miercuri, 21 decembrie 2011

Să nu te încrezi în propria îndreptăţire

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (2)
   - Zac Poonen
 
 
În Luca 18:9 citim: „A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se  
încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi.”
 
Există o îndreptăţire a credinţei care este un dar de la Dumnezeu. Dar  
mai există şi o îndreptăţire pe care ne-o putem acorda singuri. Pentru  
a afla pe care dintre ele o ai trebuie să te întrebi dacă te mândreşti  
cu îndreptăţirea ta. Dacă da, atunci tu eşti cel care a produs-o. Dacă  
ai avea îndreptăţirea lui Dumnezeu, primită ca un dar de la El, ai fi  
recunoscător pentru ea, dar nu ai putea să fii mândru de ea. Fariesii  
au o îndreptăţire de care sunt mândri.
 
Poţi fii mândru de o carte pe care ai scris-o tu, dar nu poţi fii  
mândru de o carte pe care a scris-o altcineva. Aşadar, dacă te  
mândreşti cu vreo calitate bună pe care o ai în viaţa ta – fie  
smerenia sau generozitatea sau rugăciunea sau oricare ar fi aceea,  
atunci tu trebuie să fi cel care a creat-o. Dacă eşti generos şi  
primitor de oaspeţi şi te mândreşti cu aceste calităţi, se poate  
atunci să fie doar nişte calităţi omeneşti, iar nu unele de natură  
divină, pentru că, dacă ele ar fi aparţinut caracterului lui Dumnezeu  
şi El ţi le-ar fi dat în mod gratuit, cum te-ai mai putea lăuda cu  
ele? Să fii primitor de oaspteţi este o virtute bună, dar dacă eşti  
mândru de ea, atunci ospitalitatea ta miroase greu înaintea lui  
Dumnezeu.
 
Acest principiu se aplică la fel şi altor domenii - care nu au nimic  
de-a face cu îndreptăţirea. Poate că tu cânţi mai bine decât alţii,  
sau foloseşti mai bine un instrument muzical, sau predici mai bine,  
sau poate că biserica ta este mai mare decât biserica altcuiva. Orice  
lucru de care eşti mândru este rezultatul propriei tale strădanii.  
Dacă ar fi lucrarea lui Dumnezeu, nu te-ai putea lăuda cu acel lucru
 
Mulţi se laudă cu sacrificiile pe care le fac pentru Domnul. Aceasta  
evidenţiază faptul că ei nu au văzut imensitatea jertfei lui Isus pe  
cruce pentru ei înşişi. Poţi vedea o singură stea atunci când  
străluceşte soarele? Nu. Când jertfa lui Isus de la Calvar devine la  
fel de strălucitoare ca soarele în mintea noastră, atunci toate  
sacrificiile noastre neînsemnate vor dispărea, aşa cum dispar stelele  
la lumina zilei – şi nici măcar nu le vom mai numi sacrificii. Dacă-ţi  
poţi aminti toate sacrificiile, atunci trebuie că te afli încă în  
întuneric – pentru că numai în timpul nopţii putem vedea stelele!!
 
Vino cu credinţă şi smerenie şi primeşte îndreptăţirea lui Dumnezeu pe  
care ţi-o oferă El în Hristos - şi dă-I Lui toată slava pentru ea, în  
toate zilele vieţii tale. Atunci nu vei fi niciodată un fariseu.
  

Diferenţa dintre cunoştinţă şi înţelepciune

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (1)
   - Zac Poonen
 
 
În Psalmul 34:11, David spune: „Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci  
vă voi învăţa frica Domnului.” Nu este deloc o sarcină uşoară să-i  
înveţi pe oameni frica de Dumnezeu. Este mult mai uşor să-i înveţi cum  
să analizeze epistolele către Romani şi Efeseni! Dacă e să-i învăţăm  
pe alţii frica de Dumnezeu, trebuie ca mai întâi noi înşine să ne  
temem de El. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Un om care  
se teme de Dumnezeu poate să-şi înveţe adunarea mult mai bine decât un  
om care doar cunoaşte Biblia. Aceia care nu se tem de Dumnezeu nu pot  
să transmită decât cunoştinţă, iar nu înţelepciune. Cunoştinţa îl face  
pe om să fie mândru – aşa cum citim în 1 Corinteni 8:1. Dar  
înţelecpiunea îl face pe om să fie matur şi îl învaţă cum să aplice  
cunoaşterea la problemele vieţii de zi cu zi. Numai oamenii cu  
înţelepciune pot zidi biserica lui Isus Hristos.
 
