O VIAŢĂ CAPTIVANTĂ ÎN NOUL AN

Cuvântul Săptămânal, Ianuarie 2012 (1)

    - Zac Poonen

Biblia spune că „viaţa omului evlavios este captivantă” (Proverbe  
14:14 – versiunea Living Bible).
 
Să vă spun mărturia mea. Acum am 72 de ani (noiembrie 2011) şi sunt un  
copil al lui Dumnezeu născut din nou de mai bine de 52 de ani. Pot  
mărturisi sincer că viaţa mea creştină a fost una captivantă. Am  
trecut prin multe încercări, dar în toate L-am experimentat pe  
Dumnezeu în moduri surprinzătoare. Şi cred că cea mai minunată parte a  
vieţii îmi stă încă înainte. Sunt entuziasmat să pot să trăiesc pentru  
Dumnezeu şi să-I slujesc. A-L sluji pe El este cel mai minunat lucru  
pe care-l poate face cineva în această lume.
 
N-am nicio plângere împotriva nici măcar a unei singure persoane din  
lume. Până acum, nimeni n-a reuşit vreodată să-mi facă rău. Mulţi au  
încercat să-mi facă rău şi unii dintre cei cu care lucrez m-au trădat  
şi s-au întors împotriva mea. Numeroşi „creştini” au răspândit  
minciuni despre mine în publicaţii „creştine” şi pe Internet, iar unii  
dintre ei chiar m-au dat în judecată. Dar toate acestea au fost doar o  
parte a „părtăşiei suferinţelor lui Hristos” pentru mine; şi tot ceea  
ce mi-au făcut a lucrat doar spre binele meu – aşa cum spune în Romani  
8:28. Aşa că, realmente Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ei toţi,  
întrucât Dumnezeu a folosit acţiunile lor rele ca să mă facă un om mai  
bun - mai asemenea lui Hristos - în reacţii. Acesta a fost binele  
esenţial care a reieşit din acţiunile lor rele.
 
Înainte să putem fi folositori lui Dumnezeu, avem nevoie în primul  
rând să fim ZDROBIŢI. Dumnezeu foloseşte mulţi oameni şi multe  
situaţii ca să ne zdrobească mândria şi încrederea în propriile  
abilităţi, şi ca să ne facă mici în proprii noştri ochi.
 
În zilele tinereţii mele, Dumnezeu m-a zdrobit mult şi El încă mă mai  
zdrobeşte şi astăzi. Aceasta este calea rodniciei. Cu cât suntem mai  
zdrobiţi, cu atât mai mult Dumnezeu ne poate folosi ca să fim o  
binecuvântare pentru alţii. Citim în Exodul 17 că apele au început să  
curgă numai atunci când stânca a fost lovită. Când o femeie a spart o  
sticluţă de alabastru cu parfum ca să-L ungă pe Isus, parfumul  
încântător a umplut casa numai când sticluţa a fost spartă (Marcu  
14:3). Ca să-i hrănească pe cei cinci mii, Isus a luat pâinea şi a  
binecuvântat-o. Dar nimeni n-a fost hrănit până când pâinea n-a fost  
frântă. Care este mesajul din toate aceste exemple? Tocmai acesta, că  
zdrobirea este calea binecuvântării. Când un anumit atom este scindat  
el generează suficientă energie ca să dea electricitate unui întreg  
oraş! Un atom este aşa de mic încât nici nu-l poţi vedea la microscop.  
Dar ce putere extraordinară este eliberată când este zdrobit! Mesajul  
din natură ca şi cel din Biblie este tocmai acesta: Puterea lui  
Dumnezeu este eliberată prin zdrobire. Fie ca acest mesaj să ne prindă  
pe noi toţi în anul care vine.
 
Dumnezeu m-a prins cu acest mesaj în 1963, când L-am căutat pentru  
prima dată pentru putere în viaţa şi în lucrarea mea. Chiar atunci,  
înainte să demisionez din marina militară, Dumnezeu mi-a arătat cum  
calea zdrobirii era calea puterii. Şi nu vreau să uit niciodată în  
viaţă acest lucru. Vreau să-i încurajez în special pe tineri să înveţe  
această lecţie cât timp sunt încă tineri.
 
O a doua cerinţă este o CREDINŢĂ vie în promisiunile lui Dumnezeu.
 
