Cuvântul Săptămânal, Aprilie 2012 (5)
- Zac Poonen
Există un motiv pentru care mulţi credincioşi nu sunt umpluţi cu Duhul
Sfânt. Şi anume faptul că ei încearcă să-L câştige. Încearcă să fie
vrednici de El. De asemenea, mulţimi de oameni sinceri din multe
religii caută în acelaşi fel iertarea păcatelor. De ce nu primesc
iertarea? Pentru că ei încearcă s-o câştige.
Cum ai primit iertarea păcatelor tale? Ai câştigat-o sau ai meritat-o?
A venit o zi în viaţa ta când ai realizat că niciodată nu ai merita
iertarea lui Dumnezeu. Atunci ai venit la Isus, nu ca un creştin, ci
ca un păcătos. Şi păcatele tale au fost iertate imediat. Ca să primim
plinătatea Duhului, trebuie să venim în acelaşi fel.
Sunt numeroşi creştini astăzi care postesc şi se roagă, aşteptând să
primească plinătatea Duhului Sfânt. Nu e nimic rău în practicarea
acestor lucruri. Ele toate sunt bune. Dar, dacă faci oricare din
aceste lucruri cu scopul de a deveni vrednic să primeşti plinătatea
Duhului, atunci te afli pe calea greşită.
Când nu primeşti plinătatea Duhului, poţi ajunge să-L întrebi pe
Dumnezeu: „Doamne, am postit şi m-am rugat şi am aşteptat. De ce nu
m-ai umplut?” Însă, niciodată n-ai putea câştiga sau merita Duhul
Sfânt, la fel cum niciodată nu poţi câştiga sau merita iertarea
păcatelor. Amândouă sunt darurile lui Dumnezeu. Iar tu nu-I poţi plăti
pentru niciunul. Trebuie să le iei gratuit – ori, dacă nu, niciodată
nu le vei primi.
Darurile lui Dumnezeu sunt toate gratuite, dar omul face greşeala să
încerce să-I plătească lui Dumnezeu pentru ele şi aşa nu mai primeşte
niciunul. Dacă încerci să devii vrednic să primeşti darurile lui
Dumnezeu, atunci nu le poţi primi. Acesta ar putea fi, probabil,
principalul motiv pentru care nu ai fost încă umplut cu Duhul Sfânt.
Când Isus era pe pământ, fariseii gândeau că ei meritau iertarea
păcatelor mai mult decât oricine altcineva. Dar n-au primit-o – şi au
mers în Iad. Pe de altă parte, păcătoşi notorii, ca Maria Magdalena,
au primit imediat iertarea păcatelor. Un tâlhar, care dusese o viaţă
de păcat, a fost iertat într-o clipă şi a mers în Rai chiar în noaptea
când a fost răstignit.
Dumnezeu dă cele mai bune daruri ale Lui celor care nu le merită.
Aceia care au venit să lucreze în vie la cel din urmă ceas, ştiau că
nu meritau nimic şi de aceea au fost primii plătiţi. Dar cei care
veniseră devreme, care simţeu că îşi merită răsplata, au sfârşit
ultimii.
În povestea fiului risipitor, citim că tatăl purta un inel. Într-o zi,
şi l-a scos şi i l-a dat fiului său mai tânăr care-şi risipise toată
averea. De ce nu i l-a dat fiului mai mare? Pentru că fiul mai mare
era plin de sine. În ochii oamenilor, fiul mai mare merita acel inel,
dar tatăl l-a dat fiului său mai mic.
Aceasta este calea lui Dumnezeu. El face lucruri de felul acesta ca să
umilească mândria omului, astfel încât nimeni să nu se poată lăuda în
prezenţa Lui. Căile Lui nu sunt căile noastre şi gândurile Lui nu sunt
gândurile noastre.
