vineri, 28 octombrie 2011

Răzvrătirea este în mare măsură concentrată în jurul limbii

Cuvântul Săptămânal Octombrie 2011 (4)
Christian Fellowship Church, Bangalore, India
http://www.cfcindia.com
 
       - Zac Poonen
 
În Apocalipsa 13:5-6, citim: „I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari
şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea
şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui
Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.”

Observaţi apariţia cuvântului „gură” de mai multe ori în acest capitol

– „o gură ca o gură de leu” (versetul 2). Lauda omului pentru Dumnezeu
este exprimată prin gura lui. Şi răzvrătirea omului împotriva lui
Dumnezeu se exprimă tot prin gura lui. Se spune în Proverbe 18:21:
„Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii”.

Când omul s-a răzvrătit la turnul Babel, Dumnezeu a adus confuzie

printre oameni prin intermediul limbii. Iată unul din motivele pentru
care, în ziua de Rusalii, când Dumnezeu a refăcut confuzia cauzată de
răzvrătirea omului, prin umplerea oamenilor cu Duhul Sfânt, acei
oameni au vorbit în limbi necunoscute. Acela a fost reversul lui
Babel. Dumnezeu salva oamenii din spiritul de răzvrătire prin care
Satan conduce umanitatea. Dar, în zilele din urmă, Satan urmează să
manifeste această răzvrătire la maximum prin gura lui Antihrist.

Majoritatea credincioşilor nu sunt prudenţi în privinţa cuvintelor pe

care le scot pe gură. Fiecare cuvânt pe care-l rostim este ca o
rachetă lansată. Poţi regreta ceea ce ai vorbit şi să-ţi spui: „O, cât
aş vrea să-mi pot lua înapoi acele vorbe”. Dar, odată ce le-ai rostit
sau le-ai scris, este prea târziu. S-au dus în spaţiu. Nu poţi decât
să fii atent cu următoarea rachetă pe care o trimiţi. Nu mai poţi face
nimic cu vorbele pe care deja le-ai lansat. Isus a spus: „Vă spun că,
în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt
nefolositor (fiecare cuvânt uşuratic scos din gură), pe care-l vor fi
rostit” (Matei 12:36). Şi aceasta din cauză că răzvrătirea este în
mare măsură axată în jurul limbii; iar noi înfrângem acel spirit prin
spiritul de laudă şi de supunere şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu
şi prin spiritul bunei-cuviinţe şi al bunătăţii ieşit de pe limbile
noastre, când oamenii ne blestemă şi ne vorbesc de rău.

De trei ori este menţionată gura lui Antihrist (Apocalipsa 13:2,5,6).

În Daniel 7, găsim de asemenea mai multe despre vorbirea lui
Antihrist: „o gură..., care vorbea cu trufie… Eu mă uitam mereu, din
pricina cuvintelor pline de trufie, pe care le rostea cornul acela...
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt” (Daniel
7:8,11,25).

Spiritul răzvrătirii în om se manifestă în plinătatea lui prin gura

acestuia, iar gura vorbeşte din ceea ce umple inima (Matei 12:34).
Dacă inima e plină cu Duhul Sfânt, atunci din gură vor ieşi cuvinte
date de Duhul Sfânt – fie într-o limbă necunoscută sau într-una
cunoscută. Însă, dacă nu eşti plin cu Duhul Sfânt şi alt duh te
conduce, atunci acel alt spirit se va manifesta - în limbi sau în
limbaj cunoscut. În inimile noastre trebuie să zdrobim acel spirit de
răzvrătire, dacă e ca limbile noastre să fie curate. De aceea ni se
spune că „un duh blând şi liniştit” este de mare preţ în ochii lui
Dumnezeu (1 Petru 3:4).
  

duminică, 23 octombrie 2011

Căsnicia ta să fie ca o grădină frumoasă‏

Cuvântul Săptămânal Octombrie 2011 (3)
     - Zac Poonen
 
 
Iată cinci reguli pe care le-am găsit pentru a planta o grădină bună  
şi pe care le putem aplica inclusiv la relaţiile dintre soţi şi soţii:
 
1. Folosiţi seminţe care sunt rezistente la boli. Prevenirea este  
cheia controlului eficace al bolilor. Noi semănăm seminţe cu limba  
noastră. Asiguraţi-vă că nu răspândiţi boli prin cuvintele pe care vi  
le spuneţi unul celuilalt. Când vorbiţi, folosiţi cuvinte care sunt  
rezistente la boli. Unele boli necesită pulverizări frecvente cu  
insecticid care să protejeze plantele. Dacă vreţi să nu aveţi în  
grădină buruieni, trebuie să fiţi necruţători cu limba voastră. Sper  
că nu veţi permite niciodată buruienilor să crească în căsnicia voastră.
 
