeu - o sansa pentru oameni de a trai ca o familie.

     Imagineaza-ti ca trebuie sa plantezi o biserica  pentru ca ai primit calauzire clara de la Dumnezeu in privinta aceasta. Nu doresti acest lucru insa, din ascultare, o faci. Petreci douazeci si patru de ani insingurat, la fel cum Avraam a petrecut inca douazeci si patru de ani fara copii dupa ce a primit promisiunea lui Dumnezeu. Nimeni nu vine la biserica ta nou plantata. La toate conferintele la care mergi, esti intrebat in repetate randuri: "Cati membri sunt in biserica ta?"

     "Doar eu", ai fost nevoit sa raspunzi. Un astfel de raspuns nu-ti va da ocazia sa fii invitat sa vorbesti in prea multe locuri.

     Apoi apare primul membru. Un singur membru. Toate visele tale pentru viitor, intreaga promisiune a lui Dumnezeu se concentreaza acum pe aceasta persoana. Apoi Vocea spune: "Ia-l pe acest om, du-l in parcare si omoara-l acolo."

     Singurul membru?

     Imagineaza-ti cum e sa-ti pierzi visul.

     Poti sa dai usor drumul la ce iubesti cel mai mult?

   Avraam traieste in acest chin timp de trei zile. Parca iti vine sa-i strigi: "Va fi bine in cele din urma. Dumnezeu nu este asa. El Se va ingriji de nevoile tale."

     Insa viata nu este chiar asa. Nu putem parcurge decat un capitol odata. Fiecare calatorie are un inceput, un cuprins si un sfarsit. Insa daca suntem doar la mijloc, nu avem voie sa stim cum va arata sfarsitul.

     Drumul spre Moria este foarte intunecat, mult prea intunecat pentru a vedea la mai mult de doi pasi inainte. Cei care rabda intunericul pot face aceasta doar prin credinta. Insa a merge prin credinta nu inseamna neaparat a pasi cu seninatate, fara nici o indoiala. Credinta poate fi dificila.

A merge prin credinta nu inseamna neaparat a pasi cu seninatate,

fara nici o indoiala. Credinta poate fi dificila.

A avea credinta nu inseamna a nu avea niciodata indoieli sau intrebari.

Inseamna a ramane ascultator.

John Ortberg--Viata pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna-O viata de rabdare pg.229-232

    

Presupunerea

     Fara a ne intreba prea mult, imbratisam speculatii absurde, cum ar fi teoria evolutionista a lui Darwin. Desi ma umileste sa recunosc acest fapt, trebuie sa marturisesc ca am fost candva adept al teoriei lui Darwin - stateam si eu in fata televizorului, incuviintand din capul meu sec ideea evolutiei. Am ascultat si eu oamenii de stiinta, cu parul valvoi si lungi la vorba, care-mi expuneau "fapt" dupa "fapt", fara un strop de esenta. Intr-adevar, acesti visatori cu imaginatie bogata s-au asociat cu desenatorii de desene animate pentru a ne transmite visurile lor sub forma desenelor. Accepta adevarul ca nu exista fapte pentru a-si sprijini povestea. Asculta-le limbajul deosebit: "Noi credem, presupunem, suspectam, ne gandim, banuim, poate, probabil, posibil." Chiar si Darwin, a carui teorie a evoluat in ceva ce el nu a spus vreodata, cu greu ar putea intelege cum s-a blocat lumea pe speculatiile lui. Darwin a scris: "Eram un tanar cu idei neformate. Am arunca cu indoieli, nedumeriri, sugestii, punand totul sub semnul intrebarii; si spre mirarea mea ideile parca ar fi luat foc. Oamenii si-au facut o religie din ele!" Buna alegere a cuvintelor. Ai nevoie doar de credinta oarba pentru a deveni un credincios al religiei evolutioniste. Trebuie doar sa iei tot ce ai fost invatat cu privire la aceasta teorie, drept litera de evanghelie. H.S. Lipson (profesor de fizica la Universitatea din Manchester, Marea Britanie) a spus: "De fapt, evolutionismul a devenit, intr-un fel, o religie stiintifica; aproape toti oamenii de stiinta au acceptat-o si multi sunt pregatiti sa-si ajusteze observatiile pentru a se potrivi cu aceasta teorie." 

Ia uita-te la acest articol din presa:

"Studiul originii omului a fost aruncat intr-un vartej de framantari in urma descoperirii faptului ca fiintele umane sunt, din punct de vedere genetic, aproape identice cu cimpanzeii si gorilele. Descoperirea i-a facut pe biologi sa rastoarne ideea acceptata ca omenirea s-a dezvoltat separat de maimute cu mai mult de douazeci de milioane de ani in urma, si ca din aceasta cauza s-a dezvoltat sub forma unor creaturi cu totul diferite. Biologii spun ca separarea a avut loc destul de recent - acum 5.000.000 de ani in urma: "Stramosii nostri sunt mult mai scunzi decat am crezut la inceput", spun ei. "Obisnuiam sa credem ca eram veri cu maimutele", spune profesorul David pilbeam, un antropolog de la Universitatea Harvard. "Acum devine tot mai clar ca suntem mai degraba frati si surori."

     Suntem mai degraba frati si surori cu maimutele? Aceasta este insulta la adresa acestor fapturi; in mod normal ele sunt blande, neavand nevoie de politie, pentru ca nu omoara si nu violeaza, cum procedeaza oamenii evoluati.

     Poate credinta ta se bazeaza pe o "dovada stiintifica" de genul datarii exacte cu ajutorul carbonului. Revista Science declara: "Scoicile unor melci in viata au fost determinate de metoda carbon ca avand varsta de 27.000 de ani" (vol. 224, 1984). Un articol de stiinta din Times (11 iunie 1990) intitulat "Geologii arata ca stabilirea varstei cu metoda carbon poate fi eronata" ar trebui sa-ti arate ca dovada stiintifica nu-si merita increderea.

     Daca crezi in evolutie, atunci raspunde la aceasta intrebare: primul peste care s-a tarat pe uscat avea branhii sau plamani? Daca avea plamani (de care avea nevoie pentru a respira pe pamant), atunci in ce fel s-au dezvoltat sub apa? Daca avea branhii (de care avea nevoie pentru a supravietui in apa) atunci nu ar fi supravietuit pe uscat mai mult de doua minute. Ar mai fiavut si alta problema: ar fi avut nevoie sa gaseasca o "ea" care ar fi dorit in mod similar sa se tarasca pe uscat in acelasi timp. Si ea ar fi avut nevoie de plamani, astfel, n-ar fi supravietuit mai mult de doua minute. Daca el ar fi fost singurul care a ajuns pe uscat si abia acolo i s-au dezvoltat plamanii, noua specie de pesti cu plamani ar fi disparut.

Pentru a fi un credincios al religiei

evolutioniste ai nevoie doar de

credinta oarba.

                            din cartea: Dumnezeu nu crede in atei - Presupunerea (pg. 74-76)

Umblarea cu Isus

    "... si au priceput ca fusesera cu Isus." Fapte 4:13b

  Fiecare Crestin trebuie sa fie imaginea Domnului Isus Hristos. Ati citit viata lui

Hristos, descrisa asa de minunat si cu elocventa, cea mai buna parte din viata lui Hristos este scrisa in cuvintele si actiunile poporului Sau. Daca suntem cu adevarat ceea ce pretindem a fi, atunci trebuie sa fim o imagine a lui Hristos.

