Viaţa lui Isus

Cuvântul Săptămânal, Iunie 2012 (3)

   - Zac Poonen

La nunta din Cana, la care era prezent şi Isus, vinul cel vechi s-a terminat. Vinul cel vechi era făcut cu efort uman, de-a lungul unei perioade de mulţi ani – dar nu a putut satisface nevoia. Aceasta este o pildă a vieţii sub lege – sub vechiul legământ. Vinul cel vechi se consumă; iar Domnul trebuie să aştepte până se consumă înainte ca El să ne poată da vinul cel nou. „Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit! Ci aţi zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai (puterea omenească)!” – „De aceea veţi şi fugi!” – „Vom călări pe cai iuţi!” – „De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi!... Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!” (Isaia 30:15-18).

Când încercăm şi tot încercăm să trăim în biruinţă şi eşuăm în mod repetat, lecţia pe care Dumnezeu încearcă să ne facă s-o învăţăm este aceasta: „Nu poţi avea biruinţă cu puterea ta proprie”. Cât timp eşti sub lege, vei fi stăpânit de păcat. Lucrarea principală pe care Dumnezeu caută s-o facă în fiecare dintre copiii Lui este să zdrobească total puterea sinelui. La Cana, Isus a aşteptat să se consume vinul cel vechi înainte să săvârşească minunea Lui. Acum, El aşteaptă ca puterea noastră să ajungă la capăt. Toate căderile şi înfrângerile noastre sunt menite de Dumnezeu să ne aducă la capăt, pentru că El îşi poate manifesta puterea Sa în mod desăvârşit numai în slăbiciunea noastră (2 Corinteni 12:9).

Putem vedea puterea sinelui în momentele de ispitire şi provocare, când reacţionăm cu vorbe amare, expresii mânioase, autoîndreptăţire, criticarea şi judecarea celorlalţi, atitudini neiertătare, o iubire apucătoare după lucrurile materiale, lupta după drepturile noastre şi după reputaţie, dorinţa de răzbunare, etc. Toate acestea şi alte atitudini similare arată cât de puternic este încă sinele în noi – vinul cel vechi încă nu s-a consumat; şi Isus aşteaptă pe margine, nefăcând nimic pentru noi.

S-a terminat vinul din viaţa noastră personală, din viaţa noastră de căsnicie sau din viaţa noastră de părtăşie? Atunci este timpul să căutăm faţa Domnului şi să ne recunoaştem sincer nevoia. Numai El ne poate da vinul cel nou! Vinul cel nou din Cana n-a fost produs prin efort omenesc. A fost lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu. La fel poate fi şi în viaţa noastră. El va scrie legile Lui în inima şi mintea noastră, făcându-ne să dorim şi să facem voia Lui desăvârşită (Evrei 8:10; Filipeni 2:13). El ne va circumscrie inimile să-L iubim şi ne va face să umblăm potrivit cu poruncile Lui (Deuteronomul 30:6; Ezechiel 36:27). Aceasta va fi în aceeaşi măsură lucrarea Lui după cum vinul cel nou produs în Cana a fost lucrarea Lui. Aceasta este semnificaţia harului. Noi înşine nu putem produce viaţa lui Isus – chiar de-ar fi să încercăm toată viaţa. Dar, dacă purtăm în trupul nostru „omorârea lui Isus” (luarea crucii în fiecare zi, moartea ego-ului nostru, a propriei voinţe, renunţarea la drepturile noastre şi la reputaţia noastră), Dumnezeu promite să producă în noi vinul cel nou al vieţii lui Isus (2 Corinteni 4:10).

Isus Şi-a folosit limba să încurajeze şi să mustre

Cuvântul Săptămânal, Iunie 2012 (2)

   - Zac Poonen

Vorbirea lui Isus era curată. Nicio vorbă murdară, niciun cuvânt fără rost n-a ieşit de pe buzele Lui. El a rostit întotdeauna adevărul. N-a existat nicio înşelăciune în gura Lui. Nimeni nu L-a putut antrena pe Isus într-o conversaţie despre cum să facă bani mai mulţi (peste necesităţi). Pur şi simplu, El nu era interesat de asemenea lucruri. Mintea Lui era fixată pe lucrurile de sus, iar nu pe lucrurile de pe pământ. Fără îndoială că folosea şi El lucruri materiale, dar nu le iubea şi nici nu era ataşat de vreunul dintre ele.