În Egipt, Dumnezeu le-a făcut două promisiuni bătrânilor poporului  
Israel: „Vă voi scoate din suferinţa Egiptului(1), şi vă voi duce în  
ţara Canaaniţilor” (2) (Exodul 3:17). După cum puteţi vedea, acolo  
sunt două promisiuni. Dar numai prima a fost împlinită. A doua nu s-a  
împlinit. Niciunul dintre acei bătrâni n-au intrat în Canaan – pentru  
că ei n-au răspuns cu credinţă când a venit timpul să intre în Canaan  
(Numeri 13). Promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc până când noi  
răspundem cu credinţă. Promisiunea lui Dumnezeu şi credinţa noastră  
sunt ca două fire electrice. Numai atunci când ele se ating unul de  
altul (ca un buton de contact) energia începe să circule prin fire.  
Poţi auzi despre promisiunea lui Dumnezeu şi s-o înţelegi. Dar numai  
când credinţa ta se extinde şi spune: „Da, eu cred că acel lucru se va  
împlini în viaţa mea”, atunci promisiunea se va împlini. La graniţele  
Canaanului, numai Iosua şi Caleb au crezut promisiunea lui Dumnezeu,  
astfel că numai ei au intrat în ţara promisă. Fie ca noi să avem  
acelaşi fel de credinţă şi să trăim neîntrerupt în ţara promisă a  
biruinţei în noul an.
 
Vă doresc la toţi un An Nou foarte binecuvântat – unul de o zdrobire  
mai profundă şi de o mai mare credinţă în Dumnezeu. 

Standardul înalt de trăire al lui Iov

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (4)

       - Zac Poonen

În Iov, capitolele 26-31, Iov înşiră toate lucrurile bune pe care le-a  
făcut în viaţă ca să-i ajute pe alţii. Pe măsură ce citim aceste  
capitole, este uimitor să vedem lumina extraordinară pe care o avea  
Iov despre Dumnezeu şi căile Lui şi standardul înalt al trăirii lui în  
acele zile de demult, când nu exista nicio Biblie şi nici Duhul Sfânt  
nu locuia în lăuntru. Este bine să cercetăm anumite aspecte din aceste  
capitole, pentru că ele ne fac de ruşine provocându-ne să trăim astăzi  
la un nivel şi mai înalt.
 
El începe spunând cât de nebun este omul să sape adânc după aur dar să  
nu caute înţelepciunea (28:1,12,13). El continuă spunând că „frica de  
Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere”  
(28:28). 1000 de ani mai târziu, Solomon a spus exact acelaşi lucru,  
în Proverbe 9:10. Fără îndoială că el căpătase această înţelegere din  
citirea cărţii lui Iov. În capitolul 29, Iov continuă să vorbească  
despre trecutul lui, când trăia în prietenie cu Dumnezeu, ajutându-i  
pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe orbi, pe ciungi şi pe cei  
nevoiaşi. În capitolul 30, el se plânge că, în ciuda a tot binele  
făcut, acum suferea şi fusese adus de către Dumnezeu atât de jos.
 
În capitolul 31, el vorbeşte despre curăţia vieţii lui. Fusese precaut  
cu ochii ca să nu poftească după femei (versetul 1). El a avut lumină  
asupra acestui păcat înainte cu 2000 de ani ca Isus să vorbească  
despre el în Matei 5. Umblase cinsit, fără nicio înşelăciune  
(versetele 5,6), niciodată nu-i fusese infidel soţiei lui (versetele  
9-12), îşi tratase slujitorii cu bunătate (versetele 13-15), îi  
ajutase pe săraci, pe văduve iar pe orfani îi crescuse ca pe proprii  
lui copii (versetele 16-23); nu se încrezuse în aur, nici nu fusese  
idolatru (versetele 24-28), nu se bucurase de înfrângerea duşmanului  
(versetele 29,30), îngrijise de străini (versetele 31, 32); ori de  
câte ori păcătuise îşi mărturisise fărădelegea (versetul 33), nu se  
temuse de dispreţul oamenilor (versetul 34) şi îşi îngrijise până şi  
pământul cum se cuvine (verstele 38-40). El strigă la Dumnezeu să-i  
răspundă (versetul 35).
 
