Dumnezeu îngăduie multe lucruri în vieţile noastre pentru ca noi să ne întoarcem la El

Un motiv pentru care Dumnezeu îi permite lui Satan să pricinuiască aşa mult rău şi distrugere şi suferinţă pe pământ, este ca oamnenii, drept urmare, să se întoarcă către Dumnezeu.

Îţi dai seama că dacă viaţa pe acest pământ ar fi fost foarte confortabilă, fără boli, suferinţă, sărăcie sau nenorocire prea putin cineva s-ar fi gândit la Dumnezeu.

Tot ce îngăduie Dumnezeu este pentru un scop. Citim în Vechiul Testament că atunci când poporul Israel a uitat de Dumnezeu în pustie, au fost deodată muşcaţi de şerpi veninoşi. Imediat s-au întors către Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a vindecat (Numeri 21). Nu a fost un lucru bun că acei şerpi veninoşi au fost acolo pentru ai face pe acei oameni să se întoarcă la Dumnezeu?

Am auzit o poveste despre un om de afaceri care a fost odată aproape de Dumnezeu. S-a îndepărtat de Dumnezeu pe măsură ce afacerea lui a propăşit. Bătrânii din biserica lui au vorbit cu el în mod repetat şi au încercat să-l întoarcă către Domnul. Dar el era prea ocupat cu afacerea lui. Într-o zi, un şarpe veninos l-a muşcat pe cel mai mic dintre cei trei fii ai lui, şi copilul s-a îmbolnăvit grav. Până şi doctorii şi-au pierdut nădejdea. Atunci tatăl a fost foarte îngrijorat şi a trimis după unul din bătrânii bisericii ca să se roage pentru copil. Bătrânul era un om înţelept. A venit şi s-a rugat „Doamne, îţi multumesc că ai trimis acest şarpe să muşte acest copil – pentru că eu nu am putut să fac această familie să se gândească la Tine deloc. Dar ceea ce eu nu am putut realiza în şase ani, acest şarpe a făcut-o într-un moment. Acum că şi-au învăţat lecţia, Doamne, videcă copilul. Şi fă ca niciodată să nu mai aibă nevoie de vreun şarpe să le reamintească de Tine din nou.”

Sunt oameni care nu se gândesc la Dumnezeu până când într-o zi sunt brusc sunt luaţi la spital cu cancer. Apoi, deodată, încep să se gândească la Dumnezeu şi se întorc la Hristos şi sunt născuţi din nou.

Boli incurabile, maladii, sărăcie şi multe alte rele în această lume, toate au fost folosite de Dumnezeu să-i întoarcă pe oameni de la păcatele lor pentru a avea un cămin veşnic în cer. Aşa foloseşte Dumnezeu exact acele lucruri pe care Satan le face pentru a salva oamenii din cârligele lui şi ai mântui pentru toată veşnicia. În felul acesta Dumnezeu îl face de râs pe Satan necontenit.  

  - Zac Poonen 

Funcţia principală a bisericii este să dea lumină

În Apocalipsa 1:11-20 este scris: „Scrie într-o carte ceea ce vezi şi trimite-le-o celor şapte biserici - în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardis, Filadelfia, Laodiceea!" M-am întors să văd ce voce vorbea cu mine - şi când m-am întors am văzut şapte sfeşnice de aur, iar în mijlocul lor pe cineva care semăna cu Fiul Omului. Era îmbrăcat într-o robă care-I ajungea până la picioare şi purta un brâu de aur peste piept. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins în cuptor, iar vocea Îi era ca vuietul multor ape. În mâna dreaptă avea şapte stele şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui, ca mort. El şi-a pus peste mine mâna dreaptă şi mi-a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu! Am fost mort, dar acum sunt viu pentru totdeauna! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor! Aşadar, scrie ce ai văzut, ce este acum şi ce urmează să se întâmple după acestea! Cât despre misterul celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă şi al celor şapte sfeşnice de aur - cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici, iar cele şapte sfeşnice sunt cele şapte biserici.“

Dumnezeu ne dă mesaje nu doar pentru noi, ci şi pentru alţii. Când Dumnezeu ne vorbeşte, este un obicei bun să notăm în scris ceea ce auzim, aşa cum i s-a poruncit lui Ioan să facă aici (v.11). Poate că altfel el ar fi uitat ce i-a vorbit Dumnezeu.

Mesajul în acest caz a fost pentru cele şapte biserici din Asia. Ceea ce era cunoscut atunci ca Asia, este astăzi o mică parte din Turcia. Toate aceste 7 biserici erau amplasate pe o rază de 75 de mile. Observaţi însă că deşi erau aşa de aproape una de cealală, nu erau numite colectiv “BISERICA din Asia”. Erau numite “BISEICILE din Asia”.

Acesta este un detaliu minor, însă foarte important. “Biserica din Asia” ar fi însemnat că aceste biserici deveniseră o confesiune cu sediu central. Însă “bisericile din Asia” indică faptul că fiecare biserică era o biserică locală direct sub autoritatea Domnului.

Biserica este o lucrare a lui Dumnezeu, zidită de Hristos. Confesiunile sunt lucrarea oamenilor. Toate învăţăturile şi scrierile apostolilor indică clar că voia lui Dumnezeu este ca fiecare biserică să fie direct sub autoritatea lui Hristos şi nu parte a unei confesiuni.

Nu exista nici un episcop sau administrator responsabil de aceste şapte biserici, căruia Ioan să îi trimită aceste scrisori pentru a le distribui bisericilor. Fiecare scrisoare a trebuit să fie trimisă individual mesagerului acelei biserici – pentru că fiecare biserică era un ansamblu independent. Domnul a atribuit apostoli bisericilor. Ioan însuşi era unul dintre aceştia. Dar Domnul nu a atribuit episcopi şi conducători.

