Frica de moarte

            Ajungem acuma la cea mai mare dintre toate fricile: (e) Frica de moarte. Mulți trec prin viață distrugandu-și-o prin frica de moarte. Dar de ce ne-am teme de moarte? În drum spre spânzurătoare, fratele meu mi-a zis: "Se pare că din asta n-ai să mai scapi, nu-i așa?" Și eu am fost de acord. Dar pe drum am întâlnit-o pe femeia pe care se presupunea că am ucis-o eu. "Iată, am strigat, v-am spus că n-am ucis-o. Iat-o vie!"  Am rugat-o să vină cu noi. În jur era o mare mulțime, și eu le-am zis: "V-am spus că sunt nevinovat. Iată femeia" Dar mulțumea era infierbandata: "Am venit să vedem un misionar spânzurat, și dorim să vedem lucrul acesta. La care eu am insistat: "Faceți o mare nedreptate. Dar mie nu mi-e teamă să mor. S-au incapatant și m-au urcat pe eșafod. Mi-au pus gluga pe ochi, mi-au fixat lațul în jurul gâtului și acum mă așteptam să fie lovit butucul de sub picioare. Și tocmai când să se întâmple aceasta, m-am trezit. Desigur, m-am bucurat să constat că sunt în pat și nu pe eșafod, dar în lăuntrul meu eram într-o stare de exaltare, chiar de bucurie. "Nu m-am comportat prea rău nici chiar într-o situație limită." - mi-am zis. "Ce-ar fi putut să mi se întâmple mai rău?"

            De ce s-ar teme un creștin de moarte? A-ți fi frică de viața aceea mai mare, mai vastă, este o formă de ateism. A te îndoi de viitor înseamnă a te îndoi de prezent. Înseamnă că Stăpânul care a cobarat El însuși în moarte și a venit înapoi spunând: "Eu sunt Învierea și Viața... cine crede în Mine nu va muri niciodată", nu este unul pe care să te poți baza în probleme capitale și deci nici în lucrurile de zi cu zi. Așa cum pasărea pe ramura răsucita de furtună poate zice în momentul în care ramura este frântă: "Foarte bine, rupe-o, căci îmi rămâne alternativa, eu am aripi", tot așa îi putem spune și noi morții: "Poți tu să-mi frângi ramura vieții acesteia pământești; am alternativa, am nemurirea - eu Îl am pe Dumnezeu." Nimic nu poate frânge aceasta!

            Adevărații creștini trăiesc frumos și mor frumos.

Alte temeri care trebuie cucerite

       Am început să ne uităm la anumite temeri. Să luăm acum alta:

            (b) Teama de a fi dependent de alții la bătrânețe. De ce să te temi de asta? Copii tăi au fost dependenți de tine; de ce te-ai teme să depinzi și tu de ei? Viața este făcut în așa fel încât să creștem acceptând responsabilități pentru care nu suntem răsplătiți. Nu le nega copiilor tăi privilegiul de a crește. Fii felul de persoană de care să le fie drag s-o îngrijească. Dacă te temi că vei ajunge să fi îngrijit de stat, atunci iarăși de ce să te temi? Dacă ai fost un bun cetățean, și un membru tânăr al societății în timpul vieții tale active, contribuind astfel la bunăstarea statului, de ce nu ți-ar purta statul de grijă când nu vei mai putea să lucrezi? Nu este nicio rușine să fi îngrijit de copii tăi sau de stat, dacă ai fost un membru tânăr al societății.

             (c) Teama de a pierde dragostea unui prieten sau a unui iubit. Îngrijorarea, neliniștea cu privire la lucrurile acestea, este modul cel mai sigur de a pierde dragostea celor pe care îi iubim. Căci este imposibil să iubești pe cineva când ești crispat pe dinăuntru din cauza anxietății. O persona îngrijorată mereu, neliniștită, este greu de iubit. O oarecare dragoste poate să existe în ciuda încordării, dar anxietatea este o povară pentru iubire. Când devii anxios, și te temi cu privire la dragostea celui iubit, îți strici singur dragostea.

