Satan are putere asupra celor care nu iartă

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (4)

  - Zac Poonen

Citim în Apocalipsa 9:1-11: „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă.  
Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia  
fântânii Adâncului, şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a  
ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au  
întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ.  
Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.  
Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici  
vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui  
Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci  
luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.  
În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să  
moară, şi moartea va fugi de ei. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai  
pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de  
aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul  
de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca  
nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era  
ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.  
Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea  
puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele  
aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă  
Abadon iar pe greceşte Apolion.”
 
În mod evident, steaua este un înger căzut, cel mai probabil Satan.  
Acestui înger căzut i s-a dat cheia adâncului fără fund unde Dumnezeu  
i-a închis pe unii demoni (aşa cum citim în Petru 3:19). Nu toţi  
demonii sunt acolo. Cei mai mulţi sunt liberi să hălăduiască pe  
pământ. Vă amintiţi de omul posedat de o legiune de demoni pe care l-a  
întâlnit Isus? Demonii din acel om l-au implorat pe Isus să nu-i  
trimită în adâncul fără fund. Isus le-a ascultat cererea şi i-a trimis  
în cei 2000 de porci care s-au aruncat în mare. Dar, într-o zi,  
adâncul fără fund va fi deschis; şi demonii care sunt închişi acolo  
vor fi eliberaţi pe faţa pământului.
 
Aceasta face parte din judecata pe care Dumnezeu urmează s-o aducă pe  
faţa acestui pământ, ca şi cum Domnul ar spune oamenilor: „Aţi dorit  
să urmaţi sfatul diavolului. Aţi dorit să vă supuneţi mai degrabă  
cuvintelor diavolului decât cuvintelor Mele. Foarte bine. Ia uitaţi-i  
pe toţi prietenii care urmează să vă viziteze acum, toată şleahta din  
adâncul fără fund”. Este ceea ce vedem aici.
 
Fumul adâncului este plin de murdăria şi putoarea spiritelor necurate.  
Lăcustele sunt duhurile rele cărora li se dă putere să otrăvească  
minţile oamenilor şi să le chinuiască, la fel cum scorpionii  
pământului au putere să otrăvească trupurile oamenilor. Tortura făcută  
de aceşti demoni va fi atât de groaznică, încât mulţi oameni vor dori  
să moară, dar nu vor fi în stare nici măcar să se sinucidă!!
 
Descrierea demonilor este înfricoşătoare - feţe îngrozitoare, păr  
zburlit ca cel al femeilor nebune şi dinţi de leu – toate ilustraţiile  
ca să ne arate cât de groaznic va fi pentru cei care vor fi chinuiţi  
de aceşti demoni. Dar sunt lăsaţi să-i chinuie pe oameni numai cinci  
luni. De ce numai cinci luni? Pentru că Dumnezeu este milostiv.
 
În Matei 18:23-35, Isus a spus povestea unui om căruia i s-a iertat de  
către un rege o datorie de 40 de milioane de lei, dar care, la rândul  
lui, nu a putut să-i ierte celui de-o teapă cu el o sumă neînsemnată  
de doar patruzeci de lei. Acest om nemilos l-a prins pe omul de-o  
teapă cu el de gât şi i-a spus: „Plăteşte-mi”. Şi când împăratul a  
auzit una ca asta s-a mâniat şi l-a dat pe acel slujitor nemilos pe  
mâna chinuitorilor. Acei chinuitori îi simbolizează pe demonii cărora  
li se permite să-i chinuie astăzi pe credincioşii nemiloşi. Căci Isus  
a spus: „Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din  
voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (versetul 35).
 