  Lumea nu trebuie sa vada in noi doar o imagine vaga, ci sa exclame: "El o fost cu Hristos; o invatat de la El; umbla potrivit cu Omului sfant din Nazaret, El este evident in viata lui si in actiunile lui zilnice. Un Crestin trebuie sa fie curajos ca Hristos. Nu trebuie sa-ti fie rusine de credinta ta: ea nu te va dezamagi niciodata; mai degraba ia seama ca sa nu fii tu cel ce o dezamageste. Fii ca Isus, fii foarte curajos pentru Dumnezeul tau. Imita-L pe Isus intr-un duh de dragoste; gandeste cu dragoste, vorbeste cu dragoste, lucreaza cu dragoste, intrucat oamenii sa poata sa spuna despre tine: "El fusese cu Isus".

  Imita pe Isus in sfintenia Sa. Fusese zelos pentru Tatal Sau ceresc? Fii si tu asa; fa binele, oriunde mergi. Timpul pe care-l ai este foarte pretios: nu-l irosi. Oare, Isus, nu traise cu abnegatie, necautand propriul interes? Fii ca El. Nu fusese, Isus, devotat? Fii si tu fervent in rugaciunile tale. Nu se supuse Isus cu blandete inaintea Tatalui Sau? Supunete si tu Lui, in acelasi mod. Nu era rabdator? Invata si tu sa suporti. Dar mai mult decat orice lucru, pentru a semana in orice lucru cu Isus, iarta-ti vrajmasii, cum facuse El; si lasa, ca acele cuvinte a Stapanului tau, "Tata iarta-i caci nu stiu ce fac", sa rasune mereu in urechile tale. Iarta, caci numai asa vei fi iertat. Pentru a semana mai mult Lui, fa binele in loc de rau ("biruieste raul prin bine"). Si in orice lucru, traieste intr-un mod incat toti sa poata spuna despre tine: "El fusese cu Isus".

Trei conditii care trebuie indeplinite de cei care vor sa fie purtatorii de cuvant ai lui Dumnezeu

In Ieremia 15:16-21 descoperim trei conditii care trebuie indeplinite pentru a fi purtatorul de cuvant al lui Dumnezeu.

In primul rand: „Cuvintele Tale au fost bucuria si veselia inimii mele” (Ieremia 15:16). Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie bucuria si veselia inimii tale. Intocmai ca un om de afaceri care gaseste bucurie si veselie in a face bani, bucuria ta trebuie sa fie in a te adanci in Cuvantul lui Dumnezeu. Multi doresc astazi sa fie predicatori, insa acestia nu petrec timp sapand adanc in Cuvantul lui Dumnezeu si nu privesc Cuvantul lui Dumnezeu ca bucuria si veselia inimii lor.

In al doilea rand: „N-am sezut in adunarea celor ce petrec” (Ieremia 15:17). Cand altii din poporul lui Iuda petreceau si se distrau, Ieremia s-a dus retras pentru a fi singur cu Dumnezeu. Daca nu te disciplinezi sa stai departe de glumetii acestei lumi, nu vei putea fi niciodata purtatorul de cuvant al lui Dumnezeu. Nu spun ca umorul si glumele curate sunt un lucru rau. Dar multi credinciosi nu stiu cand sa se opreasca in astfel de aspecte – acestia glumesc tot timpul. Ieremia s-a asigurat ca nu petrece timp cu astfel de oameni.

In al treilea rand: Ieremia se plange lui Dumnezeu in versetul 18, spunand: „Doamne, pentru ce ma dezamagesti? Ai fost pentru mine un izvor inselator. Am venit la izvor crezand ca este apa acolo si nu este. M-ai dezamagit.” Domnul a spus: ”Sa nu-Mi spui asa ceva niciodata.” Dumnezeu l-a certat pe Ieremia pentru ca a rostit astfel de cuvinte de necredinta (Ieremia 15:19). Dumnezeu nu ne dezamageste niciodata. El nu este ca un izvor inselator. Ieremia se baza pe sentimentele lui si se uita la circumstante. Domnul i-a spus „Daca te intorci la Mine si renunti la obiceiul de a rosti cuvinte inutile (ca cele pe care le-ai rostit deja – nepasatoare, cuvinte inutile si cuvinte de necredinta) si te asiguri ca rostesti numai cuvinte pretioase (de credinta si bunatate), atunci vei fi gura Mea”.

Cati dintre voi doriti sa fiti gura lui Dumnezeu? Nu ma refer la a fi un predicator de predici moarte pe care le-ati gasit in vreo carte, ci la a fi purtatorul de cuvant al lui Dumnezeu. Daca doriti sa fiti un astfel de purtator de cuvant, atunci nu irositi timp in compania inutila a unor oameni, ci rascumparati timpul si petreceti-l in a sapa adanc in Cuvantul lui Dumnezeu. Lasa ca acesta sa fie bucuria si veselia inimilor voastre. Descotorositi-va de conversatii inutile si rostiti cuvinte de credinta intotdeauna si sa aveti numai cuvinte bune in toate discutiile voastre. Atunci Domnul va va face gura Lui. La Dumnezeu nu este partinire.

Cinci motive principale pentru care mulți credincioși nu sunt botezați cu Duhul Sfânt‏

Exista cinci motive principale pentru care multi credinciosi NU sunt botezati cu Duhul Sfant:

1) Au fost convinsi intelectual de vreun argument teologic de faptul ca au fost botezati cu Duhul Sant cand au fost nascuti din nou. Si, desi sunt infranti, fare putere, goi si fara roade, acestia continua sa creada aceasta inselare teologica.

2) Cred ca NU SUNT INDEAJUNS DE VREDNICI pentru a primi botezul cu Duhul Sfant. Adevarul este ca, cu cat mai nevrednic te simti si cu cat te vezi mai pacatos, cu atat esti mai potrivit de a primi Duhul Sfant – pentru ca darurile lui Dumnezeu le sunt date acelora care se simt cei mai nevrednici sa le primeasca. Daca te-ai pocait de pacatele tale nu conteaza cat de nevrednic sau de nepotrivit sau de nefolositor esti. Aleluia!

3) NU CRED ca Dumnezeu este un Dumnezeu bun – care da darurile Sale fara plata tuturor celor care I le cer. Acestia simt ca trebuie sa plateasca vreun pret – sa faca niste fapte bune, cum ar fi sa posteasca si sa se roage inainte ca sa poata primi.

Dar darurile lui Dumnezeu sunt date fara plata – fie ca este vorba despre iertarea de pacate sau de botezul cu Duhul. Nici unul dintre darurile lui Dumnezeu nu pot fi cumparate. Multi credinciosi cred ca si a avea credinta este un lucru dificil. Insa Isus a comparat credinta cu a bea (vezi Ioan 7:37,38...”SA BEA...CREDE”). A primi Duhul Sfant e la fel de usor ca a bea. Chiar si bebelusii stiu cum sa bea – si cei care sunt nou nascuti spiritual pot fi botezati cu Duhul Sfant. Asta se intampla in biserica primara – dupa cum citim in „Faptele Apostolilor”.

4) NU INSETEAZA. Nu sunt suficient de disperati. Isus a rostit pilda unui om care tot batea la usa vecinului sau, pana CAND A PRIMIT ce vroia. Apoi Isus a continuat spunand ca Tatal nostru ceresc de asemenea va da Duhul Sfant tuturor celor care au cerut, au cautat si au batut ca omul acesta (Citeste Luca 11:13 in contextul versetelor anterioare, incepand cu versetul 5).

5) ASTEAPTA O ANUME EXPERIENTA (vorbirea in limbi sau fiori etc), similara cu cea despre care marturisesc altii. Acestia nu sunt gata sa Il lasa pe Dumnezeu sa decida ce dar sau manifestare ar fi cea mai buna pentru ei. Duhul Sfant este primit doar prin credinta simpla.

