Mândria este mai periculoasă decât adulterul

Cuvântul Săptămânal, Martie 2012 (2)
Christian Fellowship Church, Bangalore, India

    - Zac Poonen

În Obadia, capitolul 1, Obadia a vorbit despre judecata lui Dumnezeu  
asupra Edomului. Edomul face trimitere la carnea noastră. Prin urmare,  
această profeţie simbolizează distrugerea cărnii. Se vorbeşte aici  
despre mândria Edomului. „Mândria inimii tale te-a înşelat, pe tine,  
care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de  
aceea, tu zici în tine însuţi: „Cine mă va arunca la pământ?” dar,  
chiar dacă te-ai înălţa ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul  
între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul.”  
(versetele 3, 4).
 
Carnea caută întotdeauna să se înalţe. Dar Dumnezeu este hotărât să  
distrugă complet acea mândrie. Dacă ar veni hoţii noaptea să te  
jefuiască ei n-ar lua totul. Dar aici, „Vai! Ce scormonit este Esau!  
Cum i s-au descoperit comorile!” (versetul 6). Aplicaţia acestui lucru  
pentru noi este că fiecare colţişor care se numeşte „carne” în noi,  
orice patimă a cărnii va fi total distrusă şi învinsă de puterea  
Duhului.
 
Edom era pedepsit datorită violenţei pe care o exercitase asupra  
rudelor lui apropiate pentru că, în momentul în care Israel se afla în  
cea mai mare strâmtorare, când fuseseră luat captiv, el l-a părăsit,  
stând deoparte şi refuzând să ridice un deget ca să-l ajute când  
invadatorii îi prădau bogăţiile (versetele 10,11). El acţionase ca şi  
când şi el era vrăjmaşul Israelului. Edom n-a făcut nimic să ajute  
Israelul.
 
Există păcate de comitere după cum şi păcate de omitere. Adesea, când  
ne gândim la păcat, ne gândim numai la păcatele pe care le-am comis.  
Remarcaţi în povestea Bunului Samaritean că preotul şi levitul n-au  
comis niciun păcat. Ei nu l-au bătut pe omul rănit. Păcatul lor a fost  
că n-au ridicat niciun deget ca să-l ajute pe omul nevoiaş. Realizăm  
noi oare că a nu ajuta o persoană nevoiaşă este păcat? Acesta este un  
păcat al omiterii. Edom NU a făcut ceea ce trebuia să facă - şi Domnul  
a luat în serios acel comportament. Al doilea păcat al lui Edom a fost  
faptul că s-a bucurat de capturarea Israelului (versetul 12). Când  
cuiva i se întâmplă ceva rău, care nici ţie nu ţi-ar cădea bine, te  
bucuri? Acela este un păcat. Nu trebuie să ne bucurăm de nenorocirea  
altcuiva. Dar aceasta n-a fost tot. Edom i-a atacat pe acei israeliţi  
neajutoraţi şi i-a nimicit la răspântii (versetul 14). I-a ajutat pe  
duşmanii Israelului. În final, Domnul a vorbit despre refacerea  
Israelului. Aproape toţi prorocii au vorbit despre reconstituire.  
Ierusalimul va deveni într-o zi un loc de refugiu pentru toţi cei  
salvaţi (versetul 17). Va fi un loc sfânt. Iar poporul Israel se va  
întoarce să-şi revendice moştenirea. În acel timp, Israelul va deveni  
un foc arzând pentru Domnul, iar Edomul miriştea. „Cei care îi vor  
salva se vor sui pe Muntele Sionului, ca să judece muntele lui Esau  
(carnea). Şi împărăţia va fi a Domnului!” (versetul 21).
 
Astăzi, Dumnezeu ne-a chemat să fim acei salvatori, vestindu-L pe  
Dumnezeu oamenilor rătăciţi: „Iată Împăratul vostru” şi chemându-i să  
se întoarcă la El.
 
Care a fost cauza căderii lui Edom? „Mândria inimii tale te-a înşelat”  
(versetul 3). Când suntem mândri ne expunem singuri la înşelăciune  
spirituală – întrucât mândria este natura intrinsecă a lui Satan,  
înşelătorul. În momentul în care devii mândru de ceva – înfăţişare,  
inteligenţă, spiritualitate, cunoaşterea Bibliei, orice – imediat  
diavolul te ia de mână şi-ţi spune: „Tu şi eu suntem în părtăşie  
acum”. Pe de altă parte, Isus Hristos a fost cel mai smerit Om care a  
umblat vreodată pe pământ; şi în momentul în care te smereşti, ajungi  
în părtăşie cu El.
 
