luni, 20 august 2012

Rostul greutăţilor şi al încercărilor

Cuvântul Săptămânal, August 2012 (2)
   -Zac Poonen 




David a trecut prin multe greutăţi şi încercări timp de aproximativ 13 ani, devenind în cele din urmă un om al lui Dumnezeu şi un împărat încununat de succes.

Mulţi ani mai târziu, el a scris aceste cuvinte: „Căci Tu m-ai încercat, Dumnezeule, m-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul. M-ai adus în laţ şi mi-ai pus o grea povară pe coapse. Ai lăsat pe oameni să încalece pe capul meu, am trecut prin foc şi prin apă. Dar, în final, m-ai adus într-un loc de belşug spiritual şi sfinţire, unde paharul meu e plin de dă pe deasupra cu binecuvântări pentru mulţimi de oameni. Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 66:10-12 – parafrazare liberă).

Saul, pe de altă parte, a crescut într-o casă bogată şi a trecut, direct din acest stil de viaţă confortabilă, la calitatea de împărat. El nu s-a confruntat niciodată cu greutăţi sau cu încercări. Astfel că nu L-a cunoscut niciodată pe Dumnezeu şi, ca împărat, a fost un eşec.

Nici Solomon, care a venit la tron după David, n-a trecut prin vreo încercare sau greutate. A crescut în tihnă şi în confort, ca un prinţ în palatul regal. Şi el, de asemenea, ca împărat, a ajuns să fie un eşec.

Aceste exemple ne învaţă că numai prin încercări şi greutăţi putem să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să fim eficienţi şi roditori în slujirea noastră. Tot încercările şi greutăţile l-au făcut şi pe Pavel să fie un apostol atât de bun (Citiţi 2 Corinteni 1:4-11; 11:23-33). Tocmai de aceea mulţi predicatori din zilele noastre, care s-au îmbogăţit predicând evanghelia şi care trăiesc în confort, nu sunt nici spirituali, nici exemple de evlavie pentru turma lor.

Poate că Dumnezeu te-a chemat să fii slujitorul Lui. Dar să nu-ţi imaginezi că eşti gata să-I slujeşti doar pentru că ai fost chemat. Dacă nu treci cu credincioşie prin perioade îndelungate de încercare, nu poţi să fii un lider spiritual al oamenilor lui Dumnezeu. Vei sfârşi doar ca Saul şi Solomon, iar în final te vei distruge singur. Aşadar, Dumnezeu va trebui să te treacă mai întâi prin perioade lungi de încercări şi greutăţi. Va îngădui ca alţii să nu te înţeleagă şi să fie invidioşi pe tine. Le va permite să-ţi interzică să vorbeşti şi să te asuprească. Dacă te smereşti (la fel cum a făcut şi David) şi te încrezi în Dumnezeu în toate aceste circumstanţe, într-o bună zi Dumnezeu te va duce într-un loc al belşugului şi al binecuvântării.