Eul nedisciplinat

      

          Acum vedem că cele trei impulsuri elementare din noi - eul, sexul și instinctul de turmă - trebuie disciplinate sau că ele trebuie disciplinate și adaptate la un singur lucru - la Împărăția lui Dumnezeu. Alminteri, viața va fi ca un măturoi de nuiele, în loc să fie ca un copac. Un măturoi de nuiele nu are un principiu organizator central, și din această cauză el este o masă în descompunere, destinată doar prafului. Un copac are un principiu organizator și ramurile lui sunt înfipte în acel principiu. Din această cauză, copacul este un organism în creștere, îndreptat spre ceruri.

       Eul, deci, trebuie să ajungă să-și cunoască Stăpânul. Eul, ca un slujitor al Împărăției lui Dumnezeu, este ritmic și armonios și adecvat; eul, ca slujitor al lui însuși este blocant și inarmonic și incompetent - este sclavul său propriu. O femeie care este totalmente egocentrică, o ființă care, drept consecință, a avut o prăbușire nervoasă și care este într-o stare total mizerabilă, îmi spunea recent: "Am pierdut toată după amiaza mergând din cameră în cameră ca să-mi aleg una potrivită pentru mine, și acum, după ce mi-am ales-o, nu-mi place." Eul ei nu era la locul său ci era pe tron, și de aceea împărăția personalității ei era în dezordine.

       Dr. Fritz Kunkel zice: "Viața nu-i permite egocentrismului să-și instaureze propria sa ordine pe care viața o consideră drept dezordine, în locul ritmului natural. Iată de ce fiecare capacitate naturală de împlinire, indiferent cât de îndemânatic este stimulată, va fi mai devreme sau mai târziu blocată în creșterea ei de către egocentrism. Numai individul orientat în afară este neîmpiedicat în împlinirea sa, deoarece el nu vine în conflict cu cerințele vieții." (Let's Be Normal!, pag. 97-98).

       Eul, deci trebuie discplinat, adică trebuie învățat să moară. El trebuie să moară ca primul, pentru a trăi apoi ca al doilea. Iată de ce, în centrul Împărăției există o cruce. Tu trebuie să treci spiritualicește prin ceea ce a trecut Isus în mod fizic - tu trebuie să mori și să fii înmormântat, pentru a experimenta o înviere la libertate și la plinătatea vieții. 

Valoarea pentru creştinism a ideii de adaptare şi supravieţuire

  

            Dacă acceptăm legea supraviețuirii celor mai bine adaptați la viața morală și spirituală, atunci răscumpărăm pildele despre talanți și depre poli și le facem aplicabile. Altfel ele nu au sens, sunt străine sistemului creștin. Dar dacă acceptăm legea aceasta, atunci ele devin parte integrantă a unui sistem coerent. Pildele acestea sunt teribile: celor care nu-și dezvoltă talentul sau polul, acesta li se ia înapoi. Totuși, pildele nu sunt mai teribile ca viața însăși, căci tocmai lucrul acesta îl face viața: dacă nu ne dezvoltăm o facultate sau un organ, acesta se va atrofia, va degenera – ne va fi luat.

            Acceptarea legii supraviețuirii celui adaptat moral și spiritual răscumpără și face posibilă și ideea de rai și de iad – idei pe care generația noastră le-a pierdut, căci raiul și iadul au fost gândite ca fiind ceva exterior naturii și impuse din afară de Dumnezeu. Nu este de mirare, atunci, că generația noastră a pierdut aceste idei. Moral, ele nu puteau fi susținute! Dar propovăduiește raiul și iadul ca urmări inevitabile și ele vor reveni în mintea oamenilor în mod natural. Binele, prin însăși natura lui se susține și se perpetuează. Răul, prin însăși natura lui, se dezintegrează și se distruge. Un judecător i-a poruncit unui om să meargă să se uite într-o oglindă. După ce s-a privit o clipă în oglindă, omul a stat jos și și-a recunoscut vina. Semnele dezintegrării erau clare și imediate. Dar semnele care se vedeau pe fața lui erau doar expresia exterioară a unei dezintegrări totale – manifestarea exterioară a unui fapt interior.