Mândria este mai periculoasă decât adulterul pentru că adulterul este  
un păcat exterior – iar păcatele care sunt exterioare şi evidente nu  
sunt aşa de grave ca păcatele care sunt ascunse. Obadia îi avertizează  
pe aceia care se complac în mândria lor că sunt înşelaţi. Să învăţăm  
din acest scurt îndemn să ne preocupăm de cei din jurul nostru care se  
află în robia cărnii lor şi să-L facem cunoscut lor pe Domnul Isus  
care-i poate elibera definitiv. 

Mireasa S-a pregătit

Cuvântul Săptămânal, Martie 2012 (1)

Christian Fellowship Church, Bangalore, India

   - Zac Poonen 

Citim în Apocalipsa 19: 5-7: „Şi din scaunul de domnie a ieşit un  
glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi  
care vă temeţi de El, mici şi mari!” Şi am auzit, ca un glas de gloată  
multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice,  
care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a  
început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm  
slavă! Căci a venit nunta Mielului; mireasa Lui s-a pregătit, şi i s-a  
dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.”
 
Remarcaţi că nu spune că Domnul a pregătit mireasa. Nu. Spune că  
„mireasa Lui s-a pregătit”. NOI suntem aceia care trebuie să ne  
pregătim singuri pentru venirea Domnului. Mulţi credincioşi ştiu că  
dacă umblăm în lumină după cum Dumnezeu este în lumină, sângele lui  
Hristos ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7). Dar aceasta este  
doar o faţetă a adevărului. Cealaltă parte a adevărului este aceea că  
şi noi trebuie să ne curăţim singuri. Acesta este modul în care s-a  
pregătit mireasa. În Apocalipsa 19:8, de asemenea e scris: „şi i s-a  
dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat. Inul subţire  
sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.”
 
Formularea „i s-a dat” arată clar că este vorba de un dar de la  
Dumnezeu. Aceasta ne învaţă că, până şi dorinţa şi capacitatea de a ne  
curăţa singuri este un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este „Acela care  
lucrează în noi şi ne dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi  
înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Noi nu putem să ne atribuim meritul  
pentru aceasta, nici nu ne putem lăuda faţă de alţi credincioşi în  
vreun fel. Omul evlavios este un om smerit care dă lui Dumnezeu toată  
slava pentru orice lucru bun găsit în el. El ştie că nimic bun nu se  
află în carnea lui.
 
Dacă această îmbrăcare este un dar, atunci de ce n-o primeşte toţi?  
Pentru că Dumnezeu nu forţează pe nimeni să primească darurile Lui.  
Chiar şi darurile Lui nu pot fi primite decât de aceia care răspund  
Cuvântului Său.
 
Aici, inul subţire nu este neprihănirea lui Hristos ci, „faptele  
neprihănite ale sfinţilor”. Este adevărat că neprihănirea lui Hristos  
ne este atribuită de îndată ce suntem născuţi din nou (Romani 4:22-24;  
1 Corinteni 1:30). Dar, ni se spune totodată că „cerinţa dreaptă a  
legii (ar trebui apoi) să fie împlinită în noi (în lăuntrul nostru)”  
(Romani 8:4). Iată care este aici rochia miresei: „faptele neprihănite  
ale sfinţilor”. Acesta este un lucru atât de limpede în Apocalipsa  
19:8, încât cineva trebuie să fie orb ca noaptea să nu-l vadă.
 
Faptele ei neprihănite îi sunt îmbrăcămintea. Ea şi-a obţinut-o luând  
în serios poruncile Domnului de a se curăţi şi de a se purifica  
singură. Ea şi-a dus până la capăt mântuirea „cu frică şi cutremur”  
(Filipeni 2:12). De fiecare dată când şi-a îmbunătăţit mântuirea cu  
frică şi cutremur în puterea Duhului Sfânt, ea a mai adăugat o  
cusătură, ca să zicem aşa, la îmbrăcămintea de nuntă. Peste ani, şi-a  
ţesut întreaga îmbrăcăminte.
 
