Izolarea și definirea dușmanilor

            Ajungem acum la un stadiu unde este necesar să examinăm în mod expres anumiți germeni de boli mintale și spirituale care aduc în viața omenească tulburare, bulversare și boală. Există un nivel normal al vieții, dar mulți dintre noi trăiesc sub acest nivel; și când suntem sub nivel, germenii dau buzna și își stabilesc în noi locșorul de acțiune. E necesar deci să izolăm și să definim acum acești germeni, așa încât să-i putem trata inteligent și eficace.

            Când am scris cartea Este Împărăția lui Dumnezeu realism? – am identificat și am definit patru dușmani ai personalității omenești: (1) Resentimentele, mânia și ura; (2) Teama, îngrijorarea și anxietatea; (3) Egocentrismul; (4) Sentimentul de vinovăție. În discuțiile pe care le-am avut de atunci încoace a reieșit că în timp ce aceștia sunt patru dușmani de primă mărime, la această listă trebuie să se adauge încă alți dușmani majori. În săptămânile de retragere pentru studiu, discuții și cercetări spirituale pe care le-am avut în America, ne-am fixat în cele din urmă la cincisprezece dușmani majori. Sub ei au fost grupați dușmani de mai mică importanță, dar aceștia cincisprezece au fost desemnați ca dușmani ce conțineau germenii tuturor celorlalți.

            (1) Lipsa unei credințe și a unei loialități față de ceva dincolo de sine – ceva care dă un sens ultim, o coerență și un țel vieții; (2) Egocentrismul; (3) Furia, resentimentele, ura; (4) Frica, îngrijorarea, anxietatea; (5) Un sentiment de vinovăție nerezolvată; (6) Atitudinea de negativism și inferioritate;

            (7) Nesinceritatea, conștientă și inconștientă; (8) Dorințele necontrolate;

            (9) Loialitățile împărțite; (10) Virtuțile necumpănite; (11) Ignoranța și lipsa de judecată;  (12) Lipsa de armonie fizică; (13) O ordine socială necreștină; (14) Lipsa unei discipline de viață atotcuprinzătoare; (15) Lipsa unei iubiri pozitive, extrovertite.

            Vă rog să nu considerați că acești dușmani sunt doar spirituali, aducând tulburare și dezintegrare doar în suflet – ei sunt dușmani ai vieții totale, cauzând boală fizică, tulburare mintală, dizarmonie și decădere spirituală. Ei atacă întreaga persoană. Ei pot începe într-una din părți, dar în cele din urmă își extind efectele în toată ființa.

Cultivarea – Legea a doua

            Acum, tu ai făcut pașii preliminari de la începutul căii creștine. Ține minte: ea este o cale, nu numai o decize pe care o iei o dată în viață! Un creștin este unul care răspunde ”tuturor sensurilor pe care le găsește în Hristos”. Aceste sensuri se vor dezvălui pe măsură ce le răspunzi. Ele devin fără sens, dacă nu le dai un răspuns.

            Sunt atâția care încep bine, dar în scurtă vreme gloria pălește și ei se complac într-o mediocritate respectabilă, fără să mai aibă în ei scânteia contaminării. Știu că undeva, într-o biserică, există un stingător de incendiu plaasat la amvon. Dar după toate probabilitățile, precațiunea nu era necesară. Nu va ieși foc niciodată din amvonul acela! Viața de acolo nu-i contagioasă. Cineva s-a rugat: ”Doamne, dacă s-a aprins o scânteie da har divin în această adunare, aruncă apă pe scânteia aceea.” Multe scântei au fost stinse prin simplă neglijare.

            Dacă prima lege a vieții spirituale este convertirea, a doua lege este cultivarea. Germenii bolii sunt combătuți printr-o bună sănătate a întregului organism iar asigurarea unei sănătăți bune elimină germenii bolii imediat ce apar – sunt eliminați de acțiunea sănătății. Când microbii se instalează, natura trimite imediat un adaos de căldură și astfel apare febra care lucrează împotriva lor.

            Profesorul William James vorbește despre religie ca fiind ori un obicei plicticos, ori o febră acută. Dacă vrei ca religia să fie o febră acută care să ardă germenii bolii în cursul procesului, tu trebuie să o cultivi. Viața ta religioasă poate fi în clocot, călduță ca o leșie bolnavă sau un sloi de gheață.