Putem vedea în aceste capitole ce om evlavios era Iov. El avea lumină  
asupra atât de multor domenii din viaţa lui şi era un om foarte  
săritor. Şi totuşi el nu avea lumină asupra unui singur lucru: mândria  
spirituală. Mândria faţă de evlavia lui. Dumnezeu l-a iubit pe Iov şi  
a hotărât că Iov trebuia, înainte să părăsească acest pământ, să aibă  
şi acea unică virtute a smereniei. Şi astfel, în imensa dragoste  
pentru Iov, Dumnezeu l-a trecut prin această încercare grozavă ca să-l  
facă deopotrivă de evlavios şi de smerit.
 
Când evlaviosul apostol Pavel a fost în pericolul de a se mândri,  
Dumnezeu l-a trecut şi pe el prin suferinţă. El i-a dat un ţepuş în  
carne, care era un sol al Satanei (2 Corinteni 12:7). Iov a primit de  
asemenea un sol al Satanei. Dar Pavel ştia de ce-l primise. Iov nu  
ştia. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi trece pe foarte  
mulţi oameni evlavioşi prin suferinţă, confuzie, împotrivire şi  
persecuţie - ca să-i smerească şi să-i zdrobească pentru ca El să  
poată turna harul Lui peste ei, pentru că El dă har numai celui  
smerit. Nu-l putem învinui pe Iov pentru faptul că s-a plâns. El nu  
avea o Biblie, nu avea Duhul Sfânt locuind în lăuntru sau un frate ca  
să-l încurajeze. Dar Pavel nu s-a plâns niciodată; şi nici noi n-ar  
trebui să ne plângem. 

DOMNUL ne cunoştea dinainte să fi fost concepuţi în pântece

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (3)

    - Zac Poonen

Domnul l-a chemat pe Ieremia pe când acesta era un tânăr bărbat  
(Ieremia 1:5) şi i-a spus: „Mai înainte ca să te fi întocmit în  
pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu  
din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem proroc al  
neamurilor.” Dumnezeu îl cunoştea pe Ieremia chiar înainte ca trupul  
să-i fi fost zămislit în pântecele mamei sale. În zilele noastre, sunt  
multe polemici cu privire la faptul dacă un embrion este sau nu o  
fiinţă umană. Iată un verset care ar trebui să clarifice pentru  
totdeauna acest dubiu – căci Dumnezeu spune că El îl cunoştea pe  
Ieremia înainte ca el să fi fost conceput. Când Ieremia era o  
particulă microscopică în pântecele mamei lui, Dumnezeu îl cunoştea,  
consacrându-l să fie proroc. Aceasta este o mare încurajare pentru noi  
– să ştim că Dumnezeu avea ochiul Său asupra noastră chiar şi atunci  
când eram doar nişte particule microscopice, de-abia concepute în  
pântecele mamelor noastre. La fel cum a avut un plan pentru Ieremia,  
El are un plan şi pentru vieţile noastre.
 
Imaginaţi-vă doar, când Ieremia a trecut prin toate acele greutăţi,  
cum trebuie să-l fi încurajat acest gând: „Chiar acum trec prin foarte  
multe strâmtorări. Dar Dumnezeu mă cunoaşte de când am fost în  
pântecele mamei mele şi de atunci El a planificat viaţa mea. Şi acel  
plan se va împlini. Sunt gata să mă predau în totul Domnului.” Ori de  
câte ori ne confruntăm cu încercări şi greutăţi, noi toţi ar trebui să  
ne gândim la aceasta. Dumnezeu te-a ales înainte să te naşti şi planul  
Lui pentru viaţa ta se va împlini. Aşa că, niciodată să nu te  
descurajezi.
 
Apoi, Ieremia a spus: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să  
vorbesc.” Este uimitor cum Dumnezeu alege anumiţi oameni, care nu se  
pricep să vorbească în public, ca să fie proroci. Moise era aşa. El a  
spus la fel: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară”. Vreau  
să vă încurajez pe toţi. Să nu credeţi că Dumnezeu nu vă poate folosi  
să predicaţi cuvântul Lui doar pentru că nu aveţi abilitatea de a  
vorbi sau curajul de a sta în faţa oamenilor. Domnul i-a spus lui  
Moise: „Cine a făcut gura omului?… Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu  
voi fi cu gura ta.” Dacă-I permiteţi lui Dumnezeu să vă zdrobească şi  
să vă umple cu Duhul Său cel Sfânt, El vă poate face şi pe voi  
purtătorii Lui de cuvânt. Totul depinde de umblarea voastră cu Dumnezeu.
 