Acesta este un lucru serios şi eu nu doresc sângele nimănui pe mâinile  
mele. Dacă tu, care citeşti acest mesaj (fie că-ţi zici credincios sau  
botezat în Duhul sau oricum altcumva), ai şi numai o persoană pe care  
n-ai iertat-o, oriunde ar fi ea în lumea asta, vreau să te avertizez  
că (nu contează de cât de mult timp te consideri „credincios”), în mod  
sigur, nu vei intra în împărăţia lui Dumnezeu. Când va veni Isus,  
categoric nu vei fi luat. În schimb, vei fi dat pe mâna acelor demoni  
care au muşcătura unei scorpii. Pentru mine, acest lucru este clar ca  
lumina zilei pentru că eu cred cuvintele Domnului Isus. Omul care a  
fost dat pe mâna chinuitorilor era un om care odată fusese iertat. Dar  
stăpânul şi-a retras acea iertare pentru că el nu ar fi iertat la  
rândul lui pe altcineva. Dumnezeu nu va ezita să-l dea pe mâna  
demonilor pe un asemenea om. De aceea te-aş ruga serios: „Scapă de  
amărăciunea ta (Veninul tău). Iartă de bunăvoie pe toată lumea. Tatăl  
tău ceresc nu te va ierta dacă există şi numai o fiinţă umană pe faţa  
pământului pe care tu să nu fii iertat-o.”
 
Numele îngerului adâncului fără fund este Abadon sau Apolion, care  
înseamnă „Distrugător”. El descrie, într-un cuvânt, planul lui Satan  
cu omul – să-l distrugă cu pofta sau cu o atitudine neiertătoare.
 
Isus a vorbit despre scorpioni, în Luca 10:19, pentru a simboliza  
puterile întunericului. El le-a spus ucenicilor: „Iată că v-am dat  
putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii”. Demonii pot face rău  
numai acelora care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunte. Spiritual  
vorbind, nu poţi avea acea pecete pe frunte dacă nu i-ai iertat pe  
ceilalţi.

Christian Fellowship Church, Bangalore, India
http://www.cfcindia.com
  

Trei sfaturi pentru soţi şi soţii

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (3)

- Zac Poonen

Doresc să spun trei lucruri despre iubirea unuia pentru celălalt.
 
1. Dragostea exprimă aprecierea: 

Există o întreagă carte despre  
dragostea conjugală pe care Dumnezeu a inclus-o în Biblie - Cântarea  
Cântărilor. Toate cuplurile căsătorite ar trebui să citească această  
carte – unul celuilalt! Este uimitor să vezi acolo cum aşteaptă  
Dumnezeul Atotputernic să-şi vorbească soţul şi soţia, unul altuia! Şi  
această carte este Scriptură insuflată la fel de mult ca şi celelalte  
cărţi din Biblie!
 
 

Permiteţi-mi să vă citesc câteva fragmente din această carte, astfel  
încât noi toţi să putem învăţa să-l apreciem pe celălalt ca soţ şi ca  
soţie. Cu toţii suntem zgârciţi când vine vorba să ne exprimăm  
aprecierea. Suntem grabnici să criticăm, dar foarte înceţi să  
apreciem. Ne uităm la oameni şi le găsim foarte multe defecte. Aceasta  
este natura omenească. Şi acesta este modul în care Acuzatorul,  
Diavolul, câştigă în noi înşine un avanpost. Pe de altă parte,  
Dumnezeu câştigă în noi un avanpost când ne uităm la alţii şi găsim în  
ei ceva de apreciat. Aici, fiecare dintre noi ne putem cerceta purtarea.
 
Urmăriţi ce-i spune soţul soţiei lui în Cântarea Cântărilor: „Eşti  
frumoasă de tot iubito şi n-ai niciun defect. Iată, ce frumoasă eşti,  
iubito, iată ce frumoasă eşti! Cât de atrăgătoare este iubirea ta.  
Căci glasul tău este dulce şi faţa ta plăcută. Eşti ca o grădină  
închisă.” „Mi-ai răpit inima, sora mea, mireaso, mi-ai răpit inima  
numai cu o privire. Dragostea ta preţuieşte mai mult decât vinul şi  
miresmele tale sunt mai alese decât toate mirodeniile! Întoarceţi  
ochii de la mine, căci mă tulbură. Numai una singură este porumbiţa  
mea cea curată. Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu, iubito, în  
desfătări!” „O, tu, cea mai frumoasă dintre femei... nu-i nimeni ca  
tine.”
 