Frica de Domnul este ABC-ul vieţii creştine. Dacă nu ţi-ai făcut  
adunarea să înţeleagă mai întâi de toate frica de Domnul, atunci ai  
eşuat în sarcina ta fundamentală, oricât de mult i-ai învăţa alte  
subiecte. Eşti ca un profesor care încearcă să-i înveţe pe elevi  
geografie şi istorie înainte ca ei să poată măcar citi! Niciun  
profesor din lume nu face această greşeală.
 
A învăţa frica de Domnul este ca şi cum ai învăţa să citeşti. Dar  
majoritatea bătrânilor din biserici nu-şi învaţă adunarea ca, înainte  
de toate, să se teamă de Domnul. Iată dovada că fiii acestei lumi sunt  
mai înţelepţi în generaţia lor decât fiii luminii.
 
Permiteţi-mi să pun o întrebare acelora dintre voi care aţi absolvit  
un seminar. Aţi învăţat acolo frica de Domnul, sau aţi obţinut doar o  
diplomă de absolvire? Să vă pun o altă întrebare: De ce aţi mers la  
acel seminar? Ca să obţineţi o slujbă sau ca să învăţaţi frica de  
Dumnezeu? De ce aţi ales un anume seminar din mai multe? Oare pentru  
că era unul de prestigiu? Şi aţi optat pentru el, chiar dacă ştiaţi că  
nu este evanghelic în doctrină, ci liberal? Vi-L puteţi imagina pe  
Isus trimiţându-Şi ucenicii la astfel de seminarii ca să-i pregătească  
pentru slujirea Lui? Câţi dintre voi puteţi spune că aţi ales un  
seminar ca să învăţaţi frica de Dumnezeu? Probabil niciunul. Nu este  
acesta un lucru tragic? Ştiu că în India mulţi oameni intră într-o  
şcoală Biblică numai ca prim pas de a ajunge în Statele Unite ca să  
facă bani. Alţii aplică la şcoli Biblice direct în America pentru a se  
stabili acolo. Cum ar putea astfel de oameni să-L slujească vreodată  
pe Domnul? Poţi recunoaşte astăzi că ai intrat într-o şcoală Biblică  
având motive greşite? Dacă eşti dispus să fii sincer, atunci există o  
mare nădejde pentru tine – căci Dumnezeu îi iubeşte pe oamenii  
sinceri. Acum, asigură-te că îi vei avertiza pe alţii să nu repete  
greşeala ta. Învaţă-i înainte de toate frica de Domnul. Copiii noştri  
nu trebuie să repete greşelile făcute de noi.
 
În Proverbe 24:3,4, ni se spune că prin înţelepciune se înalţă o casă  
şi prin ştiinţă se umplu cămările ei cu multe lucruri de preţ.  
Observaţi aici contrastul dintre înţelepciune şi cunoaştere. Nu  
subapreciez cunoaşterea Bibliei. Chiar deloc. Am petrecut mai mult de  
40 de ani studiind Biblia şi eu cred că o cunosc la fel de bine ca  
oricine altcineva.
 
Dar ceea ce caut cel mai mult este înţelepciunea. Dragostea Divină  
este cel mai extraordinar lucru din lume. Dar dragostea Divină este  
întotdeauna călăuzită de înţelepciunea Divină. Dragostea fără  
înţelepciune este periculoasă.
 
Dragostea se poate asemăna cu benzina din rezervorul unui autobuz şi  
Înţelepciunea cu şoferul autobuzului. În mod sigur că ai nevoie de  
dragoste ca să-ţi conduci adunarea înainte. Dar, ca să decizi pe care  
drum s-o duci, îţi trebuie înţelepciune.
 
