Cuvântul Săptămânal, Aprilie 2012 (2)
-Zac Poonen
Starea oamenilor lui Dumnezeu depinde de liderul lor. Majoritatea liderilor din creştinismul zilelor noastre nu sunt suficient de puternici ca să-i poată ţine pe oamenii lui Dumnezeu pe calea dreaptă şi îngustă, pentru că liderii înşişi nu-L cunosc pe Dumnezeu şi recurg uşor la compromisuri. Ei caută să le placă oamenilor şi să fie populari la fel ca Aron şi de aceea Dumnezeu nu poate susţine conducerea lor. Moise şi Iosua n-au căutat niciodată să fie populari. „Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari, pe care le făcuse Domnul pentru Israel” (Judecători 2:7). Dar când Iosua şi bătrânii din jurul lui au murit, nu s-a mai găsit niciun om temător de Dumnezeu care să-i poată înlocui. Şi aşa, „tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel” (Judecători 2:10). Nu mai era nimeni care să-L cunoască pe Dumnezeu. După mulţi ani de umblare prin multe grupuri creştine, trebuie să spun că am întâlnit foarte puţini lideri creştini care-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu şi care să poată spune ca Ilie: „Stau înaintea Domnului Dumnezeu”. Majoritatea oamenilor din lucrarea creştină a timpului nostru sunt predicatori de meserie. Ei studiază Biblia şi obţin un certficat, găsesc pe cineva care să-i susţină şi încep apoi să-I „slujească lui Dumnezeu”. Poate exista ceva sacrificiu în vieţile lor şi chiar zel. Dar zelul, sacrificiul şi cunoştinţele nu sunt de niciun folos dacă o persoană nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Statisticile lucrării lor pot fi impresionante, dar calitatea convertirilor va fi una slabă, deoarece ei nu-L cunosc pe Dumnezeu. Pot spune că au credincioşi născuţi din nou în biserica lor. Dar sunt aceşti „credincioşi” ucenici ai lui Hristos? Există o diferenţă imensă între credincioşii duhovniceşti şi credincioşii carnali. Orice om al lui Dumnezeu ştie că este mai bine să ai o mică biserică de credincioşi duhovniceşti, decât una mare de credincioşi carnali. Este ca şi cum ai spune că e mai bine să ai câteva becuri de 1000 de waţi, decât o sută de becuri de zero waţi. Suntem chemaţi să fim lumina lumii. Însă, intensitatea luminii noastre depinde de cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă liderul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, nici oamenii nu-L vor cunoaşte pe Dumnezeu. Poţi studia Biblia şi o poţi preda şi membrilor din biserica ta, iar ei vor cunoaşte Biblia. Dar aceasta va fi ca şi cum ai preda chimia la o clasă de elevi. Aceasta nu-i va ajuta să-L cunoască pe Dumnezeu. Oamenii nu-L pot cunoaşte pe Dumnezeu acumulând informaţii Biblice. Poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu numai pe măsură ce treci prin încercări şi eşti pus la probă. În acele încercări trebuie să te smereşti şi să ai o dorinţă arzătoare în inimă pentru Dumnezeu. Acesta este modul în care-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu, iar nu participând la o strângere. Fără discuţie că avem nevoie să cunoaştem Scripturile, dar e necesar să mergem dincolo de Scripturi şi să căutăm să-L cunoaştem pe Dumnezeu. „Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi” (Daniel 11:32). Israeliţii nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi de aceea „au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor (Judecători 2:11). S-a întâmplat aşa pentru că Iosua murise şi acum nu mai era niciun lider temător de Dumnezeu care să-i conducă. Istoria creştinismului din ultimii 2000 de ani este suprasaturată cu numeroase exemple de oameni pe care Dumnezeu i-a ridicat să înceapă o biserică sau o mişcare, care a adus o trezire spirituală în timpul vieţii lor. Dar, odată ce ei au murit, biserica (sau mişcarea) lor s-a degenerat la fel ca bisericile şi mişcările de dinaintea lor. Noua generaţie proclamă aceeaşi doctrină ca şi fondatorul şi aceeaşi teorie a sfinţirii, dar reprezentanţii nu mai sunt sfinţi cum a fost fondatorul. Mulţi dintre ei pretind că au acelaşi „botez în Duhul Sfânt” pe care l-a avut fondatorul. Dar viaţa şi lucrarea lor nu au aceeaşi ungere. Lipseşte ceva. Atunci Dumnezeu trebuie să ridice un alt om şi să înceapă ceva cu totul nou. Dumnezeu Şi-a făcut întotdeauna lucrarea Sa cea mai importantă în biserică prin oameni izolaţi pe care El i-a ridicat în generaţii diferite, în ţări diferite. În jurul unui asemenea om Dumnezeu adună laolaltă alţi câţiva oameni care sunt preocupaţi nu atât de mărime, cât de calitate – de o mărturie pură pentru Dumnezeu în generaţia lor. Eu cred că biserica are nevoie de mulţi asemenea bărbaţi şi femei.