            Dacă vrem ca numărul nostru să aibă în față semnul plus și nu pe cel minus, trebuie să-i înfruntăm pe toți dușmanii ei și să-i înfrângem prin tăria luată din Dumnezeu.

Am înghițit lumină de soare

            Am încheiat meditația de ieri cu minunea, cu miracolul nașterii din nou. Un prieten al meu din sud l-a chemat pe un negru, într-o gară, la geamul trenului și l-a întrebat: ”Unchiule, în orașul acesta se bucură cineva de religie?” La care bătrânul negru a răspuns: ”Cine o are, are și bucuria.” Nici n-ar fi putut să răspundă ceva mai profund. El a exprimat simplu ceea ce o femeie inteligentă a formulat în felul următor: ”Mai întâi, norii teribili ai întrebărilor și îndoielilor s-au împreștiat. Am descoperit că nu mă mai torturez pe mine însămi cu ceea ce este bine si ceea ce este rău în lucruri. Trăiesc acum în victorie și descopăr că rugăciunea a căpătat o nouă vitalitate... Nu pot să-mi dau precis seama de ceea ce s-a întâmplat, dar știu sigur că ceva din mine a fost descătușat, ceva care fusese înăbușit înainte.”

            O elevă de liceu a exprimat același lucru în limbajul ei astfel: ”Simțeam că am înghițit lumină de soare.” Ce contrast cu anumiți oameni care parcă au înghițit un nor de furtună! O femeie care trecuse prin toate chinurile unui control psihiatric din care ieșise epuizată fără să i se fi pus un dignostic, a experimentat această schimbare și a exprimat-o astfel: ”Simt că totul este curat înlăuntru. Toate cântările vechi despre curățire pe care le lepădasem de mult ca fiind superstiții învechite au revenit. Mă trezesc că le cânt din nou.”

            Justice Holmes a exprimat același fapt în cuvinte solemne, când a spus: ”Simți o intimitate cu lăuntrul cosmosului.” Da, o simți. Nu mai ești orfan, înstrăinat, singur. Ai acum un sentiment de apartenență, nu numai ”înlăuntrul cosmosului”, ci și față de oameni. Cel mai mare nemulțumit dintr-un mare oraș l-a chemat la telefon pe un amic de-al său  de la celălalt capăt al țării ca să-i spună: ”Toți oamenii sunt schimbați – după întâlnirea de aseară ținută de Stanley Jones. Toți oamenii arată altfel în dimineața aceasta. Desigur, poate că numai eu sunt altfel, dar mie toți mi se par altfel.” Lumea i se părea diferită, deoarece el era diferit.

Cele patru stadii ale vieții

           Viața spirituală trece prin aceleași patru stadii ca și viața fizică: gestația, nașterea, creșterea, înflorirea.

           Gestația, din punct de vedere spiritual, este o perioadă când noua viață se formează înlăuntrul cuiva. Un strălucit medic, după o perioadă de luptă și întunecime, a descris acest prim stadiu în felul următor: ”O firavă floare a credinței, a înmugurit acum în inima mea. Dar aproape că mi-e frică să mă uit la ea, ca nu cumva să se usuce.”

           După această perioadă de incubație, în care noi alternăm între îndoială și credință, între ură față de Dumnezeu și renunțare la păcat, vine nașterea. Această naștere din nou spirituală poate fi bruscă, sau poate fi treptată. Ea poate fi tot atât de înceată ca o deschidere a unei flori către soare, sau tot atât de rapidă ca un fulger. Dar chiar și în nașterea treptată există un moment al deciziei, ca un ceas ale cărui indicatoare se mișcă extraordinar de încet, dar care ajung în cele din urmă la un moment în care ceasul bate ora 12. Uneori, nașterea din nou este bruscă și copleșitoare ca și în poezia lui Masefield:

”Frământarea, lupta cea cruntă a încetat

Și pacea adâncă în mine a intrat.

Ușa cu drugi zăvorâtă s-a deschis,

Știam că acum cu păcatul s-a zis.

Știam că Isus S-a născut, și pe dată

Sunt frate cu oamenii din lumea Lui, toată...

O, glorie a minții iluminate!

Ce mort am fost, ce mut, ce orb!

