Să nu te încrezi în propria îndreptăţire

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (2)

   - Zac Poonen

În Luca 18:9 citim: „A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se  
încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi.”
 
Există o îndreptăţire a credinţei care este un dar de la Dumnezeu. Dar  
mai există şi o îndreptăţire pe care ne-o putem acorda singuri. Pentru  
a afla pe care dintre ele o ai trebuie să te întrebi dacă te mândreşti  
cu îndreptăţirea ta. Dacă da, atunci tu eşti cel care a produs-o. Dacă  
ai avea îndreptăţirea lui Dumnezeu, primită ca un dar de la El, ai fi  
recunoscător pentru ea, dar nu ai putea să fii mândru de ea. Fariesii  
au o îndreptăţire de care sunt mândri.
 
Poţi fii mândru de o carte pe care ai scris-o tu, dar nu poţi fii  
mândru de o carte pe care a scris-o altcineva. Aşadar, dacă te  
mândreşti cu vreo calitate bună pe care o ai în viaţa ta – fie  
smerenia sau generozitatea sau rugăciunea sau oricare ar fi aceea,  
atunci tu trebuie să fi cel care a creat-o. Dacă eşti generos şi  
primitor de oaspeţi şi te mândreşti cu aceste calităţi, se poate  
atunci să fie doar nişte calităţi omeneşti, iar nu unele de natură  
divină, pentru că, dacă ele ar fi aparţinut caracterului lui Dumnezeu  
şi El ţi le-ar fi dat în mod gratuit, cum te-ai mai putea lăuda cu  
ele? Să fii primitor de oaspteţi este o virtute bună, dar dacă eşti  
mândru de ea, atunci ospitalitatea ta miroase greu înaintea lui  
Dumnezeu.
 
Acest principiu se aplică la fel şi altor domenii - care nu au nimic  
de-a face cu îndreptăţirea. Poate că tu cânţi mai bine decât alţii,  
sau foloseşti mai bine un instrument muzical, sau predici mai bine,  
sau poate că biserica ta este mai mare decât biserica altcuiva. Orice  
lucru de care eşti mândru este rezultatul propriei tale strădanii.  
Dacă ar fi lucrarea lui Dumnezeu, nu te-ai putea lăuda cu acel lucru
 
Mulţi se laudă cu sacrificiile pe care le fac pentru Domnul. Aceasta  
evidenţiază faptul că ei nu au văzut imensitatea jertfei lui Isus pe  
cruce pentru ei înşişi. Poţi vedea o singură stea atunci când  
străluceşte soarele? Nu. Când jertfa lui Isus de la Calvar devine la  
fel de strălucitoare ca soarele în mintea noastră, atunci toate  
sacrificiile noastre neînsemnate vor dispărea, aşa cum dispar stelele  
la lumina zilei – şi nici măcar nu le vom mai numi sacrificii. Dacă-ţi  
poţi aminti toate sacrificiile, atunci trebuie că te afli încă în  
întuneric – pentru că numai în timpul nopţii putem vedea stelele!!
 
Vino cu credinţă şi smerenie şi primeşte îndreptăţirea lui Dumnezeu pe  
care ţi-o oferă El în Hristos - şi dă-I Lui toată slava pentru ea, în  
toate zilele vieţii tale. Atunci nu vei fi niciodată un fariseu.
  

Diferenţa dintre cunoştinţă şi înţelepciune

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (1)

   - Zac Poonen

În Psalmul 34:11, David spune: „Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci  
vă voi învăţa frica Domnului.” Nu este deloc o sarcină uşoară să-i  
înveţi pe oameni frica de Dumnezeu. Este mult mai uşor să-i înveţi cum  
să analizeze epistolele către Romani şi Efeseni! Dacă e să-i învăţăm  
pe alţii frica de Dumnezeu, trebuie ca mai întâi noi înşine să ne  
temem de El. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Un om care  
se teme de Dumnezeu poate să-şi înveţe adunarea mult mai bine decât un  
om care doar cunoaşte Biblia. Aceia care nu se tem de Dumnezeu nu pot  
să transmită decât cunoştinţă, iar nu înţelepciune. Cunoştinţa îl face  
pe om să fie mândru – aşa cum citim în 1 Corinteni 8:1. Dar  
înţelecpiunea îl face pe om să fie matur şi îl învaţă cum să aplice  
cunoaşterea la problemele vieţii de zi cu zi. Numai oamenii cu  
înţelepciune pot zidi biserica lui Isus Hristos.
 
Frica de Domnul este ABC-ul vieţii creştine. Dacă nu ţi-ai făcut  
adunarea să înţeleagă mai întâi de toate frica de Domnul, atunci ai  
eşuat în sarcina ta fundamentală, oricât de mult i-ai învăţa alte  
subiecte. Eşti ca un profesor care încearcă să-i înveţe pe elevi  
geografie şi istorie înainte ca ei să poată măcar citi! Niciun  
profesor din lume nu face această greşeală.
 