Înţelepciunea este fundamentală. Este posibil să obţii 100% la  
cunoaşterea Bibliei şi zero la înţelepciune! Ai fi ca un elev care  
obţine 100% la pregătirea fizică, dar zero la matematică. Ar fi fost  
mai bine să obţină 100% la matematică şi zero la pregătirea fizică;  
pentru că, în cele din urmă, matematica este mai importantă decât  
pregătirea fizică. Şi, în cele din urmă, înţelepciunea este mai  
importantă decât cunoaşterea. Am văzut că ştiinţa umple cămările.  
Cunoaşterea este ca mobilierul – scaune, mese şi paturi – pe care-l  
punem în încăperile noastre. Deci, dacă ai cunoaştere fără  
înţelepciune, eşti ca un om care-şi aranjează toată mobila lui scumpă  
pe o bucată goală de teren! Sunt acolo multe mese şi canapele scumpe.  
Singurul lucru care lipseşte este casa! Vă puteţi imagina cu uşurinţă  
că un asemenea om va fi de râsul tuturor celor din jur. Dar această  
situaţie ilustrează exact ceea ce vedem noi astăzi printre majoritatea  
liderilor şi predicatorilor din creştinism. Ei au cunoaştere, dar nu  
au înţelepciune – deoarece ei nu se tem de Dumnezeu.
 
De-abia dacă auzim în aceste zile pe vreun predicator predicând despre  
frica de Domnul. Şi tocmai de aceea cei mai mulţi credincioşi nu sunt  
înţelepţi şi au atât de multe temeri. 

miercuri, 7 decembrie 2011

Cum stai cu viata de rugaciune?

     Locul rugaciunii este acolo unde te intalnesti cu Dumnezeu ca sa fii invatat, mustrat, curatit, iubit, zidit si pregatit sa faci voia Lui. Poate fi oriunde, dar trebuie sa fie undeva! Poate fi oricand, dar trebuie sa fie un timp stabilit. Fara rugaciune, de unde te poti inspira? Vei munci tot mai mult si vei realiza tot mai putin deoarece actionezi prin propria putere. Dar dupa ce te-ai rugat, te vei sbate mai putin si vei realiza mai mult deoarece actionezi prin puterea lui Dumnezeu. Daca petreci ore in sir uitandu-te la televizor si spui ca nu ai timp sa te rogi, "este vremea sa cauti pe Domnul". Daca traiesti confortabil cu pacatul care te tulbura candva, "este vremea sa cauti pe Domnul". Daca arunci vorbe grele cuiva care te-a ranit, "este vremea sa cauti pe Domnul". Daca faptul de a avea lucruri materiale iti consuma atat de multa energie incat nu ti-a mai ramas pentru Dumnezeu si pentru familie, "este vremea sa cauti pe Domnul". Biserica Noului Testament a crescut atat de repede incat apostolii s-au trezit ca nu mai au timp sa se roage. Asadar, ei au spus: "Nu este potrivit" (Faptele Apostolilor 6:2). De aici trebuie tu sa incepi! Daca ai parasit locul rugaciunii, lucrul acesta se va vedea in atitudinile si faptele tale. Ce au facut apostolii? Ei au spus: "vom starui necurmat in rugaciune" (Fapte. 6:4). Iata ce s-a intamplat: "Cuvantul lui Dumnezeu se raspandea tot mai mult, numarul ucenicilor se inmultea" (Fapte. 6:7). Daca ai ajuns pana aici cu putina rugaciune, cu rugaciune neconsecventa sau fara rugaciune, gandeste-te cat de departe vei merge daca incepi sa te rogi.

"Este vremea sa cauti pe Domnul" (Osea 10:12)
                                                                                                          Meditatii zilnice 22 Noiembrie. Bob Grass.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Satan are putere asupra celor care nu iartă

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (4)
  - Zac Poonen
 
Citim în Apocalipsa 9:1-11: „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă.  
Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia  
fântânii Adâncului, şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a  
ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au  
întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ.  
Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.  
Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici  
vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui  
Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci  
luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.  
În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să  
moară, şi moartea va fugi de ei. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai  
pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de  
aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul  
de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca  
nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era  
ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.  
Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea  
puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele  
aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă  
Abadon iar pe greceşte Apolion.”
 