Ce se întâmplă, însă, cu un creştin care ia toate acestea în mod  
nepăsător, spunând: „Sângele lui Isus m-a curăţit. Deci sunt foarte  
bine”. Unor asemenea creştini Domnul le spune: „Iată, Eu vin ca un  
hoţ. Ferice de cel care veghează şi îşi păzeşte hainele, ca SĂ NU  
UMBLE GOL ŞI SĂ NU I SE VADĂ RUŞINEA” (Apocalipsa 16:15).
 
Aţi văzut vreodată vreo mireasă venind dezbrăcată la nunta ei? Domnul  
Îşi avertizează oamenii să nu cumva să fie găsiţi dezbrăcaţi –  
dezbrăcaţi pentru că nu au îmbrăcăminte de nuntă. Ei n-au nicio faptă  
neprihănită care să le aparţină.
 
Înşelăciunea Babilonului, atracţia imoralităţii, farmecul pe care  
Babilon l-a exercitat asupra unui număr atât de mare de creştini este  
acesta: „Nu te îngrijora. Eşti îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos.  
Chiar nu contează cum trăieşti.” Iacov ne avertizează cât se poate de  
clar că, fără fapte, credinţa este moartă. Cu toate acestea, Babilonul  
i-a împiedicat pe credincioşi să ia în serios aceste avertismente.
 
Există o diferenţă între neprihănirea noastră, care este ca o haină  
mânjită în ochii lui Dumnezeu (Isaia 64:6), şi neprihănirea lucrată în  
noi în puterea Duhului Sfânt, pe măsură ce luăm crucea şi umblăm pe  
urmele lui Isus în viaţa de zi cu zi. Cea din urmă neprihănire este  
haina de nuntă. Când venim pentru prima dată la Isus, tot ce avem ca  
îmbrăcăminte sunt zdrenţele murdare ale propriei noastre neprihăniri  
şi purtăm unele zdrenţe şi mai murdare ale păcatelor noastre. Dar când  
ne naştem din nou, în primul rând, Dumnezeu ne îndreptăţeşte –  
atribuindu-ne neprihănirea lui Hristos (Romani 3:24; 4:5). Apoi El  
scrie legile Lui în inimile noastre (Romani 8:4). Aceasta are drept  
urmare faptul că acea neprihănire devine treptat veşmântul nostru  
exterior şi caracterul nostru vizibil ajunge să fie Hristic.
 
Veşmântul miresei este făcut din in subţire, strălucitor şi curat. Ce  
contrast este între simplitatea ei şi rochia ţipătoare, stacojie şi  
podoabele de aur ale prostituatei. În ”Psalmul Nunţii” (Psalmul 45),  
citim despre Domnul, Mirele nostru, ca El „a iubit dreptatea şi a urât  
răutatea” (Psalmul 45:7). Iar mireasa este descrisă astfel: „Fiica  
împăratului este plină de glorie ÎNĂUNTRU” (Psalmul 45:13). Ea are un  
duh blând şi liniştit (1 Petru 3:4). Şi în aceste veşminte lăuntrice  
„ea va fi adusă Împăratului” (Psalmul 45:14). Ceea ce se va împlini în  
Apocalipsa 19:8.
 

De acord cu Dumnezeu

"Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte si sa dea inletepciune in neprihanire" (2 Timotei 2:16)

Tu spui...	Dumnezeu spune...
Este imposibil....	“...ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu” (Matei 18:27
Sunt obosit....	“dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc Puterea, ei zboara ca vulturii; alearga si nu obosesc, umbla si nu ostenesc.”  (Isaia 40:31)
Nimeni nu ma iubeste....	“Te iubesc cu o iubire vesnica...”  (Ieremia 31:3)
Nu pot merge mai departe....	“Harul Meu iti este de ajuns...” (2 Corinteni 12:9)
Nu stiu ce sa fac....	“Recunoaste-L in toate caile tale si El iti va Netezi cararile.” (Proverbe 3:6)
Nu pot....	Poti totul in Hristos
Nu merita...	spune “sa nu obosim in facerea binelui, caci la vremea potrivita vom secera”
Nu ma pot ierta...	Poti, fiindca Eu te-am iertat (Efeseni 4:32)
Oare ce voi face....??	El spune “Eu voi ingriji de toate nevoile tale” (Filipeni 4:9)
Mi-e frica....	Eu nu ti-am dat “un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta.” (2 Timotei 1:7)
Nu pot rezolva problema aceasta....	“Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, si El te va sprijini.” (Psalmul 55:22)
Nu am suficienta credinta....	Eu iti voi da credinta
Nu sunt destul de destept....	Iti voi da intelepciune
Sunt singur....	Nicidecum n-am sa te las, nu nici un chip nu te voi parasi” (Evrei 13:5)