Şi, acum, ascultaţi ce spune soţia. Acesta este răspunsul ei:
 
„Iată ce frumos eşti preaiubitule, ce plăcut eşti! Iubitul meu este  
alb şi rumen deosebindu-se din zece mii. Capul lui este ca cel mai  
curat aur... Înfăţişarea lui este ca Libanul, distinsă ca cedrii. La  
umbra lui îmi găsesc plăcerea şi rodul lui este dulce pentru cerul  
gurii mele. Dragostea ta este mai bună decât vinul... Vă rog  
fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe preaiubitul meu,  
ce-i veţi spune? ...Că sunt bolnavă de dragoste. ...L-am apucat şi nu  
l-am mai lăsat să plece. Eu sunt a preaiubitului meu şi preaiubitul  
meu este al meu.”
 
2. Dragostea se grăbeşte să ierte. Dragostea este înceată la acuzare,  
dar grabnică să ierte. În fiecare căsnicie vor exista probleme între  
soţ şi soţie. Dar dacă pui acele probleme în arzătorul din spate, vor  
da în mod sigur pe dinafară. (Adică, dacă le acorzi acelor probleme o  
prioritate SCĂZUTĂ – în loc să le rezolvi imediat – ele vor deveni mai  
rele). Grăbeşte-te, deci, să ierţi şi grăbeşte-te să ceri iertare. Nu  
aştepta nici măcar până seara să faci acest lucru. Dacă-ţi intră  
dimineaţa un spin în picior, îl scoţi de acolo imediat. Nu vei aştepta  
până seara. Dacă îţi răneşti soţul sau soţia îl/ o înţepi de fapt cu  
un spin - scoate-l de acolo imediat - cere imediat iertare şi  
grăbeşte-te să ierţi.
 
3. Dragostea este nerăbdătoare să facă lucruri împreună cu partenerul/  
partenera – şi nu fiecare de unul singur. Cât de diferită ar fi fost  
istoria omului dacă, atunci când Diavolul a venit s-o ispitească pe  
Eva în grădină, ea ar fi spus: „Înainte să iau o decizie, lasă-mă să-l  
consult mai întâi pe soţul meu”. O, ce poveste diferită ar fi fost  
atunci. Amintiţi-vă că toate problemele din lume au apărut deoarece o  
femeie a luat o decizie de una singură, când Dumnezeu îi dăduse un  
partener pe care să-l fi putut consulta înainte de a lua acea decizie.  
Dragostea adevărată face lucrurile împreună. Doi sunt întotdeauna mai  
buni decât unul.

Focalizarea rugăciunii tale să se mute de pe nevoia ta pe nevoia lui Dumnezeu

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (2)

    - Zac Poonen

Istoria lui Samuel începe cu mama lui, Ana, care era stearpă. Este  
interesant de văzut câte femei sunt menţionate în Scriptură ca fiind  
sterpe, mulţi ani înainte de a avea copii – Sara, Rebeca, Rahela şi  
Ana. Ele toate L-au căutat pe Dumnezeu în rugăciune şi fiecare a dat  
naştere câte unui fiu care a avut un loc unic în planul lui Dumnezeu.  
Ele nu şi-au acceptat sterilitatea. S-au rugat cu toată seriozitatea  
pentru copii. Dumnezeu le-a răspuns cererii lor şi fiecare dintre ele  
au avut câte un copil prin care Dumnezeu a împlinit un scop unic.  
Numeroase femei se roagă pentru copiii lor în timp ce ei se află deja  
în pântece. Dar aceste femei s-au rugat cu o intensitate neobişnuită.  
Este minunat când un copil vine pe lume printr-o rugăciune atât de  
intensă. Aşa s-a născut Samuel.
 