2. Îmbunătăţiţi solul cu fertilizatori. Dacă doriţi o căsnicie  
fericită, încurajaţi-vă şi apreciaţi-vă unul pe altul. Îngrăşaţi  
pământul cu astfel de fertilizatori – şi atunci veţi obţine o recoltă  
chiar mare!
 
3. Distrugeţi orice plante care au boli ce nu pot fi controlate. Acest  
lucru se referă la activităţi care au scăpat de sub control şi duc la  
dependenţă – cum ar fi uitatul prea mult la televizor. Distrugeţi  
aceasta – nu televizorul în sine, ci timpul pierdut în faţa lui.  
Controlaţi astfel de activităţi. Această regulă se referă la boli pe  
care nu le poţi controla. Dacă le poţi controla, atunci este bine. Dar  
este important să ţineţi sub control astfel de activităţi.
 
4. Tăiaţi frunzele bolnave imediat ce le observaţi. Înseamnă că,  
imediat ce realizezi că ai rănit cealaltă persoană – acest fapt fiind  
frunza bolnavă, tai-o imediat. Cere imediat iertare. Şi iartă  
neîntârziat. Altminteri, astfel de probleme pot deveni mai mari. Şi  
încă un lucru: Îndepărtează acea frunză bolnavă: Nu-ţi aminti trecutul.
 
5. Nu plantaţi mai mult decât puteţi să îngrijiţi în mod  
corespunzător. Nu aglomeraţi plantele. Aglomerarea împiedică mişcarea  
aerului curat şi expunerea suficientă la lumina soarelui. Ceea ce  
înseamnă că n-ar trebui să încercaţi să faceţi prea multe lucruri în  
cele 24 de ore pe zi, încât grădina căsniciei voastre să fie neglijată  
– şi familia să devină ultima prioritate. Grădina „familiei” voastre  
trebuie întotdeauna să fie prioritatea Numărul Unu. Supra-aglomerarea  
va împiedica expunerea suficientă la lumina soarelui (lumina lui  
Dumnezeu), precum şi aerisirea (părtăşia bună dintre voi amândoi).
 
Acestea sunt legile pe care Dumnezeu Însuşi le-a făcut pentru  
grădinile din întreaga lume. Aşa că, faceţi din familie cea dintâi  
prioritate.
 

Calculează

”Șaptezeci de ani ... optzeci de ani ... timpul ... trece repede” (Psalmul 90:10)
”Viața mea ... este doar o suflare” (Psalmul 39:5)

      Sufletele noastre nu sunt însetate după faimă, confort, avere sau putere. Acele lucruri creează la fel de multe probleme pe cât rezolvă. Sufletele noastre însetează după semnificație. Vrem ca viețile noastre să conteze. Psalmistul scrie: ”Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani” (Psalmul 90:10). Optzeci de ani înseamnă puțin sub 30.000 de zile. Nici unul din noi nu știm câți ani ne-au mai rămas, dar știm câți ani ni s-au dat până acum. Dacă ar fi să tragi o linie și să-i aduni, din punct de vedere veșnic, ce ai avea de arătat din viața ta? Iov a spus: ”Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului” (Iov 7:6); ”Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător” (Iov 9:25). Bryan Wilkerson spune: ”Adolescenții socotesc câți prieteni au, la câte facultăți se pot înscrie. Studenții socotesc numărul creditelor... numărul de ore... Adulții măsoară succesul în număr de dormitoare din casă, mașinile din garaj... sau profitul investiției lor. Majoritatea fac două greșeli... Ei cred că au atât de mult timp că își permit să-l irosească sau atât de puțin timp că nu au cum să facă ceva semnificativ, așa că nu încearcă. Zilele noastre sunt ca valizele - toate de aceeași dimensiune - dar unii pot împacheta mai multe în ele decât alții. ”Cine umblă după lucruri de nimic este fără minte” (Proverbe 12:11). A-ți număra zilele înseamnă a le oferi lui Dumnezeu și a căuta călăuzirea Lui pentru viața ta”.

