Să nu mă frustrez singur

            Fă acum pasul al doilea către eliberare: (2) Lasă să te pătrundă gândul acesta: sunt făcut în structura mea lăuntrică pentru realizări creatoare; când mă dau înapoi de la aceasta, eu mă prejudiciez pe mine însumi.

            Unul dintre cei mai de seamă pastori din țara noastră este dr. Shirkey din San Antonio, Texas, un suflet plin de mare putere. Dar el n-a fost întotdeauna astfel. Mi-a povestit că în copilărie avea vârfurile degetelor hipersensibile și că în cele din urmă mama lui i-a lăsat unghii mai lungi, ca să-i protejeze vârfurile degetelor. Dar într-o zi învățătorul l-a chemat în fața clasei și l-a pus să-și taie unghiile. Umilirea aceasta i-a umplut sufletul de ură împotriva școlii și astfel a inventat o boală care să-l țină acasă. Boala aceasta închipuită era o durere a șoldului. Durerea însă, din închipuită la început, a devenit reală și în cele din urmă a devenit atât de gravă, încât medicul a hotărât să i-l pună în ghips. Când băiatul a văzut că povestea devenise atât de gravă, n-a mai putut rezista și i-a mărturisit mamei sale. N-a mai trebuit să meargă la doctor. Astăzi este sănătos tun, dar în copilărie era să rămână olog pentru toată viața. Retragerea negativistă a fost oprită la timp printr-o onestă privire în față a lucrurilor.

            Un medic trata un pacient a cărui viață ”funcționa” cu motoarele numai la jumatate din capacitate. ”Dumneata ai fost crescut de femei”, i-a spus medicul. ”De unde știți?” a replicat bolnavul mirat. Medicul i-a răspuns: ”Văd toate ''nu''-urile care ți-au fost spune de la vârsta de cinci ani făcându-și efectul în dumneata acuma.” Era adevărat, el fusese crescut de niște mătuși nemăritate, cu idei foarte greșite despre educație. Acele ''nu''-uri i se coborâseră foarte adânc în subconștient și îi determinat comportamentul, inhibându-l, oprindu-l să fie o personalitate creatoare și umplând de temeri. În istorisirea refuzului lui Faraon de a-i lăsa pe istraeliți să plece, se spune că la un moment dat țara s-a umplut de  ”muște câinești” (Exodul 8:24). Multe vieți sunt aduse la ruină de lucruri mici ca niște țânțari; și cel mai de temut țânțar este cuvântul  ”nu”.

Nu îmbrăca negativismul în haina de prieten

            Dacă vrem să scăpam din negativism și atitudinea de inferioritate, trebuie să facem anumiți pași pozitivi. Eliberarea de el nu se va întâmpla de la sine. Nu se va întâmpla nicio minune eliberatoare uluitoare fără cooperarea noastră. Minunea eliberării va acționa în măsura în care vom acționa și noi și numai dacă vom acționa și noi. Nu sta neajutorat, așteptând ca Dumnezeu sau vreun om să vină și să facă un miracol asupra ta. Atât Dumnezeu, cât și omul vor putea să facă un miracol prin tine dacă tu ești gata să cooperezi. Fă deci pașii care urmează: (1) Recunoste negativismul și atitudinile de inferioritate drept dușman a€“ nu încerca să le îmbraci în haine de prieten. Vei fi ispitit să consideri negativismul drept prudență și inferioritatea drept umilință. Dezbracă hainele acestea false și vezi aceste atitudini în nuditatea lor a€“ ca dușmani ai tăi și ai posibilităților tale. 

             Psihologul dr. M. S. Congdon spune că atunci când omul este confruntat cu o mare dificultate, el are patru posibilități, patru metode pentru a o depăși: „(1) să fugă de ea; (2) să se lase copleșit de ea; (3) să încerce s-o ignore în mod deschis!” Primele trei căi sfârșesc cu un eșec - numai calea a patra îți deschide o ușă. Primul tău pas trebuie să fie acesta“- să privești problema în față, să-i analizezi datele, toate datele. Nu fi că acel predicator scoțian care a zis: „Acesta este un text dificil: după ce l-am primit așa cum este, să trecem mai departe.” Nu trece mai departe până când n-ai văzut claritate, ce este ea de fapt- nu ceva ce trebuie scuzat, motivat, rebotezat cu termeni mai dulci, sau raționalizat, ci ceva ce trebuie eradicat, smuls din rădăcină. 

