Dragostea dintâi – Dragoste pentru Domnul şi dragoste unul pentru altul

    - Zac Poonen
 

În Apocalipsa 2:2-3 Domnul laudă mesagerul de la Efes pentru osteneala şi răbdarea lui şi pentru eforturile lui de a ţine biserica pură de oameni răi. Fără îndoială a luptat o bătălie împotriva deşertăciunii lumeşti pentru a o împiedica de a intra în biserică. Nu doar aceasta, el chiar s-a străduit să ţină biserica pură în doctrină. El i-a încercat pe cei ce au pretins a fi apostoli şi a dovedit afirmaţiile lor a fi false.

Mesagerul bisericii din Efes a „îndurat” pentru numele Domnului fără a se da bătut (Apocalipsa 2:3). Ce om minunat a fost acest mesager conform standardelor majorităţii creştinilor. Şi ce biserică minunată părea să fie biserica din Efes – una care tudeşte, rabdă, ţine departe oamenii răi, ţine afară doctrine false şi îi demască pe înşelători – punând în acest fel accentul pe ambele, neprihănire a vieţii şi puritate a doctrinei. Ai fi crezut că o astfel de biserică are tot ce vrea Domnul să găsească într-o biserică. Dar vai, nu a fost aşa. Îi lipsea lucrul principal pe care-l căuta Domnul. Şi-a lăsat dragostea dintâi – dragostea pentru Domnul şi dragostea unul pentru altul (Apocalipsa 2:4).

Ce le-a spus Domnul în esenţă este aceasta: „În mijlocul zelului vostru şi a activităţii voastre, M-aţi pierdut din privire. Aţi pierdut acea consacrare pasionată care aţi avuto odată pentru Mine. V-aţi ţinut departe de rău şi a-ţi evitat erorile doctrinale. Dar amintiţi-vă cum mă iubeaţi fierbinte la început când v-aţi convertit şi cum făceaţi atunci totul din dragoste pentru Mine. Acum totul a degenerat într-o rutină plictisitoare. Încă mergeţi la întâlniri, citiţi Biblia şi vă rugaţi. Dar totul a devenit un ritual.” Biserica devenise aici ca o soţie care îşi slujea soţul cu bucurie din dragoste pentu el, dar care acum considera aceleaşi sarcini o corvoadă – pentru că focul dragostei se stinse-se în căsnicia ei. În zilele de altădată, obişnuia să-şi aştepte nerăbdătoare bărbatul în fiecare seară să se întoarcă de la birou. Dar nu acum. Îi este încă credincioasă, dar şi-a pierdut dragostea dintâi.

Ce doreşte un şot de la soţia lui în primul rând? Este dragostea ei sau strădaniile ei? Bineînţeles că dragostea ei. Este la fel şi cu Domnul. El doreşte dragostea inimii noastre mai întâi şi pe primul loc. Când aceasta nu mai este, tot ce facem devin fapte moarte. Faptele bune devin fapte moarte când dragostea pentru Dumnezeu nu este forţa motrice din spatele acestora.

Credincioşii aici şi-au pierdut deasemenea dragostea lor fierbinte unul pentru celălalt. Nu mai puteau fi îngăduitori cu slăbiciunile unul altuia sau să treacă cu vederea păcatele unul altuia. Şi-au pierdut şi dragostea unul pentru altul. Mesagerul şi-a pierdut dragostea dintâi – şi treptat biserica deasemenea a devenit asemeni mesagerului ei.

Aceasta nu era o eroare minoră. Era o cădere uriaşă – pentru că Domnul spune „Aminteşte-ţi deci de unde ai căzut.” De obicei noi credem că un credincios a căzut doar atunci când cade în adulter, furt sau fumat etc. Când însă devenim simţitori la vocea Duhului, vom recunoaşte că chiar şi cea mai mică pierdere a devotamentului pentru Domnul şi cea mai mică răcire în dragostea pentru ceilalţi este deasemenea semn de renegare.

Era o singură soluţie la această problemă. ”Pocăieşte-te şi fă faptele care le făceai la început” spune Domnul (Apocalipsa 2:5).

Atenţie la renegare progresivă

În 1 Împăraţi capitolul 2 citim că Solomon şi-a început domnia prin a ucide pe fratele său vitreg Adonia (v.19-27), vărul primar Ioab (v.28-35) şi pe Şimei (v.36-46). Ce mod urât de a începe domnia cuiva. Şi când te gândeşti că a fost David, omul după inima lui Dumnezeu, acela care i-a sugerat toate acestea lui Solomon şi în acest fel l-a pornit pe calea distrugerii! Acesta este rezultatul pe termen lung a unui amărăciuni necurăţate, prin care mulţi sunt pângăriţi. Însă Solomon şi-a imaginat totuşi că Dumnezeu îl va binecuvânta în ciuda tuturor acestora (v.45). Cât de mult se poate înşela o persoană.

