Împărăția îți aparține ție

            Ne întoarcem deci privirile la problema resurselor. (8) Adu-ți aminte nu numai că tu aparții Împărăției lui Dumnezeu, ci și că Împărăția lui Dumnezeu îți aparține ție. Iată un fapt care trebuie să-ți pătrundă bine întreaga gândire, căci dacă-l vei înțelege și ți-l vei însuși, vei întoarce prin aceasta cursul vieții tale de la înfrângere spre victorie. Stăpânește adevărul acesta și el te va stăpâni pe tine.

            Isus a spus că trei clase de oameni posedă Împărăția lui Dumnezeu: ”Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor” – ”Lăsați copiii să vină la Mine... căci a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor.” ”Ferice de cei persecutați pentru dreptate, căci a lor este Împărăția Cerurilor.” Aici cei ”săraci în duh”, copiii și cei ce sunt suficient de drepți ca să fie prigoniți – aceștia sunt cei care posedă Împărăția – Împărăția este a lor; puterile ei sunt ale lor.

            Primele două clase se aseamănă: cei săraci în duh, adică cei ce renunță la ei înșiși, și cei ce au spirit de copil, adică sunt sunt simpli, neafectați, educabili. Aici găsim cheia care  deschide cămara cu provizii a universului – Împărăția lui Dumnezeu. Acest adevăr este aplicabil pretutindeni. Huxley i-a scris odată lui Kingsley: ”Am impresia că știința ne învață în termenii cei mai clari concepția creștină a predării totale în fața voinței lui Dumnezeu. Știința zice: șezi... în fața faptelor ca un copil, fii gata să nu renunți la orice noțiune preconcepută, fii gata să mergi oriunde te va duce natura, căci altfel nu vei cunoaște nimic.” Cum oare ajunge savantul să cunoască natura? Supunându-i-se! Dacă savantul este mândru și nu se lasă învățat, el nu va stăpâni nimic și nu va învăța nimic. Fiecare savant un mare este un om umil – trebuie să fie, căci altfel n-ar putea să fie un savant mare. El avansează, așa zicând, în genunchi – apoi se ridică în picioare și ia în stăpânire; toate puterile naturii îi stau la dispoziție. ”Cei blânzi moștenesc pământul.” Tot așa și tu, în măsura în care te predai Împărăției lui Dumnezeu, îi moștenești puterile – ele sunt toate ale tale.

Este nesănătos să-ți concentrezi privirile asupra problemelor

            Încă un cuvânt înainte de a trece la ideea că nu trebuie să te concentrezi asupra ta însuți nici chiar în Dumnezeu. Orice lucru care îți captivează atenția, îți acaparează întreaga persoană, or tu nu trebuie să devii centrul atenției nici chiar când ești în Dumnezeu. Credința noastră e concentrată asupra lui Dumnezeu, nu asupra noastră. Așa că întoarce-ți privirile de la păcatele și de la bolile tale; întoarce-ți privirile de la tine însuți către Dumnezeu.

            Întoarce-ți privirile de la păcatele și bolile tale. Dacă privirile tale sunt concentrate asupra păcatului și a bolii, nu te vei face bine niciodată. Vorbind într-un senatoriu, le-am cerut bolnavilor să înceapă să coasă și să croșeteze pentru cei din tările subdezvoltate care trec prin suferințe mai mari. Cum ei așa nu aveau cu ce să-și umple timpul, mă așteptam să se îngrămădească toți ca voluntari în această acțiune. Dar nici un bolnav nu și-a oferit serviciile. Și atunci am înteles ce se întâmpla acolo: oamenii aceia nu erau egoiști pentru că erau bolnavi; ei erau bolnavi pentru că erau egoiști, pentru că se concentrau asupra lor înșiși. Și nu se vor face bine decât atunci când își vor întoarce privirile de la ei înșiși și le vor îndrepta spre Dumnezeu și spre alții.