Slujindu-L pe Domnul cu bucurie

Cuvântul Săptămânal, Februarie 2012

- Zac Poonen

Există un verset frumos pe care doresc să vi-l arăt. El mi-a  
binecuvântat inima cu mulţi ani în urmă, când eram tânăr credincios.  
Este Geneza 29:20: „Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii  
aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.”
 
Ceea ce făcea Iacov nu era o slujbă de birou. Era muncă grea la câmp,  
având grijă de oi. Era nevoit să muncească în timpul zilei sub soarele  
dogoritor şi să doarmă afară, în frigul nopţii. Şi-a pierdut chiar şi  
sănătatea. Dar cu toatea acestea, se spune că el a simţit cei şapte  
ani ca şi când ar fi fost pentru el doar câteva zile. Totul pentru că  
iubirea lui Iacov pentru Rahela era foarte pasională şi foarte  
puternică.
 
Şi eu m-am gândit: „Dacă Iacov a putut sluji în felul acesta pentru o  
femeie, cum ar trebui să-L slujesc eu pe Domnul care m-a iubit atât de  
mult încât Şi-a dat viaţa pentru mine?” Şi am spus: „Doamne, eu vreau  
să fie aşa şi în viaţa mea şi în slujirea mea pentru Tine. Mulţi ani  
de suferinţă, de durere şi confuzie să-mi pară doar ca vreo câteva  
zile, pentru că Te iubesc cu toată inima mea.” I-am spus aceasta lui  
Dumnezeu cu mai mult de 40 de ani în urmă. Astăzi, pot să mărturisesc  
că, după mai mult de patru decenii de slujire pentru Domnul (dintre  
care 34 de ani în lucrare creştină permanentă), toţi aceşti ani au  
fost doar ca vreo câteva zile pentru mine.
 
Şi acum spun: „Doamne, mai dă-mi cel puţin încă 29 de ani de sănătate  
ca să Te slujesc.” Şi aceştia vor fi tot ca vreo câteva zile în plus!  
N-ar fi fost posibil să am această atitudine dacă aş fi fost un  
afacerist creştin urmărind să facă bani.
 
Cel mai minunat lucru din lume este să-L slujeşti pe Domnul. Nimic nu  
poate egala aceasta. Şi, când am început să-L slujesc pe Domnul, am  
hotărât că nu-L voi sluji pentru bani, onoare, poziţie, acceptare sau  
glorie, ci doar pentru că Îl iubesc pe El care m-a iubit mai întâi.
 
Găseşti că truda ta pentru Domnul este anostă? Simţi aşa pentru că tu  
nu-L iubeşti pe Domnul cu toată inima ta. 

A vedea inseamna a crede

     Existenta lui Dumnezeu este un lucru cunoscut sub termenul de "axioma", un adevar existent prin sine insusi. Faptul ca dreptele paralele nu se intersecteaza niciodata ne este cunoscut drept oaxioma. Daca mi-as dedica intreaga viata incercarii de a demonstra sau de a contesta ca dreptele paralele nu se intersecteaza niciodata inseamna ca mi-ar lipsi bunul simt. Daca dreptele paralele, nu se vor intalni niciodata, iar daca se vor intalni inseamna ca nu au fost paralele. Acest lucru este atat de evident incat nu are nevoie sa fie nici aprobat, nici dezaprobat. Este evident prin sine insusi, este o axioma.

    Existenta lui Dumnezeu este o axioma. Este evident ca daca exista o creatie, atunci trebuie sa existe si un Creator. Pentru ca lucrurile sa fie "facute" logica, ratiunea, intelectul si rationalitatea noastra revendica existenta unui Facator. Faptul nu trebuie sa fie nici aprobat, nici dezaprobat.