Ana se rugase Domnului timp de mulţi ani pentru un copil. În cele din  
urmă, ea a făcut un jurământ, spunând: „Doamne, Dumnezeul oştirilor!  
Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei  
aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei  
Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru  
toate zilele vieţii lui” (1 Samuel 1:11). Acum a avut loc o schimbare  
a focalizării ei. La început, ea se gândise numai la propria ei  
nevoie: „Am nevoie de un fiu”. Apoi a început să spună: „Dacă am un  
fiu, îl voi da Domnului, întrucât şi Domnul are nevoie de el”. Când  
focalizarea rugăciunii noastre se mută de pe nevoia noastră pe nevoia  
lui Dumnezeu, atunci începem să obţinem răspunsuri la rugăciunile  
noastre. Domnul ne-a învăţat ca, înainte de toate, să ne rugăm:  
„Sfinţească-Se Numele Tău”.
 
În Israelul acelui timp era o mare nevoie spirituală. Poporul lui  
Dumnezeu decăzuse foarte rău. Liderii lui, ca Eli, erau de asemenea  
groaznic de decăzuţi. Din zilele lui Moise, Israel nu mai avusese  
niciodată un profet. Ana era o persoană atentă la mediul înconjurător;  
ea recunoscuse nevoia lui Israel după un profet. Astfel că Ana a  
continuat să se roage: „Doamne, nu doar că îl voi închina pe fiul meu  
Ţie, dar briciul nu va trece peste capul lui. El va fi un Nazireu  
închinat Ţie. Dacă îl poţi folosi să întorci la Tine acest popor,  
atunci el e al Tău”. Toată rugăciunea ei s-a mutat de pe nevoia  
proprie, pe nevoia lui Dumnezeu. Foarte adesea, rugăciunile noastre nu  
primesc răspuns pentru că ele sunt focalizate prea mult pe noi înşine.  
Este minunat că Samuel s-a născut unei asemenea mame.
 
Când Ana i-a dat naştere lui Samuel, ea nu şi-a uitat promisiunea. L-a  
adus pe fiul său la templu şi a spus: „Pentru copilul acesta mă rugam,  
şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau  
să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului” (1 Samuel  
1:27-28). Niciodată nu s-a dus să-l mai ia înapoi. Ea l-a învăţat pe  
acel micuţ băiat să îngenuncheze şi să se închine Domnului acolo. Este  
minunat să ai o mamă aşa evlavioasă. Apoi ea a cântat Domnului un  
cântec minunat de mulţumire (1 Samuel 2:1-10). Mai mult decât  
probabil, cântarea Mariei de mulţumire (Luca 1:46-55) a fost inspirată  
de cântecul Anei – întrucât versurile sunt foarte asemănătoare. 

Diferenţa dintre a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a cunoaşte Biblia

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (1)

   - Zac Poonen

Este mult mai uşor să cunoşti Biblia decât să-L cunoşti pe Dumnezeu –  
întrucât, ca să cunoşti Biblia, nu eşti nevoit să plăteşti preţul; tot  
ce ai de făcut este să studiezi. Poţi fii imoral în viaţa personală şi  
întinat în gândire, şi totuşi să cunoşti foarte bine Biblia. Poţi fii  
un predicator recunoscut şi totuşi, în acelaşi timp, un mare iubitor  
de bani. Dar nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu şi să fii şi imoral în  
viaţa personală. Nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu şi să fii şi un  
iubitor de bani. Acest lucru este imposibil! Tocmai de aceea  
majoritatea predicatorilor apucă mai degrabă cărarea mai uşoară a  
cunoaşterii Bibliei, decât pe cea a cunoaşterii lui Dumnezeu.
 