            (d) Teama de un viitor nesigur. Mulți trăiesc cu teama a ceea ce va veni, dar de ce te-ai teme? Necunoscutul dă vieții farmecul aventurii, el ne dă ceva care să stârnească sufletul. Neașteptatul de după colț ne dă un sentiment de surpriză. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru viitorul necunoscut. Dacă am vedea acum toate lucrurile bune pe care le vom avea cândva, am ședea inactivi și am degenera. Dacă am vedea toate lucrurile rele, am fi paralizați de frică. Cât de milostiv este Dumnezeu pentru că El ridică perdeaua numai de pe "astăzi" și, apoi, după ce primim astăzi putere ca să-l înfruntăm pe "mâine", El ridică perdeaua și de pe "mâine". El este un Dumnezeu ințelep și bun.

Teama de faliment

            Cu toate fricile și anxietățile noastre predate lui Dumnezeu, și cu energiile angajate în ajutorarea constructivă a celorlați, suntem acum în măsură să luăm fricile și îngrijorările una cât una, și să le biruim privindu-le drept în față. (12) Uită-te la cele mai rele temeri ale tale pe rând, luându-le una câte una. Poți îndrăzni să te uiți acum la ele deoarece te-ai uitat deja la Hristos, și știi că toate temerile acestea au urmări. Poți îndrăzni să te uiți acum la ele, deoarece te-ai uitat deja la Hristos și știi că toate temerile acestea au urma piciorului Fiului lui Dumnezeu pe grumazul lor. Ele sunt pe jumătate înfrânte prin El, și sunt total înfrânte când accepți realitatea înfrângerii lor și acționezi pe bază acestei realități.

            (a) Teama de faliment. Un mare număr de oameni trec prin viață în cătușele succesului. Le este îngrozitor de frică de faliment. De ce se tem de eșec? Lui Isus i-a păsat prea puțin de succes sau de eșec. Povestea lui Isus este povestea unui aparent faliment: respins de propriul popor și răstignit de romani, El a sfârșit pe cruce. O credință care are în centrul ei o cruce nu poate fi o credință care se închină succesului. Eu nu trebuie să am succes, trebuie sa fiu doar la cel mai înalt nivel posibil- succesul și eșecul sunt în mână lui Dumnezeu. În drum spre India, m-am oprit odată în Anglia și am spus acolo: "M-am lecuit de romantismul misionar. Știu acum ce mă așteaptă. Dacă mi-ați spune că mă întorc în India că să înfrunt acolo doar dispreț și eșecuri, și că nu voi mai avea niciun rod, v-aș spune: este o  problemă secundară. Eu am o chemare de la Dumnezeu să plec în India și singura mea datorie e să ascult de chemarea aceasta; succesul sau eșecul nu sunt de compentența mea, ci numai ascultarea." Făcusem afirmația această într-o adunare și îndată un predicator a venit în față și mi-a spus: "Toată viața am fost prins în cătușele succesului; am privit totul din punct de vedere al succesului. Dvs. m-ați descătușat de cea mai mare tensiune a vieții mele. Singura mea datorie este să ascult. Mulțumesc lui Dumnezeu!"

            "Înainte, pe cale, se află un leu", zice frica. Dar când mergi drept înainte spre leul fricii, se dovedește că el nu este altceva decât un șoarece al realității. Să presupunem că vei falimenta. Dar oare va fi chiar așa de teribil? A nu fi încercat este un faliment și mai mare.

Să scăpăm de temeri prin acțiuni pozitive

            Acum, după ce I-ai transferat lui Dumnezeu temerile și anxietățile tale și le-ai lăsat acolo, fă pasul următor: (11) Ia-ți în mod deliberat sarcina de a-i ajuta pe alții. I-ai dat lui Dumnezeu temerile și anxietățile tale, nu ca să devii un loc vid, ci ca să ai o inimă în care este loc și răgaz acum pentru necazutile altora. Dr. Woodall ne povestește cazul unei femei care era invalidă, cu hipertensiune și cu alte boli. Se gândea mereu la sine și numai extrem de rar vorbea despre altceva decât despre boala ei și stătea în pat fără să facă nimic. Soțul ei s-a îmbolnăvit brusc și se părea că este în pragul morții. Stârnită de noul pericol, bolnava s-a dat jos din pat și a început să-și îngrijească soțul ca să se însănătoșească. Când și-a uitat propriile-i suferințe în strădania de a-l ajuta pe el, ea s-a făcut bine. Sănătatea vine numai prin activități sănătoase.