       Vorbind despre înmormântarea unui prieten, Bryan Wilkerson spune: ”Omul era creștin - sclipitor, muncitor și dinamic. A ajutat la înființarea a două spitale... a ajutat asociația locală de fotbal... a călătorit... a cântat în coruri în lumea întreagă... un om cu o remarcabilă energie și abilitate... Dar nimeni nu a vorbit de influența sa spirituală. A îndrumat pe mulți spre forbal, dar pe puțini spre Hristos. Pastorul nu a putut spune nimic despre aportul lui... în afară de faptul că a criticat predicile la ușă, duminica. Soția și copii au avut puține cuvinte; au avut parte de rămășițile atenției și energiei lui. Imaginați-vă ce ar fi putut realiza dăruindu-și talentul și timpul lui Dumnezeu. Să comparăm toate acestea cu o altă înmormântare la care am asistat. Acest om a fost și el mult prețuit în comunitatea seculară. Dar el a fost atent la numărarea zilelor și resurselor lui și le-a oferit lui Dumnezeu. Lumea nu a vorbit de succesul și influența lui pe piață, ci de impactul lui spiritual... cum i-a îndrumat el spre Hristos... cum a fost el lider și cum a susținut lucrările creștine... anii lui de slujire în biserică... călătoriile lui misionare în Moldova. Familia lui a vorbit despre dragostea lui pentru Scriptură... despre dragostea lui pentru ei... despre credincioșia lui ca soț și ca tată. Țin minte că am vrut ca întreaga biserică să fie acolo să vadă ce poate face Dumnezeu cu un om care Îi oferă fiecare zi din viața lui”. Deci, pe câți oameni i-ai îndrumat spre Hristos? În ce îți investești timpul, averea și talentul? Darurile lui Dumnezeu nu sunt niciodată împrumuturi, ele sunt depozite și El se așteaptă la un câștig. Unul din lucrurile din lumea aceasta care nu se schimbă este numărul orelor dintr-o zi. Diferența dintre a caștiga și a pierde este modul în care le folosești.

vineri, 21 octombrie 2011

Dumnezeu are o rămăşiţă în fiecare generaţie

Cuvântul Săptămânal Octombrie 2011 (2)
       - Zac Poonen 

Astăzi avem de-a face cu un declin spiritual foarte mare. Dar, în plin  
declin, Dumnezeu are câţiva a căror inimă este întreagă a Lui. Nu se  
găsesc toţi într-o denominaţiune. Îi găsim în toate denominaţiunile –  
bărbaţi şi femei care-L iubesc pe Dumnezeu şi care caută să-L  
slăvească în toate lucrurile. Ei sunt cu adevărat umpluţi cu Duhul  
Sfânt şi nu se implică în controverse. Au foarte mare grijă de felul  
cum îşi folosesc limba şi sunt foarte cinstiţi când vine vorba de  
bani. În aceste zile, Dumnezeu adună laolaltă astfel de oameni drept  
rămăşiţă a Lui.
 
Rămăşiţa a pregătit calea pentru venirea DOMNULUI Isus. Când S-a  
născut DOMNUL, exista o mică rămăşiţă – Simeon şi Ana în templu, Ioan  
Botezătorul, păstorii şi câţiva oameni înţelepţi din est. Astăzi,  
există de asemenea o rămăşiţă în creştinism care pregăteşte calea  
pentru venirea DOMNULUI.
 
Ţefania subliniază câteva dintre caracteristicile acestei rămăşiţe.
 
„Atunci voi da popoarelor buze curate...” (Ţefania 3:9). Vorbirea  
rămăşiţei va fi curată. Isaia s-a simţit condamnat de vorbirea lui  
când a văzut slava DOMNULUI. Predic adesea despre vorbirea noastră şi  
despre atitudinea pe care o avem faţă de bani – pentru că profeţii au  
vorbit mult despre aceste două subiecte. Dacă suntem prudenţi în ceea  
ce priveşte gura noastră şi banii noştri, putem deveni purtătorii de  
cuvânt ai DOMNULUI.
 
„...ca toţi să cheme Numele DOMNULUI, ca să-I slujească într-un gând”  
(Ţefania 3:9). Rămăşiţa va fi unită ca un trup şi-L va sluji pe  
DOMNUL, purtând poverile Lui – într-un gând.
 
„Voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi şi nu te vei mai îngâmfa  
pe Muntele Meu cel Sfânt! Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi  
mic...” (Ţefania 3:11,12). Rămăşiţa va fi formată numai din oameni  
smeriţi, pentru că DOMNUL îi va fi îndepărtat pe toţi cei mândri.  
Aceasta este o altă întrebare pe care mi-o pun oamenii: „Frate Zac, de  
ce vorbeşti atât de mult despre smerenie?” Pentru că Biblia vorbeşte  
despre aceasta, din scoarţă în scoarţă.
 
„Cei rămaşi se vor încrede în Numele DOMNULUI” (Ţefania 3:12).  
Rămăşiţa va fi un popor al credinţei.
 
„Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvârşi nelegiuire, nu vor mai spune  
minciuni şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci  
vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura” (Ţefania 3:13).  
Rămăşiţa va fi un popor paşnic care nu va spune minciuni niciodată, nu  
va înşela ori face rău cuiva.
 
„Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele!  
Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!  
DOMNUL, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău” (Ţefania 3:14,15).  
Rămăşiţa va fi un popor fericit, care şi-a găsit siguranţa desăvârşită  
în dragostea DOMNULUI pentru ea.
 
„DOMNUL Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care va  
salva; El se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui,  
Se va veseli de tine cu cântare de bucurie” (Ţefania 3:17) (Biblia,  
versiunea Bucureşti, 2001). Dumnezeu se bucură de rămăşiţa Lui. El  
nu-Şi găseşte bucuria în oamenii care trăiesc în păcat. Poate un tată  
să se bucure de un copil care are cancer, lepră şi tuberculoză? Nu.  
Nici Dumnezeu nu-Şi poate găsi bucuria în oamenii care trăiesc în  
păcat şi care nu doresc să fie vindecaţi. Dumnezeu Îşi găseşte însă  
bucuria în această rămăşiţă sfântă. Cu mare bucurie strigă El de  
dragul ei şi Îi cântă un cântec. Acesta este singurul loc din  
Scriptură unde se spune că Dumnezeu cântă poporului Său. Sunt multe  
locuri unde noi suntem cei încurajaţi să-I cântăm lui Dumnezeu un  
cântec de laudă. Dar iată că, aici, Dumnezeu este Cel care ne cântă  
nouă un cântec. Ce chemare trebuie să fie aceasta, să fii tipul de  
persoană de care să se poată bucura Dumnezeu!
 
„El plănuieşte tăcut pentru tine, în dragostea Lui” (Ţefania 3:17 –  
Parafrazat). DOMNUL face planuri pentru noi în dragostea Lui şi are  
surprize plăcute planificate pentru noi în zilele ce vor urma,  
întrucât El este Tatăl nostru iubitor.
 
„Îi voi izbăvi pe cei şchiopi şi îi voi strânge pe cei ce au fost  
izgoniţi şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările  
unde sunt de ocară acum... Vă voi face o pricină de slavă şi de laudă  
între toate popoarele pământului când voi aduce înapoi pe prinşii  
voştri de război sub ochii voştri” (Ţefania 3:19,20). Rămăşiţa este  
formată dintr-un popor care, în el însuşi, este slab şi neajutorat.  
DOMNUL Însuşi luptă cu vrăjmaşii lui şi, în ziua de pe urmă, El va da  
poporului Său slavă şi laudă.
 

vineri, 14 octombrie 2011

Dumnezeu este dragoste

        Un țăran a pus pe acoperișul casei un indicator de direcție a vântului. Pe el a scris: ”Dumnezeu este dragoste”. A fost întrebat ce înseamnă inscripția. Răspunsul a fost: ”Încotro ar bate vântul, Dumnezeu este mereu dragoste.” Veni ziua jalei pentru el; soția lui iubită muri. Dar în mijlocul adâncii lui supărări și a necazului, el rămase neclintit savurând pacea lui Dumnezeu, care lumea nu o poate da. Ce îi dădea sprijin și consolare în durerea lui? Ce era scris pe indicatorul de direcție a vântului: Dumnezeu este dragoste! El spunea: ”Ce este scris pe indicatorul meu m-a învățat și mi-a amintit mereu de adevărul Cuvântului, pe care l-am scris acolo când mi-a mers bine: Dumnezeu este dragoste. Aceste cuvinte mă poartă prin toate necazurile.”
      De aceea și noi, când suntem în necaz, să nu uităm că în spatele lui este măsura de dragoste a Tatălui nostru ceresc. Să nu uităm cuvintele Scripturii: ”De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu... Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia...”