În mod evident, steaua este un înger căzut, cel mai probabil Satan.  
Acestui înger căzut i s-a dat cheia adâncului fără fund unde Dumnezeu  
i-a închis pe unii demoni (aşa cum citim în Petru 3:19). Nu toţi  
demonii sunt acolo. Cei mai mulţi sunt liberi să hălăduiască pe  
pământ. Vă amintiţi de omul posedat de o legiune de demoni pe care l-a  
întâlnit Isus? Demonii din acel om l-au implorat pe Isus să nu-i  
trimită în adâncul fără fund. Isus le-a ascultat cererea şi i-a trimis  
în cei 2000 de porci care s-au aruncat în mare. Dar, într-o zi,  
adâncul fără fund va fi deschis; şi demonii care sunt închişi acolo  
vor fi eliberaţi pe faţa pământului.
 
Aceasta face parte din judecata pe care Dumnezeu urmează s-o aducă pe  
faţa acestui pământ, ca şi cum Domnul ar spune oamenilor: „Aţi dorit  
să urmaţi sfatul diavolului. Aţi dorit să vă supuneţi mai degrabă  
cuvintelor diavolului decât cuvintelor Mele. Foarte bine. Ia uitaţi-i  
pe toţi prietenii care urmează să vă viziteze acum, toată şleahta din  
adâncul fără fund”. Este ceea ce vedem aici.
 
Fumul adâncului este plin de murdăria şi putoarea spiritelor necurate.  
Lăcustele sunt duhurile rele cărora li se dă putere să otrăvească  
minţile oamenilor şi să le chinuiască, la fel cum scorpionii  
pământului au putere să otrăvească trupurile oamenilor. Tortura făcută  
de aceşti demoni va fi atât de groaznică, încât mulţi oameni vor dori  
să moară, dar nu vor fi în stare nici măcar să se sinucidă!!
 
Descrierea demonilor este înfricoşătoare - feţe îngrozitoare, păr  
zburlit ca cel al femeilor nebune şi dinţi de leu – toate ilustraţiile  
ca să ne arate cât de groaznic va fi pentru cei care vor fi chinuiţi  
de aceşti demoni. Dar sunt lăsaţi să-i chinuie pe oameni numai cinci  
luni. De ce numai cinci luni? Pentru că Dumnezeu este milostiv.
 
În Matei 18:23-35, Isus a spus povestea unui om căruia i s-a iertat de  
către un rege o datorie de 40 de milioane de lei, dar care, la rândul  
lui, nu a putut să-i ierte celui de-o teapă cu el o sumă neînsemnată  
de doar patruzeci de lei. Acest om nemilos l-a prins pe omul de-o  
teapă cu el de gât şi i-a spus: „Plăteşte-mi”. Şi când împăratul a  
auzit una ca asta s-a mâniat şi l-a dat pe acel slujitor nemilos pe  
mâna chinuitorilor. Acei chinuitori îi simbolizează pe demonii cărora  
li se permite să-i chinuie astăzi pe credincioşii nemiloşi. Căci Isus  
a spus: „Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din  
voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (versetul 35).
 
