Dumnezeu are o rămăşiţă în fiecare generaţie

Cuvântul Săptămânal Octombrie 2011 (2)

       - Zac Poonen 

Astăzi avem de-a face cu un declin spiritual foarte mare. Dar, în plin  
declin, Dumnezeu are câţiva a căror inimă este întreagă a Lui. Nu se  
găsesc toţi într-o denominaţiune. Îi găsim în toate denominaţiunile –  
bărbaţi şi femei care-L iubesc pe Dumnezeu şi care caută să-L  
slăvească în toate lucrurile. Ei sunt cu adevărat umpluţi cu Duhul  
Sfânt şi nu se implică în controverse. Au foarte mare grijă de felul  
cum îşi folosesc limba şi sunt foarte cinstiţi când vine vorba de  
bani. În aceste zile, Dumnezeu adună laolaltă astfel de oameni drept  
rămăşiţă a Lui.
 
Rămăşiţa a pregătit calea pentru venirea DOMNULUI Isus. Când S-a  
născut DOMNUL, exista o mică rămăşiţă – Simeon şi Ana în templu, Ioan  
Botezătorul, păstorii şi câţiva oameni înţelepţi din est. Astăzi,  
există de asemenea o rămăşiţă în creştinism care pregăteşte calea  
pentru venirea DOMNULUI.
 
Ţefania subliniază câteva dintre caracteristicile acestei rămăşiţe.
 
„Atunci voi da popoarelor buze curate...” (Ţefania 3:9). Vorbirea  
rămăşiţei va fi curată. Isaia s-a simţit condamnat de vorbirea lui  
când a văzut slava DOMNULUI. Predic adesea despre vorbirea noastră şi  
despre atitudinea pe care o avem faţă de bani – pentru că profeţii au  
vorbit mult despre aceste două subiecte. Dacă suntem prudenţi în ceea  
ce priveşte gura noastră şi banii noştri, putem deveni purtătorii de  
cuvânt ai DOMNULUI.
 
„...ca toţi să cheme Numele DOMNULUI, ca să-I slujească într-un gând”  
(Ţefania 3:9). Rămăşiţa va fi unită ca un trup şi-L va sluji pe  
DOMNUL, purtând poverile Lui – într-un gând.
 
„Voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi şi nu te vei mai îngâmfa  
pe Muntele Meu cel Sfânt! Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi  
mic...” (Ţefania 3:11,12). Rămăşiţa va fi formată numai din oameni  
smeriţi, pentru că DOMNUL îi va fi îndepărtat pe toţi cei mândri.  
Aceasta este o altă întrebare pe care mi-o pun oamenii: „Frate Zac, de  
ce vorbeşti atât de mult despre smerenie?” Pentru că Biblia vorbeşte  
despre aceasta, din scoarţă în scoarţă.
 
„Cei rămaşi se vor încrede în Numele DOMNULUI” (Ţefania 3:12).  
Rămăşiţa va fi un popor al credinţei.
 
„Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvârşi nelegiuire, nu vor mai spune  
minciuni şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci  
vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura” (Ţefania 3:13).  
Rămăşiţa va fi un popor paşnic care nu va spune minciuni niciodată, nu  
va înşela ori face rău cuiva.
 
„Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele!  
Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!  
DOMNUL, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău” (Ţefania 3:14,15).  
Rămăşiţa va fi un popor fericit, care şi-a găsit siguranţa desăvârşită  
în dragostea DOMNULUI pentru ea.
 
„DOMNUL Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care va  
salva; El se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui,  
Se va veseli de tine cu cântare de bucurie” (Ţefania 3:17) (Biblia,  
versiunea Bucureşti, 2001). Dumnezeu se bucură de rămăşiţa Lui. El  
nu-Şi găseşte bucuria în oamenii care trăiesc în păcat. Poate un tată  
să se bucure de un copil care are cancer, lepră şi tuberculoză? Nu.  
Nici Dumnezeu nu-Şi poate găsi bucuria în oamenii care trăiesc în  
păcat şi care nu doresc să fie vindecaţi. Dumnezeu Îşi găseşte însă  
bucuria în această rămăşiţă sfântă. Cu mare bucurie strigă El de  
dragul ei şi Îi cântă un cântec. Acesta este singurul loc din  
Scriptură unde se spune că Dumnezeu cântă poporului Său. Sunt multe  
locuri unde noi suntem cei încurajaţi să-I cântăm lui Dumnezeu un  
cântec de laudă. Dar iată că, aici, Dumnezeu este Cel care ne cântă  
nouă un cântec. Ce chemare trebuie să fie aceasta, să fii tipul de  
persoană de care să se poată bucura Dumnezeu!
 