Ca tânăr creştin, eram o persoană timidă şi complexată. Dar când  
Dumnezeu m-a uns cu Duhul Lui, El a început să vorbească prin mine. El  
poate face acelaşi lucru şi cu tine. Şi încă un lucru: Nu-I spune  
niciodată lui Dumnezeu: „Doamne, eu sunt prea tânăr.” Dacă Dumnezeu te  
cheamă şi te sfinţeşte, vârsta nu mai contează. Ca să-L slujeşti pe  
Domnul, nu trebuie să aştepţi până ajungi bătrân. De îndată ce simţi o  
povară în inima ta, caută-L pe Dumnezeu să fii umplut cu Duhul Sfnt şi  
du-te şi vesteşte cuvântul lui Dumnezeu.
 
Domnul i-a spus lui Ieremia: „Nu zice: ,Sunt un copil', căci te vei  
duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi  
porunci” (Ieremia 1:7). Şi apoi Domnul i-a spus un cuvânt pe care l-a  
adresat în multe rânduri prorocilor Lui: „Nu te teme de ei; căci Eu  
sunt cu tine ca să te scap” (Ieremia 1:8). Un mare avantaj pe care  
toţi prorocii adevăraţi l-au avut a fost faptul acesta, şi anume că  
Domnul a fost cu ei. De aceea ei nu se temeau de niciun om. Acesta  
este modul în care şi noi trebuie să-I slujim Domnului astăzi. Domnul  
trebuie să fie cu noi.
 
Domnul a atins gura lui Ieremia şi i-a spus: „Iată, pun cuvintele Mele  
în gura ta”. Acelaşi lucru i-a făcut Dumnezeu şi lui Isaia. Remarcaţi  
apoi lucrarea pe care Domnul i-a dat-o lui Ieremia. Sunt menţionate  
aici şase activităţi –smulgere, tăiere, dărâmare, nimicire, zidire şi  
sădire (Ieremia 1:10). Patru dintre acestea erau negative şi două –  
zidirea şi sădirea – erau pozitive. Ieremia trebuia să dărâme mai  
întâi vechea structură şi abia apoi să clădească structura lui  
Dumnezeu. Acesta nu este un lucru uşor de făcut. Este mult mai uşor să  
construieşti o clădire pe o bucată de teren liberă. Creştinismul din  
zilele noastre se află într-o stare foarte asemănătoare cu starea lui  
Iuda din acele zile. Există structuri religioase colosale în  
creştinismul de astăzi care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu. Un  
proroc care vine cu cuvântul lui Dumnezeu într-o astfel de situaţie va  
trebui mai întâi să smulgă, să taie, să dărâme şi să nimicească multe  
lucruri înainte să poată clădi şi planta ceva de valoare veşnică. Este  
vorba despre această lucrare iniţială cu buldozerul pe care mulţi  
predicatori nu sunt dispuşi să o facă. Ei caută să „pună un petec nou  
la o haină veche”. Dar Domnul spune: „Nu. Trebuie să aruncaţi haina  
veche. Trebuie să distrugeţi complet structura veche şi să începeţi  
iarăşi cu ceva complet nou.” Dacă nu faceţi aşa, nu veţi fi în stare  
să clădiţi ceea ce Dumnezeu doreşte să clădiţi. Domnul a continuat  
să-l încurajeze pe Ieremia spunându-i: „Ei vor lupta împotriva ta, dar  
nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine, ca să te scap” (Ieremia 1:19). 

Să nu te încrezi în propria îndreptăţire

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (2)

   - Zac Poonen

În Luca 18:9 citim: „A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se  
încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi.”
 
Există o îndreptăţire a credinţei care este un dar de la Dumnezeu. Dar  
mai există şi o îndreptăţire pe care ne-o putem acorda singuri. Pentru  
a afla pe care dintre ele o ai trebuie să te întrebi dacă te mândreşti  
cu îndreptăţirea ta. Dacă da, atunci tu eşti cel care a produs-o. Dacă  
ai avea îndreptăţirea lui Dumnezeu, primită ca un dar de la El, ai fi  
recunoscător pentru ea, dar nu ai putea să fii mândru de ea. Fariesii  
au o îndreptăţire de care sunt mândri.
 