            În avioanele din Franța am văzut în fața fiecărui pasager pungi cu inscripția ”Pentru rău de aer”. În avioanele englezești există doar o notiță care spune: ”În caz că vă simțiți rău, stewardesa vă stă la dispoziție ca să vă ajute.” S-a constatat că în avioanele englezești foarte puțini călători au rău de aer, pe când în cele franțuzești foarte mulți suferă de acest rău. Călătorii se uită la cuvintele ”rău de aer” și la pungă și... gata. Dar când citesc notița englezească gândul li se îndreaptă spre stewardesă: atenția este îndreptată spre altceva decât spre sine și spre răul de aer; boala este dată la o parte. Pe când eram într-un avion deasupra Americii, am fost surprinși de o furtună teribilă deasupra munților. O doamnă care stătea lângă mine și citea o carte despre sănătate, a țipat când avionul a căzut într-un gol de aer și îndată i s-a făcut rău. Eu însă mi-am imaginat a fi la un bâlci, călare pe una dintre mașinile acelea făcute ca să te distrezi, și simțind distracția acelei experiențe, am trecut prin furtună fără nici o dificultate. Un vestit predicator a ținut zece predici duminicale pe tema ”Cum să ne ferim de depresiile nervoase” și, la sfârșitul seriei, s-a trezit bolnav de astenie nervoasă. Psihologia lui a fost defectuoasă – ea se concentra asupra depresiilor nervoase. Ea ar fi trebuit să se concentreze asupra sursei de putere.

Privesc dincolo de mine la Dumnezeu

            Trebuie să mai rămânem puțin la problema aceasta, de a ne vedea pe noi înșine în Dumnezeu, deoarece este necesară o precizare. (7) Nu te uita prea mult la tine însuți în Dumnezeu – uită-te la Dumnezeu Însuși. O mulțime de religii și de culte se concentrează asupra cultivării de sine și rezultatul este apariția unei mari mulțimi de oameni doritori, dar frustrați, înălțați pentru moment, dar șchiopătând tot restul vieții. De ce? Pentru că există o lege, formulată de Domnul Isus, care spune că dacă te concentrezi asupra ta însuți, este absolut sigur că te vei pierde. ”Oricine caută să-și scape viața”- concentrându-se asupra ei, iubind-o și cultivând-o – ”și-o va pierde.”

            Când Petru s-a uitat la sine și la valurile din jurul său, a început să se scufunde. Numai atunci când s-a uitat țintă la Isus, a fost în stare să umble pe ape. Uită-te la tine însuți sau la cei din jurul tău și te vei scufunda; uită-te la Isus, și vei umbla pe apă sau pe orice altceva. Așa cum a zis cineva: ”Poruncește-ți, și, după toate probabilitățile, vei constata că nu salivezi – dimpotrivă, există toate șansele că ți se va usca gura. Dar gândește-te la o mâncare delicioasă și atunci, fără să zici nimic, îți va lăsa gura apă.” Nu trebuie să te gândești la tine însuți, nici măcar ca să te ”cultivi”, dar gândește-te la Isus și atunci tu vei fi cultivat. Uită-te la tine în Dumnezeu, dar privește țintă numai la Dumnezeu.

            Această lege, că numai pierzându-ți viața o găsești, poate fi observată pretutindeni în natură. Isus a zis: ”Uitați-vă la crini, cum cresc ei?” Fiin conștienți de sine și ajutându-se să crească și să arate frumos? Nu, ei se uită la soare și concentrându-se asupra soarelui, cresc și devin un miracol de frumusețe. Cultul frumuseții și școlile de autoformare se autodustrug, pentru că se zdrobesc de stânca legii lui Isus că viața se câștigă numai pierzând-o. Singurii oameni frumoși sunt aceia care se pierd pe ei înșiși într-o mare Cauză: și ei devin frumoși datorită faptului că au ochii ațintiți în permanență la Frumusețe. Singurii oameni fermecători sunt aceia care te farmecă spre idealuri înalte și devin fermecători numai în măsura în care se pierd în tine și în alții. Fata oloagă de care am vorbit zilele trecute a fost supranumită ”Micuța soră cu chip luminos”. Despre un alt mare binefăcător al sărmanilor se spune că odată un cerșetor i-a strigat pe stradă: ”O, tu, cel cu Cerul pe obraji.”

Omul pe care l-a văzut Isus

            Privește-te nu în ceea ce ești prin tine însuți, ci în ceea ce ești și poți să fii în Dumnezeu. În Matei, vameșul, erau trei persoane: (1) vameșul pe care îl vedeau colegii săi; (2) Matei pe care îl vedea Matei; (3) Matei pe care îl vedea Isus. Fiecare credea că îl vede pe adevăratul Matei, dar numai Isus l-a văzut pe adevăratul Matei, acela care a devenit mai târziu un evanghelist – Matei al posibilităților infinite. Există trei oameni în tine: unul pe care îl văd colegii tăi, unul pe care îl vezi tu însuți – tu cel prezent; și unul pe care îl vede Isus – tu cel viitor.