    Sa presupunem ca nu crezi, pentru ca nu-L vezi pe Dumnezeu. Filosofia ta este: "a vedea inseamna ca crede". Daca asa stau lucrurile, data viitoare cand si se pare ca vezi licarind pe un drum fierbinte o pelicula de apa, opreste-te si bea, daca poti. Sau data viitoare cand vezi soarele rasarind si umbland pe cer, adu-ti aminte ca ochii te inseala. Soarele nu rasare, nu se misca, nu apune. El stationeaza, si Pamantul e cel care se invarte. Data viitoare cand admiri un cer albastru senin, spune ochilor tai ca nu vad bine: cerul nu are culoare - intreaba un astronaut: este o iluzie. Magicienii iuti la mana isi castiga existenta pe baza faptului ca a vedea nu inseamna a crede.

    Credem in multe lucruri pe care nu le vedem. De exemplu, in spatele tau, langa tine si chiar in fata ta sunt nenumarate semnale TV invizibile. Cowboy, indieni, titluri de stiri, personaje din seriale etc., trec prin fata ochilor tai. Nu-i poti vedea, sunt cu desavarsire invizibili. Daca as nega existenta lor doar pentru ca nu-i vad, ar schimba aceasta realitatea lor? Desigur ca nu.

                                                                                               (Ray Comfort - Dumnezeu nu crede in atei...cap.3)

Parabolele lui Isus Hristos

Studiul 1 - ERA PIERDUT ŞI A FOST GĂSIT



Pierdut exprimă înstrăinarea, neajutorarea, dezorientarea şi acea însingurare chinuitoare aduse de păcat. Găsit este acţiunea divină de recuperare a omului şi include tot planul de salvare, prin care omul pierdut de Dumnezeu este readus în familia Sa.

Citiţi pentru studiul săptămânii: Evanghelia după Luca, cap 15.

„Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele şi le voi cerceta.... le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură” (Ezechiel 34,11-12).

Acest pasaj ilustrează foarte plastic purtarea de grijă şi iubirea lui Dumnezeu, în calitatea Sa de Mare Păstor al omenirii. Fiecare om se bucură de privilegiul îngrijirii unice din partea lui Dumnezeu. Chiar dacă lucrul acesta nu este întotdeauna vizibil pentru noi, în spatele uneltelor omeneşti de care Se foloseşte, este mereu mâna lui Dumnezeu.

Salvarea noastră începe cu iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu. Suntem salvaţi nu prin căutarea noastră după Dumnezeu, ci prin căutarea Sa după noi.


Cine dintre noi nu a trăit durerea pierderii unui lucru drag şi bucuria regăsirii lui ?

Capitolul 15 din Evanghelia după Luca este un tablou în miniatură al misiunii Domnului Isus. Pasajul debutează cu scena în care Domnul Isus servea masa împreună cu vameşii şi păcătoşii (fariseii numeau păcătos pe oricine nu trăia conform principiilor formulate de ei). Pentru orientali, a accepta să iei masa cu cineva echivala cu acceptarea acelui cineva, de aceea fariseii şi cărturarii L-au privit pe Isus ca pe un om nereligios. Prin parabolele rostite, Fiul lui Dumnezeu Şi-a arătat însă iubirea şi mila pentru omul păcătos.

În dragostea lui pentru tine, Dumnezeu îţi planifică tăcut viaţa

 Cuvântul Săptămânal, Ianuarie 2012 (2)

     - Zac Poonen

De la un capăt la celălalt al istoriei poporului Israel, Dumnezeu a  
căutat să le întipărească în minte natura îndurătoare a dragostei Lui.  
El i-a iubit cu o iubire veşnică (Ieremia 31:3; Deuteronomul 4:37).  
Le-a făcut cunoscut că răspunsul pe care îl aştepta era, în schimb,  
dragostea lor (Deuteronomul 6:5). Dar ei erau la fel ca noi. Puneau  
deseori la îndoială dragostea Lui. Şi totuşi, Dumnezeu a continuat  
să-i iubească. Când ei s-au plâns că îi uitase, El le-a răspuns în  
acele cuvinte delicate din Isaia 49:15: „Poate o femeie să uite  
copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei?  
Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip.” O  
mamă poate că nu se gândeşte tot timpul la copiii ei deja mari; dar,  
dacă are un copil la sân, de-abia dacă există vreun moment al zilei în  
care gândurile ei să nu fie la acel copil. Când merge seara la  
culcare, ultimul ei gând este la copilul care doarme lângă ea. Dacă se  
trezeşte în mijlocul nopţii, se uită din nou la copilul ei, să vadă  
dacă totul este în regulă. Când se trezeşte în cele din urmă  
dimineaţa, primul ei gând este iarăşi la copilul pe care-l alăptează.  
Aşa este grija unei mame pentru micuţul ei. Chiar aşa, spune Dumnezeu,  
se îngrijeşte şi El de ai Lui.
 
