Împărăţia lui Dumnezeu este mediul nostru adecvat

             Ieri am văzut că noi trebuie să acceptăm existenţa luptei în natură, care produce un eu fizic superior. Sfârşitul acestei lupte este răscumpărarea din slăbiciune şi din neadaptare. În vreme ce acceptăm această stare de lucruri, trebuie să arătăm că există primejdia de a lua legile adaptării la mediul fizic şi de a face din ele legile adaptării la un mediu moral şi spiritual. Legile luptei şi adaptării la un mediu pur fizic nu se potrivesc şi la un mediu moral şi spiritual, şi când se încearcă aplicarea lor la acest medu, se ajunge la faliment şi la confuzie. Căci lumea morală şi spirituală în care trăieşte omul îşi are propriile ei legi de adaptare şi supravieţuire. Când omul acţionează în concordanţă cu aceste legi, el supravieţuieşte şi se dezvoltă - când nu, el decade şi în cele din urmă este distrus. 

             Creştinismul, întemeiat pe legile Împărăţiei lui Dumnezeu, crede în supravieţuirea celor adaptaţi; într-un univers natural şi spiritual, moralitatea şi spiritualitate supravieţuiesc şi transmit calităţile lor morale şi spirituale generaţiei următoare. Această lege a supravieţuirii celor mai adaptaţi şi a eliminării celor neadaptaţi operează în faţa ochilor noştri.

             Mediul în care omul trebuie să se încadreze şi căruia trebuie să i se adapteze este prin urmare Împărăţia lui Dumnezeu. Când noi ne încadrăm şi ne potrivim acestei Împărăţii, noi trăim; când nu, ne autofrustrăm, căci structura propriei noastre fiinţe se deteriorează. După cuvântul Domnului Isus, noi "pierim". Aici şi acum are loc acest proces de pieire şi procesele vieţii se viciază şi se deteriorizează prin ceea ce se numeşte răul. Cineva care s-a sinucis în Anglia a lăsat în urmă sa următoarea notă explicativă: "Multe explicaţii vor fi date acţiunii mele, dar eu cred că explicaţia este aceasta; ea este rezultatul războiului civil care se dă în mine şi căruia nu-i pot pune capăt şi nu-i pot găsi soluţii." Războiul care se ducea în el era războiul cu Împărăţia, cu legile care erau înscrise în alcătuirea intimă a fiinţei sale: şi când el a intrat în război cu Împăraţia, a intrat în război cu sine însuşi. Războiului acestuia nu i se poate da o soluţie de pe baza pe care stătea el şi de aceea s-a sinucis.

Pornirile elementare răscumpărate

             Am văzut ieri că cele trei porniri elementare care sunt forţele motrice ale personalităţii sunt eul, sexul şi instinctul de turmă. Am văzut că acestea nu pot fi eradicate sau înlocuite - ele trebuie redirecţionate prin disciplinare.

             Să o luăm pe prima - eul. Aceasta este pornirea fundamentală şi prima care se dezvoltă la copil. Când copilul nu este satisfăcut, el îşi manifestă nemulţumirea pe căi neplăcute. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu omul matur. Adler spune că dorinţa după putere, care este expresia eului, este pornirea primară organizatoare - totul se organizează în jurul ei.

             Ei bine, ce face creştinismul cu această pornire fundamentală a eului? Încearcă el să o scoată din om şi să-l facă pe acesta lipsit de eu? Încearcă el să-l răstignească şi să-l facă lipsit de eficienţă, neputincios? Răspunsul la ambele întrebări este "Nu" ! Creştinismul crede în eu, căci eul este dat de Dumnezeu şi el nu este dat ca să fie extirpat. "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău ca pe tine însuţi." Eul sau sinea trebuie iubit tot atât de mult cât trebuie iubit aproapele, prin aceasta, sinele sau eul este afirmat şi făcut vrednic de dragoste. Este dreptul tău şi datoria ta să fii eul cel mai bun care poate exista. 