Niciodată Isus n-a umilit pe cineva, nici nu a făcut remarci ori glume despre alţii care să-i rănească. N-a făcut niciodată afirmaţii jignitoare subtile. N-a discutat niciodată defectele ucenicilor Săi pe la spatele lor. Este cu adevărat uimitor că, în trei ani, El nu l-a demascat niciodată pe Iuda înaintea celorlalţi unsprezece ucenici – căci până şi la cina cea din urmă cei unsprezece n-au putut ghici cine avea să-L trădeze pe Stăpânul lor.

Isus Şi-a folosit limba ca să-i încurajeze şi să-i mustre pe ceilalţi, făcând-o astfel un instrument al vieţii în Mâna lui Dumnezeu. El Şi-a folosit limba să spună cuvinte de alinare celor trudiţi (Isaia 50:4) dar, de asemenea, şi ca pe o sabie ca să-l taie pe cel mândru şi pe cel trufaş (Isaia 49:2).

Cât de încurajaţi trebuie să se fi simţit sutaşul roman şi femeia sirofeniciană când L-au auzit pe Isus lăudându-i în mod public pentru credinţa lor (Matei 8:10; Matei 15:28).

Femeia păcătoasă, care a fost lăudată pentru dragostea ei (Luca 7:47), şi Maria din Betania, care a fost lăudată pentru darul ei jertfitor (Marcu 14:6), n-ar fi putut uita vreodată cuvintele lui Isus.

Cât de întărit trebuie să fi fost Petru ca urmare a asigurării lui Isus că El Însuşi se va ruga pentru el (Luca 22:32). Doar câteva cuvinte, însă ce tărie şi ce încurajare au transmis ele!

Mulţi alţii trebuie să fi auzit cuvinte de pe buzele lui Isus care le-au înviorat duhurile trudite căci, spune în Isaia 50:4, Isus asculta zilnic vocea Tatălui Său ca să poată avea un cuvânt potrivit pentru sufletele trudite care ar fi ajuns în calea Lui în fiecare zi.

El i-a mustrat pe Iacov şi pe Ioan pentru râvnirea locurilor de onoare şi pentru dorinţa de răzbunare faţă de samariteni (Matei 20:22,23; Luca 9:55). Şi El i-a mustrat pe ucenicii Săi de şapte ori pentru necredinţă.

Lui Isus nu I-a fost niciodată teamă să spună adevărul, chiar dacă acesta îi rănea pe ceilalţi pentru că inima Lui era plină de dragoste pentru ei. Lui nu-I păsa dacă, dând glas unor cuvinte puternice, reputaţia Lui de bunătate ar fi fost pierdută. El îi iubea pe alţii mai mult decât pe Sine şi, ca să-i ajute, era dispus să-Şi sacrifice reputaţia. De aceea, El a rostit adevărul cu fermitate, ca nu cumva oamenii să fie pierduţi pentru veşnicie. Binele veşnic al oamenilor conta pentru El mai mult decât părerile lor despre El.

Feriţi-vă de prorocii mincinoşi care afirmă cu îngâmfare: „Aşa vorbeşte Domnul!”

Cuvântul Săptămânal, Iunie 2012 (1)

  -Zac Poonen

În Ieremia 23:5,6 îl găsim pe Ieremia prorocind despre venirea Domnului Isus Hristos care aici este numit „Vlăstarul drept” şi „Domnul, Dreptatea noastră”.

Această titulatură face referire la Domnul ca fiind Singurul Care ne îndreptăţeşte atribuindu-ne nouă neprihănirea Lui. Este un nume al noului legământ – deşi Ieremia a prorocit foarte puţin despre noul legământ.

Acest capitol este, de asemenea, un capitol minunat de citit de către toţi predicatorii pentru că în el sunt date multe avertizări la care ei trebuie să ia aminte. Aici sunt demascaţi şi condamnaţi prorocii mincinoşi. Erau proroci mincinoşi pentru că nu-şi făceau timp să asculte ceea ce spunea Dumnezeu (Ieremia 23:18). Erau prea leneşi ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să aştepte Cuvântul Lui.