„El plănuieşte tăcut pentru tine, în dragostea Lui” (Ţefania 3:17 –  
Parafrazat). DOMNUL face planuri pentru noi în dragostea Lui şi are  
surprize plăcute planificate pentru noi în zilele ce vor urma,  
întrucât El este Tatăl nostru iubitor.
 
„Îi voi izbăvi pe cei şchiopi şi îi voi strânge pe cei ce au fost  
izgoniţi şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările  
unde sunt de ocară acum... Vă voi face o pricină de slavă şi de laudă  
între toate popoarele pământului când voi aduce înapoi pe prinşii  
voştri de război sub ochii voştri” (Ţefania 3:19,20). Rămăşiţa este  
formată dintr-un popor care, în el însuşi, este slab şi neajutorat.  
DOMNUL Însuşi luptă cu vrăjmaşii lui şi, în ziua de pe urmă, El va da  
poporului Său slavă şi laudă.
 

Dumnezeu este dragoste

        Un țăran a pus pe acoperișul casei un indicator de direcție a vântului. Pe el a scris: ”Dumnezeu este dragoste”. A fost întrebat ce înseamnă inscripția. Răspunsul a fost: ”Încotro ar bate vântul, Dumnezeu este mereu dragoste.” Veni ziua jalei pentru el; soția lui iubită muri. Dar în mijlocul adâncii lui supărări și a necazului, el rămase neclintit savurând pacea lui Dumnezeu, care lumea nu o poate da. Ce îi dădea sprijin și consolare în durerea lui? Ce era scris pe indicatorul de direcție a vântului: Dumnezeu este dragoste! El spunea: ”Ce este scris pe indicatorul meu m-a învățat și mi-a amintit mereu de adevărul Cuvântului, pe care l-am scris acolo când mi-a mers bine: Dumnezeu este dragoste. Aceste cuvinte mă poartă prin toate necazurile.”
      De aceea și noi, când suntem în necaz, să nu uităm că în spatele lui este măsura de dragoste a Tatălui nostru ceresc. Să nu uităm cuvintele Scripturii: ”De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu... Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia...”

"...drogostea era steagul fluturat peste mine." Cantarea Cantarilor 2:4

                                                                                                                                 Samanta buna 2010

Credincioşia faţă de DOMNUL e mai importantă decât toată activitatea noastră

Cuvântul Săptămânal Octombrie 2011 (1)

  - Zac Poonen

În Apocalipsa 2:1-5, DOMNUL mustră biserica din Efes pentru că  
pierduse din vedere lucrurile dintâi. În alte privinţe, era o biserică  
minunată. Creştinii de acolo lucraseră cu răbdare, urâseră răul, îi  
demascaseră pe prorocii mincinoşi, stăruiseră şi înduraseră de dragul  
Numelui. Se implicaseră trup şi suflet în lucrarea DOMNULUI şi nimic  
nu-i făcuseră să renunţe. Totuşi, în ciuda tuturor acestor lucruri,  
DOMNUL a avut ceva împotriva lor. Ceva ce constituia o lipsă atât de  
gravă, încât le ameninţa însăşi existenţa lor ca mărturie pentru El.
 
Ei căzuseră, le-a spus EL, şi, dacă nu se pocăiau, urma să le ia  
ungerea, semnul aprobării Lui pentru mărturia lor. Ce era această  
lipsă gravă? Doar următorul lucru – că ajunseseră reci în dragostea  
pentru DOMNUL lor. Ei nu-şi pierduseră dragostea dintâi pentru El;  
doar o lăsaseră în urmă şi se îndreptaseră în altă direcţie.  
Deveniseră atât de ocupaţi cu strângerile, cu adunările şi convocările  
lor (ca să le spunem aşa) şi cu alte forme de activitate creştină,  
încât Îl pierduseră din vedere pe Acela pentru care existau toate  
aceste alte lucruri.
 