            Totul depinde de aceasta: asupra cărui ”tu” te concentrezi mai mult. Dacă ești preocupat cu precădere de acel ”tu” pe care îl văd cei din jurul tău, ești robul a ceea ce cred ei despre tine; înainte de a face orice, te uiți în jurul tău ca să vezi cum îți vor judeca ei acțiunea – tu, de fapt, nu vei acționa, vei reacționa. Nu mai ești o voce, ci un ecou – nu o persoană, ci un lucru. Dacă te concentrezo asupra lui ”tu” pe care îl cunoști tu însuți, rezultatul este descurajarea. Căci cine        n-ascunde măcar un schelet în tainița lui – un lucru din viața lui care îl face să-i ardă obrajii de rușine și de umilință? Dacă ești concentrat asupra acestui ”tu”, ești prizonier în celulele inhibițiilor, adică în ceea ce ai fost și ești. Dar mai există și acest ”tu” pe care îl vede Isus, și ce fel de ”tu” este acesta! Este un ”tu” predat lui Dumnezeu, un ”tu” eliberat din ce a fost și de ce a făcut și reînsuflețit de energia și de viziunea divină, un ”tu” care face lucruri dincolo de capacitatea ta, lucruri care te uimesc și pe tine și pe alții – un ”tu” cu șira spinării îndreptată, progresiv și productiv. Acesta este adevăratul ”tu”. Concentrează-te asupra acestui ”tu”, care-i aparține lui Hristos și vei deveni acest ”tu”.

            Isus nu se uită niciodată la ce a fost cineva sau la ce este cineva, ci la ce poate să devină. Și așa și trebuie. Artistul nu se uită la ce a fost piatra sau la ce este, ci la ce urmează să scoată el din ea – un chip uman superb. Un grup de credincioși minunați au ca motto aceste cuvinte: ”Aventura mea este Dumnezeu.” Foarte bine, și tu poți spune în șoaptă: ”Aventura mea este Dumnezeu și felul de om care urmează să fiu în Dumnezeu.”

A face ceea ce nu poți!

            Ieri am văzut cum o cameră întunecoasă, umplută de agonie fizică a adus lumină la sute de oameni de peste mări. Acesta este sensul lui ”totul este <poți> pentru aceia care cred”. Și totul a fost atât de uman și atât de divin. Dr. W. V. Kelly, vorbind la înmormântarea acestei surori, a folosit expresia ”miracolul minții ei sănătoase”. A fost o minte sănătoasă deoarece a fost o minte disciplinată: ea a fost în acord cu ceva posibil, și totuși cât de extrem de imposibil. Credința ei avea picioarele pe pământ; dar uneori umbla atât de repede încât picioarele păreau că nu mai umblă pe pământ. Nu este de mirare că Dr. Kelly și-a dedicat cartea sa ”Cuiva care prin ani de suferință trece cu fața iluminată”. Un trup olog, o minte sănătoasă, o față iluminată, o casă pentru ologi – de ce? În toate acestea, și prin toate acestea, a lucrat Dumnezeu în timp ce ea lucra.

            Cineva a exprimat lucrul acesta astfel: ”Este bine să lucrezi, este și mai bine ca munca ta să te facă să-L lași pe Dumnezeu să lucreze.” Atunci munca mea va fi – să-L las pe El să lucreze! Aceasta a vrut Isus să spună atunci când, răspunzând la întrebarea ”ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?”, a răspuns: ”Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți” (Ioan 6:39). Când cred, atunci, în realitate, eu lucrez; căci devin un canal al infinitului.

            Într-o zi, în Washington, când un mic grup de frați adunați laolaltă în rugăciune, așteptând ca Dumnezeu să ne arate ce pași să mai intreprindem pentru a aduce pacea între America și Japonia, le-am spus că aveam o sarcină foarte dificilă în ziua aceea – trebuia să mă întâlnesc cu cineva pe care nu-mi plăcea să-l văd și pe care trebuia să-l văd. Un frate a citat cuvintele înscrise pe o placă funerară: ”Ea a făcut ce n-a putut.” Am plecat cu aceste cuvinte răsunându-mi în inimă. Îmi spuneam întruna: ”Voi face ceea ce nu pot.” Și am făcut. Când suntem cu totul predați lui Dumnezeu, noi putem face ceea ce nu putem – ne descoperim că ne suntem nouă înșine o minune. ”Poemele mele îmi sunt cele mai dragi – spune Emerson – deoarece nu le-am scris eu.” El simțea că se predase unei puteri care a scris pentru el... astfel, își era lui însuși o surpriză.