Acesta este un lucru serios şi eu nu doresc sângele nimănui pe mâinile  
mele. Dacă tu, care citeşti acest mesaj (fie că-ţi zici credincios sau  
botezat în Duhul sau oricum altcumva), ai şi numai o persoană pe care  
n-ai iertat-o, oriunde ar fi ea în lumea asta, vreau să te avertizez  
că (nu contează de cât de mult timp te consideri „credincios”), în mod  
sigur, nu vei intra în împărăţia lui Dumnezeu. Când va veni Isus,  
categoric nu vei fi luat. În schimb, vei fi dat pe mâna acelor demoni  
care au muşcătura unei scorpii. Pentru mine, acest lucru este clar ca  
lumina zilei pentru că eu cred cuvintele Domnului Isus. Omul care a  
fost dat pe mâna chinuitorilor era un om care odată fusese iertat. Dar  
stăpânul şi-a retras acea iertare pentru că el nu ar fi iertat la  
rândul lui pe altcineva. Dumnezeu nu va ezita să-l dea pe mâna  
demonilor pe un asemenea om. De aceea te-aş ruga serios: „Scapă de  
amărăciunea ta (Veninul tău). Iartă de bunăvoie pe toată lumea. Tatăl  
tău ceresc nu te va ierta dacă există şi numai o fiinţă umană pe faţa  
pământului pe care tu să nu fii iertat-o.”
 
Numele îngerului adâncului fără fund este Abadon sau Apolion, care  
înseamnă „Distrugător”. El descrie, într-un cuvânt, planul lui Satan  
cu omul – să-l distrugă cu pofta sau cu o atitudine neiertătoare.
 
Isus a vorbit despre scorpioni, în Luca 10:19, pentru a simboliza  
puterile întunericului. El le-a spus ucenicilor: „Iată că v-am dat  
putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii”. Demonii pot face rău  
numai acelora care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunte. Spiritual  
vorbind, nu poţi avea acea pecete pe frunte dacă nu i-ai iertat pe  
ceilalţi.
  
Christian Fellowship Church, Bangalore, India
http://www.cfcindia.com
  

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Trei sfaturi pentru soţi şi soţii

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (3)
- Zac Poonen

 

Doresc să spun trei lucruri despre iubirea unuia pentru celălalt.
 
1. Dragostea exprimă aprecierea: 
Există o întreagă carte despre  
dragostea conjugală pe care Dumnezeu a inclus-o în Biblie - Cântarea  
Cântărilor. Toate cuplurile căsătorite ar trebui să citească această  
carte – unul celuilalt! Este uimitor să vezi acolo cum aşteaptă  
Dumnezeul Atotputernic să-şi vorbească soţul şi soţia, unul altuia! Şi  
această carte este Scriptură insuflată la fel de mult ca şi celelalte  
cărţi din Biblie!
 
 
Permiteţi-mi să vă citesc câteva fragmente din această carte, astfel  
încât noi toţi să putem învăţa să-l apreciem pe celălalt ca soţ şi ca  
soţie. Cu toţii suntem zgârciţi când vine vorba să ne exprimăm  
aprecierea. Suntem grabnici să criticăm, dar foarte înceţi să  
apreciem. Ne uităm la oameni şi le găsim foarte multe defecte. Aceasta  
este natura omenească. Şi acesta este modul în care Acuzatorul,  
Diavolul, câştigă în noi înşine un avanpost. Pe de altă parte,  
Dumnezeu câştigă în noi un avanpost când ne uităm la alţii şi găsim în  
ei ceva de apreciat. Aici, fiecare dintre noi ne putem cerceta purtarea.
 
Urmăriţi ce-i spune soţul soţiei lui în Cântarea Cântărilor: „Eşti  
frumoasă de tot iubito şi n-ai niciun defect. Iată, ce frumoasă eşti,  
iubito, iată ce frumoasă eşti! Cât de atrăgătoare este iubirea ta.  
Căci glasul tău este dulce şi faţa ta plăcută. Eşti ca o grădină  
închisă.” „Mi-ai răpit inima, sora mea, mireaso, mi-ai răpit inima  
numai cu o privire. Dragostea ta preţuieşte mai mult decât vinul şi  
miresmele tale sunt mai alese decât toate mirodeniile! Întoarceţi  
ochii de la mine, căci mă tulbură. Numai una singură este porumbiţa  
mea cea curată. Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu, iubito, în  
desfătări!” „O, tu, cea mai frumoasă dintre femei... nu-i nimeni ca  
tine.”
 