Capitolul 3: Odată ce începi pe calea greşită, mergi din ce în ce mai departe de Dumnezeu! Următorul lucru pe care l-a făcut Solomon a fost să se căsătorească cu o femeie păgână – fiica lui Faraon. Dacă David şi-ar fi petrecut ultimele lui zile sfătuindu-l pe Solomon cum să se căsătorească întelept, în loc să-l înveţe cum să se răzbune, ce întorsătură ar fi luat lucrurile în viaţa lui Solomon. Tu ce sfat le dai copiilor tăi? Care sunt cele mai importante lucruri pentru tine în viaţă?

Citim că “Solomon ‘iubea pe Domnul’ numai că aducea jerfe şi tămâie pe înălâţimi” (3:3). Ce contradicţie! Solomon s-a autodistrus în final datorită acestor compromisuri. A trăit o viaţă dublă – una în templu, alta în privat. Din nefericire, aşa trăiesc şi mulţi creştini astăzi. Ei fac multe expresii de dragoste răsunătoare pentru Dumnezeu. Însă în privat ei trăiesc în necinste şi păcat. În final micile lor renegări devin mari şi îi distrug.

I-au luat 6 ani lui Solomon să construiască templul Domnului (6:38) şi treisprezece ani să îşi construiască propria lui casă (7:1). Aşa că ştim pe care a pus mai multă valoare! Aceasta este o bună descriere a multor oameni care fac lucrare creştină astăzi. Fac lucrare “creştină” desigur. Însă scopul lor primar este propria lor casă şi confortul propriei familii. Lucrarea lui Dumnezeu şi casa lui Dumnezeu sunt secundare. Predicarea evangheliei i-a făcut bogaţi.

Renegarea lui Solomon a fost treptată – aşa cum este orice renegare. Şi-a început domnia prin uciderea de oameni. Ar fi putut cu uşurinţă să-l contrazică pe David şi să refuze să ucidă pe Şimei şi pe Ioab. Ar fi putut să-l ierte pe Adonia şi să nu-l fi ucis. Odată ce a început să o ia în jos, panta a devenit a devenit mai abruptă. Apoi, s-a căsătorit cu fata Faraonului – pentru bogăţia ei evident. Apoi a petrecut treisprezece ani construindu-şi propria casă. Toate aceste, în ciuda faptului că Dumnezeu i-a dat atâta înţelepciune. De multe ori am văzut în lucrătorii creştini o abatere înspre lume chiar de la începutul vieţii lor. Încep să-şi caute propriile drepturi din momentul în care îşi încep lucrarea. Când îi vezi ceva ani mai târziu, ei au devenit experţi în a-şi căuta propriul interes.

Dar Dumnezeu totuşi şi-a iubit poporul Lui, în ciuda renegării regelui lor. Aşa că a umplut templul cu slava Lui când acesta a fost terminat (8:10). A fost la fel ca atunci când Moise a terminat de făcut chivotul. Templul a fost zidit după acelaşi model ca chivotul, dar într-o proportie mult mai mare şi mai grandioasă.

Solomon s-a rugat o frumoasă rugăciune de dedicare (8:22-61). Apoi Domnul i s-a arătat a doua oară şi i-a zis că rugăciunea i-a fost ascultată, şi l-a îndemnat să umble cu inima curată şi în neprihănire pentru ca împărăţia lui să fie întemeiată. El l-a atenţionat deasemenea pe Solomon, că dacă se va abate de la a-l sluji pe Domnul, Israel va fi înlăturat din ţară şi templul va deveni o grămadă de ruine (9.3-9).

Exact aceasta s-a întâmplat când babilonienii au venit şi au capturat pe Iuda şi au distrus templul. Dumnezeu I-a avertizat “Să nu credeţi că puteţi trăi cum vreţi şi Eu voi continua să vă binecuvântez.” Dumnezeu ne avertizează cu mult timp înainte ca noi să apucăm pe căi greşite.