Aceasta arată limpede că DOMNULUI îi pasă mai mult de dăruirea  
inimilor noastre faţă de El, decât de toată activitatea noastră.  
Diavolul, cunoscând aceasta, va face tot posibilul ca să ne determine  
să ne implicăm într-o ocupaţie creştină de un fel sau altul, într-o  
măsură atât de mare, încât să nu mai avem timp de petrecut cu  
binecuvântatul nostru DOMN şi să lăsăm astfel ca devotamentul nostru  
personal faţă de EL să pălească.
 
Isus ne-a avertizat că în ultimele zile păcatul se va înmulţi atât de  
mult în lume, încât mulţi vor deveni reci în ce priveşte dragostea  
faţă de EL (Matei 24:12). Trăim în acele zile acum. În rândul marii  
majorităţi a ucenicilor declaraţi temperatura spirituală este sub  
punctul de îngheţ.
 
Dacă noi înşine nu veghem neîncetat, vom descoperi că acea atmosferă  
îngheţată va pătrunde şi în noi înşine. Fraţii şi surorile mele în  
Hristos, chiar dacă pierdeţi totul, nu lăsaţi să vă părăsească acest  
un lucru – dragostea pentru DOMNUL vostru.
  

Fiţi atenţi la spiritul lui Antihrist

Cuvântul Săptămânal Septembrie 2011 (3)

    - Zac Poonen

„Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui  
fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate  
asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?” (Apocalipsa 13:4).
 
Întregul pământ se închină acum lui Satan. Este ceea ce Satan şi-a  
dorit întotdeauna, de la bun început. În Isaia 14:14, citim că Lucifer  
a vrut să fie ca Dumnezeu. Dumnezeu îi dăduse deja lui Lucifer multe  
daruri minunate - înţelepciune, frumuseţe, inteligenţă şi daruri  
supranaturale. Ce-şi putea dori mai mult? El a vrut să fie adorat aşa  
cum era adorat Dumnezeu. Şi, în felul acesta, a devenit diavol. Ori de  
câte ori doreşti admiraţia oamenilor, aminteşte-ţi că şi tu ai aceeaşi  
dorinţă ca Satan. A căuta onoarea oamenilor este ceva satanic. La  
sfârşit, vedem aici că Satan va atrage întreaga lume să i se închine.  
Evident că acest lucru se întâmplă chiar şi astăzi, într-o mică  
măsură. Dar urmează să fie ceva mult mai extins.
 
Ei s-au închinat şi lui Antihrist. Închinarea înaintea lui Antihrist –  
închinarea înaintea oamenilor – devine, de asemenea, larg răspândită  
în zilele noastre. Ei se închinau lui Antihrist spunând: „Cine se  
poate asemăna cu fiara?” La fel cum ne închinăm noi astăzi înaintea  
lui Dumnezeu, spunând: „Cine este ca Tine, O, Dumnezeule?”, oamenii se  
închină lui Satan şi lui Antihrist spunând acelaşi lucru. Oamenii nu-l  
vor numi pe Antihrist, „Antihristul”. Nu. Ei îi vor da un nume  
respectabil.
 
În 1 Ioan 2:18-19, citim: „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă.  
Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au  
ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe  
urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru (din mijlocul bisericii).” Acest  
lucru ne arată că erau oameni care aveau spiritul lui Antihrist chiar  
în mijlocul bisericii primare. Astfel de oameni se află şi în  
creştinătatea din zilele noastre. Oameni cu spiritul lui Antihrist se  
găsesc în lumea politică, în lumea afacerilor, în lumea religiilor  
păgâne şi, de asemenea, printre aşa-numitele „biserici creştine”.
 
Care este nota distinctivă a spiritului Antihristului? Sunt multe. Dar  
una dintre caracteristicile principale este următoarea: Cei cu  
spiritul Antihristului doresc ca alţii să-i admire şi să-i ridice în  
slăvi – ceea ce este totuna cu a primi închinarea oamenilor. Dacă o  
biserică nu luptă împotriva acestei umblări după onoarea oamenilor, ea  
se va trezi foarte curând că este dominată de spiritul lui Antihrist.
 
Dorinţa după onoarea oamenilor se află în carnea noastră. Ea începe să  
crească la fel ca o mică sămânţă, ca un bebeluş – doar o dorinţă  
micuţă după admiraţie, căutând aprobarea sau lauda cuiva. Şi  
sfârşeşte, în cele din urmă, în a dori închinare. Acesta este spiritul  
lui Antihrist. De aceea, oricând vedem acest ou micuţ de şarpe în noi,  
trebuie să-l zdrobim; altminteri, într-o bună zi, va da naştere la un  
şarpe. Dacă acest spirit s-a putut manifesta în cei mai înalţi îngeri,  
de ce nu s-ar putea manifesta în oricare dintre noi? Cine are urechi  
de auzit să audă.
 