Şi, acum, ascultaţi ce spune soţia. Acesta este răspunsul ei:
 
„Iată ce frumos eşti preaiubitule, ce plăcut eşti! Iubitul meu este  
alb şi rumen deosebindu-se din zece mii. Capul lui este ca cel mai  
curat aur... Înfăţişarea lui este ca Libanul, distinsă ca cedrii. La  
umbra lui îmi găsesc plăcerea şi rodul lui este dulce pentru cerul  
gurii mele. Dragostea ta este mai bună decât vinul... Vă rog  
fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe preaiubitul meu,  
ce-i veţi spune? ...Că sunt bolnavă de dragoste. ...L-am apucat şi nu  
l-am mai lăsat să plece. Eu sunt a preaiubitului meu şi preaiubitul  
meu este al meu.”
 
2. Dragostea se grăbeşte să ierte. Dragostea este înceată la acuzare,  
dar grabnică să ierte. În fiecare căsnicie vor exista probleme între  
soţ şi soţie. Dar dacă pui acele probleme în arzătorul din spate, vor  
da în mod sigur pe dinafară. (Adică, dacă le acorzi acelor probleme o  
prioritate SCĂZUTĂ – în loc să le rezolvi imediat – ele vor deveni mai  
rele). Grăbeşte-te, deci, să ierţi şi grăbeşte-te să ceri iertare. Nu  
aştepta nici măcar până seara să faci acest lucru. Dacă-ţi intră  
dimineaţa un spin în picior, îl scoţi de acolo imediat. Nu vei aştepta  
până seara. Dacă îţi răneşti soţul sau soţia îl/ o înţepi de fapt cu  
un spin - scoate-l de acolo imediat - cere imediat iertare şi  
grăbeşte-te să ierţi.
 
3. Dragostea este nerăbdătoare să facă lucruri împreună cu partenerul/  
partenera – şi nu fiecare de unul singur. Cât de diferită ar fi fost  
istoria omului dacă, atunci când Diavolul a venit s-o ispitească pe  
Eva în grădină, ea ar fi spus: „Înainte să iau o decizie, lasă-mă să-l  
consult mai întâi pe soţul meu”. O, ce poveste diferită ar fi fost  
atunci. Amintiţi-vă că toate problemele din lume au apărut deoarece o  
femeie a luat o decizie de una singură, când Dumnezeu îi dăduse un  
partener pe care să-l fi putut consulta înainte de a lua acea decizie.  
Dragostea adevărată face lucrurile împreună. Doi sunt întotdeauna mai  
buni decât unul.

vineri, 18 noiembrie 2011

Focalizarea rugăciunii tale să se mute de pe nevoia ta pe nevoia lui Dumnezeu

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (2)
    - Zac Poonen
 
Istoria lui Samuel începe cu mama lui, Ana, care era stearpă. Este  
interesant de văzut câte femei sunt menţionate în Scriptură ca fiind  
sterpe, mulţi ani înainte de a avea copii – Sara, Rebeca, Rahela şi  
Ana. Ele toate L-au căutat pe Dumnezeu în rugăciune şi fiecare a dat  
naştere câte unui fiu care a avut un loc unic în planul lui Dumnezeu.  
Ele nu şi-au acceptat sterilitatea. S-au rugat cu toată seriozitatea  
pentru copii. Dumnezeu le-a răspuns cererii lor şi fiecare dintre ele  
au avut câte un copil prin care Dumnezeu a împlinit un scop unic.  
Numeroase femei se roagă pentru copiii lor în timp ce ei se află deja  
în pântece. Dar aceste femei s-au rugat cu o intensitate neobişnuită.  
Este minunat când un copil vine pe lume printr-o rugăciune atât de  
intensă. Aşa s-a născut Samuel.
 
Ana se rugase Domnului timp de mulţi ani pentru un copil. În cele din  
urmă, ea a făcut un jurământ, spunând: „Doamne, Dumnezeul oştirilor!  
Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei  
aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei  
Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru  
toate zilele vieţii lui” (1 Samuel 1:11). Acum a avut loc o schimbare  
a focalizării ei. La început, ea se gândise numai la propria ei  
nevoie: „Am nevoie de un fiu”. Apoi a început să spună: „Dacă am un  
fiu, îl voi da Domnului, întrucât şi Domnul are nevoie de el”. Când  
focalizarea rugăciunii noastre se mută de pe nevoia noastră pe nevoia  
lui Dumnezeu, atunci începem să obţinem răspunsuri la rugăciunile  
noastre. Domnul ne-a învăţat ca, înainte de toate, să ne rugăm:  
„Sfinţească-Se Numele Tău”.
 