Cere si vei primi (Gal.3:2; Luca 11:9-13). Nu astepta sentimente. Dar cere-I lui Dumnezeu sa iti dea siguranta ca L-ai primit. Lasa-L pe El sa decida cum iti va da aceasta siguranta. Nu ti-a dat El o asigurare ca pacatele ti-au fost iertate si ca esti copilul Lui? In acelasi fel, iti poate da o asigurare ca te-a umplut de Duhul Sfant. Nu de o experienta ai nevoie, ci de PUTERE (Fapte 1:8).

Asa ca: INSETEAZA – CREDE – SI PRIMESTE. Acum este timpul. Astazi e ziua salvarii.

"Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei si vei fi prefacut intr-alt om” (1 Sam.10:6).

 -Zac Poonen 

Ascultand pe Dumnezeu

           Cititi 2 Samuel 7:8-22

Dintre toti eroii din Scriptura, doar despre cativa se vorbeste asa de respectos ca regele David. Ce la facut asa de special? David insusi se intreba de acest lucru (2 Samuel 7:18). Cel mai bun raspuns e pur si simplu ca a fost un om ce a ascultat de Dumnezeu.

Este imposibil sa fim drepti daca nu ascultam de Tatal. Cand facem asa, dobandim calauzire divina, indrumare, disciplina si incurajare. Aceasta era cu siguranta adevarat despre regele pastor (Psalmul 63:1-8).

In Psalmi, primim o imagine frumoasa a vietii de rugaciune a lui David. Observa patru lucruri pe care le facea cand medita asupra lui Dumnezeu:

1. Revizuia trecutul. Desi David facuse cateva greseli serioase, acele timpuri grele au produs o umilinta necesara. Uitandu-se inapoi, in trecut, l-au ajutat sa-si aminteasca de credinciosia lui Dumnezeu.
2. A reflectat asupra caracterului lui Dumnezeu. Atunci cand ne concentram asupra atributelor Sale, intelegerea noastra despre El creste. Rezultatul este o relatie mai personala si mai interactiva.
3. David reaminteste promisiunile lui Dumnezeu. El stia ca Domnul i-a dirijat mereu pasii - cu mare succes.
4. A facut cereri Tatalui sau ceresc. Scopul lui Dumnezeu pentru noi nu este ca noi sa mergem singuri prin viata. El este mereu gata sa actioneze spre binele nostru.

Opreste-te un minut si gandeste-te despre cum interactionezi tu cu Dumnezeu. Daca timpul de rugaciune este dominat de vorbele tale, ar trebui facute unele modificari. Asa cum Domnul vorbise lui David, Dumnezeu are multe lucruri sa-ti spuna, daca ai lasa pur si simplu pe El sa vorbeasca.

Eliberarea de cadere perpetua‏

In cartea Judecatori citim despre 13 judecatori pe care Dumnezeu i-a ridicat in capitolele 3 pana la 16. Al paisprezecelea a fost Samuel despre care citim in 1 Samuel. Numele majoritatii judecatorilor nu sunt foarte cunoscute.

Primul judecator a fost un om numit Otniel, ginerele si nepotul lui Caleb (Judecatori 3:9). Aici scrie ca “Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecator in Israel” (Judecatori 3:10). Acest lucru se petrece frecvent in cartea Judecatori. Duhul Domnului a venit peste Ghedeon si Samson pentru a-I echipa sa conduca poporul lui Dumnezeu (Judecatori 6:34, 14:6). Doar ungerea Duhului i-a ajutat sa conduca Israelul. Doar aceasta ungere ne poate ajuta sa calauzim si sa conducem poporul lui Dumnezeu si astazi.

Poate suntem nascuti din nou si aceasta este cu siguranta lucrarea Duhului Sfant. Dar tot mai trebuie sa experimentam venirea Duhului Domnului peste noi pentru a ne imputernici sa-I slujim Domnului. Nu fi multumit cu o experienta emotionala pe care ai avut-o in vreo intalnire. Nu fi multumit vreodata cu vorbirea in limbi. Poti vorbi in limbi si totusi sa nu fi plin de Duh. Nu fi niciodata multumit fara puterea Duhului Sfant. Chiar Isus care a trait o viata perfecta timp de 30 de ani – care a fost nascut din Duh si care a trait in ascultare fata de Duhul Sfant timp de 30 de ani – a trebuit sa fie uns de Duhul Sfant inainte sa mearga sa-Si slujeasca Tatal. Cand S-a rugat in Raul Iordan, Duhul lui Dumnezeu a venit peste El. Urmeaza-I exemplul. Nici o cantitate de cunostinte sau daruri naturale nu pot fi un substitut pentru aceasta ungere. Si trebuie sa traim sub aceasta ungere in mod constant. Exemplul lui Samson este o reamintire tragica a felului in care putem fi umpluti la un moment dat si apoi, mai tarziu, sa pierdem aceasta ungere.

In timpul celor 40 de ani in care Otniel a condus Israelul a fost pace (Judecatori 3:11), dar Otniel a murit. Din nou, fiii lui Israel au facut ce este rau inaintea Domnului. Si, cand au facut ce este rau, Domnul a ingaduit regelui Moabului sa ii inrobeasca timp de 18 ani (Judecatori 3:14).

In cartea Judecatori vedem 7 astfel de cicluri – cadere urmata de pedeapsa urmata de ridicarea unui alt judecator prin care Dumnezeu aduce izbavirea. Multi credinciosi traiesc intr-un astfel de ciclu toata viata lor – cadere, pocainta, izbavire si cadere din nou si din nou si asa mai departe… Se invart in cerc intr-un ciclu nesfarsit. Se duc la o intalnire, sunt atinsi si se dedica. Cand intalnirea de trezire se termina, incep sa cada din nou foarte repede. Apoi, intr-o buna zi, un alt predicator vine, predica si oamenii sunt atinsi.

Oare este voia lui Dumnezeu pentru noi sa traim in acest ciclu nesfarsit? Cu siguranta, nu! Astazi putem avea Duhul Sfant cu noi tot timpul! In acele zile Duhul venea doar peste un lider si toti depindeau de acel lider, dar astazi noi toti putem sa primim Duhul Sfant si sa nu depindem de nici un alt om. Putem avea focul lui Dumnezeu arzand in inimile noastre tot timpul.

Dupa 18 de ani de robie fata de Moab, israelitii striga catre Domnul (Judecatori 3:15). Si Dumnezeu a ridicat un alt izbavitor pentru ei – Ehud. Al doilea judecator. M-am intrebat de ce au asteptat 18 ani inainte sa strige dupa eliberare din robie. De ce nu au strigat dupa o luna de robie? De ce astazi oamenii traiesc infranti de pacat timp de 18 ani (sau chiar 40 de ani in unele cazuri), inainte sa caute victoria impotriva pacatului? Nu stiu de ce. Dar se intampla peste tot in jurul nostru.

Ehud a subjugat Moabul si tara a fost nederanjata timp de 80 de ani (Judecatori 3:30). Dar apoi au cazut din nou si Dumnezeu l-a ridicat pe Samgar care a ucis 600 de filisteni cu un otig de plug. Acest lucru s-a intamplat cu siguranta prin ungerea Duhului, la fel ca povestea lui Samson de mai tarziu.

Apoi fiii lui Israel au facut ce este rau inaintea Domnului si Domnul i-a vandut in mainile lui Iabin, imparatul Cananului. Cananitii, pe care Israelul ar fi trebuit sa ii distruga, au acum un imparat si conduc peste Israel! Credinciosii ar trebui sa invinga pacatul. Dar in multe cazuri, pacatul ii invinge pe ei. Iabin avea 900 de care de fier si a oprimat Israelul timp de 20 de ani. Apoi au strigat catre Domnul si Domnul a ridicat-o pe Debora ca judecator peste ei (Judecatori 4:3,4).  