Întreaga lume, ni se spune, îl va urma pe Antihrist. Lumea nu L-a  
urmat pe Hristos. Ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L.” Dar îl  
vor urma pe Antihrist, pentru că le va spune vorbe dulci, la fel ca  
prorocii mincinoşi de odinioară.
 
Spiritul lui Hristos ne aduce reproş, batjocură şi împotrivire din  
partea oamenilor. Când creştinii caută popularitate în această lume,  
ei se află pe un teren periculos – teritoriul lui Antihrist. Isus nu  
S-a entuziasmat când oamenii au dorit să-L încoroneze rege. El ştia că  
opiniile oamenilor nu sunt bune decât de aruncat la gunoi. Astfel că  
S-a întors şi le-a spus: „Trebuie să urăşti pe tată, pe mamă, pe frate  
şi pe soră, pe soţie şi pe copii, să urăşti posesiunile tale şi  
propria viaţă, înainte ca să Mă poţi urma” (Luca 14:26-33). Acelea au  
fost cuvinte dure ce au ofensat pe mulţi din cei care le-au auzit.  
Astăzi, adevărata biserică a lui Isus Hristos predică aceleaşi cuvinte  
şi ele sună la fel de dur – şi ele îi ofensează pe oameni la fel cum  
au făcut şi în timpul lui Hristos. Şi, drept urmare, ocara lui Hristos  
vine asupra noastră. În felul acesta suntem protejaţi de spiritul lui  
Antihrist. Dar creştinătatea babiloniană nu va predica acest mesaj şi  
aşa va fi onorată, pavând astfel drumul pentru ca Antihrist să se  
manifeste.
  

Testează-ţi spiritualitatea‏

Cuvântul Săptămânal Septembrie 2011 (4)

- Zac Poonen

Înaintea răstignirii, Petru se lepădase de trei ori de DOMNUL. Acesta  
a fost apogeul unei perioade dezamăgitoare de trei ani şi jumătate în  
care fusese cu DOMNUL şi în timpul căreia se dovedise a fi mândru,  
auto-afirmativ, lipsindu-i rugăciunea. Totuşi, când DOMNUL a trebuit  
să-i încredinţeze lui Petru sarcina de a-I hrăni turma, El n-a făcut  
nicio aluzie la niciuna din acele slăbiciuni. El nici măcar nu i-a  
pretins să fie smerit şi evlavios în viitor şi să-L mărturisească cu  
îndrăzneală, făcând faţă chiar şi persecuţiei dacă era nevoie, de  
dragul DOMNULUI său. Nu, El nu i-a pus nicio întrebare de acest gen,  
deşi acestea sunt într-adevăr calificări pe care ar trebui să le  
căutăm într-un om duhovnicesc, mai ales în unul care e menit a fi un  
lider printre oamenii lui Dumnezeu.
 
DOMNUL ISUS a ştiut că o întrebare simplă va fi de ajuns. Dacă acea  
întrebare ar fi primit un răspuns corect, orice altceva ar fi urmat în  
mod automat. „Mă iubeşti tu mai mult decât orice altceva şi decât pe  
oricine altcineva?” (Ioan 21:15-17).
 
Dragostea pentru Hristos este adevăratul test al spiritualităţii 

oricărui om.
 
Dacă un om a dobândit un rang înalt în biserică, fie chiar şi acela de  
episcop, noi presupunem în mod firesc că trebuie să fie un om  
spiritual. Dar nu este neapărat aşa. Naşterea din nou şi dragostea  
pentru Hristos care decurge din aceasta - iată ce-l face pe un om să  
fie spiritual. Astăzi, este posibil ca un episcop al bisericii să nu  
fie nici măcar născut din nou. Nici deţinerea unui titlu academic  
teologic – sau a câtorva – nu este o garanţie. Nu, nici măcar  
parcurgearea unui seminar teologic serios nu-l va face pe un om  
spiritual! Poţi fii un lucrător creştin permanent sau pastor al unei  
congregaţii, dar aceasta nu te face să fii un om al lui Dumnezeu.  
Toţi, cu prea multă uşurinţă, tu şi eu, putem confunda prezenţa  
regulată la strângeri sau cunoaşterea biblică de profunzime sau zelul  
de nezduncinat pentru predicarea evangheliei drept semnele  
spiritualităţii. Vestimentaţia distinctivă şi o înfăţişare pioasă ne  
pot de asemenea înşela. Dar niciuna din aceste lucruri n-au vreo  
importanţă.
 