În Israelul acelui timp era o mare nevoie spirituală. Poporul lui  
Dumnezeu decăzuse foarte rău. Liderii lui, ca Eli, erau de asemenea  
groaznic de decăzuţi. Din zilele lui Moise, Israel nu mai avusese  
niciodată un profet. Ana era o persoană atentă la mediul înconjurător;  
ea recunoscuse nevoia lui Israel după un profet. Astfel că Ana a  
continuat să se roage: „Doamne, nu doar că îl voi închina pe fiul meu  
Ţie, dar briciul nu va trece peste capul lui. El va fi un Nazireu  
închinat Ţie. Dacă îl poţi folosi să întorci la Tine acest popor,  
atunci el e al Tău”. Toată rugăciunea ei s-a mutat de pe nevoia  
proprie, pe nevoia lui Dumnezeu. Foarte adesea, rugăciunile noastre nu  
primesc răspuns pentru că ele sunt focalizate prea mult pe noi înşine.  
Este minunat că Samuel s-a născut unei asemenea mame.
 
Când Ana i-a dat naştere lui Samuel, ea nu şi-a uitat promisiunea. L-a  
adus pe fiul său la templu şi a spus: „Pentru copilul acesta mă rugam,  
şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau  
să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului” (1 Samuel  
1:27-28). Niciodată nu s-a dus să-l mai ia înapoi. Ea l-a învăţat pe  
acel micuţ băiat să îngenuncheze şi să se închine Domnului acolo. Este  
minunat să ai o mamă aşa evlavioasă. Apoi ea a cântat Domnului un  
cântec minunat de mulţumire (1 Samuel 2:1-10). Mai mult decât  
probabil, cântarea Mariei de mulţumire (Luca 1:46-55) a fost inspirată  
de cântecul Anei – întrucât versurile sunt foarte asemănătoare. 

Diferenţa dintre a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a cunoaşte Biblia

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (1)
   - Zac Poonen
 
Este mult mai uşor să cunoşti Biblia decât să-L cunoşti pe Dumnezeu –  
întrucât, ca să cunoşti Biblia, nu eşti nevoit să plăteşti preţul; tot  
ce ai de făcut este să studiezi. Poţi fii imoral în viaţa personală şi  
întinat în gândire, şi totuşi să cunoşti foarte bine Biblia. Poţi fii  
un predicator recunoscut şi totuşi, în acelaşi timp, un mare iubitor  
de bani. Dar nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu şi să fii şi imoral în  
viaţa personală. Nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu şi să fii şi un  
iubitor de bani. Acest lucru este imposibil! Tocmai de aceea  
majoritatea predicatorilor apucă mai degrabă cărarea mai uşoară a  
cunoaşterii Bibliei, decât pe cea a cunoaşterii lui Dumnezeu.
 
Vreau să vă întreb: Sunteţi mulţumiţi doar să cunoaşteţi Biblia sau  
există în inimile voastre o sete arzătoare de a-L cunoaşte pe DOMNUL?  
Apostolul Pavel spunea în Filipeni 3:8-10 că dorinţa lui cea mai mare  
era să-L cunoască mai bine pe DOMNUL. El considera orice altceva drept  
gunoi, comparativ cu cunoaşterea DOMNULUI. Pentru această perlă de  
mare preţ, Pavel a renunţat la toate perlele lui. Secretul slujirii  
lui Pavel trebuie găsit, nu în anii pe care i-a petrecut studiind  
Biblia în seminarul lui Gamaliel, ci în propria lui cunoaştere a  
DOMNULUI.
 