            De cealaltă parte, bunătatea interioară își marchează și ea existența pe fața omului. Un tânăr artist zvăpăiat, observând schimbarea pe chipul mamei sale, a întrebat-o care este cauza. Ea i-a răspuns: "Mama ta s-a rugat mult pentru tine" – la care el i-a zis: "Ce trăsături fine ți-a creat acest lucru!"

            Răspunsul la Împărăţia lui Dumnezeu creează trăsături fine, deoarece el crează vieţi fine, minunate. Împărăţia lui Dumnezeu este adevăratul mod de viaţă. Faptul de a nu răspunde acestei Împăraţii produce trăsături urâte, trăsături curbate în jos, căci acest lucru produce vieţi urâte, vieţi direcţionate în jos către dezintegrare şi, în cazul perseverenţei, către distrugere finală. 

 

Împărăţia lui Dumnezeu este mediul nostru adecvat

             Ieri am văzut că noi trebuie să acceptăm existenţa luptei în natură, care produce un eu fizic superior. Sfârşitul acestei lupte este răscumpărarea din slăbiciune şi din neadaptare. În vreme ce acceptăm această stare de lucruri, trebuie să arătăm că există primejdia de a lua legile adaptării la mediul fizic şi de a face din ele legile adaptării la un mediu moral şi spiritual. Legile luptei şi adaptării la un mediu pur fizic nu se potrivesc şi la un mediu moral şi spiritual, şi când se încearcă aplicarea lor la acest medu, se ajunge la faliment şi la confuzie. Căci lumea morală şi spirituală în care trăieşte omul îşi are propriile ei legi de adaptare şi supravieţuire. Când omul acţionează în concordanţă cu aceste legi, el supravieţuieşte şi se dezvoltă - când nu, el decade şi în cele din urmă este distrus. 

             Creştinismul, întemeiat pe legile Împărăţiei lui Dumnezeu, crede în supravieţuirea celor adaptaţi; într-un univers natural şi spiritual, moralitatea şi spiritualitate supravieţuiesc şi transmit calităţile lor morale şi spirituale generaţiei următoare. Această lege a supravieţuirii celor mai adaptaţi şi a eliminării celor neadaptaţi operează în faţa ochilor noştri.

             Mediul în care omul trebuie să se încadreze şi căruia trebuie să i se adapteze este prin urmare Împărăţia lui Dumnezeu. Când noi ne încadrăm şi ne potrivim acestei Împărăţii, noi trăim; când nu, ne autofrustrăm, căci structura propriei noastre fiinţe se deteriorează. După cuvântul Domnului Isus, noi "pierim". Aici şi acum are loc acest proces de pieire şi procesele vieţii se viciază şi se deteriorizează prin ceea ce se numeşte răul. Cineva care s-a sinucis în Anglia a lăsat în urmă sa următoarea notă explicativă: "Multe explicaţii vor fi date acţiunii mele, dar eu cred că explicaţia este aceasta; ea este rezultatul războiului civil care se dă în mine şi căruia nu-i pot pune capăt şi nu-i pot găsi soluţii." Războiul care se ducea în el era războiul cu Împărăţia, cu legile care erau înscrise în alcătuirea intimă a fiinţei sale: şi când el a intrat în război cu Împăraţia, a intrat în război cu sine însuşi. Războiului acestuia nu i se poate da o soluţie de pe baza pe care stătea el şi de aceea s-a sinucis.

Pornirile elementare răscumpărate

             Am văzut ieri că cele trei porniri elementare care sunt forţele motrice ale personalităţii sunt eul, sexul şi instinctul de turmă. Am văzut că acestea nu pot fi eradicate sau înlocuite - ele trebuie redirecţionate prin disciplinare.

             Să o luăm pe prima - eul. Aceasta este pornirea fundamentală şi prima care se dezvoltă la copil. Când copilul nu este satisfăcut, el îşi manifestă nemulţumirea pe căi neplăcute. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu omul matur. Adler spune că dorinţa după putere, care este expresia eului, este pornirea primară organizatoare - totul se organizează în jurul ei.

             Ei bine, ce face creştinismul cu această pornire fundamentală a eului? Încearcă el să o scoată din om şi să-l facă pe acesta lipsit de eu? Încearcă el să-l răstignească şi să-l facă lipsit de eficienţă, neputincios? Răspunsul la ambele întrebări este "Nu" ! Creştinismul crede în eu, căci eul este dat de Dumnezeu şi el nu este dat ca să fie extirpat. "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău ca pe tine însuţi." Eul sau sinea trebuie iubit tot atât de mult cât trebuie iubit aproapele, prin aceasta, sinele sau eul este afirmat şi făcut vrednic de dragoste. Este dreptul tău şi datoria ta să fii eul cel mai bun care poate exista. 

