Nesinceritate – goana după motive

            Toate nesinceritățile se răzbună. Isus a spus: ”Nimic nu rămâne ascuns. Ce faceți în ascuns se va striga de pe acoperișul caselor” – motivele voastre ascunse se voi înscrie pe fețele voastre ca să le vadă toată lumea. Ceea ce ești înăuntru iese afară în ochii tăi, se furișează în cuvintele tale, în însuși felul tău de a umbla. ”Nimic nu rămâne ascuns.”

            Rebeca l-a convins pe Iacov să-l înșele pe Isaac și pe Esau. Rezultatul? Iacov a provocat o ”vendetă” și a fost constrâns la o viață de fugar. Șiretenia și ingeniozitatea i s-au lăsat în picioare și acestea au luat-o la goană. Efectul asupra Rebecăi? Ea a devenit nefericită: ”M-am scârbit de viață din pricina fetelor lui Het” (Geneza 27:46). Ea s-a scârbit de viață și nu-i mai putea suporta pe alții, pentru că se scârbise de sine și nu se mai putea suporta nici pe sine. Înșelăciunea pe care o concepuse a reușit să o înșele pe ea însăși și să-i fure pacea, așa încât ea să nu se mai poată suferi pe sine și nici pe alții. Un pastor și-a permis să intre într-o relație sentimentală ilicită cu o femeie. Această relație a fost o lovitură pentru viața lui, la fel cum izbește un cal cu copita. De fapt l-a izbit drept în stomac. Ca rezultat al acestui conflict lăuntric, el a căpătat o boală de stomac.

            Se poate spune în treacăt că toate aceste relații de ”dragoste”, atunci când unul dintre cei doi sau ambii sunt căsătoriți, se termină aproape mereu cu frustrare și nefericire. Indiferent sub ce formă este motivată și scuzată o asemenea relație și îmbrăcată în haina compătimirii, de exemplu, pentru faptul că unul sau ambii sunt nefericiți în propria lor căsătorie, rezultatul este același: frustrare și nefericire. Indiferent cum vei încerca tu să argumentezi că relația este ”atât de sfântă” și, că este, deci, de la Dumnezeu, rezultatul este același.

            Dacă te angajezi pe calea aceasta, acționezi nu numai împotriva legii scrise în Scriptură, ci și împotriva legii înscrise de Dumnezeu în natura lucrurilor: ”De aceea omul... se va lipi de nevastă-sa și cei doi vor fi un singur trup.” Trebuie să alegi între a sta lipit de soțul sau soția ta, sau a te dezlipi, dar nu numai de el sau ea, ci a te dezlipi lăuntric, a intra în conflict cu tine însuți, un conflict cu consecințe dezastruoase. Legea lovește cu copita îndărăt – fără excepții.

Nesincerități – Masca

            Ne amăgim pe noi înșine dacă credem că putem să ne ascundem multă vreme după o mască și să rămânem o persoană dublă. Ori masca devine parsonalitatea noastră, ori noi devenim masca. În piesele de teatru grecești, actorii purtau o mască. Când romanii au preluat teatrul de la greci, ei au dat atât actorului, cât și măștii un singur nume – ”persona”. La început ”persona” denumea numai masca, dar la scurtă vreme numele acesta s-a extins și asupra persoanei din spatele măștii. Lucrul acesta este adevărat; tu devii ceea ce este masca. ”Nu îți pui masca pe figură, ci o imprimi în ființa ta”, a zis scriitorul Gerald Heard.

            Dacă este adevărat că masca devine parte din tine, este tot atât de adevărat că tu devii ceea ce este masca ta.

                        ”Tot timpul o mască

                        Ținea mâna-i gingașă,

                        O mască pe față,

                        Zâmbitoare și galeșă

                        Mască.

                        Mâna dibace

                        Făcea slujba tenace;

                        Doar rareori

                        Părea mâna prinsă

                        De-un tainic fior?

                        Ani și ani au trecut

                        Masca fiind feței un scut;

                        Dar să-ntreb curaj n-am avut.”

            S-a spus despre o anumită universitate că, la început, a avut ceva vin bun (anumite idei progresiste), dar când vinul a început să dea pe-afară, autoritățile au decis să salveze sticlele – aruncând vinul. Așa au făcut, și n-au mai rămas decât formele goale – aducația lor a devenit o formă goală care se întindea ca un acoperământ peste un gol. Lucrul acesta ni se poate întâmpla și nouă.

Nesincerități – dualism în noi?