  -Zac Poonen 

Dumnezeu ne porunceste sa zidim o casa in care sa locuiasca El‏

Stim cu totii ca atunci cand intram in unele case nu ne simtim ca acasa. In vreme ce, in alte case, ne simtim ca acasa imediat ce intram. Acest sentiment e greu de explicat, insa cu totii il cunoastem.

O casa crestina ar trebui sa fie un loc in care Isus sa Se simta complet acasa. Asta inseamna ca se bucura de tot ce vede in ea. E multumit cu cartile pe care le citim, revistele pe care le cumparam, discutia dintre sot si sotie, lucrurile despre care vorbim, programele de TV la care ne uitam si toate celelalte lucruri. In multe case crestine, oamenii au versete biblice pe pereti. Dar Isus nu Se simte ca acasa acolo.

Va puteti imagina cum a anticipat Dumnezeu sa-i aduca impreuna pe Adam si Eva. Ce planuri minunate a avut pentru ei in calitate de Tata. A sperat ca ei urma sa aiba un camin minunat in care El urma sa fie mereu pe primul loc. Dar cat de repede a fost dezamagit Dumnezeu, Nu a fost manios, a fost trist. Cred ca exista multa tristete in inima lui Dumnezeu astazi cand se uita la starea multor familii crestine, unde nu exista pace, ci doar cearta. Acestia Se duc la Dumnezeu doar cand au probleme. Dar ca si crestini ar trebui sa fim diferiti. Dumnezeu nu este un numar de urgenta pe care il apelam cand avem dificultati. Nu, Dumnezeu trebuie sa fie centrul vietii noastre intotdeauna.

Cuvantul lui Dumnezeu ne-a fost dat exact ca un Manual de instructiuni pe care il primim atunci cand cumparam orice aparatura. Toti suntem atat de atenti sa urmam cu exactitate acele instructiuni. Daca ai probleme cu aparatul si il duci inapoi la producator, prima intrebare pe care ti-o pune este "Ai urmat instructiunile cu atentie si exact asa cum scrie acolo?" De fapt, in majoritatea certificatelor de garantie, este clar specificat ca garantia nu mai este valabila daca nu urmezi instructiunile intocmai ca in manual.

Totusi lucrul minunat in ceea ce Il priveste pe Dumnezeu este ca oricand mergem la El cu vietile noastre ruinate EL inca mai doreste sa le rectifice. Garantia Lui nu este doar pe un an! Ea tine o viata! Daca mergi la El cu viata ruinata, El o reface. Acesta este lucru minunat in ceea ce Il priveste pe Dumnezeu - El este un Tata iubitor. El este foarte, foarte interesat de vietile noastre si vrea sa fim fericiti pana in ziua in care Isus Se intoarce.

Va pot spune ca cea mai minunata viata pe care o putem trai este cea in care Isus este Centrul, in care totul este determinat de intrebarea "acest lucru Il face fericit pe Isus sau nu- felul in care ne petrecem timpul, in care ne cheltuim banii, si facem toate celelalte lucruri. Daca traim asa, atunci cand ajungem la sfarsitul vietii, sau daca Hristos Se intoarce inainte de moartea noastra, cand vom sta inaintea Lui, va spune "Bine rob bun si credincios". Atunci nu va mai conta ceea ce cred altii despre noi.

Una dintre caracteristicile omului este ca noi judecam dupa aparente. Asa am facut si eu multi ani, cand eram legalist. Dar acum imi dau seama mai mult ca Dumnezeu Se uita la inima. Este important sa ne amintim ca inima noastra este cea care trebuie sa fie mereu curata. Fie ca avem un palat drept casa sau o cocioaba - acesta este lucrul de importanta secundara - aparentele exterioare sunt de importanta secundara. Inima noastra este ceea ce atrage privirea lui Dumnezeu. Asa ca sa ne asiguram ca inimile noastre sunt un sanctuar - un loc sfant - in care Dumnezeu sa poata locui.  

   -Zac Poonen 

Pericolul de a face ce este bine dupa parerea ta‏

In Judecatori, capitolele 17 pana la 21, citim despre idolatria, imoralitatea si razboaiele din mijlocul israelitilor, care scot la iveala starea degradata a unei natiuni pe care Dumnezeu a ales-o sa fie reprezentantii Lui pe pamant. Acestia s-au cufundat la fel de adanc ca Sodoma si Gomora.

In Judecatori 17:7-13, citim despre primul caz de predicator profesionist platit care apare in Biblie. Acesta a fost gata sa mearga oriunde se platea mai bine sau unde avea mai multe privilegii si avantaje. Iata un levit care a fost de acord sa slujeasca drept preot la cel care a platit mai bine. A venit un afacerist care i-a oferit un salariu bun, un rand de haine noi in fiecare an si cazare si mancare gratuit. Predicatorul a semnat contractul imediat. Afaceristul care l-a platit a crezut ca Dumnezeu il va binecuvanta acum pentru ca a angajat un predicator care a absolvit scoala de leviti. Cat de asemanator este ceea ce se intampla astazi. Cineva ar putea sa creada ca aceasta este o poveste din secolul 21. Motivul acestei stari patetice este dat in versetul care preceda descrierea acestui incident: "Fiecare facea ce-i placea".

Si acest verset rezuma tot ce se petrecea pe vremea judecatorilor. Si aceasta afirmatie se repeta potrivit la sfarsitul acestei carti (Judecatori 21:25): "In vremea aceea nu era imparat in Israel. Fiecare facea ce-i placea".

Asa traiau israelitii in acele zile. Si asa traiesc multi crestini astazi. Isus nu este Imparat in vietile lor si prin urmare fac ceea ce le place. Cheltuie banii asa cum vor si traiesc cum vor. Predicatorii se duc acolo unde primesc o suma mai mare de bani. Toti traiesc fara vreo legatura cu voia lui Dumnezeu sau cu planul perfect al lui Dumnezeu pentru vietile lor.

Acum Dumnezeu ni L-a dat pe Isus Hristos ca Exemplu. Daca nu Il urmam pe El ca Rege si Imparat si noi putem sa sfarsim ca acei israeliti descrisi in cartea Judecatori.

   -Zac Poonen 

Ai platit datoria aceasta?

Nu toate datoriile au de-a face cu banii. Cand citim Romani 13:8 corelat cu versetul anterior (Rom 13:7), realizam ca a da cinste, repect si acultare sunt datorii pe care le am unii fata de altii.

Parintii:Copiii trebuie sa isi asculte parintii atata vreme cat locuiesc acasa. Dar trebuie sa ii cinsteasca atata vreme cat acestia sunt in viata (Efeseni 6:1-3). Cinstirea parintilor nu este o favoare pe care le-o acordam, ci o datorie pe care o avem fata de ei pe tot parcursul vietii.

Sotii si sotiile: Sotiilor li se porunceste sa isi respecte barbatii si sa le fie supuse (Efeseni 5:22,23). Aceasta este o datorie pe care fiecare sotie o are fata de sotul ei. Si sotilor li se porunceste sa isi iubeasca sotiile (Efeseni 5:25,33). Si aceasta este o datorie pe care sotii o au fata de sotiile lor pe viata.

Toti oamenii:Ni se porunceste sa cinstim pe TOTI oamenii (1 Pet 2:17). Aceasta este o datorie pe care o avem fata de TOTI oamenii - saraci sau bogati. Orice credincios care vorbeste nerespectuos unei alte persoane nu se supune acestei porunci si este, prin urmare, datornic. Trebuie sa se achite de aceasta datorie cerandu-si iertare - atat de la Dumnezeu cat si de la persoana in cauza.