             Creştinismul, prin urmare, acceptă lupta pentru viaţa care se dă în natură, exprimată în supravieţuirea celui mai bine adaptat la mediu; în regiunile inferioare, cel neadaptat este eliminat. Cel ce nu excelează este exterminat. Aceasta este o lege aspră şi necruţătoare; şi unii creştini au refuzat să accepte existenţa unui astfel de proces, întrebându-se dacă un mod de supravieţuire atât de lipsit de milă poate avea ceva de-a face cu Dumnezeu. El pare a fi în totală contradicţie cu planul răscumpărării. Dar eu ajung să cred tot mai mult că acest proces necruţător este răscumpărare - el răscumpără pe cei adaptaţi mediului fizic şi îi elimină pe cei care nu sunt. Într-un mediu fizic cei mai bine dotaţi fizic supravieţuiesc şi trec mai departe generaţiilor următoare calităţile lor fizice alese. Aceasta este bine, căci dacă ar fi invers, supravieţuirea celor neadaptaţi ar sfârşi în degenerare. O generaţie ar transmite generaţiei următoare neadaptarea ei şi aşa mai departe până la dispariţie.

Dorinţe nedisciplinate

                 Te-am condus până la sfârşitul scării cu 14 trepte şi nădăjduim că acum tu te afli victorios asupra tuturor atitudinilor de negativism şi inferioritate - un suflet pozitiv, direcţionat către exterior. Timp de două săptămâni, am meditat asupra aspectului negativ al tabloului - asupra persoanelor care în interiorul lor sunt prăbuşite, pline de teamă, negative. Ne vom întoarce acum la celălalt aspect al tabloului - la cei ale căror dorinţe sunt foarte pozitive, dar necontrolate, nedisciplinate. Dacă există primejdie în viaţa negativă şi speriată, există tot atâtea primejdii în viaţa guvernată de dorinţe. Poţi să ajungi guvernat şi ruinat de o dorinţă nedisciplinată. De aceea, următorul duşman de seamă pe care trebuie să-l înfrunţi este numărul şapte, dorinţele nedisciplinate.

                 Există un mod de viaţă care poate fi asemănat cu un cal care se culcă în hamuri şi nu vrea să să se mişte; şi există un alt mod de viaţă care poate fi asemănător cu calul care o ia la fugă şi rupe hamul şi sparge totul în cale. Viaţa din abundenţă trebuie să găsească o poziţie între aceste două lumi - o poziţie între a sta culcat şi a o lua razna; viaţa din abundenţă trebuie să fie constructivă, dar disciplinată.          

                 Dorinţele sunt forţe ale personalităţii date de Dumnezeu şi ca atare sunt bune. Fără dorinţe, viaţa s-ar întoarce la regnul vegetal şi ar vegeta. Budha a încercat să-l facă pe om victorios asupra dorinţelor vieţii prin dezrădăcinarea dorinţelor înseşi, aşa încât omul să intre în ţara lipsei de dorinţe, în Nirvana. Dar relele vieţii nu pot fi vindecate prin reducerea vieţii; nu te poţi scăpa de durerea de cap tăindu-ţi capul. Remediul vieţii nu este mai puţină viaţă, ci mai multă. Tu trebuie să ai suficientă viaţă lăuntrică pentru a deveni stăpân pe mediul înconjurător şi pe împrejurările vieţii.

                 Dar dacă se urmăreşte creşterea vieţii, aceasta se poate face prin dorinţe disciplinate. Singurul mod de a scăpa de o dorinţă este acela de a o înlocui printr-o dorinţă superioară, sau prin înhămarea dorinţei existente la acţiuni mai înalte şi la scopuri mai nobile. Dorinţele sunt forţe motrice şi forţele motrice nu pot fi scoase din viaţă, ci trebuie redirecţionate prin disciplină. Există trei mari dorinţe elementare care trebuie convertite, controlate şi disciplinate către scopuri superioare: eul, sexul şi instinctul de turmă.