      Este necesar să continuăm să descoperim aceste nesincerități, căci ele sunt ca păduchii care trebuie exterminați până la ultimul. Noi, cei ce predicăm Evanghelia – de ce o facem? Pentru a ne afișa pe noi înșine? Pentru a-i domina pe alții – mințile lor și sufletele lor, dacă nu și trupurile lor? Așteptăm noi cuvinte de aprobare la sfârșitul predicilor din partea oamenilor, mai degrabă decât aprobarea lui Dumnezeu în cămăruța ascunsă? Oare cei ce ne plătesc ne și dictează ce să le spunem? Ne întocmim noi predica în așa fel încât să placă celor ce o ascultă, pentru a le câștiga astfel simpatia și dărnicia? Ne este oare nouă teamă să-l ofensăm pe donatorul bogat, fără însă să ne fie teamă să ofensăm propria noastră conștiență?

            Un predicator negru s-a dus la o biserica să țină o predică de probă. La sfârșitul serviciului, unul dintre membrii bisericii s-a apropriat de el și i-a zis: ”Frate, a fost o predică minunată; ceea ce ne întrebăm noi acum este aceasta: trăiești tu după cum predici?” Ferice de cel ce face așa, căci atunci vorbirea lui și trăirea lui sunt cu putere; altminteri ele se anulează una pe alta. Un pastor mi-a spus odată: ”Eu sunt ca un conducător de tren care anunță toate stațiile de pe o linie, dar nu se oprește la nici una din ele”.

            Unii recunosc că există acest dualism în ei: ”Eu am opinii, dar le numesc convingeri”, îmi spunea un suflet sincer. Un altul exprima acest dualism în felul următor: ”Eu m-am pocăit deoarece eram atât de mândru încât nu doream să ajung să-mi cer iertare după aceea”. Un păcat, mândria, îl împiedica de la alte păcate!

            Stăteam de vorbă cu un general de frunte ale unei anumite țări. Era plin de amărăciune și de critici la adresa celorlalți creștini. Am bănuit că sub acea amărăciune se ascundea interesul de a-și masca propria sa viață spirituală în ruină; așa că l-am oprit din invectivele lui cu cuvintele lui Isus către Petru, atunci când acesta a întrebat: ”Doamne, dar cu acesta ce va fi?” – ”Ție ce-ți pasă, tu vino după Mine”. Orice ar face altcineva, lucrul acesta nu te va scuza pe tine; ”tu vino după Mine”. Generalul însă a continuat și mai rău ca înainte. Eu l-am oprit cu aceleași cuvinte. Atunci el și-a lovit genunchiul cu palma și mi-a zis: ”Ei bine, m-ai prins”.

Nesinceritățile – ți s-au înroșit urechile?

            Aceste nesincerități se furișează și se strecoară în viața noastră creștină. Am văzut recent un splendid mozaic reprezentând ”Cina cea de Taină”, cu momentul în care Isus le spune ucenicilor că unul dintre ei Îl va vinde. Și toți se întreabă: ”Doamne, nu cumva sunt eu?” Pe mozaic, toate urechile ucenicilor sunt roșii, ale lui Iuda sunt și mai roșii! Când Isus ridică problema trădării, noi toți arătăm spre Iuda cu indignare. Indignarea noastră vrea să acopere propriile noastre trădări.

            Dacă vrei să descoperi punctele slabe ale cuiva, observă care sunt greșelile altora pe care le sesizează el cel mai rapid. Suntem în stare să ne apărăm defectele și inconsecvențele prin faltul că ne fragmentăm viața, și astfel religia noastră funcționează într-o parte, dar nu se aplică și în celelalte aspecte. Muncitorii dintr-o fabrică de țesături au făcut grevă pentru a li se amenaja o cameră de baie în care să se spele de praf și murdărie înainte de a pleca acasă. Când i s-a expus proprietarului problema, el a replicat: ”N-au nevoie de baie, ci de o trezire spirituală.” Omul a spus-o din fariseism, dar trezirea a avut loc!

            Secretarul unei organizații creștine de tineret a intervenit pe lângă proprietarul unei fabrici să mărească salariul fetelor angajate în fabrica sa, astfel încât ele să fie în stare să plătească chiria foarte mică ce li se cerea la căminul organizației. ”Nu – a răspuns proprietarul – nu le voi mări salariile, dar voi mări donațiile către organizația voastră.” El era gata să fie filantrop, dar nu să fie drept! Era gata să-și manifeste religiozitatea prin filantropie, dar nu prin dreptate socială.

            Un proverb indian zice: ”Te voi iubi ca pe copilul meu cu condiția să nu-mi ceri să-ți dau hrană și îmbrăcăminte.” Un alt proverb indian vorbește despre ”Kathi ke dant”, dinții elefantului – un rând pentru a fi arătat în lume, fildeșii, și un altul pentru mestecat: motivul ascuns pe care nu-l aratăm altora. Motto-ul lui Cortez, aventurierul spaniol a fost: ”Pentru Dumnezeu și pentru aur.” În motto, pe primul loc stă Dumnezeu, dar în dragostea lui Cortez pe primul loc stă aurul. Lucrul important și decisiv nu este cel din acțiunile noastre, ci cel ce este în afecțiunile noastre.