Astăzi, există mulţi proroci mincinoşi răspândiţi în creştinism care umblă după bani şi după propria slavă. Ei prorocesc în mod mincinos despre vise imaginare pe care pretind că le-ar fi visat.

Ieremia i-a avertizat pe oameni să nu-i asculte pe prorocii mincinoşi. Aceştia îşi inventau mesajele şi le vorbeau apoi oamenilor susţinând că „Aşa vorbeşte Domnul”. Dar Domnul nici măcar nu le vorbise. Până şi astăzi sunt numeroşi oameni care folosesc în mod uşuratic această expresie. Este foarte primejdios să te ridici şi să spui: „Aşa vorbeşte Domnul” când tu nu eşti sigur dacă Dumnezeu a vorbit într-adevăr. Oameni care n-au nicio frică de Dumnezeu folosesc astăzi această expresie şi spun orice le trece prin minte. Acesta este un lucru periculos şi rău.

Toţi oamenii de felul aceasta ar trebui să studieze acest capitol şi să înveţe să se teamă de Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu vorbeşte, însă El vorbeşte prin oameni smeriţi ca Pavel care spunea: „gândesc că şi eu am Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 7:40) – iar nu prin oameni care afirmă cu îngâmfare: „Aşa vorbeşte Domnul”. Feriţi-vă de astfel de proroci mincinoşi – pentru că, în creştinismul zilelor noastre, întâlnim mii ca ei.

Dumnezeu spune că asemenea focului şi a ciocanului este Cuvântul Lui (Ieremia 23:29). De ce cuvintele atâtor predicatori sunt incapabile să zdrobească inimile tari ale oamenilor şi să le pună pe jar? Deoarece cuvintele lor nu vin de la Domnul.  

Ascultarea îţi va face viaţa glorioasă

Viaţa lui Isus a fost cea mai frumoasă, cea mai cuviincioasă, cea mai liniştită şi cea mai fericită viaţă pe care a cunoscut-o vreodată lumea. Şi aceasta datorită ascultării Sale absolute de Cuvântul lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la ordinea din universul fizic. Stelele şi planetele se deplasează în univers într-o ordine atât de perfectă, încât ne putem fixa ceasul după ele cu o acurateţe de până la a miliona parte dintr-o secundă. Aşa de mare este predictibilitatea lor, încât astronomii pot calcula poziţia oricărei stele sau planete pentru orice moment de timp din viitor. Care este secretul unei ordini atât de perfecte? Unul singur: Ele se supun cu exactitate voii lui Dumnezeu, gravitând în orbitele aşezate pentru ele şi în ritmul stabilit lor de către Creatorul lor.

Oriunde există ascultare de Dumnezeu, există perfecţiune şi frumuseţe. Şi oriunde există neascultare de Dumnezeu, avem de-a face cu haos şi urâţenie.

Până şi stelele sunt o mărturie mută a faptului că poruncile lui Dumnezeu sunt cele mai bune pentru noi şi că poruncile Lui nu sunt împovărătoare.

Viaţa lui Isus poartă mărturia faptului că numai evlavia, singura dintre toate lucrurile, este de folos, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru cea viitoare (1 Timotei 4:8). Niciun om nu poate fi mai fericit, mai liniştit sau mai mulţumit decât omul evlavios.

„Frica de Domnul este un izvor de viaţă” (Proverbe 14:27); şi Isus a ascultat de porunca de „a avea totdeauna (sau toată ziua) frică de Domnul” (Proverbe 23:17).

Dumnezeu a auzit rugăciunile Lui datorită fricii Lui evlavioase (Evrei 5:7). Cerurile au fost totdeauna deschise deasupra lui Isus perntru că El a trăit în frică de Dumnezeu. „Eu cinstesc pe Tatăl Meu” (Ioan 8:49), a spus El odată. El a demonstrat prin propria viaţă adevărul Cuvântului care spune: „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii” (Proverbe 9:10).

Răspunsul la acuzații

”Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, și înaintea stăpânilor, să nu vă îngrijorați, cum veți răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veți vorbi; căci Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți.” 

                                                                                                                  Luca 12:11-12

Când apare conflictul, reacția naturală este să dăm vina pe altcineva și să ne apărăm pe noi înșine. Dar credincioșii trebuie să răspundă într-un mod diferit. Mai demult, am fost pedepsit în public pentru o greșeală pe care nu am făcut-o. Din fericire, Domnul mi-a dat putere să rămân calm în loc să reacționez violent. Cel mai bun răspuns într-o criză este să ne rugăm mereu înainte. Când facem așa, Dumnezeu ne asigură în mod minunat ceea ce noi înșine nu putem aduna.