Multumire pentru lucrarea spirituala

In sfarsit: Avem o imensa datorie de a fi multumitori fata de cei care ne-au sluhit spiritual. Ni se porunceste in mai multe pasaje din Noul Testament sa apreciem, sa ne exprimam multumirea si cinstea fata de cei care ne-au slujit in Numele Domnului si a caror lucrare ne-a binecuvantat.

"Va rugam fratilor, sa sa priviti bine pe cei ce se ostenesc intre voi, care va carmuiesc in Domnul si care va sfatuiesc. Sa-i pretuiti foarte mult, in dragoste, din pricina lucrarii lor." (1 Tes.5:12,13).

Aceasta este o datorie foarte usor de achitat. Si totusi majoritatea credinciosilor nu o platesc niciodata. Ei ii cinstesc si apreciaza pe doctorii care i-au tratat si vindecat mult mai mult decat ii cinstesc si apreciaza pe cei prin a caror lucrare spirituala au fost binecuvantati. Aceasta dovedeste clar ca ei pretuiesc mai mult sanatatea fizica decat pe cea spirituala.

Sa cautam din toata inima sa traim mereu liberi de orice fel de datorie.

Sa nu datorati nimanui nimic.

  -Zac Poonen 

Distruge fortareata lui Satan din mintea ta

Cand David il vede pe Goliat amenintand Israelul, sa observam adanca lui grija pentru gloria Numelui lui Dumnezeu si onoarea poporului lui Dumnezeu: "Cine este Filisteanul acesta, acest netaiat imprejur ca sa ocarasca ostirea Dumnezeului celui viu?" (1 Sam 17:26). Spre deosebire de israelitii care erau la fel de necredinciosi ca stramosii lor, care ratacisera in pustiu timp de 40 de ani, David stia ce facuse Dumnezeu uriasilor cananiti prin Iosua si Caleb. Asa ca s-a oferit sa se lupte cu Goliat.

Cand Saul a ras de David spunand ca era prea tanar (David avea probabil 17 ani), David ii istoriseste lui Saul cateva situatii din viata lui personala, pe care nu le spusese nimanui - nici macar parintilor lui. I-a spus lui Saul "Robul tau pastea oile tatalui sau. Si cand un leu sau un urs venea sa ii ia o oaie din turma, alergam dupa el, il loveam si-i smulgeam oaia din gura. Daca se ridica impotriva mea, il apucam de falca, il loveam si-l omoram. Asa a doborat robul tau leul si ursul." (1 Sam 17:34-36). David stia ce stiuse si Samson cand Duhul a venit peste el. Dupa ce Samuel l-a uns, David a simtit ca Dumnezeu il va ajuta, la fel cum il ajutase pe Samson. Si Dumnezeu a facut-o.

Cati pastori din Israel s-ar duce dupa un leu doar ca sa salveze viata unui mielusel mititel? Cand Dumnezeu a vazut grija pe care David o avea pentru cel mai mic miel din turma lui, El a decis ca David era potrivit pentru a pastori Israelul. Cand Satana il captureaza pe un frate mai slab, este datoria pastorului sa se duca dupa Satana in batalia spirituala si sa salveze acest frate din stransoarea lui Satan. Acesta este tipul de pastor pe care Dumnezeu il cauta astazi.

Aceasta istorisire ne invata si ca trebuie sa ucidem dusmanii din viata noastra mai intai, pentru ca mai apoi sa putem sa ii tinem piept lui Goliat public. Daca nu ai invins leul si ursul din viata ta privata, nu-ti imagina ca Dumnezeu te va chema sa ii tii piept lui Goliat in public. Multi si-ar dori sa aiba o lucrare publica care sa distruga fortareata lui Satan. Dar inainte de toate trebuie sa inceapa cu distrugerea fortaretelor lui Satan din mintea lor. Trebuie sa arate grija fata de numele lui Dumnezeu si pentru mielusei mai intai in privat.

Saul i-a spus lui David ca macar sa imbrace armura lui (a lui Saul). Aceasta i-ar oferi o oarecare protectie in fata lui Goliat. Oare David urma sa isi puna increderea in armura lui Saul sau in Dumnezeu? In final, David a dat jos armura si a mers la lupta increzandu-se doar in Dumnezeu. I-a spus lui Goliat "Tu vii impotriva mea cu sabie, cu sulita si cu pavaza; iar eu vin impotriva ta in Numele Domnului ostirilor, in Numele Dumnezeului ostirii lui Israel, pe care ai ocarat-o" (v 45). Astfel l-a ucis pe Goliat cu o singura piatra si a folosit sabia lui Goliat pentru a-i taia capul.

Asa trebuie sa mergem si noi impotriva lui Satan astazi. Si Dumnezeu foloseste chiar armele lui Satan (sabia lui Goliat) pentru a-l distruge. "Prin moarte, El a nimicit pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul" (Evrei 2:14). Odata Goliat ucis, ceilalti filisteni au fugit (1 Sam 17:51). Asta ne invata ca, odata ce ucidem uriasul-pacat din viata noastra ("pacatul care ne infasoara asa de lesne" - Evrei 12:1) ne vom da seama ca multe alte pacate din viata noastra au fost cucerite.

   -Zac Poonen 

Parerea pe care 99% din credinciosii cu care avem partasie o au despre noi poate fi 100 % gresita

In Apocalipsa 3:1 citim: "Ingerului bisericii din Sardes scrie-i: Iata Cel ce are sapte duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele: Stiu faptele tale ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort".

Mesagerul dn Sardes era un mesager care castigase o reputatie extraordinara de om spiritual. Dar parerea Domnului despre el era exact opusa acestei pareri apartinand credinciosilor din Sardes. Asta arata cat de carnali si de creduli erau majoritatea credinciosilor din Sardes.

Mai mult de 90% din credinciosi nu sunt in stare sa faca diferenta intre un predicator carnal si unul spiritual. Si mai mult de 99 % din credinciosi nu sunt in stare sa distinga intre lucruri facute prin puterea omeneasca si lucrurile facute prin puterea Duhului.

Majoritatea credinsiosilor sunt impresionati de felul in care sunt manifestate darurile spirituale si pe baza acestor lucruri ii evalueaza pe predicatori sau diaconi. Prin urmare sunt inselati. Totusi, Dumnezeu se uita la inima. Se prea poate ca mesagerul din Sardes sa fi avut darurile Duhului. Dar spiritual era mort.

Acesta este un avertisment pentru noi toti: Parerea pe care 99% din credinciosii cu care avem partasie o au despre noi poate fi 100 % gresita. Parerea lui Dumnezeu despre noi poate fi exact opusa parerii pe care credinciosii o au despre noi.

Acelasi lucru se aplica si unei biserici. Altii pot considera o biserica "vie din punct de vedere spiritual." Dar Dumnezeu o poate cunoaste ca moarta spiritual. Si vice-versa. Biserici pe care Dumnezeu le considera vii spiritual pot fi considerate de oameni care nu pot discerne corect ca fiind moarte spiritual.

Majoritatea credinciosilor evalueaza o biserica prin prisma caldurii cu care ii primesc pe oaspetii care vin la intalnirile lor, a marimii adunarii, a zgomotelor si emotiilor din cadrul intalnirii, a calitatii muzicale a cantarilor, a continutului intelectual al predicii si a cantitatii colectei. Dar Dumnezeu nu este impresionat de nici unul dintre aceste lucruri.

Dumnezeu evalueaza o biserica prin prisma smereniei, a curatirii, a dragostei si a eliberarii de egoism pe care le gaseste in inimile membrilor ei. Evaluarea unei biserici de catre Dumnezeu si de catre om pot fi prin urmare in totala discordie. De fapt, de obicei asa si sunt.