Nesinceritățile – conștiente și inconștiente

            Credeam că am terminat cu problema disciplinei, dar apoi am înțeles că subiectul acesta trebuie menținut ca un fel de fundal sau ca o temelie a vieții noastre din abundență. În mod special avem nevoie de ea în tratarea celui de-al optulea dintre cei cincisprezece dușmani majori ai noștri: nesinceritățile – conștiente și inconștiente. Am descoperit deja, în studierea dușmanilor noștri de care ne-am ocupat până acum, că lipsa de sinceritate este implicată, cuprinsă în ei, dar acest dușman este atât de serios, încât trebuie tratat în mod special. Căci lipsa de sinceritate este o trăsătură care ne poate submina într-un mod foarte tainic. Nesinceritatea este cadrul personalității noastre.

            De vreme ce toți suntem doar ”creștini în formare”, chiar și în cei mai buni dintre noi pot exista nesincerități și ipocrizii inconștiente. Acestea sunt tributul pe care-l plătim noi adevărului și bunătății. Chiar și când nu suntem buni și nu suntem în adevăr, simulăm adevărul și bunătatea, recunoscând astfel că ar trebui să fi în adevăr și buni.

            Din vârf și până la bază, viața este plină de ipocrizii și nesincerități. Africa de Sud și-a făcut din cerb un simbol național, dar Africa de Sud a exterminat cerbul.

            Orașele noastre sunt împodobite pentru nașterea lui Hristos – dar la baza acestor pregătiri adesea fastuoase stă lăcomia comercială pe care Isus a condamnat-o. O enormă stea domină cerul orașului Betleem din statul Pennsylvania (SUA), în aparență pentru a ne îndrepta gândurile către Hristos, dar sub stea sse află un semn pe care scrie: ”Hotel Betleem”. Steaua vrea să ne conducă la hotelul acesta, nu la grajdul modest de odinioară. O doamnă și-a alungat servitoarea și i-a spus cuiva cu indignare: ”Închipuiți-vă, am constatat că mi-a furat șervețelele acelea minunate pe care le aveam de la hotelul Waldorf-Astoria.” În indignarea ei provocată de necinstea servitoarei, nu și-a dar seama că își dă pe față propria-i necinste.

O scară pentru disciplinare

       Înainte de a trece mai departe trebuie să oferim o scară către o viață disciplinată.

            (1) Decide care să-ți fie modelul de viață disciplinată. Trebuie să ai un absolut. Acest absolut este Hristos. Atunci vei ajunge un om cristic. Țelul disciplinării tale este de a fi o persoană asemănătoare cu Hristos. (2) Disciplinează-ți centrul, eul, înainte de a-ți disciplina circumferința, adică lucrurile care sunt împrejurul eului. Adu eul tău sub disciplina unei încredințări complete a lui Hristos. Dacă centrul acesta nu este predat, disciplinarea uneia sau a alteia dintre sferele tale nu va fi decât o cârpeală. (3) Acum că centrul ți-a fost disciplinat prin predare de sine, începe prin a disciplina lucrul pe care îl simți ca fiind cel mai greu de disciplinat în viața ta. Nu sunt de acord cu cei ce te sfătuiesc să începi cu lucrurile mai ușoare, ca apoi să treci treptat la cele mai grele. Căci cine face așa rareori ajunge la cele mai grele; se încurcă în cele ușoare. Isus a zis: ”Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o.” El nu a zis: ”Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, începe prin a-ți tăia unghiile.” Cineva a zis: ”Când abordezi o problemă, du-te direct la punctul ei cel mai greu, rezolvă-l pe acela și apoi vei găsi rezolvarea pe toată linia.” Mi-am făcut un obicei din a alege din teacul de scrisori pe cea pe care o bănuiesc mai amenințătoare și întotdeauna o deschid întâi pe aceea.

            (4) Când abordezi acel prim lucru greu, nu încerca să-l soluționezi treptat. Nu încerca să te lași de un obicei rău reducându-l puțin câte puțin; taie-l de la tine dintr-o dată. Metoda reducerii gradate dă roade prea rar. (5) De vreme ce obiceiurile devin forțe, fă-le să lucreze cu tine, nu împotriva ta. Formează-ți obiceiuri care să devină prietenii și stabilizatorii vieții tale noi. (6) Adu-ți aminte că anumite lucruri reprezintă solul în care crește noua viață. Cultivă solul roditor. (7) Nu permite excepții în disciplinarea ta. Micile victorii contează. Aprinzând mici lumânări succesive, de putere a voinței, dăm naștere unui reflector care ne luminează întreaga viață.

            Orice excepție pe care o tolerezi va face ca excepția următoare să fie mai ușoară și tot așa vei coborî pe penta vieții nedisciplinate.