În ochii lui Dumnezeu, testul spiritualităţii autentice este un lucru  
şi unul singur: măsura dragostei tale pentru El. În cele din urmă,  
este ceva numai între tine şi DOMNUL.
 
El pune întrebarea: „Mă iubeşti?” şi tu eşti cel care trebuie să  
găsească răspunsul. 

Cuvântul Săptămânal Septembrie 2011 (2)

Şi eşecurile ne pot da învăţătură spirituală
                      - Zac Poonen

Petru a putut deveni un apostol milos numai după ce el însuşi a greşit  
şi a căzut în păcatul lepădării de DOMNUL de trei ori. În mod  
categoric nu aceasta a fost voia perfectă a lui Dumnezeu pentru Petru  
ca el să păcătuiască în aşa fel; dar vedem totuşi că Dumnezeu a permis  
acest lucru ca să facă în Petru o lucrare. L-a făcut delicat şi  
înţelegător faţă de aceia care au eşuat în viaţa lor.
 
Isus n-a păcătuit nici măcar o dată şi, totuşi, El era infint de  
înţelegător şi de milostiv faţă de păcătoşi. Dar cu restul rasei lui  
Adam nu acesta este cazul. Aceia care n-au căzut niciodată într-un  
păcat mare ajung de obicei să fie duri, nemiloşi şi dispreţuitori faţă  
de păcătoşi.
 
Când ne uităm la circumstanţele prin care Petru a căzut într-un mare  
păcat, vedem că Dumnezeu l-ar fi putut proteja cu uşurinţă ca nici  
măcar să nu se confrunte cu ispita de a se lepăda de DOMNUL. Şi,  
totuşi, Dumnezeu a ales să nu-l protejeze de acele momente de ispitire.
 
În Ioan 18:15-18, vedem că Ioan şi Petru L-au urmat pe Isus la curtea  
marelui preot. Întrucât Ioan îl cunoştea pe marele preot, uşierul l-a  
lăsat să intre. Dar Petru n-a putut intra. Astfel că Ioan a intervenit  
şi, vorbind cu uşierul, a obţinut intrare şi pentru Petru. Pe moment,  
acesta a părut a fi un lucru bun. Remarcaţi, însă, faptul că Petru  
n-ar fi păcătuit în acea noapte dacă Ioan nu l-ar fi băgat în curte –  
pentru că numai acolo, în curte, Petru a fost luat la întrebări şi s-a  
lepădat de DOMNUL de trei ori (Vezi Ioan 18:17,25,27).
 
Am putea deci întreba: „De ce a permis Dumnezeu să se întâmple  
aceasta? De ce nu l-a împiedicat pe Petru să nu obţină intrarea în  
curte? A fost o greşeală din partea lui Dumnezeu?” Nicidecum.  
Dumnezeu, în suveranitatea Lui, i-a permis lui Ioan să-l aducă  
înăuntru pentru ca, prin propriul său eşec, Petru să poată obţine o  
învăţătură. El n-ar fi putut deveni liderul apostolilor şi  
evanghelistul principal al bisericii primare, fără să-şi fi dus la bun  
sfârşit acest curs din educaţia lui.
 
Satan avea agenţii lui pregătiţi să-l ispitească pe Petru, dar a  
trebuit să obţină permisiunea lui Dumnezeu ca să facă aceasta. Însă,  
Isus S-a rugat pentru Petru să nu-şi piardă credinţa în momentul  
grozavei căderi (Luca 22:31,32); şi rugăciunea lui Isus a fost  
ascultată. Petru a ieşit din acea experienţă drept un om zdrobit,  
milos. Niciodată în viaţa lui n-ar mai fi fost capabil să-i condamne pe  
păcătoşi cu asprime. De fiecare dată când ar fi fost tentat să facă  
astfel, şi-ar fi amintit propriul lui eşec şi atunci şi-ar fi diminuat  
acuzaţia.
 