Poţi fii mândru de o carte pe care ai scris-o tu, dar nu poţi fii  
mândru de o carte pe care a scris-o altcineva. Aşadar, dacă te  
mândreşti cu vreo calitate bună pe care o ai în viaţa ta – fie  
smerenia sau generozitatea sau rugăciunea sau oricare ar fi aceea,  
atunci tu trebuie să fi cel care a creat-o. Dacă eşti generos şi  
primitor de oaspeţi şi te mândreşti cu aceste calităţi, se poate  
atunci să fie doar nişte calităţi omeneşti, iar nu unele de natură  
divină, pentru că, dacă ele ar fi aparţinut caracterului lui Dumnezeu  
şi El ţi le-ar fi dat în mod gratuit, cum te-ai mai putea lăuda cu  
ele? Să fii primitor de oaspteţi este o virtute bună, dar dacă eşti  
mândru de ea, atunci ospitalitatea ta miroase greu înaintea lui  
Dumnezeu.
 
Acest principiu se aplică la fel şi altor domenii - care nu au nimic  
de-a face cu îndreptăţirea. Poate că tu cânţi mai bine decât alţii,  
sau foloseşti mai bine un instrument muzical, sau predici mai bine,  
sau poate că biserica ta este mai mare decât biserica altcuiva. Orice  
lucru de care eşti mândru este rezultatul propriei tale strădanii.  
Dacă ar fi lucrarea lui Dumnezeu, nu te-ai putea lăuda cu acel lucru
 
Mulţi se laudă cu sacrificiile pe care le fac pentru Domnul. Aceasta  
evidenţiază faptul că ei nu au văzut imensitatea jertfei lui Isus pe  
cruce pentru ei înşişi. Poţi vedea o singură stea atunci când  
străluceşte soarele? Nu. Când jertfa lui Isus de la Calvar devine la  
fel de strălucitoare ca soarele în mintea noastră, atunci toate  
sacrificiile noastre neînsemnate vor dispărea, aşa cum dispar stelele  
la lumina zilei – şi nici măcar nu le vom mai numi sacrificii. Dacă-ţi  
poţi aminti toate sacrificiile, atunci trebuie că te afli încă în  
întuneric – pentru că numai în timpul nopţii putem vedea stelele!!
 
Vino cu credinţă şi smerenie şi primeşte îndreptăţirea lui Dumnezeu pe  
care ţi-o oferă El în Hristos - şi dă-I Lui toată slava pentru ea, în  
toate zilele vieţii tale. Atunci nu vei fi niciodată un fariseu.
  

Diferenţa dintre cunoştinţă şi înţelepciune

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (1)

   - Zac Poonen

În Psalmul 34:11, David spune: „Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci  
vă voi învăţa frica Domnului.” Nu este deloc o sarcină uşoară să-i  
înveţi pe oameni frica de Dumnezeu. Este mult mai uşor să-i înveţi cum  
să analizeze epistolele către Romani şi Efeseni! Dacă e să-i învăţăm  
pe alţii frica de Dumnezeu, trebuie ca mai întâi noi înşine să ne  
temem de El. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Un om care  
se teme de Dumnezeu poate să-şi înveţe adunarea mult mai bine decât un  
om care doar cunoaşte Biblia. Aceia care nu se tem de Dumnezeu nu pot  
să transmită decât cunoştinţă, iar nu înţelepciune. Cunoştinţa îl face  
pe om să fie mândru – aşa cum citim în 1 Corinteni 8:1. Dar  
înţelecpiunea îl face pe om să fie matur şi îl învaţă cum să aplice  
cunoaşterea la problemele vieţii de zi cu zi. Numai oamenii cu  
înţelepciune pot zidi biserica lui Isus Hristos.
 
Frica de Domnul este ABC-ul vieţii creştine. Dacă nu ţi-ai făcut  
adunarea să înţeleagă mai întâi de toate frica de Domnul, atunci ai  
eşuat în sarcina ta fundamentală, oricât de mult i-ai învăţa alte  
subiecte. Eşti ca un profesor care încearcă să-i înveţe pe elevi  
geografie şi istorie înainte ca ei să poată măcar citi! Niciun  
profesor din lume nu face această greşeală.
 