Cartea lui Osea accentuează de asemenea acest adevăr. Experienţa  
dureroasă prin care a trecut Osea în viaţa lui personală a fost o  
pildă a atitudinii lui Dumnezeu faţă de Israel. Dragostea lui, ne  
spune ea, îndură, aşa cum îndură cea a unui soţ credincios pentru o  
soţie necredincioasă. Domnul a pus şi Cântarea Cântărilor în Biblie ca  
să ilustreze acest adevăr extraordinar al credincioşiei Iubitului  
divin pentru mireasa Lui rătăcitoare.
 
Credinţa noastră are nevoie să fie puternic întemeiată pe acest fapt –  
că toate tratamentele pe care ni le aplică Dumnezeu sunt bazate pe  
dragostea Lui. Cuvintele: „El va tăcea în dragostea Lui”, din Ţefania  
3:17, au fost interpretate: „În dragostea Lui, El îţi planifică tăcut  
viaţa.” Conştientizăm noi oare că fiecare singur lucru pe care-l  
permite Dumnezeu să pătrundă în vieţile noastre vine dintr-o inimă  
care face pentru noi planuri pornite din dragoste? Fiecare încercare  
şi problemă ivite în viaţa ta şi a mea au fost planificate pentru  
binele nostru fundamenatal. Când El ne ruinează planurile, este pentru  
ca să ne împiedice să nu pierdem realizarea celui mai bun plan  
pregătit de El pentru noi. Pe pământ fiind, poate că nu suntem  
capabili să înţelegem totul pe deplin. Dar, dacă recunoaştem că nu  
există alte cauze secundare şi că totul vine din mâinile unui Dumnezeu  
iubitor, acest gând va îndepărta toate grijile, fricile şi gândurile  
chinuitoare care ne sâcâie în mod normal. Aceste frământări şi griji  
apar în mintea credincioşilor tocmai pentru că ei nu sunt puternic  
întemeiaţi pe acest adevăr şi rămân străini de „pacea lui Dumnezeu  
care întrece orice pricepere” şi de „bucuria negrăită şi strălucită”  
despre care vorbeşte Biblia.
 
Lucrarea Domnului Isus Hristos a fost foarte adesea una de corectare a  
concepţiilor false pe care tocmai oamenii religioşi ai timpului Său,  
deşi instruiţi în scripturile Vechiului Testament, le aveau despre  
Dumnezeul lor. Tot ce era legat de Isus: vindecările Lui, cuvintele  
Lui blânde pentru cei îndureraţi, chemarea Lui iubitoare adresată  
celor împovăraţi de păcat, răbdarea Lui cu ucenicii Săi şi, în final,  
moartea Lui pe Cruce, toate acestea au arătat natura iubitoare a  
inimii lui Dumnezeu. Cât de adesea nu i-a făcut pe ucenicii Săi să  
înţeleagă că Tatăl lor ceresc îi iubea şi se îngrijea de fiecare  
nevoie a lor! De câte ori nu i-a mustrat Isus pentru că se îndoiau de  
Tatăl lor! Dacă părinţii pământeşti ştiu cum să se îngrijească de  
copiii lor, cu cât mai mult nu va avea grijă de ei Tatăl lor ceresc  
iubitor (Matei 7:9-11). Pilda fiului risipitor a urmărit să le arate,  
de asemenea, extraordinara dragoste iertătoare a lui Dumnezeu faţă de  
copiii lui rătăciţi, răzvrătiţi. Printr-o logică irezistibilă, prin  
pilde şi prin exemplul personal, Isus a căutat să corecteze  
concepţiile greşite pe care generaţia Lui le avea despre Dumnezeu. În  
rugăciunea Sa finală, înainte să meargă la cruce, El S-a rugat ca  
lumea să poată cunoaşte dragostea lui Dumnezeu (Ioan 17:23). Fie ca  
Dumnezeu să imprime în inimile noastre, adânc şi pentru veşnicie,  
aceste asigurări din Cuvântul Său ale adevărului iubirii Lui infinite  
şi neschimbătoare pentru noi, căci credinţa în Dumnezeu nu poate  
creşte decât pe un astfel de teren.