În capitolul 10 cititm depre regina din Şeba venind şi întâlnindu-l pe Solomon, pentru că auzise despre minunata lui înţelepciune. Dar în ciuda reputaţiei lui mondiale pentru înţelepciune, Solomon era un om complicat. Putea să se roage rugăciuni frumoase Domnului în public, ca majoritatea creştinilor. Dar în viaţa privată era la fel de nelegiut ca oricine – iarăşi, ca mulţi creştini. A concurat cu Samson în pofte trupeaşti – pentru că şi-a luat 700 de neveste; şi ca şi cum aceasta nu era îndeajuns, a ţinut deasemenea şi 300 de concubine –majoritatea cărora erau dintre popoarele păgâne din împrejurimi (11:1-3). Probabil le-a văzut pe fiecare dintre ele odată la trei ani. Într-un final, acele soţii l-au întors de la Domnul, înspre închinarea la idoli.

Când Solomon a apucat pe căi greşite, Dumnezeu a fost mâniat pe el şi I-a spus că îi va separa împărăţia în două (11:9). Dar pentru că David a fost un om evlavios, Dumnezeu nu a făcut aceasta în timpul lui Solomon (11:12). Vedem aici cât de mult sunt binecuvântaţi copii datorită evlaviei tatălui lor! Dumnezeu a ridicat duşmani împotriva lui Solomon, dar el nu s-a căit (11:14). Când Solomon s-a temut că Ieroboam avea să se răzvrătească împotriva lui, a încercat să-l trimită pe Ieroboam la moarte (11:26). Ieroboam a devenit mai târziu rege peste împărăţia divizată. Şi astfel Solomon a murit (11.43).

-Zac Poonen

Cum sa iei decizii

-“Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui” (Psalmul 37:23)-




Când te afli în faţa unor decizii importante, trebuie să ţii cont de trei aspecte esenţiale.

1) Fereşte-te de “presiunea oamenilor”. Trebuind să înfrunte 1.000 de care filistene şi pentru că proorocul Samuel întârzia ca să aducă jertfele necesare lui Dumnezeu care să-i asigure victoria, regele Saul s-a hotărât să uzurpeze funcţia proorocului şi să aducă în schimb propria lui jertfă. Când a venit Samuel şi i-a cerut explicaţii, Saul a spus: “Filistenii se vor pogorî împotriva mea …. atunci am îndrăznit” (1 Samuel 13:12). El a cedat în faţa “presiunii oamenilor”. Samuel i-a spus lui Saul: “Ai lucrat ca un nebun … dar acum, domnia ta nu va dăinui” (1 Samuel 13:13-14). Voia lui Dumnezeu trebuie să se facă în felul lui Dumnezeu, aşa că aşteaptă instrucţiunile Lui şi nu i-o lua înainte.

2) Asigură-te că este momentul potrivit. Dumnezeu spune: “ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide” (Apocalipsa 3:8). Când deschizi o uşă, trebuie să te străduieşti să o ţii deschisă, dar când Dumnezeu deschide o uşă, “nimeni n-o poate închide”. Nu trebuie să manipulezi nici oamenii, nici situaţiile – trebuie doar să treci pragul.

3) Adu-ţi aminte principiul “constrângere şi eliberare”. Echipa lui Pavel de misionari a încercat să meargă în două cetăţi diferite, “Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (Faptele Apostolilor 16:7). Ai încercat vreodată să îl înveţi pe un adolescent să conducă? Care este lucrul despre care înveţi mai întâi – despre acce­leraţie sau despre frână? Despre frână! Dacă nu este interesat, ia-ţi cheile de la maşină înapoi; el nu este pregătit să conducă. Pe măsură ce îl cunoşti mai bine pe Dumnezeu, vei descoperi că El te călăuzeşte după principiul “constrângere şi eliberare”: frâna şi acceleraţia. Aşa merg lucrurile când paşii tăi sunt călăuziţi de Domnul.

                                                                      Cum sa iei decizii!

Stima de sine trebuie sa vina de la Dumnezeu

“Te chem pe nume: esti al Meu” (Isaia 43:1)

            Dr Martin Lloyd-Jones a spus: “Chiar daca esti unul din milioanele de oameni ce impanzesc aceasta lume si chiar daca lumea te-ar face sa crezi ca nu contezi si ca nu esti decat un fir dintr-un intreg, Dumnezeu spune: “Te cunosc”. Cat de minunat este acest lucru? Stai o clipa si gandeste-te la lucrurile care iti fura stima de sine. Cuvinte precum: “Nu te doresc; nu te mai iubesc”. Sau “nu esti potrivit pentru slujba asta; ne pare rau, trebuie sa te concediem”. Sau “ faci mereu aceleasi greseli prostesti. Nu vei face niciodata nimic bine”. Sau “de ce nu poti fi ca fratele tau sau ca sora ta sau ca si cutare?” Intelege urmatoarele:

             
        1) Stima ta de sine nu se poate baza pe ceea ce faci pentru a-ti castiga existenta. Pentru ca atunci cand nu mai poti lucra, te vei simti fara valoare. Gandeste-te la cateva persoane celebre pe care le stii: atleti, artisti, vorbitori, etc. Cand nu mai pot face ceea ce fac deseori ajung deprimati si chiar se sinucid. 