A învăţa frica de Domnul este ca şi cum ai învăţa să citeşti. Dar  
majoritatea bătrânilor din biserici nu-şi învaţă adunarea ca, înainte  
de toate, să se teamă de Domnul. Iată dovada că fiii acestei lumi sunt  
mai înţelepţi în generaţia lor decât fiii luminii.
 
Permiteţi-mi să pun o întrebare acelora dintre voi care aţi absolvit  
un seminar. Aţi învăţat acolo frica de Domnul, sau aţi obţinut doar o  
diplomă de absolvire? Să vă pun o altă întrebare: De ce aţi mers la  
acel seminar? Ca să obţineţi o slujbă sau ca să învăţaţi frica de  
Dumnezeu? De ce aţi ales un anume seminar din mai multe? Oare pentru  
că era unul de prestigiu? Şi aţi optat pentru el, chiar dacă ştiaţi că  
nu este evanghelic în doctrină, ci liberal? Vi-L puteţi imagina pe  
Isus trimiţându-Şi ucenicii la astfel de seminarii ca să-i pregătească  
pentru slujirea Lui? Câţi dintre voi puteţi spune că aţi ales un  
seminar ca să învăţaţi frica de Dumnezeu? Probabil niciunul. Nu este  
acesta un lucru tragic? Ştiu că în India mulţi oameni intră într-o  
şcoală Biblică numai ca prim pas de a ajunge în Statele Unite ca să  
facă bani. Alţii aplică la şcoli Biblice direct în America pentru a se  
stabili acolo. Cum ar putea astfel de oameni să-L slujească vreodată  
pe Domnul? Poţi recunoaşte astăzi că ai intrat într-o şcoală Biblică  
având motive greşite? Dacă eşti dispus să fii sincer, atunci există o  
mare nădejde pentru tine – căci Dumnezeu îi iubeşte pe oamenii  
sinceri. Acum, asigură-te că îi vei avertiza pe alţii să nu repete  
greşeala ta. Învaţă-i înainte de toate frica de Domnul. Copiii noştri  
nu trebuie să repete greşelile făcute de noi.
 
În Proverbe 24:3,4, ni se spune că prin înţelepciune se înalţă o casă  
şi prin ştiinţă se umplu cămările ei cu multe lucruri de preţ.  
Observaţi aici contrastul dintre înţelepciune şi cunoaştere. Nu  
subapreciez cunoaşterea Bibliei. Chiar deloc. Am petrecut mai mult de  
40 de ani studiind Biblia şi eu cred că o cunosc la fel de bine ca  
oricine altcineva.
 
Dar ceea ce caut cel mai mult este înţelepciunea. Dragostea Divină  
este cel mai extraordinar lucru din lume. Dar dragostea Divină este  
întotdeauna călăuzită de înţelepciunea Divină. Dragostea fără  
înţelepciune este periculoasă.
 
Dragostea se poate asemăna cu benzina din rezervorul unui autobuz şi  
Înţelepciunea cu şoferul autobuzului. În mod sigur că ai nevoie de  
dragoste ca să-ţi conduci adunarea înainte. Dar, ca să decizi pe care  
drum s-o duci, îţi trebuie înţelepciune.
 
Înţelepciunea este fundamentală. Este posibil să obţii 100% la  
cunoaşterea Bibliei şi zero la înţelepciune! Ai fi ca un elev care  
obţine 100% la pregătirea fizică, dar zero la matematică. Ar fi fost  
mai bine să obţină 100% la matematică şi zero la pregătirea fizică;  
pentru că, în cele din urmă, matematica este mai importantă decât  
pregătirea fizică. Şi, în cele din urmă, înţelepciunea este mai  
importantă decât cunoaşterea. Am văzut că ştiinţa umple cămările.  
Cunoaşterea este ca mobilierul – scaune, mese şi paturi – pe care-l  
punem în încăperile noastre. Deci, dacă ai cunoaştere fără  
înţelepciune, eşti ca un om care-şi aranjează toată mobila lui scumpă  
pe o bucată goală de teren! Sunt acolo multe mese şi canapele scumpe.  
Singurul lucru care lipseşte este casa! Vă puteţi imagina cu uşurinţă  
că un asemenea om va fi de râsul tuturor celor din jur. Dar această  
situaţie ilustrează exact ceea ce vedem noi astăzi printre majoritatea  
liderilor şi predicatorilor din creştinism. Ei au cunoaştere, dar nu  
au înţelepciune – deoarece ei nu se tem de Dumnezeu.
 