"...drogostea era steagul fluturat peste mine." Cantarea Cantarilor 2:4

                                                                                                                                 Samanta buna 2010



vineri, 7 octombrie 2011

Credincioşia faţă de DOMNUL e mai importantă decât toată activitatea noastră

Cuvântul Săptămânal Octombrie 2011 (1)
  - Zac Poonen
 
În Apocalipsa 2:1-5, DOMNUL mustră biserica din Efes pentru că  
pierduse din vedere lucrurile dintâi. În alte privinţe, era o biserică  
minunată. Creştinii de acolo lucraseră cu răbdare, urâseră răul, îi  
demascaseră pe prorocii mincinoşi, stăruiseră şi înduraseră de dragul  
Numelui. Se implicaseră trup şi suflet în lucrarea DOMNULUI şi nimic  
nu-i făcuseră să renunţe. Totuşi, în ciuda tuturor acestor lucruri,  
DOMNUL a avut ceva împotriva lor. Ceva ce constituia o lipsă atât de  
gravă, încât le ameninţa însăşi existenţa lor ca mărturie pentru El.
 
Ei căzuseră, le-a spus EL, şi, dacă nu se pocăiau, urma să le ia  
ungerea, semnul aprobării Lui pentru mărturia lor. Ce era această  
lipsă gravă? Doar următorul lucru – că ajunseseră reci în dragostea  
pentru DOMNUL lor. Ei nu-şi pierduseră dragostea dintâi pentru El;  
doar o lăsaseră în urmă şi se îndreptaseră în altă direcţie.  
Deveniseră atât de ocupaţi cu strângerile, cu adunările şi convocările  
lor (ca să le spunem aşa) şi cu alte forme de activitate creştină,  
încât Îl pierduseră din vedere pe Acela pentru care existau toate  
aceste alte lucruri.
 
Aceasta arată limpede că DOMNULUI îi pasă mai mult de dăruirea  
inimilor noastre faţă de El, decât de toată activitatea noastră.  
Diavolul, cunoscând aceasta, va face tot posibilul ca să ne determine  
să ne implicăm într-o ocupaţie creştină de un fel sau altul, într-o  
măsură atât de mare, încât să nu mai avem timp de petrecut cu  
binecuvântatul nostru DOMN şi să lăsăm astfel ca devotamentul nostru  
personal faţă de EL să pălească.
 
Isus ne-a avertizat că în ultimele zile păcatul se va înmulţi atât de  
mult în lume, încât mulţi vor deveni reci în ce priveşte dragostea  
faţă de EL (Matei 24:12). Trăim în acele zile acum. În rândul marii  
majorităţi a ucenicilor declaraţi temperatura spirituală este sub  
punctul de îngheţ.
 
Dacă noi înşine nu veghem neîncetat, vom descoperi că acea atmosferă  
îngheţată va pătrunde şi în noi înşine. Fraţii şi surorile mele în  
Hristos, chiar dacă pierdeţi totul, nu lăsaţi să vă părăsească acest  
un lucru – dragostea pentru DOMNUL vostru.
  

joi, 29 septembrie 2011

Fiţi atenţi la spiritul lui Antihrist

Cuvântul Săptămânal Septembrie 2011 (3)
    - Zac Poonen
 
„Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui  
fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate  
asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?” (Apocalipsa 13:4).
 
Întregul pământ se închină acum lui Satan. Este ceea ce Satan şi-a  
dorit întotdeauna, de la bun început. În Isaia 14:14, citim că Lucifer  
a vrut să fie ca Dumnezeu. Dumnezeu îi dăduse deja lui Lucifer multe  
daruri minunate - înţelepciune, frumuseţe, inteligenţă şi daruri  
supranaturale. Ce-şi putea dori mai mult? El a vrut să fie adorat aşa  
cum era adorat Dumnezeu. Şi, în felul acesta, a devenit diavol. Ori de  
câte ori doreşti admiraţia oamenilor, aminteşte-ţi că şi tu ai aceeaşi  
dorinţă ca Satan. A căuta onoarea oamenilor este ceva satanic. La  
sfârşit, vedem aici că Satan va atrage întreaga lume să i se închine.  
Evident că acest lucru se întâmplă chiar şi astăzi, într-o mică  
măsură. Dar urmează să fie ceva mult mai extins.
 