            John Wesley vorbește despre a trăi cu ”frâul lăsat liber”. El însuși a trăit așa – a știut cum să se relaxeze – dar când lucra, ah, cum mai lucra el! Frâul liber era lăsat astfel doar ca apoi să poată fi strâns!

            Cineva l-a întrebat pe un ceasornicar de ce ține toate ceasurile în funcțiune și acesta i-a răspuns: ”Pentru a le păstra într-o stare bună.” Și tu și eu suntem făcuți pentru o activitate constructivă și sănătatea ne vine ca un produs secundar. Nu sta să tot vorbești despre bolile tale, căci tot vorbind despre ele le înmulțești. Se spune că broaștele nu orăcăie în apele curgătoare, ci doar în bălți. Vei deveni și tu o ființă care orăcăie dacă viața ta este stătătoare. Intră în șuvoiul activității utile și vei înceta să orăcăi.

            Trebuie să înveți fii pasiv înaintea lui Dumnezeu și activ înaintea oamenilor. Asimilează, acumulează de la Dumnezeu trăind înaintea Lui la diateza pasivă; apoi dă, transmite altora, trăind astfel diateza activă. Acestea sunt cele două bătăi de inimă ale vieții tale: pasivă și activă. Te supui lui Dumnezeu, dar nu te supui la nimic altceva. Atunci ești creator și stăpânitor.

Predă-ți temerile

            Trecem acum la pasul următor: (10) pune lucruri de care te temi în mâna lui Dumnezeu. Ofere-I-I Lui și cere-I Lui să-l rezolve pentru tine. Frica ține lucrurile în mâinile tale - credința le transferă în mâinile lui Dumnezeu și le lasă acolo.

            Să vă povestesc cazul doamnei... (cu toate că nu-mi place cuvântul "caz", deoarece era o persoană care suferea profund). Îndurerarea și suferința i-au afectat inima. A stat la pat un an și a urmat diferite tratamente. Ea a venit și la o adunare a noastră, la o distanță respectabilă, și mi-a spus că s-a temut că va muri pe drum, deoarece a avut o criză serioasă de inimă. Gândul ei predominant era că va fi foarte costisitor să i se transporte corpul neînsuflețit acasă cu vaporul. După ce am stat de vorbă cu dânsa, mi-am dat seama că anxietatea și ingijorarea ei erau cele care îi provocau tulburarea funcțională a inimii. Tulburarea nu e imaginară, ci foartă reală, numai că nu era cauzată de ceva organic, ci de îngrijorare și frică. Am reușit s-o fac să-și predea întreaga problemă lui Dumnezeu. Când a făcut-o, am văzut că trăsăturile încordate ale feței ei se relaxează și cum începe să reacționeze ca o persoană normală. Dar s-o lăsăm pe ea să spună mai departe: "Vreau sa spun mai întâi că nu a fost nevoie ca trupul meu să fie transportat acasă cu vaporul, ci am fost foarte plină de viață și foarte puțin obosită când am ajuns acasă după o călătorie cu mașina de 800 de km, parcurși într-o singură zi! De atunci boala n-a mai recidivat. E vorba de o însănătoșire reală, nu la nivel mintal, deoarece nervii îmi devin tot mai stabili și inima începe să se comporte ca o inimă normală. Este minunat! Când m-a văzut ieri, doctorul mi-a zis: << S-a petrecut ceva cu dvs. De când v-am văzut ultima dată.>> Când i-am spus ce s-a întâmplat, el mi-a răspuns: <<Știu că ceea ce îmi spuneți este adevărat, căci dvs. înșivă sunteți o dovadă vie.>> Și apoi a adăugat: <<Ați descoperit ceea ce le trebuie la 75% dintre pacienții noștri mai mult decât medicamente, căci foarte mulți dintre ei s-ar face bine fizic, dacă ar fi bine mintal și spiritual.>>"

Credință în credința Lui

            Încă n-am terminat cu pasul repetării în gând a cuvintelor: ”În liniște și încredere va fi tăria noastră.” Dacă ”încredere” înseamnă a avea credință în Dumnezeu, atunci viața creștină nu este o încercare disperată de a te ridica în sus trăgându-te de șireturile pantofilor. Viața creștină înseamnă a cupla micimea noastră la măreția Lui, neisprăvirea noastră la desăvârșirea Lui, înseamnă a face ceea ce a făcut băiatul care i-a oferit lui Isus cei doi pești și cele cinci pâinișoare ale sale. Mulțimea aceea n-ar fi putut fi hrănită fără cooperarea lui, și nici doar cu pâinile și cu peștii lui. Dar el și cu Isus împreună au făcut totul.