Vreau să vă întreb: Sunteţi mulţumiţi doar să cunoaşteţi Biblia sau  
există în inimile voastre o sete arzătoare de a-L cunoaşte pe DOMNUL?  
Apostolul Pavel spunea în Filipeni 3:8-10 că dorinţa lui cea mai mare  
era să-L cunoască mai bine pe DOMNUL. El considera orice altceva drept  
gunoi, comparativ cu cunoaşterea DOMNULUI. Pentru această perlă de  
mare preţ, Pavel a renunţat la toate perlele lui. Secretul slujirii  
lui Pavel trebuie găsit, nu în anii pe care i-a petrecut studiind  
Biblia în seminarul lui Gamaliel, ci în propria lui cunoaştere a  
DOMNULUI.
 
Viaţa veşnică înseamnă să-L cunoşti în mod personal pe Dumnezeu şi pe  
Isus Hristos (Ioan 17:3). Poate că noi am defini viaţa veşnică drept  
trăirea eternă în rai. Dar nu aşa a definit-o Isus. Viaţa veşnică nu  
are nimic de-a face cu mersul în rai sau cu scăparea de iad. Are de-a  
face cu cunoaşterea DOMNULUI. Să-L cunosc pe Dumnezeu îndeaproape şi  
personal a fost pasiunea vieţii mele şi povara inimii mele. Ştiu că  
slujirea mea poate avea autoritate Divină numai în măsura în care eu  
însumi Îl cunosc pe Dumnezeu în mod personal. Şi de aceea, în toate  
bisericile noastre, am căutat să-i conduc pe oameni la cunoaşterea lui  
Dumnezeu Însuşi.
 
Astăzi există mai multă cunoaştere Biblică decât oricând altcândva în  
istorie. Timp de aproape 1500 de ani după ziua de Rusalii, nu au fost  
accesibile nicăieri Biblii tipărite. Numai în ultimele două secole  
Bibliile au devenit atât de abundent accesibile. Astăzi avem foarte  
multe versiuni şi concordanţe şi îndrumătoare de studiu. Dar credeţi  
oare că toată această cunoaştere sporită a produs creştini mai sfinţi?  
Nu. Dacă doar cunoaşterea Bibliei ar putea produce sfinţenie, atunci  
ar trebui să-i avem pe cei mai evlavioşi oameni din istorie trăind în  
zilele noastre. Dar nu-i avem. Satan însuşi ar fi fost sfânt dacă  
numai cunoaşterea Bibliei ar fi putut produce sfinţenie – căci nimeni  
nu cunoaşte Biblia atât de bine cât o cunoaşte el. Avem atât de multe  
seminarii în zilele noastre în care Biblia este predată miilor de  
studenţi. Dar se găsesc oare cei mai evlavioşi oameni din lume în  
acele seminarii? Nu. Astăzi, mulţi absolvenţi de seminar sunt mai răi  
decât păgânii.
 
În urmă cu câţiva ani, am întâlnit un absolvent al unuia dintre  
seminariile evanghelice de top din India, el însuşi fiind şef de  
promoţie. Mi-a spus că, după trei ani în acel seminar, starea lui  
spirituală era mai rea decât atunci când intrase la seminar. Ce îl  
învăţase atunci acel seminar? Îl învăţase lucruri despre Biblie şi  
despre creştinism. Satan însuşi ar fi putut absolvi un asemenea  
seminar ca şef de promoţie.
 
Ce i-a folosit acelui tânăr să înveţe Hermeneutica, ce au spus „marii  
critici” şi semnificaţia radăcinilor greceşti ale cuvintelor, dacă el  
nu biruise mânia, amărăciunea, gândurile desfrânate şi iubirea de  
bani? Cu certificatul tocmai obţinut el ar fi devenit curând pastorul  
unei biserici. Dar ce i-ar fi învăţat el pe oamenii din biserica lui  
ale căror probleme acute ar fi fost morale şi nu teologice? Nu ar fi  
fost în stare să-i ajute deloc, în niciuna din situaţiile lor. Iată  
cum este distrusă lucrarea lui Dumnezeu din toată lumea.
 