Viaţa veşnică înseamnă să-L cunoşti în mod personal pe Dumnezeu şi pe  
Isus Hristos (Ioan 17:3). Poate că noi am defini viaţa veşnică drept  
trăirea eternă în rai. Dar nu aşa a definit-o Isus. Viaţa veşnică nu  
are nimic de-a face cu mersul în rai sau cu scăparea de iad. Are de-a  
face cu cunoaşterea DOMNULUI. Să-L cunosc pe Dumnezeu îndeaproape şi  
personal a fost pasiunea vieţii mele şi povara inimii mele. Ştiu că  
slujirea mea poate avea autoritate Divină numai în măsura în care eu  
însumi Îl cunosc pe Dumnezeu în mod personal. Şi de aceea, în toate  
bisericile noastre, am căutat să-i conduc pe oameni la cunoaşterea lui  
Dumnezeu Însuşi.
 
Astăzi există mai multă cunoaştere Biblică decât oricând altcândva în  
istorie. Timp de aproape 1500 de ani după ziua de Rusalii, nu au fost  
accesibile nicăieri Biblii tipărite. Numai în ultimele două secole  
Bibliile au devenit atât de abundent accesibile. Astăzi avem foarte  
multe versiuni şi concordanţe şi îndrumătoare de studiu. Dar credeţi  
oare că toată această cunoaştere sporită a produs creştini mai sfinţi?  
Nu. Dacă doar cunoaşterea Bibliei ar putea produce sfinţenie, atunci  
ar trebui să-i avem pe cei mai evlavioşi oameni din istorie trăind în  
zilele noastre. Dar nu-i avem. Satan însuşi ar fi fost sfânt dacă  
numai cunoaşterea Bibliei ar fi putut produce sfinţenie – căci nimeni  
nu cunoaşte Biblia atât de bine cât o cunoaşte el. Avem atât de multe  
seminarii în zilele noastre în care Biblia este predată miilor de  
studenţi. Dar se găsesc oare cei mai evlavioşi oameni din lume în  
acele seminarii? Nu. Astăzi, mulţi absolvenţi de seminar sunt mai răi  
decât păgânii.
 
În urmă cu câţiva ani, am întâlnit un absolvent al unuia dintre  
seminariile evanghelice de top din India, el însuşi fiind şef de  
promoţie. Mi-a spus că, după trei ani în acel seminar, starea lui  
spirituală era mai rea decât atunci când intrase la seminar. Ce îl  
învăţase atunci acel seminar? Îl învăţase lucruri despre Biblie şi  
despre creştinism. Satan însuşi ar fi putut absolvi un asemenea  
seminar ca şef de promoţie.
 
Ce i-a folosit acelui tânăr să înveţe Hermeneutica, ce au spus „marii  
critici” şi semnificaţia radăcinilor greceşti ale cuvintelor, dacă el  
nu biruise mânia, amărăciunea, gândurile desfrânate şi iubirea de  
bani? Cu certificatul tocmai obţinut el ar fi devenit curând pastorul  
unei biserici. Dar ce i-ar fi învăţat el pe oamenii din biserica lui  
ale căror probleme acute ar fi fost morale şi nu teologice? Nu ar fi  
fost în stare să-i ajute deloc, în niciuna din situaţiile lor. Iată  
cum este distrusă lucrarea lui Dumnezeu din toată lumea.
 
Numai dacă tu însuţi Îl cunoşti pe Dumnezeu vei fi capabil să-ţi  
conduci turma să-L cunoască la rândul ei. Dacă ai biruinţă asupra  
păcatului în propria ta viaţă vei fi capabil să-ţi conduci de asemenea  
şi turma la biruinţa asupra păcatului. Atunci şi ei vor fi echipaţi să  
meargă să-L slujească pe DOMNUL – cu autoritate şi putere. Crezi că  
diavolul este impresionat de cunoaşterea Biblică sau de diplomele  
cuiva? Nicidecum. Satan se teme numai de bărbaţii sfinţi, smeriţi  
respectiv de femeile sfinte, smerite care-L cunosc pe Dumnezeu.
 
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să ne conducem fraţii mai tineri şi  
surorile mai tinere să-L cunoască pe Dumnezeu.