            Adeseori, când n-am credință în propria-mi credință, trebuie să am credință în credința Lui. El mă face să cred în mine și în posibilitățile mele, când nu pot să fac lucrul acesta. Trebuie să mă ridic până la credința Lui în mine. O femeie prăbușită lăuntric mi-a zis: ”Eu nu am credință, dar cred în credința dumitale.” ”Bine, ia credința mea drept primul pas și apoi vei merge spre ceva infinit mai bun – spre credința în credința Lui.” Cu credința în credința Lui poți face tot, tot ceea ce trebuie făcut.

            Există un text care se referă la nevoia ta: ”Căci Domnul Dumnezeul tău nu te va părăsi” (Deuteronom 4:31). Credința nu este doar agățarea ta de Dumnezeu – ci este Dumnezeu care te ține pe tine. El nu te va părăsi. Așa cum spune Walt Whitman: ”Atâta vreme cât soarele nu refuză să strălucească, nici eu nu te voi refuza pe tine.” Spune întotdeauna sufletului tău: ”Tăria stă în liniște, în odihnă, în încredere.” Apoi spune-i: ”A spune că ceea ce trebuie să fie nu poate să fie este o scurtă, dar completă declarație de ateism.” Căci așa e! Spune-ți ție însuți: ”Ceea ce trebuie să fie poate să fie și eu voi face să fie.” Și o vei face, te vei întrece pe tine însuți, vei trece dincolo de tine.

            Un sfânt repetă mereu: ”Dumnezeu este. Dumnezeu este aici cu mine.” Aceasta creează încredere și credință.

În liniște și încredere

            Am încheiat meditația de ieri cu ideea de a aborda astăzi numai problemele de astăzi. Acesta este un principiu psihologic sănătos, căci dacă-l aplicăm nu ne mai abate nimeni de la problemele zilei. Toate energiile pot fi adunate într-o concentrare constructivă, în loc să fie împrăștiate și risiăite într-o îngrijorare lipsită de sens.

            Acum fă pas înapoi, privește-ți situația într-un mod detașat. ”Astăzi este mâinele de care te temeai ieri.” Astăzi nu este așa de rău, nu-i așa? Își are necazurile lui, dar ele sunt suportabile. Chiar și cel mai greu moment al zilei este suportabil. Un tânăr care își pierduse ambele mâini și ambele picioare în război, spunea odată: ”Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-au mai rămas sănătatea și puterea.” Și mai mult, lui îi mai rămăsese un suflet invincibil. Și cu un astfel de suflet omul, poate aborda orice problemă i-ar pune ziua de astăzi.

            Dacă întreaga zi de astăzi pare prea grea, atunci împarte-o în ore și abordează problemele orei respective cu toate resursele tale. Și pe acestea conectează-le la Dumnezeu și la inepuizabilele Lui resurse. Aruncă-ți toate armele în întâmpinarea inamicilor așa cum vin ei, unul după altul.  Ține-i separați și luptă-te numai cu unul odată. Luptă-te cu ei nu cu încordare îndârjită, ci cu o credință liniștită. Aceasta ne duce la pasul următor: (9) Spune-ți mereu, mereu: ”În liniște și în încredere va fi tăria mea.” (Isaia 30:15). Fii atent la două lucruri: liniștea și încrederea. Trebuie să liniștești totul în prezența lui Dumnezeu. Potolește-ți ființa înaintea Lui și bea din tăria Lui liniștită. Lasă liniștea Lui vindecătoare să intre în toți porii ființei tale, însănătoșindu-ți celulele obosite și neliniștite cu vindecarea Lui. Dar liniștea singură nu-i suficientă: este necesară și încrederea. Liniștea înseamnă pasivitate și noi trebuie să fim pasivi înaintea lui Dumnezeu; iar încrederea este activă și trebuie să fim activi înaintea lui Dumnezeu. Observă că ”încredere” este compus de două cuvinte, ”în” și ”credere”. Este vorba de o încredere ”în”, o ”credere” în credincioșia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu este o simplă credință, ci este o credință în credința lui Dumnezeu. Credința ta și credința Lui se revarsă una în alta (încredere) și unite pot înfăptui orice.