Vedeam acum râurile vieții din paradis

Și ploaia cânta că Isus a înviat.

Credeam că natura toată a-ngenuncheat

Să cânte bucuria în care am intrat.”

Descătușare

           Ajungi acum la ultimul pas al scării.

           (9) Descătușează-te! Această descătușare se face în două direcții. Mai întâi o descătușare lăuntrică. Toate stările tale reptimate până acum – inhibițiile tale, fricile, temerile, vinovățiile tale, toate s-au spulberat. Ai intrat în viața abundentă.

           Dar mai există o descătușare și în altă direcție. Ești descătușat ca să slujești. Ești descătușat din și către – din obsesii către oameni, din inhibiții către inspirații, din sentimentul de vină către cel al călăuzirii divine. Ușile se deschid acum spre exterior. Dintr-un introvertit cum ai fost până acum, devii extrovertit, nu în întregime, desigur, deoarece ești de fapt un introvertit-extrovertit, sau, cu un alt cuvânt, un ambivertit. Tu te întorci înspre lăuntrul tău și acum, dar nu ca înainte, ca să-ți amărăști viața în regrete inutile pentru repetate înfrângeri, ci ca să ajungi la tainicul ”cort al întâlnirii”, unde comuniunea cu El îți reîntărește sufletul și-l pregătește pentru noi pași înainte spre extrovertire. Căci comuniunea ta cu Domnul are ca rezultat o chemare și o însărcinare. Viața îți devine acum eficientă, pozitivă, afirmativă, contributivă.

           O femeie care umblase pe căile lumii și ajunsese la punctul zero  și-a descris experiența într-o  scrisoare în felul următor: ”Eram plină de întrebări, de îndoieli de nedumeriri – și  apoi dintr-o dată totul se îmbină armonios ca într-un sistem de roți dințate. Și când a avut loc minunea aceasta, implusul imediat următor a fost dorința de a spune cuiva experiența mea. Vreau să-i spun: <>” Scrisoarea aceasta are trei note autentice în ea: (1) ”Plină de întrebări, de îndoieli și de nedumeriri.” (2) ”Totul se îmbină armonios, ca într-un sistem de roți dințate.” (3) ”Să-i spun cuiva experiența mea.”

           Descătușarea este stadiul final – și asta-i o realitate. Ușile unei persoane nedescătușate se deschid toate numai spre înăuntru – ușile celui descătușat se deschid și în afară. Acum, bunătatea lui este bună la ceva. El începe să aibă un rost în viață. Și nimic, nimic nu este absolut sănătos din punct de vedere psihologic decât tocmai faptul acesta. Realizarea de sine pornește din descătușare.

           Tu ești o persoană descătușată – descătușată să-L urmezi pe Dumnezeu, să-I cunoști voia ce ți se va descoperi pe măsură ce te maturizezi.

Spune și altora!

           Acum, după ce ai făcut pasul receptării, ești gata pentru ultimii trei pași:

           (7) Raportează-te. Isus n-a fost un moralist care să te lege de un cod de legi morale impuse. El n-a avut obiceiul să spună ”Fă asta!” sau ”Nu face asta!” Metoda Lui a fost aceea de a stabili relații fundamentale și adevărate, urmând ca tot restul să urmeze în mod direct acestea. Primul Lui cuvânt a fost ”Vino după Mine!” Din această relație fundamentală cu El urmau să se realizeze toate celelalte. Cel mai frumos tribut adus de un bărbat soției sale, pe care l-am auzit în viața mea, a fost cel rostit de un episcop negru care s-a ridicat odată și a spus: ”Acum cincizeci de ani m-am uitat în adâncul limpede al ochilor ei și de atunci nu m-am mai putut desprinde de farmecul lor.” Totul a urmat din acea loialitate centrală. Acum, când tu ai realizat această relație centrală cu Hristos, fă ca toate celelalte relații ale tale să se potrivească cu aceasta.  Și adu-ți aminte că nimic nu este mai central în calea de creștin decât a aduce toate relațiile sub călăuzirea acestei relații centrale.