       2) Stima ta de sine nu se poate baza pe posesiunile tale. Recent, piata imobiliara din Statele Unite a pierdut pana la 40% din valoarea sa intr-un an. Milioanele de oameni au vazut cum statutul lor social merge in jos, iar siguranta lor financiara piere in fum. 

      3) Stima ta de sine nu se poate baza pe opinia oamenilor, deoarece ea te va face mereu vulnerabil in fata respingerii. Care este solutia? Descopera ce crede Dumnezeu despre tine si zideste-ti viata pe lucrul acela. “Asa vorbeste Domnul, care te-a facut … Eu te izbavesc, te chem pe nume: esti al Meu” (Isaia 43:1). Mai bine de asa nu se poate!

 

Egoismul

“Nu purtati grija de firea pamanteasca, pentru ca sa-i treziti poftele.”

                                                                                  Romani 13:14

1)    Nu fi egoist, ci straduieste-te sa inaintezi spre desavarsire in unire cu toti credinciosii adevarati.

2)    Tot ce face “eu” arunca o umbra asupra ce face Dumnezeu.

3)    Cel ce iubeste egoist, se ingrijeste numai pe sine si se gandeste numai la sine, ca sa-i fie bine numai lui, iar altii sa traiasca cum stiu, este cel mai primejdios dusman al nostru…

4)    Egoismul este primul inel din lantul lung al oricaror vicii.

5)    Egoismul se cunoaste si prin faltul ca, cauta prietenia celor mari.

6)    Daca viata egoistului pare uneori un triumf, moartea lui totdeauna este o infrangere.

7)    Daca iubirea este flacara, atunci iubirea de sine e ardere de sine.

8)    Nu uita niciodata mostenirea primejdioasa ce o porti in tine: eul.

 

Crescând în sfinţenie

Viaţa umplută de Duhul este o viaţă de creştere în sfinţenie. Aşa cum 
viaţa omului creşte în sfinţenie, tot aşa creşte şi cunoştinţa lui 
despre sfinţenia absolută a lui Dumnezeu. Acestea două merg împreună. 
De fapt, cea de-a doua este una din dovezile că o persoană o are pe 
prima.

Douăzeci şi cinci de ani după convertirea lui, Pavel spune: „Căci eu 
sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli” (1 Corinteni 15:9). Cinci ani
mai târziu el spune: „Eu sunt mai prejos decât ultimul dintre toţi 
sfinţii” (Efeseni 3:8 KJV). Un an mai târziu încă spune: „Eu sunt 
(observaţi, nu spune „eu am fost”, ci „eu sunt”) cel dintâi dintre 
păcătoşi” (1 Timotei 1:15).

Vedeţi progresul lui în sfinţenie în acele afirmaţii?

Cu cât a mers mai aproape cu Dumnezeu, cu atât mai mult era conştient 
de corupţia şi ticăloşia cărnii lui. El a recunoscut că nici un lucru 
bun nu se poate găsi în firea lui pământească (Romani 7:18). În 
Ezechiel 36:26, 27, 31 Dumnezeu spune: „ Vă voi da o inimă nouă, şi 
voi pune în voi un duh nou... Atunci vă va fi scârbă de voi înşivă, 
din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre.” Vedem acolo că una 
din dovezile că avem o inimă nouă de la Dumnezeu este că ne va fi 
scârbă de noi înşine. Doar un om care îşi urăşte şi îşi detestă firea 
pământească va putea împlini porunca din Filipeni 2:3, aceea de a-i 
„considera pe alţii mai presus” decât el însuşi. Odată ce şi-a văzut 
propria depravare, el nu va mai dispreţui pe nimeni.