   -Zac Poonen 

Dumnezeu fie va deschide sau va închide uşa la timpul potrivit pentru biruitori

În Apocalipsa 3:7 Domnul se descrie pe El Însuşi ca Acela care poate deschide sau închide orice uşă. („Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: ,,Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide...)

Dacă suntem biruitori, nu va trebui să stăm niciodată în faţa unei uşi închise, atunci când voia lui Dumnezeu este să intrăm prin ea.

Dar Dumnezeu deasemenea închide anumite uşi în faţa noastră, ca să nu mergem pe căi pe care El nu le-a menit pentru noi – căi despre care El ştie că nu vor fi profitabile pentru noi.

Este într-adevăr o viaţă captivantă aceea de biruitor. Domnul Însuşi hotărăşte prin care uşi să intrăm, şi la care uşi ar trebui să nu mai ciocănim.

În cartea Iona, vedem cum Domnul închide o uşă (a corabiei, aruncându-l pe Iona peste bord) şi deschide alta (a gurii peştelui, înghiţindu-l pe Iona). Când peştele a ajuns pe litoralul Israelului, Domnul a deschis gura peştelui încă odată pentru a-l plasa pe slujitorul Lui pe mal. În felul acesta Dumnezeu l-a adus pe Iona înapoi la punctul de plecare. Apoi i-a spus din nou să de ducă la Ninive unde vroia ca el să predice.

Dacă Dumnezeu ne vrea într-un loc pentru un scop anume, El are căi şi mijloace de a închide uşile greşite înaintea noastră. El are chiar mijloace de a ne transporta înapoi la punctul de plecare în viaţa noastră, pentru a nu pierde ce are El mai bun. Ceea ce a făcut pentru Iona, El va face şi pentu noi. Va face chiar mai mult.

Cheia fiecărei uşi este în mâna Lui. Dacă eşti un ucenic dedicat al Domnului, cu nici o altă ambiţie în viaţă decât aceea de a-l slăvi pe Dumnezeu, poţi fi sigur de un lucru – nimic nu-ţi va sta în cale. Asemeni uşilor automatizate care se deschid exact atunci când o persoană se apropie de ele, fiecare uşă închisă care te împiedică în a înainta spre împlinirea voii lui Dumnezeu, se va deschide înaintea ta – exact atunci când te apropii de ea. El deschide fiecare uşă la timpul potrivit – nici prea devreme, nici prea târziu. El deasemenea va închide acele uşi care te vor face să ratezi voia Lui perfectă pentru viaţa ta.

   -Zac Poonen 

O lucrare după modelul lui Daniel și o lucrare după modelul lui Lucifer‏

(Un pasaj din cartea THE FULL GOSPEL (Evanghelia completă)– Publicată în 1996)

Daniel a fost un bărbat pe care Dumnezeu l-a folosit în generația lui. Tânăr fiind, Daniel "s-a hotărât să nu se spurce" (Daniel 1:8). Când Hanania, Mișael și Azaria l-au văzut pe tânărul Daniel rămânând pe poziții pentru Domnul, au căpătat și ei aceeași îndrăzneală (Dan 1:11). Ei n-au avut curajul să rămână pe poziții de unii singuri. Dar când l-au văzut pe Daniel rămânând ferm, au căpătat îndrăzneală. Astăzi există mulți oameni ca aceștia trei, care nu au îndrăzneala să stea pe poziții pentru Domnul pe cont propriu, ci așteaptă să găsească un Daniel care să rămână ferm. Apoi i se alătură lui.

Dorești tu să fii un astfel de Daniel? Vei spune tu "Eu nu mă voi spurca. Nu voi căuta să fiu pe plac nici unui împărat sau comandant sau diacon care a căzut de la credință sau vreunei rude sau oricui. Voi păzi 100% ce spune Cuvântul Domnului".

Există o mare nevoie de astfel de Danieli astăzi - bărbați și femei care "îi vor învăța pe mulți să umble în neprihănire" (Dan 12:3). Acest verset nu se referă la aceia care predică neprihănirea, ci la aceia care îi învață să umble în neprihănire -prin cuvânt și prin exemplu. Aceasta este lucrarea după modelul lui Daniel.

Mai citim în Scriptură despre o altă lucrare care este exact opusul acestei lucrări după modelul lui Daniel. Această lucrare este "lucrarea după modelul lui Lucifer".

În Apocalipsa 12:4 citim că Lucifer a reușit să convingă o treime din îngerii (stelele) din cer să i se alăture în această rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Aceste milioane de îngeri au devenit demoni. De ce i-a permis Dumnezeu lui Lucifer să ducă așa de mulți îngeri în rătăcire? Pentru ca cerul să poată fi curățit de toți îngerii nemulțumiți și rebeli. Inimile lor rebele nu ar fi fost expuse dacă Lucifer nu s-ar fi ridicat din mijlocul lor să îi conducă în rebeliune împotriva lui Dumnezeu.

Astfel, chiar și astăzi, Dumnezeu îngăduie ca frați și surori să aibă o lucrare după modelul lui Lucifer în bisericile noastre. Dumnezeu le permite să meargă din casă în casă bârfind, acuzând, spunând minciuni, vorbind de rău, trimițând emailuri, astfel ca toți credincioșii nemulțumiți, rebeli și firești să fie identificați, demascați, strânși laolaltă și scoși din biserică - pentru ca Trupul lui Hristos să fie curățit.

Dumnezeu nu îi va opri pe aceia care sunt activi într-o lucrare după modelul lui Lucifer astăzi; îi va lăsa să umble printre credincioșii din biserică, tot așa cum nu l-a oprit nici pe Luciferul inițial în cer, cu milioane de ani în urmă. Aceasta este înțelepciunea divină. .

Putem să îi avertizăm pe credincioși de existența unor astfel de Luciferi, tot așa cum îi avertizăm de existența lui Satana (vezi Rom. 16:17). Dar nu ne este teamă de ce vor face acești Luciferi. Ei nu pot corupe biserica. Ei doar vor scoate buruienile din grădina lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuși va păstra biserica. Și, la vremea potrivită, îi va distruge pe cei care spurcă biserica (după cum a promis în 1 Cor. 3:17). Dar Dumnezeu este îndelung răbdător și așteapă mulți ani până judecă. Dar când judecă, judecata Lui va fi aspră.

Este o nebunie din partea unei biserici să se laude că nu au existat niciodată rupturi în cadrul ei. A existat o ruptură chiar și in cer, între îngeri, chiar la început. Este nevoie de asemenea rupturi. Duhul Sfânt spune: "trebuie să fie și partide între voi (în biserică), ca să iasă la lumină cei găsiți buni" (1 Cor. 11:19).

De asemenea, în primul paragraf din Biblie citim despre o altă ruptură sau despărțire. Dumnezeu a despărțit întunericul de lumină (Gen. 1:4). Și această despărțire a fost necesară. Astăzi, fără o asemenea despărțire a oamenilor din biserică mărturia lui Dumnezeu ar fi coruptă.

Noi toți putem avea fie o lucrare după modelul lui Daniel - zidind unitate și părtășie în biserică - sau o lucrare după modelul lui Lucifer - semănând discordie. Dumnezeu îi urăștepe cei care seamănă discordie (Proverbe 6:16-19). Nu putem fi neutrii în această privință, pentru că Isus a spus că cei care nu strâng împreună cu El aceia risipesc oamenii de la El. Există doar două lucrări în biserică - strângerea și risipirea. (Matt.12:30).