           Principiul central al relațiilor tale cu alții este: ”Fă altora ceea ce ai vrea să-ți facă ei ție.” Poartă-te cu subalternul tău cum ți-ar plăcea să se poarte el cu tine dacă ți-ar fi șef. Și în felul acesta mergi în sus și în jos pe linia relațiilor tale cu ceilalți. Dar pentru creștini este ceva și mai mult decât Regula de aur, și anume ”Tratați-vă unii pe alții cu același spirit pe care l-ați găsit în Isus Hristos.” (Filipeni 2:5 în traducerea engleză Moffatt). Cu alte cuvinte: ”Tratează-i pe alții cum te-a tratat Hristos pe tine!” Aceasta aduce un plus, un dincolo, în toată această problemă. Dăruiește-te acestui plus, acestui dincolo.

           Ca să poți face lucrul acesta ai nevoie de resurse. Și atunci fă pasul următor.

           (8) Realimentează-te, reîncarcă-ți bateriile! Aceasta se va face în ceasul de taină. Un crescător de vite care trăia izolat în ferma lui din Idaho a constatat că nu poate cânta la vioară din cauză că i se dezacordase și nu putea să o acordeze căci nu avea diapazon. Atunci a scris o scrisoare la postul de radio din îndepărtata Californie și i-a rugat pe cei de acolo să cânte la pian nota de care avea nevoie. Și i-au cântat-o. Au întrerupt programul și au difuzat nota cerută, ca acel fermier să-și poată acorda vioara.

Ceasul tău de taină te va ajuta să prinzi nota standard a lui Dumnezeu. Și atunci vei putea să-ți acordezi strunele sufletului după muzica Lui divină. Respectă cu sfințenie ora aceea!

Renunță, restituie și receptează

       Acum ai făcut pasul al treilea, fă-l si pe al patrulea:

           (4) Renunță! În inima acestei vieți există și un ”nu”. Din punct de vedere psihologic, acesta este cuvântul cel mai greu de rostit. ”Da” este mult mai ușor. Dar este necesar să spui ”nu” anumitor lucruri pentru ca să poți spune ”da” lucrurilor reale. Printre hârtiile unui mare bărbat s-a găsit și una din următoarea notiță:

           ”Aici zace o parte din J.R.L.,

           Lucrurile care-l împiedicau să facă binele.”

   Un om i-a promis unu pastor că nu va mai bea niciodată. La scurtă vreme după acest legământ, omul a apărut seara târziu la casa pastorului și i-a cerut să-l dezlege de legământ și să-l lase să bea, căci altfel moare. Patorul i-a spus să plece acasă și să moară și și-a văzut de lucru. A doua zi, omul a apărut din nou cu o nouă încredere oglindindu-se pe față și i-a spus pastorului: ”Am murit noaptea trecută.” Da, el a murit, dar prin aceasta a descoperit că a început să trăiască un om nou. De aceea renunță, și vei fi și tu un om nou!

           (5) Repară sau restituie. Pe măsură ce îți vei verifica trecutul, vei descoperi lucruri pe care va trebui să le repari. S-ar putea să trebuiască să ceri iertare pentru răul pe care poate i l-ai făcut cuiva sau pentru resentimentele pe care le nutrești, s-ar putea să trebuiască să repari o ceartă, ori să restitui ceva bani. La una dintre întrunirile noastre, o doamnă șovăia dacă să pună sau nu în cutia poștală o scrisoare prin care cerea iertare pentru resentimentele ce le nutrise față de cineva. Și în clipa în care scrisoarea a căzut în cutie ceva înăuntrul ei s-a descătușat. A simțit brusc că este liberă. La o întrunire, administratorul hotelului în care stăteam a venit și ne-a mulțumit pentru lucrare. El văzuse consecința ei prin faptul că o femeie s-a dus la el și i-a restituit niște prosoape luate de la hotel cu o altă ocazie. Mătură cu hotărâre totul, fără compromis și fără jumătăți de măsură!

           (6) Receptează. Acesta  este un act simplu de credință. A recepta, a-ți însuși, înseamnă a afirma că Dumnezeu este tot atât de cinstit ca și tine. Tu I-ai dat tot ce ai avut. Acum accepți că și El va face același lucru – îți va da și El tot ce are. Și lucrul cel mai de seamă pe care îl are de dat este pe Sine Însuși. Și El dă aceasta. Repetă-ți mereu: ”Eu receptez dragostea iubitoare a lui Dumnezeu în zona cea mai intimă a ființei mele.” Repetă, repetă, repetă!