A învăţa frica de Domnul este ca şi cum ai învăţa să citeşti. Dar  
majoritatea bătrânilor din biserici nu-şi învaţă adunarea ca, înainte  
de toate, să se teamă de Domnul. Iată dovada că fiii acestei lumi sunt  
mai înţelepţi în generaţia lor decât fiii luminii.
 
Permiteţi-mi să pun o întrebare acelora dintre voi care aţi absolvit  
un seminar. Aţi învăţat acolo frica de Domnul, sau aţi obţinut doar o  
diplomă de absolvire? Să vă pun o altă întrebare: De ce aţi mers la  
acel seminar? Ca să obţineţi o slujbă sau ca să învăţaţi frica de  
Dumnezeu? De ce aţi ales un anume seminar din mai multe? Oare pentru  
că era unul de prestigiu? Şi aţi optat pentru el, chiar dacă ştiaţi că  
nu este evanghelic în doctrină, ci liberal? Vi-L puteţi imagina pe  
Isus trimiţându-Şi ucenicii la astfel de seminarii ca să-i pregătească  
pentru slujirea Lui? Câţi dintre voi puteţi spune că aţi ales un  
seminar ca să învăţaţi frica de Dumnezeu? Probabil niciunul. Nu este  
acesta un lucru tragic? Ştiu că în India mulţi oameni intră într-o  
şcoală Biblică numai ca prim pas de a ajunge în Statele Unite ca să  
facă bani. Alţii aplică la şcoli Biblice direct în America pentru a se  
stabili acolo. Cum ar putea astfel de oameni să-L slujească vreodată  
pe Domnul? Poţi recunoaşte astăzi că ai intrat într-o şcoală Biblică  
având motive greşite? Dacă eşti dispus să fii sincer, atunci există o  
mare nădejde pentru tine – căci Dumnezeu îi iubeşte pe oamenii  
sinceri. Acum, asigură-te că îi vei avertiza pe alţii să nu repete  
greşeala ta. Învaţă-i înainte de toate frica de Domnul. Copiii noştri  
nu trebuie să repete greşelile făcute de noi.
 
În Proverbe 24:3,4, ni se spune că prin înţelepciune se înalţă o casă  
şi prin ştiinţă se umplu cămările ei cu multe lucruri de preţ.  
Observaţi aici contrastul dintre înţelepciune şi cunoaştere. Nu  
subapreciez cunoaşterea Bibliei. Chiar deloc. Am petrecut mai mult de  
40 de ani studiind Biblia şi eu cred că o cunosc la fel de bine ca  
oricine altcineva.
 
Dar ceea ce caut cel mai mult este înţelepciunea. Dragostea Divină  
este cel mai extraordinar lucru din lume. Dar dragostea Divină este  
întotdeauna călăuzită de înţelepciunea Divină. Dragostea fără  
înţelepciune este periculoasă.
 
Dragostea se poate asemăna cu benzina din rezervorul unui autobuz şi  
Înţelepciunea cu şoferul autobuzului. În mod sigur că ai nevoie de  
dragoste ca să-ţi conduci adunarea înainte. Dar, ca să decizi pe care  
drum s-o duci, îţi trebuie înţelepciune.
 
Înţelepciunea este fundamentală. Este posibil să obţii 100% la  
cunoaşterea Bibliei şi zero la înţelepciune! Ai fi ca un elev care  
obţine 100% la pregătirea fizică, dar zero la matematică. Ar fi fost  
mai bine să obţină 100% la matematică şi zero la pregătirea fizică;  
pentru că, în cele din urmă, matematica este mai importantă decât  
pregătirea fizică. Şi, în cele din urmă, înţelepciunea este mai  
importantă decât cunoaşterea. Am văzut că ştiinţa umple cămările.  
Cunoaşterea este ca mobilierul – scaune, mese şi paturi – pe care-l  
punem în încăperile noastre. Deci, dacă ai cunoaştere fără  
înţelepciune, eşti ca un om care-şi aranjează toată mobila lui scumpă  
pe o bucată goală de teren! Sunt acolo multe mese şi canapele scumpe.  
Singurul lucru care lipseşte este casa! Vă puteţi imagina cu uşurinţă  
că un asemenea om va fi de râsul tuturor celor din jur. Dar această  
situaţie ilustrează exact ceea ce vedem noi astăzi printre majoritatea  
liderilor şi predicatorilor din creştinism. Ei au cunoaştere, dar nu  
au înţelepciune – deoarece ei nu se tem de Dumnezeu.
 
De-abia dacă auzim în aceste zile pe vreun predicator predicând despre  
frica de Domnul. Şi tocmai de aceea cei mai mulţi credincioşi nu sunt  
înţelepţi şi au atât de multe temeri.