             Creştinismul, prin urmare, acceptă lupta pentru viaţa care se dă în natură, exprimată în supravieţuirea celui mai bine adaptat la mediu; în regiunile inferioare, cel neadaptat este eliminat. Cel ce nu excelează este exterminat. Aceasta este o lege aspră şi necruţătoare; şi unii creştini au refuzat să accepte existenţa unui astfel de proces, întrebându-se dacă un mod de supravieţuire atât de lipsit de milă poate avea ceva de-a face cu Dumnezeu. El pare a fi în totală contradicţie cu planul răscumpărării. Dar eu ajung să cred tot mai mult că acest proces necruţător este răscumpărare - el răscumpără pe cei adaptaţi mediului fizic şi îi elimină pe cei care nu sunt. Într-un mediu fizic cei mai bine dotaţi fizic supravieţuiesc şi trec mai departe generaţiilor următoare calităţile lor fizice alese. Aceasta este bine, căci dacă ar fi invers, supravieţuirea celor neadaptaţi ar sfârşi în degenerare. O generaţie ar transmite generaţiei următoare neadaptarea ei şi aşa mai departe până la dispariţie.

Dorinţe nedisciplinate

                 Te-am condus până la sfârşitul scării cu 14 trepte şi nădăjduim că acum tu te afli victorios asupra tuturor atitudinilor de negativism şi inferioritate - un suflet pozitiv, direcţionat către exterior. Timp de două săptămâni, am meditat asupra aspectului negativ al tabloului - asupra persoanelor care în interiorul lor sunt prăbuşite, pline de teamă, negative. Ne vom întoarce acum la celălalt aspect al tabloului - la cei ale căror dorinţe sunt foarte pozitive, dar necontrolate, nedisciplinate. Dacă există primejdie în viaţa negativă şi speriată, există tot atâtea primejdii în viaţa guvernată de dorinţe. Poţi să ajungi guvernat şi ruinat de o dorinţă nedisciplinată. De aceea, următorul duşman de seamă pe care trebuie să-l înfrunţi este numărul şapte, dorinţele nedisciplinate.

                 Există un mod de viaţă care poate fi asemănat cu un cal care se culcă în hamuri şi nu vrea să să se mişte; şi există un alt mod de viaţă care poate fi asemănător cu calul care o ia la fugă şi rupe hamul şi sparge totul în cale. Viaţa din abundenţă trebuie să găsească o poziţie între aceste două lumi - o poziţie între a sta culcat şi a o lua razna; viaţa din abundenţă trebuie să fie constructivă, dar disciplinată.          

                 Dorinţele sunt forţe ale personalităţii date de Dumnezeu şi ca atare sunt bune. Fără dorinţe, viaţa s-ar întoarce la regnul vegetal şi ar vegeta. Budha a încercat să-l facă pe om victorios asupra dorinţelor vieţii prin dezrădăcinarea dorinţelor înseşi, aşa încât omul să intre în ţara lipsei de dorinţe, în Nirvana. Dar relele vieţii nu pot fi vindecate prin reducerea vieţii; nu te poţi scăpa de durerea de cap tăindu-ţi capul. Remediul vieţii nu este mai puţină viaţă, ci mai multă. Tu trebuie să ai suficientă viaţă lăuntrică pentru a deveni stăpân pe mediul înconjurător şi pe împrejurările vieţii.

                 Dar dacă se urmăreşte creşterea vieţii, aceasta se poate face prin dorinţe disciplinate. Singurul mod de a scăpa de o dorinţă este acela de a o înlocui printr-o dorinţă superioară, sau prin înhămarea dorinţei existente la acţiuni mai înalte şi la scopuri mai nobile. Dorinţele sunt forţe motrice şi forţele motrice nu pot fi scoase din viaţă, ci trebuie redirecţionate prin disciplină. Există trei mari dorinţe elementare care trebuie convertite, controlate şi disciplinate către scopuri superioare: eul, sexul şi instinctul de turmă.

Planifică acțiuni creatoare

            Ajungem la ultima treaptă pe scara noastră: (14) Planifică acțiuni creatoare și pune-ți planul în aplicare printr-o acțiune oricât de măruntă.

            Spune împreună cu Isus: ”Nu mă plângeți pe mine – am terminat cu cerșitul milei și compătimirii altora, nu-mi mai trebuie condoleanțe, vreau să fiu pus la încercarre, vreau o ușă deschisă – am terminat cu trăirea pe baza lui ”nu”; voi trăi de acum pe baza lui ”da” – eu nu sunt inferior, deoarece L-am prins de mână pe Dumnezeul superior – și El m-a apucat pe mine. Nu mai sunt dintre aceia care se uită înapoi, căci cei ce se uită înapoi nu sunt apți pentru Împărăția lui Dumnezeu, și eu aparțin Împărăției lui Dumnezeu – Împărăția celor ce privesc înainte.”