Dumnezeu poate face ca cele mai rele lucruri care ţi s-au întâmplat în  
viaţă să lucreze pentru binele tău suprem, dacă ai credinţă. În timpul  
celor şapte săptămâni înainte de Rusalii, poate că de nenumărate ori  
Petru şi-ar fi dorit ca Ioan să nu fi obţinut permisiunea ca el să  
intre în curte în acea fatidică noapte, astfel încât el să nu se  
lepede de DOMNUL. Dar atunci n-ar fi fost zdrobit şi, în ziua de  
Rusalii, n-ar fi fost bun să predice evanghelia păcătoşilor.
 
Ştim că Petru a continuat să predice împotriva păcatului, pentru că el  
scrie în scrisoarea lui despre umblarea pe urmele lui Isus „care n-a  
făcut păcat”, îndemnându-i pe oameni „s-o sfârşească cu păcatul” (1  
Petru 2:2,22; 4:1,2). Dar acum el predica cu milă. Tocmai de aceea lui  
i s-a dat privilegiul de a deschide uşa evangheliei pentru iudei, în  
ziua de Rusalii, şi totodată neamurilor, în casa lui Corneliu. În  
oricare din acele cazuri, Dumnezeu i-ar fi putut folosi pe Iacov sau  
pe Ioan. Dar nu. El l-a folosit pe Petru – cel care eşuase lamentabil  
– pentru că el putea vorbi cu mai mare milă păcătoşilor îndărătnici,  
decât ar fi făcut-o ceilalţi doi.
 
David a fost un altul asemenea lui Petru. Odată când, din lene, a  
evitat să meargă pe câmpul de luptă, a alunecat rău şi a căzut în  
păcat – un păcat care a devenit ca o pată neagră împotriva lui pentru  
tot restul vieţii şi timp de secole după aceea (2 Samuel 11:1-5).  
Duhul Sfânt înregistrează: „Căci David făcuse ce este plăcut înaintea  
Domnului, şi nu se abătuse de la nici una din poruncile Lui în tot  
timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, Hetitul” (1 Împăraţi  
15:5). Cu toate acestea, Dumnezeu a folosit eşecul lui David ca să-l  
zdrobească, făcându-l să scrie Psalmul 51 - o porţiune de Scriptură  
inspirată care a binecuvântat milioane de oameni timp de nenumărate  
secole mai mult decât orice altă scriere a lui David. Niciodată n-ar  
fi putut David să scrie acel psalm dacă ar fi căzut într-un păcat mai  
mic. Căderea lui a trebuit să fie una mare şi adâncă şi cunoscută de  
toţi pentru ca el să poată fi pe deplin smerit şi zdrobit. De atunci,  
el a fost un om zdrobit pentru restul vieţii. Şi Isus se numeşte pe  
Sine Fiul lui David!! 

Cea mai bună protecție contra depresiei

Un studiu realizat din însărcinarea Comisiei Europene a constatat că spaniolii suferă mai rar de depresie decât englezii. Cercetătorii au verificat istoria bolii la peste 16.500 pacienți depresivi din mai multe țări europene din zone rurale și urbane. Deși rata este mai mare la oraș decât la sat, în orașele spaniole doar 3 procente din populație este depresivă. În schimb, în Liverpool, procentul crește la 18!

       Cum explică oamenii de știință această diferență? Prăpastia sărăciei dintre Europa de Nord și Europa de Sud face ca membrii familiei să țină mai mult unul la altul. Copiii devin mult mai târziu independenți, bătrânii nu sunt duși atât de ușor la azilul de bătrâni. Conform cercetărilor, contactele sociale strânse protejează contra depresiei.

           Moise a trăit cu aproximativ 1400 de ani înainte de Hristos. Și el a știut despre importanța familiei. Când faraon a vrut să despartă familia, Moise a stăruit să călătorească împreună cu copiii și bătrânii, cu fiii și fiicele. Israeliții doreau să-L onoreze pe Dumnezeu împreună, acesta era scopul declarat. Pentru aceasta s-au întărit. De aceasta depinde binele sau răul părtășiei (comuniunii). Și astăzi, familia este cea mai bună bază pentru bunăstarea noastră. Participarea împreună la slujba pentru Dumnezeu este punctul culminant.

''...Vom merge cu copiii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre..."   (Exod 10:9)

--Meditatie luata din Sămânța bună 2010