În bisericile noastre din India, Domnul a aranjat situațiile atât de minunat și cu atâta îndemânare astfel că i-a expus și i-a înlăturat pe cei care au căutat poziție și onoare, sau care au avut un duh de ceartă sau care erau invidioși pe frații mai tineri care îi întreceau etc. Dumnezeu i-a prins pe cei "înțelepți" și pe cei "mari" în "viclenia lor" (1 Cor. 3:19) și astfel le-a zădărnicit planurile lor secrete de a "deturna" biserica. Acesta este un semn al dragostei Domnului pentru noi și al dorinței Lui adânci pentru o mărturie curată pentru Numele lui în țara noastră.

Îl lăudăm pe Domnul pentru că veghează constant asupra noastră pentru a ne păzi de astfel de atacuri satanice. "Dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește" (Ps 127:1). Doar acolo unde frații locuiesc laolaltă în unitate Domnul dă binecuvântarea (Ps 133:1,3). Doar o biserică unită poate triumfa împotriva porților iadului. Astfel Duhul Sfânt lucrează cu putere în mijlocul nostru pentru a-i îndepărta pe toți aceia care împiedică această unitate pentru a ne păstra ca un Trup unit în bisericile noastre CFC.

Trebuie să ne rugăm ca Domnul să continue să facă această lucrare în mijlocul nostru și în viitor - pentru că există mereu posibilitatea ca oamenii să devină mândrii oricând în mijlocul nostru. Totuși promisiunea lui Dumnezeu față de noi este: "Voi scoate din mijlocul tău pe cei trufași, și nu te vei mai îngâmfa....Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit și mic care se va încrede în Numele Domnului" (Țef. 3:11, 12). Biserica poate fi zidită în unitate numai cu oameni smeriți și mici.

Domnul este gelos pentru a-Și păstra biserica în puritate și astfel El Însuși va expune și îi va îndepărta pe oamenii care caută propriile lor interese, așa cum știe El și la vremea hotărâtă de El, tot așa cum, la vremea potrivită, i-a scos afară din templu pe cei care schimbau bani acolo. Toată gloria și slava să fie a Lui.

    -Zac Poonen 

Dumnezeu îngăduie multe lucruri în vieţile noastre pentru ca noi să ne întoarcem la El

Un motiv pentru care Dumnezeu îi permite lui Satan să pricinuiască aşa mult rău şi distrugere şi suferinţă pe pământ, este ca oamnenii, drept urmare, să se întoarcă către Dumnezeu.

Îţi dai seama că dacă viaţa pe acest pământ ar fi fost foarte confortabilă, fără boli, suferinţă, sărăcie sau nenorocire prea putin cineva s-ar fi gândit la Dumnezeu.

Tot ce îngăduie Dumnezeu este pentru un scop. Citim în Vechiul Testament că atunci când poporul Israel a uitat de Dumnezeu în pustie, au fost deodată muşcaţi de şerpi veninoşi. Imediat s-au întors către Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a vindecat (Numeri 21). Nu a fost un lucru bun că acei şerpi veninoşi au fost acolo pentru ai face pe acei oameni să se întoarcă la Dumnezeu?

Am auzit o poveste despre un om de afaceri care a fost odată aproape de Dumnezeu. S-a îndepărtat de Dumnezeu pe măsură ce afacerea lui a propăşit. Bătrânii din biserica lui au vorbit cu el în mod repetat şi au încercat să-l întoarcă către Domnul. Dar el era prea ocupat cu afacerea lui. Într-o zi, un şarpe veninos l-a muşcat pe cel mai mic dintre cei trei fii ai lui, şi copilul s-a îmbolnăvit grav. Până şi doctorii şi-au pierdut nădejdea. Atunci tatăl a fost foarte îngrijorat şi a trimis după unul din bătrânii bisericii ca să se roage pentru copil. Bătrânul era un om înţelept. A venit şi s-a rugat „Doamne, îţi multumesc că ai trimis acest şarpe să muşte acest copil – pentru că eu nu am putut să fac această familie să se gândească la Tine deloc. Dar ceea ce eu nu am putut realiza în şase ani, acest şarpe a făcut-o într-un moment. Acum că şi-au învăţat lecţia, Doamne, videcă copilul. Şi fă ca niciodată să nu mai aibă nevoie de vreun şarpe să le reamintească de Tine din nou.”

Sunt oameni care nu se gândesc la Dumnezeu până când într-o zi sunt brusc sunt luaţi la spital cu cancer. Apoi, deodată, încep să se gândească la Dumnezeu şi se întorc la Hristos şi sunt născuţi din nou.

Boli incurabile, maladii, sărăcie şi multe alte rele în această lume, toate au fost folosite de Dumnezeu să-i întoarcă pe oameni de la păcatele lor pentru a avea un cămin veşnic în cer. Aşa foloseşte Dumnezeu exact acele lucruri pe care Satan le face pentru a salva oamenii din cârligele lui şi ai mântui pentru toată veşnicia. În felul acesta Dumnezeu îl face de râs pe Satan necontenit.  

  - Zac Poonen 

Funcţia principală a bisericii este să dea lumină

În Apocalipsa 1:11-20 este scris: „Scrie într-o carte ceea ce vezi şi trimite-le-o celor şapte biserici - în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardis, Filadelfia, Laodiceea!" M-am întors să văd ce voce vorbea cu mine - şi când m-am întors am văzut şapte sfeşnice de aur, iar în mijlocul lor pe cineva care semăna cu Fiul Omului. Era îmbrăcat într-o robă care-I ajungea până la picioare şi purta un brâu de aur peste piept. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins în cuptor, iar vocea Îi era ca vuietul multor ape. În mâna dreaptă avea şapte stele şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui, ca mort. El şi-a pus peste mine mâna dreaptă şi mi-a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu! Am fost mort, dar acum sunt viu pentru totdeauna! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor! Aşadar, scrie ce ai văzut, ce este acum şi ce urmează să se întâmple după acestea! Cât despre misterul celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă şi al celor şapte sfeşnice de aur - cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici, iar cele şapte sfeşnice sunt cele şapte biserici.“

Dumnezeu ne dă mesaje nu doar pentru noi, ci şi pentru alţii. Când Dumnezeu ne vorbeşte, este un obicei bun să notăm în scris ceea ce auzim, aşa cum i s-a poruncit lui Ioan să facă aici (v.11). Poate că altfel el ar fi uitat ce i-a vorbit Dumnezeu.

Mesajul în acest caz a fost pentru cele şapte biserici din Asia. Ceea ce era cunoscut atunci ca Asia, este astăzi o mică parte din Turcia. Toate aceste 7 biserici erau amplasate pe o rază de 75 de mile. Observaţi însă că deşi erau aşa de aproape una de cealală, nu erau numite colectiv “BISERICA din Asia”. Erau numite “BISEICILE din Asia”.

Acesta este un detaliu minor, însă foarte important. “Biserica din Asia” ar fi însemnat că aceste biserici deveniseră o confesiune cu sediu central. Însă “bisericile din Asia” indică faptul că fiecare biserică era o biserică locală direct sub autoritatea Domnului.

Biserica este o lucrare a lui Dumnezeu, zidită de Hristos. Confesiunile sunt lucrarea oamenilor. Toate învăţăturile şi scrierile apostolilor indică clar că voia lui Dumnezeu este ca fiecare biserică să fie direct sub autoritatea lui Hristos şi nu parte a unei confesiuni.

Nu exista nici un episcop sau administrator responsabil de aceste şapte biserici, căruia Ioan să îi trimită aceste scrisori pentru a le distribui bisericilor. Fiecare scrisoare a trebuit să fie trimisă individual mesagerului acelei biserici – pentru că fiecare biserică era un ansamblu independent. Domnul a atribuit apostoli bisericilor. Ioan însuşi era unul dintre aceştia. Dar Domnul nu a atribuit episcopi şi conducători.