De-abia dacă auzim în aceste zile pe vreun predicator predicând despre  
frica de Domnul. Şi tocmai de aceea cei mai mulţi credincioşi nu sunt  
înţelepţi şi au atât de multe temeri. 

Cum stai cu viata de rugaciune?

     Locul rugaciunii este acolo unde te intalnesti cu Dumnezeu ca sa fii invatat, mustrat, curatit, iubit, zidit si pregatit sa faci voia Lui. Poate fi oriunde, dar trebuie sa fie undeva! Poate fi oricand, dar trebuie sa fie un timp stabilit. Fara rugaciune, de unde te poti inspira? Vei munci tot mai mult si vei realiza tot mai putin deoarece actionezi prin propria putere. Dar dupa ce te-ai rugat, te vei sbate mai putin si vei realiza mai mult deoarece actionezi prin puterea lui Dumnezeu. Daca petreci ore in sir uitandu-te la televizor si spui ca nu ai timp sa te rogi, "este vremea sa cauti pe Domnul". Daca traiesti confortabil cu pacatul care te tulbura candva, "este vremea sa cauti pe Domnul". Daca arunci vorbe grele cuiva care te-a ranit, "este vremea sa cauti pe Domnul". Daca faptul de a avea lucruri materiale iti consuma atat de multa energie incat nu ti-a mai ramas pentru Dumnezeu si pentru familie, "este vremea sa cauti pe Domnul". Biserica Noului Testament a crescut atat de repede incat apostolii s-au trezit ca nu mai au timp sa se roage. Asadar, ei au spus: "Nu este potrivit" (Faptele Apostolilor 6:2). De aici trebuie tu sa incepi! Daca ai parasit locul rugaciunii, lucrul acesta se va vedea in atitudinile si faptele tale. Ce au facut apostolii? Ei au spus: "vom starui necurmat in rugaciune" (Fapte. 6:4). Iata ce s-a intamplat: "Cuvantul lui Dumnezeu se raspandea tot mai mult, numarul ucenicilor se inmultea" (Fapte. 6:7). Daca ai ajuns pana aici cu putina rugaciune, cu rugaciune neconsecventa sau fara rugaciune, gandeste-te cat de departe vei merge daca incepi sa te rogi.

"Este vremea sa cauti pe Domnul" (Osea 10:12)
                                                                                                          Meditatii zilnice 22 Noiembrie. Bob Grass.

Satan are putere asupra celor care nu iartă

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (4)

  - Zac Poonen

Citim în Apocalipsa 9:1-11: „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă.  
Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia  
fântânii Adâncului, şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a  
ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au  
întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ.  
Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.  
Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici  
vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui  
Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci  
luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.  
În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să  
moară, şi moartea va fugi de ei. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai  
pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de  
aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul  
de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca  
nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era  
ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.  
Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea  
puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele  
aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă  
Abadon iar pe greceşte Apolion.”
 
În mod evident, steaua este un înger căzut, cel mai probabil Satan.  
Acestui înger căzut i s-a dat cheia adâncului fără fund unde Dumnezeu  
i-a închis pe unii demoni (aşa cum citim în Petru 3:19). Nu toţi  
demonii sunt acolo. Cei mai mulţi sunt liberi să hălăduiască pe  
pământ. Vă amintiţi de omul posedat de o legiune de demoni pe care l-a  
întâlnit Isus? Demonii din acel om l-au implorat pe Isus să nu-i  
trimită în adâncul fără fund. Isus le-a ascultat cererea şi i-a trimis  
în cei 2000 de porci care s-au aruncat în mare. Dar, într-o zi,  
adâncul fără fund va fi deschis; şi demonii care sunt închişi acolo  
vor fi eliberaţi pe faţa pământului.
 