Ei s-au închinat şi lui Antihrist. Închinarea înaintea lui Antihrist –  
închinarea înaintea oamenilor – devine, de asemenea, larg răspândită  
în zilele noastre. Ei se închinau lui Antihrist spunând: „Cine se  
poate asemăna cu fiara?” La fel cum ne închinăm noi astăzi înaintea  
lui Dumnezeu, spunând: „Cine este ca Tine, O, Dumnezeule?”, oamenii se  
închină lui Satan şi lui Antihrist spunând acelaşi lucru. Oamenii nu-l  
vor numi pe Antihrist, „Antihristul”. Nu. Ei îi vor da un nume  
respectabil.
 
În 1 Ioan 2:18-19, citim: „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă.  
Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au  
ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe  
urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru (din mijlocul bisericii).” Acest  
lucru ne arată că erau oameni care aveau spiritul lui Antihrist chiar  
în mijlocul bisericii primare. Astfel de oameni se află şi în  
creştinătatea din zilele noastre. Oameni cu spiritul lui Antihrist se  
găsesc în lumea politică, în lumea afacerilor, în lumea religiilor  
păgâne şi, de asemenea, printre aşa-numitele „biserici creştine”.
 
Care este nota distinctivă a spiritului Antihristului? Sunt multe. Dar  
una dintre caracteristicile principale este următoarea: Cei cu  
spiritul Antihristului doresc ca alţii să-i admire şi să-i ridice în  
slăvi – ceea ce este totuna cu a primi închinarea oamenilor. Dacă o  
biserică nu luptă împotriva acestei umblări după onoarea oamenilor, ea  
se va trezi foarte curând că este dominată de spiritul lui Antihrist.
 
Dorinţa după onoarea oamenilor se află în carnea noastră. Ea începe să  
crească la fel ca o mică sămânţă, ca un bebeluş – doar o dorinţă  
micuţă după admiraţie, căutând aprobarea sau lauda cuiva. Şi  
sfârşeşte, în cele din urmă, în a dori închinare. Acesta este spiritul  
lui Antihrist. De aceea, oricând vedem acest ou micuţ de şarpe în noi,  
trebuie să-l zdrobim; altminteri, într-o bună zi, va da naştere la un  
şarpe. Dacă acest spirit s-a putut manifesta în cei mai înalţi îngeri,  
de ce nu s-ar putea manifesta în oricare dintre noi? Cine are urechi  
de auzit să audă.
 
Întreaga lume, ni se spune, îl va urma pe Antihrist. Lumea nu L-a  
urmat pe Hristos. Ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L.” Dar îl  
vor urma pe Antihrist, pentru că le va spune vorbe dulci, la fel ca  
prorocii mincinoşi de odinioară.
 
Spiritul lui Hristos ne aduce reproş, batjocură şi împotrivire din  
partea oamenilor. Când creştinii caută popularitate în această lume,  
ei se află pe un teren periculos – teritoriul lui Antihrist. Isus nu  
S-a entuziasmat când oamenii au dorit să-L încoroneze rege. El ştia că  
opiniile oamenilor nu sunt bune decât de aruncat la gunoi. Astfel că  
S-a întors şi le-a spus: „Trebuie să urăşti pe tată, pe mamă, pe frate  
şi pe soră, pe soţie şi pe copii, să urăşti posesiunile tale şi  
propria viaţă, înainte ca să Mă poţi urma” (Luca 14:26-33). Acelea au  
fost cuvinte dure ce au ofensat pe mulţi din cei care le-au auzit.  
Astăzi, adevărata biserică a lui Isus Hristos predică aceleaşi cuvinte  
şi ele sună la fel de dur – şi ele îi ofensează pe oameni la fel cum  
au făcut şi în timpul lui Hristos. Şi, drept urmare, ocara lui Hristos  
vine asupra noastră. În felul acesta suntem protejaţi de spiritul lui  
Antihrist. Dar creştinătatea babiloniană nu va predica acest mesaj şi  
aşa va fi onorată, pavând astfel drumul pentru ca Antihrist să se  
manifeste.