Nu există o aşa numită “Biserica din India”. Sunt biserici în India, şi acestea sunt zidite de Domnul în diferite localităţi, fiecare dintre acestea direct sub autoritatea Lui.

Scopul final al lui Satan este să-şi zidească propria lui “biserică” mondială, Babilon. Şi primul pas înspre acest scop a fost să grupeze bisericile în confesiuni cu multe secole în urmă. El ştia că misiunea de a zidi Babilonul ar fi fost alminteri imposibilă. Noi nu trebuie să fim ignoranţicu privire la uneltirile lui Satan.

Cele şapte sfeşnice de aur simbolizează cele şapte biserici (v.20). Sub vechiul legământ, templul avea UN SINGUR sfeşnic cu şapte ramuri. Aceasta pentru că toate seminţiile lui Israel erau ramuri ale unei singure “confesiuni” cu sediul central şi liderii săi în Ierusalim.

Este însă diferit sub noul legământ. Sunt şapte sfeşnice diferite, fiecare total separat de cealălalt. Motivul, aşa cum am văzut mai sus, a fost pentru că fiecare bisercă era în mod independent sub autoritatea lui Hristos, cu toate acestea în părtăşie cu alte biserici prin intermediul Capului.

Biserica, fiind numită sfeşnic, indică faptul că în ochii lui Dumnezeu funcţia ei principală este să dea lumină. Sfeşnicile fiind din aur indică originea Divină a adevăratei biserici. Este zidită de Domnul şi nu de oameni.

Un sfeşnic nu este menit a fi doar un ornament. În acelaşi fel nici biserica! Lumina pe care fiecare biserică trebuie să o ofere este Cuvântul lui Dumnezeu, care singur este o lumină pe cărarea nostră în această lume întunecată (Psalmul 119:105). Când în loc să ofere această lumină, aşa numitele “biserici” încep să se specializeze în conducerea de şcoli şi spitale şi în a face lucrare socială, putem să fim siguri că s-au îndepărtat de la scopul primar al lui Dumnezeu.

Când Ioan s-a întors să vadă cine vorbea, el l-a văzut pe Isus (v.12,13). Dar l-a văzut în mijlocul bisericilor. Domnul caută să se dezvăluie şi să le vorbească altora prin biserica locală.

Primul sălaş al lui Dumnezeu menţionat în Biblie este rugul aprins pe care l-a văzut Moise în pustie (Deuteronom 33:16). Asemeni lui Ioan, şi Moise s-a întors atunci să vadă acea privelişte minunată. Şi atunci Dumnezeu I-a vorbit (Exod 3:3).

În ziua de azi, biserica este sălaşul lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte ca fiecare biserică să fie în flăcări cu Duhul Lui asemeni rugului aprins. Când oamenii se uită la biserica locală, ei ar trebui să vadă viaţa lui Hristos demonstrată prin membrii acelei biserci. Apoi, Dumnezeu le poate vorbi oamenilor prin bisercă.

   - Zac Poonen 

Dumnezeu şi-a găsit plăcerea în El

Când Isus avea treizeci de ani, Tatăl a rostit aceste cuvinte despre El în mod public din cer „ Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). Şi aceasta a fost atunci când Isus nu făcuse încă nici măcar o minune şi nu ţinuse încă nici măcar o predică.

Atunci care a fost secretul Lui în a fi aprobat de Dumnezeu? Este evident că nu a fost datorită lucrării Lui, pentru că El nici măcar nu îşi începuse lucrarea publică. A fost datorită felului de viaţă pe care o trăise timp de treizeci de ani.

Noi suntem aprobaţi de Dumnezeu nu pe baza succesului lucrării noastre, ci mai degrabă pe baza credincioşiei noastre în faţa ispitelor pe care le înfruntăm zinic.

Singurele două lucruri despre care ni se spune cu privire la cei treizeci de ani nedezvăluiţi ai vieţii lui Isus (în afara întâmplării de la templu) sunt – că „a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar nu a păcătuit” (Evrei 4:15) şi că „nu şi-a plăcut Lui Însuşi” (Romani 15:3)

El ,cu credincioşie, s-a împotrivit ispitelor la fiecare pas şi niciodată nu şi-a căutat propriul interes în vreo situaţie. Aceasta l-a încântat pe Tatăl.

Împlinirile noastre exterioare îi pot impresiona pe oamenii lumeşti şi pe credincioşii fireşti; dar Dumnezeu este impresionat doar de caracterul nostru. Numai caracterul nostru ne poate aduce aprobarea lui Dumnezeu. Şi dacă vrem să ştim care este opinia lui Dumnezeu despre noi, trebuie să ştergem intenţionat din minţile noastre ceea ce am realizat în lucrarea noastră şi să ne evaluăm doar pe baza atitudinii noastre faţă de păcat şi autocentrarea în gândirea noastră. Aceasta şi numai aceasta este măsura infailibilă a condiţiei noastre spirituale.

Aşadar, predicatorul/vindecătorul care călătoreşte de-a lungul lumii şi mama ocupată care nu poate niciodată să lase hotarele casei ei, au exact aceleaşi oportunităţi să capete aprobarea lui Dumnezeu.

Deaceea vom descoperi la scaunul de judecată al lui Hristos că mulţi care sunt primii aici în lumea creştină, vor fi cei din urmă acolo, şi mulţi care au fost consideraţi ultimii aici pe pământ (pentru că nu au avut o lucrare bine recunoscută) vor fi primii acolo.

  - Zac Poonen 

Doar recunoaşte-ţi păcatul

În Luca 15, în cazul fiului cel mare, tatăl a ieşit afară din casă şi a stăruit pe lângă el în repetate rânduri; dar fiul cel mare nu a cedat. Isus a lăsat la acest moment pilda cu terminaţie deschisă, lăsând ca imaginaţia noastră să decidă ce s-a întâmplat cu el în final.

Există două posibilităţi: fie a cedat insistenţei tatălui său şi a intrat în final în casă, cu capul sus; sau fie a refuzat stăruinţele tatălui său şi a plecat afară în întuneric. Oricare cale a ales, el şi-a pierdut locul de onoare în casa sa, pentru că acesta fusese deja dat fratelui său mai tânăr. Tatăl îi dădu-se deja inelul şi locul la dreapta sa fiului său mai tânăr.

Este o diferentă enormă între „fiii risipitori” şi „fiii mai mari”. Fiii risipitori sunt ei singuri convinşi de păcatul lor şi se căiesc adânc şi nu caută loc de onoare în biserică. Ei vor să fie robi până la sfârşitul vieţii lor. Ei sunt cu adevărat frânţi. „Fiii mai mari” însă, trebuie să le fie vorbit în repetate rânduri, înainte să fie convinşi. Şi chiar şi atunci când sunt convinşi, ei caută să se întoarcă la locurile lor de cinste în biserică – ca regi şi nu ca sclavi.

Împăratul Saul ştia că a păcătuit; însă el a vrut să îşi mărturisească păcatul în privat lui Samuel, „Am păcătuit! dar, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu, şi în faţa lui Israel” (1 Samuel 15:30). Şi împăratul David a păcătuit – mult mai grav decât Saul; însă el a compus un psalm şi şi-a recunoscut păcatul în mod public (Psalm 51).

Isus le-a spus fariseilor că păcatul lor cel mai mare era că încercau să se justifice pe ei înşişi înaintea oamenilor (Luca 16:15). Dumnezeu urăşte acest păcat mai mult decât oricare altul. Există foarte puţină nădejde pentru un apostat care vrea să se justifice înaintea oamenilor.

Cuvântul lui Dumnezeu pentru păcătoşi a fost întodeauna: „Recunoaşte-ţi numai păcatul” (Ieremia 3:13).

Cine are urechi de auzit, să audă.

   - Zac Poonen