El va fi deasemenea gata să mărturisească imediat eşecul şi va fi 
dispus să numească păcatul, păcat. Omul umplut de Duhul nu va căuta 
doar să le lase celorlalţi impresia că el creşte în sfinţenie, ci 
chiar va face aceasta. El nu va mărturisi despre experienţe, care după 
cum se presupune, l-ar fi făcut mai sfânt, şi nu va încerca să-i 
convingă pe alţii despre a lui teologie a sanctificării. El va avea 
atât de multă sfinţenie în viaţa lui încât ceilalţi vor veni la el, de 
bună voie, şi-l vor întreba secretul vieţii lui. El va avea ceea ce J. 
B. Phillips traduce ca: „sfinţenia care nu este iluzie” (Efeseni 4:24).

Nu contează care este doctrina noastră despre sfinţenie. Adevărata 
sfinţenie vine doar la omul care o caută cu toată inima lui, şi nu la 
cel care are numai o învăţătură corectă în mintea lui.

Au fost oameni evlavioşi în secolele trecute (ca John Fletcher) a 
căror înţelegere despre doctrina sfinţeniei i-a condus înspre a crede 
că ei erau „sanctificaţi în întregime” şi care numeau păcatele lor 
inconştiente „greşeli”. Au fost şi alţi oameni evlavioşi (ca David 
Brainerd) care numeau păcatele lor inconştiente „păcate” şi care îşi 
deplângeau păcătoşenia şi lipsa de consacrare pentru Dumnezeu constant 
– pe tot parcursul vieţii lor pământeşti. Însă ambele grupuri de 
oameni pot să fi fost în egală măsură sfinţi în ochii lui Dumnezeu în 
ciuda diferenţelor radicale în modul în care şi-au evaluat propriile 
vieţi. Temperamentele lor diferite şi înţelegerea diferită cu privire 
la doctrina sanctificării explică cauza evaluărilor diferite a 
propriilor lor inimi. Secretul sfinţeniei nu este descoperit prin 
studiul cuvintelor şi timpul verbelor din greacă în Noul Testament, ci 
printr-o dorinţă sinceră şi din toată inima, de a-L mulţumi pe 
Dumnezeu. Dumnezeu se uită la inima noastră nu la aptitudinile noastre 
intelectuale.

În orice caz, orice creştere în sfinţenie va fi întodeauna 
acompaniată, aşa cum a fost cu Pavel, de către o conştienţă din ce în 
ce mai mare a propriei păcătoşenii în prezenţa lui Dumnezeu.

Condiţia oamenilor lui Dumnezeu depinde de liderii lor‏

    - Zac Poonen
 

În cartea 1 Împăraţi vedem că se începe cu David, omul după inima lui Dumnezeu, şi se termină cu Ahab, cel mai rău împărat să fi domnit peste Israel vreodată. Israel începe ca o naţiune puternică şi sfârşeşte ca o naţiune divizată şi cu mulţi împăraţi răi stăpânind peste ambele împărăţii – în special peste Israel.

Condiţia oamenilor lui Dumnezeu depinde în mare măsură de spiritualitatea sau lipsa acesteia în liderii lor. Ori de câte ori Israel a avut un lider evlavios, ei au înaintat în mod evlavios. Când au avut un lider carnal, s-au îndepărtat de Dumnezeu îndreptându-se înspre pofte trupeşti. Marea nevoie printre oamenii lui Dumnezeu a fost întodeauna aceea de lideri evlavioşi.

Isus s-a uitat la mulţimi în vremea Lui şi le-a văzut ca oi fără păstor. Le-a spus ucenicilor să se roage ca Dumnezeu să scoată păstori în mijlocul oamenilor Lui (Matei 9:36-38). Când Dumnezeu se uită astăzi la bisericile din India, El vede aceeaşi nevoie de lideri evlavioşi. Aşa că provocarea care ni se adresează nouă este să satisfacem inima lui Dumnezeu în generaţia noastră prin a fi acel tip de bărbaţi şi femei pe care El îi caută.

În fiecare generaţie Dumnezeu are nevoie de lideri evlavioşi. Nu ne putem baza pe înţelepciunea liderilor generaţiei anterioare. David nu ar fi putut domni peste Israel pentru totdeauna. El avea să moară şi altcineva avea să-l înlocuiască. Ce avea să devină Israel a depins de ce fel de persoană va fi noul rege.

Dumnezeu ridică un om credincios să înceapă o lucrare într-o generaţie. El îmbătrâneşte şi moare. Vor avea liderii generaţiei următoare doar cunoştinţa şi doctrina fondatorului, dar nu şi evlavia şi cunoşterea de Dumnezeu? Atunci acei oameni se vor îndepărta cu siguranţă. Dumnezeu are nevoie de oameni ca David şi Debora în ziua de azi.