Numai dacă tu însuţi Îl cunoşti pe Dumnezeu vei fi capabil să-ţi  
conduci turma să-L cunoască la rândul ei. Dacă ai biruinţă asupra  
păcatului în propria ta viaţă vei fi capabil să-ţi conduci de asemenea  
şi turma la biruinţa asupra păcatului. Atunci şi ei vor fi echipaţi să  
meargă să-L slujească pe DOMNUL – cu autoritate şi putere. Crezi că  
diavolul este impresionat de cunoaşterea Biblică sau de diplomele  
cuiva? Nicidecum. Satan se teme numai de bărbaţii sfinţi, smeriţi  
respectiv de femeile sfinte, smerite care-L cunosc pe Dumnezeu.
 
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să ne conducem fraţii mai tineri şi  
surorile mai tinere să-L cunoască pe Dumnezeu. 
 

Răzvrătirea este în mare măsură concentrată în jurul limbii

Cuvântul Săptămânal Octombrie 2011 (4)
Christian Fellowship Church, Bangalore, India
http://www.cfcindia.com

       - Zac Poonen

În Apocalipsa 13:5-6, citim: „I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari
şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea
şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui
Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.”

Observaţi apariţia cuvântului „gură” de mai multe ori în acest capitol
– „o gură ca o gură de leu” (versetul 2). Lauda omului pentru Dumnezeu
este exprimată prin gura lui. Şi răzvrătirea omului împotriva lui
Dumnezeu se exprimă tot prin gura lui. Se spune în Proverbe 18:21:
„Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii”.

Când omul s-a răzvrătit la turnul Babel, Dumnezeu a adus confuzie
printre oameni prin intermediul limbii. Iată unul din motivele pentru
care, în ziua de Rusalii, când Dumnezeu a refăcut confuzia cauzată de
răzvrătirea omului, prin umplerea oamenilor cu Duhul Sfânt, acei
oameni au vorbit în limbi necunoscute. Acela a fost reversul lui
Babel. Dumnezeu salva oamenii din spiritul de răzvrătire prin care
Satan conduce umanitatea. Dar, în zilele din urmă, Satan urmează să
manifeste această răzvrătire la maximum prin gura lui Antihrist.

Majoritatea credincioşilor nu sunt prudenţi în privinţa cuvintelor pe
care le scot pe gură. Fiecare cuvânt pe care-l rostim este ca o
rachetă lansată. Poţi regreta ceea ce ai vorbit şi să-ţi spui: „O, cât
aş vrea să-mi pot lua înapoi acele vorbe”. Dar, odată ce le-ai rostit
sau le-ai scris, este prea târziu. S-au dus în spaţiu. Nu poţi decât
să fii atent cu următoarea rachetă pe care o trimiţi. Nu mai poţi face
nimic cu vorbele pe care deja le-ai lansat. Isus a spus: „Vă spun că,
în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt
nefolositor (fiecare cuvânt uşuratic scos din gură), pe care-l vor fi
rostit” (Matei 12:36). Şi aceasta din cauză că răzvrătirea este în
mare măsură axată în jurul limbii; iar noi înfrângem acel spirit prin
spiritul de laudă şi de supunere şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu
şi prin spiritul bunei-cuviinţe şi al bunătăţii ieşit de pe limbile
noastre, când oamenii ne blestemă şi ne vorbesc de rău.

De trei ori este menţionată gura lui Antihrist (Apocalipsa 13:2,5,6).
În Daniel 7, găsim de asemenea mai multe despre vorbirea lui
Antihrist: „o gură..., care vorbea cu trufie… Eu mă uitam mereu, din
pricina cuvintelor pline de trufie, pe care le rostea cornul acela...
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt” (Daniel
7:8,11,25).