• Discernănânt spiritual. Domnul, care înțelege perfect sursa fiecărei probleme, ne poate da înțelegere dincolo de perspectiva noastră limitată. Poate o fost o neînțelegere, un sentiment de gelozie din partea celeilalte persoane, sau o greșeală facută neintenționat. Duhul Sfânt ne poate arăta cum să-l abordăm pe acuzator și să vedem dincolo de acțiunile sau cuvintele dureroase.
• O fire liniștită. Natura noastră umană dorește să acționeze rapid, așa încât să ne putem apăra. De aceea trebuie să ne concentrăm atenția asupra Domnului, și să experimentăm pacea lăuntrică pe care doar El ne-o poate da (Ioan 14:27).
• Înțelepciune. Isus le-a spus ucenicilor că Duhul Sfânt le va da să spună vorbe înțelepte atunci când se vor confrunta cu autorități ostile. El îți va da și ție vorbe înțelepte. Cere-I să pună un sigil buzelor tale pănă când El nu-ți va arăta ce și când să spui (Psalmul 141:3).

Nu trebuie să reacționăm criticilor cu mânie și auto-protecție, în același mod în care lumea o face. În schimb, noi suntem chemați să-L representăm pe Cristos în orice situație, depinzând de El. Răspunzând așa cum El ne îndrumă îI aducem glorie și îi facem pe cei necredincioși să vrea să cunoască sursa puterii noastre.


In Touch Ministries

Nu te făli cu originea familiei tale

Cuvântul Săptămânal, Mai 2012 (3)

    -Zac Poonen 

Chiar şi venirea lui Isus pe pământ din gloria Cerului este în ea însăşi o demonstraţie uimitoare a smereniei Lui. Dar ni se spune că şi ca om „S-a smerit” (Filipeni 2:8). „Făcut asemenea fraţilor Săi în toate lucrurile”, El Şi-a luat locul înaintea lui Dumnezeu ca toţi ceilalţi oameni. El a devenit nimic, astfel încât Dumnezeu să poată fi totul. Aceasta este adevărata smerenie.

Slava şi măreţia lumească se măsoară după poziţia unei persoane, după avuţia, realizările, statusul ei familial, etc. Cât de diferită este însă slava lui Dumnezeu aşa cum o vedem în Isus Hristos!

Isus a fost singura persoană născută vreodată care a avut posibilitatea să-Şi aleagă familia în care urma să Se nască. Niciunul dintre noi n-a avut această posibilitate de alegere.

Ce familie a ales Isus? O familie a unui tâmplar necunoscut, dintr-un loc numit Nazaret despre care oamenii spuneau: „Poate ieşi ceva bun de acolo?” (Ioan 1:46). Iosif şi Maria erau atât de săraci încât nu-şi puteau permite să aducă jertfă lui Dumnezeu nici măcar un miel (conform Luca 2:22-24 cu Leviticul 12:8).

Mai mult, Isus a fost singura persoană născută vreodată care a putut alege locul exact unde să vină pe lume. Având această şansă de a hotărî locul venirii Lui pe lume, ce loc a ales? O iesle dintr-un staul sărăcăcios!

Observaţi mai departe genealogia pe care Isus a ales-o pentru El Însuşi. Patru femei sunt numite în arborele genealogic al lui Isus, menţionat în Matei 1:3-6. Prima, Tamar, a avut un fiu în urma comiterii de adulter cu socrul ei, Iuda. A doua, Rahab, a fost o prostituată renumită din Ierihon. A treia, Rut, a fost o descendentă a lui Moab, care fusese născut în urma comiterii unei fapte de incest de către Lot cu propria fiică. A patra a fost soţia lui Urie, Batşeba, cu care David a comis adulter.

De ce a ales Isus o astfel de descendenţă familială ruşinoasă prin care să vină? Pentru ca să Se poată identifica total cu rasa căzută a lui Adam. În aceasta vedem smerenia Lui. El n-a dorit să aibă nicio mândrie legată de familia sau genealogia Sa.