            Spune-ți ție însuți: ”Dumnezeu dorește să-l aibă pe cel pentru care a suferit și ceea ce apucă El niciodată nu lasă din mână. El m-a apucat și ceea ce apucă El niciodată nu mai lasă din mână. El m-a apucat și pe mine și niciodată nu mă va lăsa din mâna Sa, nici chiar când mă voi poticni.” Cuvântul folosit pentru a reda Numele lui Isus în limba chineză este: ”Cel care mântuie iarăși și iarăși.” El mă va mântui iarăși și iarăși chiar când eu voi da faliment.

            Roagă-te ca omul acela care își pierduse mintea: ”O, Isus, vino în sufletul meu, în mintea mea, în trupul meu, în fiecare celulă a creierului meu.” Isus a venit în fiecare celulă a creierului său și el este astăzi sănătos și creativ.

            Scrie-ți pe hârtie toate gândurile negative și apoi rupe hârtia, ca un simbol al faptului că ele nu mai există. Apoi scrie-ți pe hârtie gândurile pozitive despre ceea ce poți face și începe imediat să exprimi gândurile acesea printr-un început oricât de mic. Dacă nu poți realiza un lucru mergi înainte și fă lucrul următor. Apoi apucă-te să faci ceea ce ai hotărât și fă-o acum.

            ”Duhul a intrat în mine și m-a făcut să stau în picioare.” Duhul lui Dumnezeu a intrat în tine; acum trebuie să stai în picioare și să faci o lucrare de om în lumea aceasta.

            Spune-ți în fiecare dimineață, când pleci de acasă: ”Pot totul în Hristos care mă întărește.” Repetă lucrul acesta chiar înainte de a adormi și repetă-l mereu chiar când deschizi ochii dimineața. Subconștientul tău este foarte sensibil în aceste două momente. El îți va intra în subconștient și va acționa acolo, făcându-te pozitiv și creativ.

Cei care erau ”nimeni” devin ”cineva”!

            (13) Ține minte: nu este niciodată prea târziu să devii o personalitate creativă. Indeferent ce ți se întâmplă, niciodată nu este prea târziu să devii creativ. Cunosc o femeie, soția unui profesor, care n-a pus mâna pe o pensulă înainte de 50 de ani. Atunci a început să picteze și astăzi, când scriu aceste rânduri, tablourile ei sunt prezentate la expoziții atât în țară, cât și în străinătate. Ea adună în jurul ei o seamă de femei care până în jurul vârstei de 50 de ani nu făcuseră nimic de seamă, dar care după această vârstă au început să fie creative. Una dintre ele și-a ales sculptura și, deși până la această vârstă nu-și încercase niciodată puterile în arta aceasta, a devenit profesoară de sculptură într-un mare colegiu, iar sculpturile ei sunt expuse atât în continentul american cât și în Europa.

            Câțiva artiști se adunaseră la o fermă ca să picteze peisajul. Văzându-i cum lucrează fermierul a luat și el o pensulă, culori și o pânză și a pictat și el acel peisaj. Când a văzut tabloul profesorul, a întrebat imediat cine l-a făcut. Fermierul a fost astfel descoperit și a devenit un celebru pictor de peisaje. ”Trezirea” lui a avut loc la vârsta de 68 de ani.

            Isus este marele Trezitor. Pavel povestește de ”abilitatea” (stimulentul) care este în Isus Hristos. El stimulează centrul creativ al fiecăruia dintre noi, făcându-l mai întâi conștient de Dumnezeu și apoi conștient de multiplele posibilități în Dumnezeu. Eu am fost codașul clasei până când L-am întâlnit pe Domnul Isus, și atunci mi-am zis: ”Locul acesta nu-i pentru un creștin” și l-am părăsit.

            Cineva a spus despre un mare oraș: ”Când sunt în..., niciodată nu trece o săptămână și bang, se mai deschide un orizont!” Aceasta se întâmplă când ești în tovărășia lui Isus: ”Bang, mai apare un orizont!” În compania Lui începem să vedem mai departe, simțim pentru alții la scară mai largă și acționăm mai decisiv. Isus îi ia pe cei ce sunt nimeni și îi transformă în cineva. El a fost creator de oameni și încă este și acum. Nimeni nu poate sta mult în compania Lui fără să simtă impulsul irezistibil de a-și sufleca mâinile și de a zice: ”De unde să încep?” Căci impulsul creativ vine de la Dumnezeul Creator.