Spiritul răzvrătirii în om se manifestă în plinătatea lui prin gura
acestuia, iar gura vorbeşte din ceea ce umple inima (Matei 12:34).
Dacă inima e plină cu Duhul Sfânt, atunci din gură vor ieşi cuvinte
date de Duhul Sfânt – fie într-o limbă necunoscută sau într-una
cunoscută. Însă, dacă nu eşti plin cu Duhul Sfânt şi alt duh te
conduce, atunci acel alt spirit se va manifesta - în limbi sau în
limbaj cunoscut. În inimile noastre trebuie să zdrobim acel spirit de
răzvrătire, dacă e ca limbile noastre să fie curate. De aceea ni se
spune că „un duh blând şi liniştit” este de mare preţ în ochii lui
Dumnezeu (1 Petru 3:4).

Căsnicia ta să fie ca o grădină frumoasă‏

Cuvântul Săptămânal Octombrie 2011 (3)

     - Zac Poonen

 
Iată cinci reguli pe care le-am găsit pentru a planta o grădină bună  
şi pe care le putem aplica inclusiv la relaţiile dintre soţi şi soţii:
 
1. Folosiţi seminţe care sunt rezistente la boli. Prevenirea este  
cheia controlului eficace al bolilor. Noi semănăm seminţe cu limba  
noastră. Asiguraţi-vă că nu răspândiţi boli prin cuvintele pe care vi  
le spuneţi unul celuilalt. Când vorbiţi, folosiţi cuvinte care sunt  
rezistente la boli. Unele boli necesită pulverizări frecvente cu  
insecticid care să protejeze plantele. Dacă vreţi să nu aveţi în  
grădină buruieni, trebuie să fiţi necruţători cu limba voastră. Sper  
că nu veţi permite niciodată buruienilor să crească în căsnicia voastră.
 
2. Îmbunătăţiţi solul cu fertilizatori. Dacă doriţi o căsnicie  
fericită, încurajaţi-vă şi apreciaţi-vă unul pe altul. Îngrăşaţi  
pământul cu astfel de fertilizatori – şi atunci veţi obţine o recoltă  
chiar mare!
 
3. Distrugeţi orice plante care au boli ce nu pot fi controlate. Acest  
lucru se referă la activităţi care au scăpat de sub control şi duc la  
dependenţă – cum ar fi uitatul prea mult la televizor. Distrugeţi  
aceasta – nu televizorul în sine, ci timpul pierdut în faţa lui.  
Controlaţi astfel de activităţi. Această regulă se referă la boli pe  
care nu le poţi controla. Dacă le poţi controla, atunci este bine. Dar  
este important să ţineţi sub control astfel de activităţi.
 
4. Tăiaţi frunzele bolnave imediat ce le observaţi. Înseamnă că,  
imediat ce realizezi că ai rănit cealaltă persoană – acest fapt fiind  
frunza bolnavă, tai-o imediat. Cere imediat iertare. Şi iartă  
neîntârziat. Altminteri, astfel de probleme pot deveni mai mari. Şi  
încă un lucru: Îndepărtează acea frunză bolnavă: Nu-ţi aminti trecutul.
 
5. Nu plantaţi mai mult decât puteţi să îngrijiţi în mod  
corespunzător. Nu aglomeraţi plantele. Aglomerarea împiedică mişcarea  
aerului curat şi expunerea suficientă la lumina soarelui. Ceea ce  
înseamnă că n-ar trebui să încercaţi să faceţi prea multe lucruri în  
cele 24 de ore pe zi, încât grădina căsniciei voastre să fie neglijată  
– şi familia să devină ultima prioritate. Grădina „familiei” voastre  
trebuie întotdeauna să fie prioritatea Numărul Unu. Supra-aglomerarea  
va împiedica expunerea suficientă la lumina soarelui (lumina lui  
Dumnezeu), precum şi aerisirea (părtăşia bună dintre voi amândoi).
 