Nu există o aşa numită “Biserica din India”. Sunt biserici în India, şi acestea sunt zidite de Domnul în diferite localităţi, fiecare dintre acestea direct sub autoritatea Lui.

Scopul final al lui Satan este să-şi zidească propria lui “biserică” mondială, Babilon. Şi primul pas înspre acest scop a fost să grupeze bisericile în confesiuni cu multe secole în urmă. El ştia că misiunea de a zidi Babilonul ar fi fost alminteri imposibilă. Noi nu trebuie să fim ignoranţicu privire la uneltirile lui Satan.

Cele şapte sfeşnice de aur simbolizează cele şapte biserici (v.20). Sub vechiul legământ, templul avea UN SINGUR sfeşnic cu şapte ramuri. Aceasta pentru că toate seminţiile lui Israel erau ramuri ale unei singure “confesiuni” cu sediul central şi liderii săi în Ierusalim.

Este însă diferit sub noul legământ. Sunt şapte sfeşnice diferite, fiecare total separat de cealălalt. Motivul, aşa cum am văzut mai sus, a fost pentru că fiecare bisercă era în mod independent sub autoritatea lui Hristos, cu toate acestea în părtăşie cu alte biserici prin intermediul Capului.

Biserica, fiind numită sfeşnic, indică faptul că în ochii lui Dumnezeu funcţia ei principală este să dea lumină. Sfeşnicile fiind din aur indică originea Divină a adevăratei biserici. Este zidită de Domnul şi nu de oameni.

Un sfeşnic nu este menit a fi doar un ornament. În acelaşi fel nici biserica! Lumina pe care fiecare biserică trebuie să o ofere este Cuvântul lui Dumnezeu, care singur este o lumină pe cărarea nostră în această lume întunecată (Psalmul 119:105). Când în loc să ofere această lumină, aşa numitele “biserici” încep să se specializeze în conducerea de şcoli şi spitale şi în a face lucrare socială, putem să fim siguri că s-au îndepărtat de la scopul primar al lui Dumnezeu.

Când Ioan s-a întors să vadă cine vorbea, el l-a văzut pe Isus (v.12,13). Dar l-a văzut în mijlocul bisericilor. Domnul caută să se dezvăluie şi să le vorbească altora prin biserica locală.

Primul sălaş al lui Dumnezeu menţionat în Biblie este rugul aprins pe care l-a văzut Moise în pustie (Deuteronom 33:16). Asemeni lui Ioan, şi Moise s-a întors atunci să vadă acea privelişte minunată. Şi atunci Dumnezeu I-a vorbit (Exod 3:3).

În ziua de azi, biserica este sălaşul lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte ca fiecare biserică să fie în flăcări cu Duhul Lui asemeni rugului aprins. Când oamenii se uită la biserica locală, ei ar trebui să vadă viaţa lui Hristos demonstrată prin membrii acelei biserci. Apoi, Dumnezeu le poate vorbi oamenilor prin bisercă.

   - Zac Poonen 

Dumnezeu şi-a găsit plăcerea în El

Când Isus avea treizeci de ani, Tatăl a rostit aceste cuvinte despre El în mod public din cer „ Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). Şi aceasta a fost atunci când Isus nu făcuse încă nici măcar o minune şi nu ţinuse încă nici măcar o predică.

Atunci care a fost secretul Lui în a fi aprobat de Dumnezeu? Este evident că nu a fost datorită lucrării Lui, pentru că El nici măcar nu îşi începuse lucrarea publică. A fost datorită felului de viaţă pe care o trăise timp de treizeci de ani.

Noi suntem aprobaţi de Dumnezeu nu pe baza succesului lucrării noastre, ci mai degrabă pe baza credincioşiei noastre în faţa ispitelor pe care le înfruntăm zinic.

Singurele două lucruri despre care ni se spune cu privire la cei treizeci de ani nedezvăluiţi ai vieţii lui Isus (în afara întâmplării de la templu) sunt – că „a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar nu a păcătuit” (Evrei 4:15) şi că „nu şi-a plăcut Lui Însuşi” (Romani 15:3)

El ,cu credincioşie, s-a împotrivit ispitelor la fiecare pas şi niciodată nu şi-a căutat propriul interes în vreo situaţie. Aceasta l-a încântat pe Tatăl.

Împlinirile noastre exterioare îi pot impresiona pe oamenii lumeşti şi pe credincioşii fireşti; dar Dumnezeu este impresionat doar de caracterul nostru. Numai caracterul nostru ne poate aduce aprobarea lui Dumnezeu. Şi dacă vrem să ştim care este opinia lui Dumnezeu despre noi, trebuie să ştergem intenţionat din minţile noastre ceea ce am realizat în lucrarea noastră şi să ne evaluăm doar pe baza atitudinii noastre faţă de păcat şi autocentrarea în gândirea noastră. Aceasta şi numai aceasta este măsura infailibilă a condiţiei noastre spirituale.

Aşadar, predicatorul/vindecătorul care călătoreşte de-a lungul lumii şi mama ocupată care nu poate niciodată să lase hotarele casei ei, au exact aceleaşi oportunităţi să capete aprobarea lui Dumnezeu.

Deaceea vom descoperi la scaunul de judecată al lui Hristos că mulţi care sunt primii aici în lumea creştină, vor fi cei din urmă acolo, şi mulţi care au fost consideraţi ultimii aici pe pământ (pentru că nu au avut o lucrare bine recunoscută) vor fi primii acolo.

  - Zac Poonen