Isus S-a identificat totalmente cu omul. El a crezut în egalitatea absolută a tuturor fiinţelor umane, indiferent de rasă, de familie, de poziţie în viaţă, etc., şi S-a făcut una cu ultimul şi cel mai neînsemnat din pătura socială. El a venit mai jos de toţi ca să poată fi slujitorul tuturor. Numai acela care se aşază mai jos de alţii poate să-i ridice pe aceştia. Şi tocmai cu această atitudine de umilinţă a venit Isus pe pământ.

Ucenicie acasă‏

Cuvântul Săptămânal, Mai 2012 (2)

   -Zac Poonen 

Un ucenic este un elev şi un discipol al Domnului Isus. El este unul pentru care Isus reprezintă Modelul lui, căutând să-şi conformeze viaţa cu cea a Învăţătorului său în fiecare aspect posibil. La fel ca şi caritatea, ucenicia începe, de asemenea, mai întâi acasă.

Despre cei 30 de ani petrecuţi de Isus în Nazaret, sunt menţionate în Biblie numai două lucruri. În primul rând, în Evrei 4:15, ni se spune că El a fost ispitit la fel cum suntem şi noi, dar niciodată n-a păcătuit. Aflăm de acolo că, pe parcursul celor 30 de ani în Nazaret, El trebuie să se fi confruntat cu multe ispite– aceleaşi ispite cu care se confruntă oricine în timpul primilor 30 de ani din viaţă – din copilărie până la maturitate.

Marcu 6:3 ne spune că Isus avea cel puţin 4 fraţi şi 2 surori în familia sa. Existau, deci, cel puţin 9 membrii care trăiau în aceeaşi casă cu El – şi era o familie săracă. (Acest lucru îl subînţelegem când comparăm Luca 2:24 cu Levitic 12:8 şi descoperim că Maria era prea săracă să aducă jertfă Domnului chiar şi un miel.) Este aşadar evident că Isus n-avea un dormitor personal unde să se poată retrage când lucrurile deveneau dificile în casă. Ioan 7:5 ne spune, de asemenea, că fraţii Lui nu credeau în El. În mod clar erau invidioşi pe acest Unul din casa lor care niciodată nu se enerva, nici nu se purta egoist. În mod sigur că „se coalizau” toţi împotriva Lui de multe ori ca să-L tachineze şi să-L necăjească. Oricine a trăit într-o familie numeroasă, într-o casă mică, cu apropiaţi neîntorşi la Dumnezeu, înţelege problemele cărora Isus a trebuit să le facă faţă în Nazaret. Cu toate acestea, El n-a păcătuit niciodată. Mai mult decât atât, este foarte probabil ca Iosif să fi murit când Isus era adolescent sau când avea în jur de douăzeci de ani (deoarece nu aflăm niciodată nimic de Iosif în anii slujirii publice a lui Isus). În acest caz, răspunderea întrreţinerii familiei de 8 membrii a căzut pe umerii lui Isus, fiind cel mai mare fiu. Ca să întreţină acea familie, El a fost nevoit să muncească din greu. Fără îndoială că au existat nenumărate ispite cărora Isus a trebuit să le facă faţă în acele situaţii. Cu toate acestea, El n-a păcătuit.

În al doilea rând, Isus a continuat să le fie „supus” lui Iosif şi Mariei (Luca 2:51) – cât timp a trăit în casa lor – adică 30 de ani. Nu a fost uşor – după cum ştim cu toţii din copilăria noastră. De câte ori nu ni s-a întâmplat, când eram copii şi doream să facem ceva, părinţii noştri să ne ceară să facem cu totul altceva decât ne-ar fi plăcut nouă în mod natural! Putem, aşadar, să arătăm exemplul lui Isus tuturor copiilor noştri. Taţilor li se porunceşte să-şi crească copiii „în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4). Ce este „mustrarea şi învăţătura Domnului”? În primul rând, este exemplul pe care Domnul Însuşi l-a dat copiilor în timpul anilor petrecuţi de El în Nazaret.

Dacă un băiat sau o fată va urma exemplul Domnului din cele două sfere de mai sus la care ne-am uitat, şi el, sau ea, va creşte în înţelepciune, bucurându-se de favoarea lui Dumnezeu – după cum e scris despre Isus Însuşi (Luca 2:52).