Acestea sunt legile pe care Dumnezeu Însuşi le-a făcut pentru  
grădinile din întreaga lume. Aşa că, faceţi din familie cea dintâi  
prioritate.
 

Calculează

”Șaptezeci de ani ... optzeci de ani ... timpul ... trece repede” (Psalmul 90:10)

”Viața mea ... este doar o suflare” (Psalmul 39:5)

      Sufletele noastre nu sunt însetate după faimă, confort, avere sau putere. Acele lucruri creează la fel de multe probleme pe cât rezolvă. Sufletele noastre însetează după semnificație. Vrem ca viețile noastre să conteze. Psalmistul scrie: ”Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani” (Psalmul 90:10). Optzeci de ani înseamnă puțin sub 30.000 de zile. Nici unul din noi nu știm câți ani ne-au mai rămas, dar știm câți ani ni s-au dat până acum. Dacă ar fi să tragi o linie și să-i aduni, din punct de vedere veșnic, ce ai avea de arătat din viața ta? Iov a spus: ”Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului” (Iov 7:6); ”Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător” (Iov 9:25). Bryan Wilkerson spune: ”Adolescenții socotesc câți prieteni au, la câte facultăți se pot înscrie. Studenții socotesc numărul creditelor... numărul de ore... Adulții măsoară succesul în număr de dormitoare din casă, mașinile din garaj... sau profitul investiției lor. Majoritatea fac două greșeli... Ei cred că au atât de mult timp că își permit să-l irosească sau atât de puțin timp că nu au cum să facă ceva semnificativ, așa că nu încearcă. Zilele noastre sunt ca valizele - toate de aceeași dimensiune - dar unii pot împacheta mai multe în ele decât alții. ”Cine umblă după lucruri de nimic este fără minte” (Proverbe 12:11). A-ți număra zilele înseamnă a le oferi lui Dumnezeu și a căuta călăuzirea Lui pentru viața ta”.

       Vorbind despre înmormântarea unui prieten, Bryan Wilkerson spune: ”Omul era creștin - sclipitor, muncitor și dinamic. A ajutat la înființarea a două spitale... a ajutat asociația locală de fotbal... a călătorit... a cântat în coruri în lumea întreagă... un om cu o remarcabilă energie și abilitate... Dar nimeni nu a vorbit de influența sa spirituală. A îndrumat pe mulți spre forbal, dar pe puțini spre Hristos. Pastorul nu a putut spune nimic despre aportul lui... în afară de faptul că a criticat predicile la ușă, duminica. Soția și copii au avut puține cuvinte; au avut parte de rămășițile atenției și energiei lui. Imaginați-vă ce ar fi putut realiza dăruindu-și talentul și timpul lui Dumnezeu. Să comparăm toate acestea cu o altă înmormântare la care am asistat. Acest om a fost și el mult prețuit în comunitatea seculară. Dar el a fost atent la numărarea zilelor și resurselor lui și le-a oferit lui Dumnezeu. Lumea nu a vorbit de succesul și influența lui pe piață, ci de impactul lui spiritual... cum i-a îndrumat el spre Hristos... cum a fost el lider și cum a susținut lucrările creștine... anii lui de slujire în biserică... călătoriile lui misionare în Moldova. Familia lui a vorbit despre dragostea lui pentru Scriptură... despre dragostea lui pentru ei... despre credincioșia lui ca soț și ca tată. Țin minte că am vrut ca întreaga biserică să fie acolo să vadă ce poate face Dumnezeu cu un om care Îi oferă fiecare zi din viața lui”. Deci, pe câți oameni i-ai îndrumat spre Hristos? În ce îți investești timpul, averea și talentul? Darurile lui Dumnezeu nu sunt niciodată împrumuturi, ele sunt depozite și El se așteaptă la un câștig. Unul din lucrurile din lumea aceasta care nu se schimbă este numărul orelor dintr-o zi. Diferența dintre a caștiga și a pierde este modul în care le folosești.