Aceasta face parte din judecata pe care Dumnezeu urmează s-o aducă pe  
faţa acestui pământ, ca şi cum Domnul ar spune oamenilor: „Aţi dorit  
să urmaţi sfatul diavolului. Aţi dorit să vă supuneţi mai degrabă  
cuvintelor diavolului decât cuvintelor Mele. Foarte bine. Ia uitaţi-i  
pe toţi prietenii care urmează să vă viziteze acum, toată şleahta din  
adâncul fără fund”. Este ceea ce vedem aici.
 
Fumul adâncului este plin de murdăria şi putoarea spiritelor necurate.  
Lăcustele sunt duhurile rele cărora li se dă putere să otrăvească  
minţile oamenilor şi să le chinuiască, la fel cum scorpionii  
pământului au putere să otrăvească trupurile oamenilor. Tortura făcută  
de aceşti demoni va fi atât de groaznică, încât mulţi oameni vor dori  
să moară, dar nu vor fi în stare nici măcar să se sinucidă!!
 
Descrierea demonilor este înfricoşătoare - feţe îngrozitoare, păr  
zburlit ca cel al femeilor nebune şi dinţi de leu – toate ilustraţiile  
ca să ne arate cât de groaznic va fi pentru cei care vor fi chinuiţi  
de aceşti demoni. Dar sunt lăsaţi să-i chinuie pe oameni numai cinci  
luni. De ce numai cinci luni? Pentru că Dumnezeu este milostiv.
 
În Matei 18:23-35, Isus a spus povestea unui om căruia i s-a iertat de  
către un rege o datorie de 40 de milioane de lei, dar care, la rândul  
lui, nu a putut să-i ierte celui de-o teapă cu el o sumă neînsemnată  
de doar patruzeci de lei. Acest om nemilos l-a prins pe omul de-o  
teapă cu el de gât şi i-a spus: „Plăteşte-mi”. Şi când împăratul a  
auzit una ca asta s-a mâniat şi l-a dat pe acel slujitor nemilos pe  
mâna chinuitorilor. Acei chinuitori îi simbolizează pe demonii cărora  
li se permite să-i chinuie astăzi pe credincioşii nemiloşi. Căci Isus  
a spus: „Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din  
voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (versetul 35).
 
Acesta este un lucru serios şi eu nu doresc sângele nimănui pe mâinile  
mele. Dacă tu, care citeşti acest mesaj (fie că-ţi zici credincios sau  
botezat în Duhul sau oricum altcumva), ai şi numai o persoană pe care  
n-ai iertat-o, oriunde ar fi ea în lumea asta, vreau să te avertizez  
că (nu contează de cât de mult timp te consideri „credincios”), în mod  
sigur, nu vei intra în împărăţia lui Dumnezeu. Când va veni Isus,  
categoric nu vei fi luat. În schimb, vei fi dat pe mâna acelor demoni  
care au muşcătura unei scorpii. Pentru mine, acest lucru este clar ca  
lumina zilei pentru că eu cred cuvintele Domnului Isus. Omul care a  
fost dat pe mâna chinuitorilor era un om care odată fusese iertat. Dar  
stăpânul şi-a retras acea iertare pentru că el nu ar fi iertat la  
rândul lui pe altcineva. Dumnezeu nu va ezita să-l dea pe mâna  
demonilor pe un asemenea om. De aceea te-aş ruga serios: „Scapă de  
amărăciunea ta (Veninul tău). Iartă de bunăvoie pe toată lumea. Tatăl  
tău ceresc nu te va ierta dacă există şi numai o fiinţă umană pe faţa  
pământului pe care tu să nu fii iertat-o.”
 
Numele îngerului adâncului fără fund este Abadon sau Apolion, care  
înseamnă „Distrugător”. El descrie, într-un cuvânt, planul lui Satan  
cu omul – să-l distrugă cu pofta sau cu o atitudine neiertătoare.
 
Isus a vorbit despre scorpioni, în Luca 10:19, pentru a simboliza  
puterile întunericului. El le-a spus ucenicilor: „Iată că v-am dat  
putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii”. Demonii pot face rău  
numai acelora care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunte. Spiritual  
vorbind, nu poţi avea acea pecete pe frunte dacă nu i-ai iertat pe  
ceilalţi.

Christian Fellowship Church, Bangalore, India
http://www.cfcindia.com