              Un pastor a făcut primul pas spre victorie atunci când s-a ridicat într-o adunare și a spus: „Cei doi dușmani de moarte ai vieții mele de până acum au fost și , și ei au făcut să șchioapete întreagă mea slujbă. sau - acestea sunt cele două mâini paralizante care au fost puse peste mine.” Pastorul acesta a pășit pe drumul victoriei tocmai prin identificarea și definirea dușmanilor săi și prin faptul că i-a recunoscut drept dușmani. După identificare și definire vine eliminarea - dar numai după aceea.

Făcut pentru realizări pozitive

            Tu și eu suntem astfel structurați, astfel alcătuiți înlăuntrul nostru, încât trebuie să ne exprimăm prin realizări pozitive – trebuie să ne exteriorizăm, să devenim stăpâni pe împrejurări, să creăm. Iar dacă noi nu creăm și nu producem în mod pozitiv, mecanismul vieții noastre se degradează; căci noi suntem reglați pentru creare. De aceea, negativismul nu ne reține numai de la a crea, de la a realiza, ci ne reține de la a fi. Personalitatea se năruie, se descompune sub atitudinile negative. Noi nu suntem făcuți pentru aceasta.

            Cunosc o persoană a cărei atitudine față de orice lucru nou care i se propune este ”nu”. Tot timpul are ceva de obiectat sau găsește ceva cu care nu este de acord. Din cauza aceasta viața ei este frustrată atunci când, cu puterile pe care le are, ar putea fi roditoare. O ilustrare mai dramatică a acestui lucru este cazul unei femei deosebit de înzestrate spiritual, care a început să se teamă de viață. S-a retras în sine și a făcut din această retragere strategia ei de viață. Când, însă, s-a deschis în sine și a refuzat să se mai exteriorizeze într-o viață activă, natura a început să se răzbune: genunchii au început să i se anchilozeze. Ea a devenit o invalidă confirmată de medici. Dar nu numai genunchii au început să i se anchilozeze – celulele creierului de asemenea au început să se deterioreze, din cauza îngrijorării, a anxietății și a fricii. Așa cum s-a exprimat medicul: ” Celulele creierului ei sunt mâncate de frică.” Ea a devenit o ființă imposibilă – pentru sine însăși și pentru alții. Forțele vieții începeau să se descompună sub acțiunea retragerii ei, a fugii ei de viață. Așa că medicii au decis să-i izoleze partea aceea a creierului care se ocupă de prevederea viitorului, deoarece era acum afectată de frică și îngrijorare, și să o lase să se atrofieze, așa încât restul creierului să poată funcționa fără frică și îngrijorare. Frica și îngrijorarea trebuia extirpate, fie cu bisturiul, fie prin puterea curățitoare a credinței. Ea a refuzat credința: ”Am fugit de ea prea multă vreme. Dacă dumneavoastră ați fi venit la mine cu ani în urmă, poate că m-ați fi vindecat de starea aceasta – acum însă nu mai văd altă posibilitate decât operația.”

            Retragerea în sine și negativismul sunte contagioase și corup celulele creierului, înmoaie țesuturile, otrăvesc sufletul. Dacă vrei să trăiești din abundență, trebuie să decizi ca acestea să nu aibă nici un loc în tine.

Oameni hipersensibili – oameni nesiguri

            Ieri am început meditațiile noastre despre negativism și complexul de inferioritate și am văzut că unii caută să se afirme cel mai mult atunci când sunt cel mai puțin siguri de ei înșiși. Am auzit despre un soț care, simțindu-se inferior soției sale, își afirmă superioritatea insistând să-i cumpere el hainele și să-i spună ce să poarte, spre mareea consternare și disperare a soției. El vrea să fie șef al vieții ei exterioare, deoarece se simte inferior vieții ei mintale și spirituale.

            Uneori, acești oameni sunt foarte schimbători, viața lor alternând între stări agresive și perioade de descurajare și de autodepreciere. Acest comportament ciclic dă naștere unui caracter irascibil și instabil. O astfel de persoană variază în temperament între culmile înalte ale munților și întunecimile adânci ale căilor. Dar adesea atitudinea de retragere și de înfrângere nu dă naștere la o stare de depresiune, ci la tic. Profesorul David Eitzen scrie: ”Trântitul ușii, umblatul precipitat, bătaia cu piciorul în dușumea sau cu degetele în masă, bătutul copiilor – acestea sunt manifestări ale unei dificultăți lăuntrice care nu a fost înfruntată și nu a fost rezolvată în mod inteligent.” Fie că atitudinea ta este de irascibilitate, fie că ești doar posac, sau mânios (numită temperament eufemistic) față de cei din jur sau față de tine însuți, necazul este același sentiment de inferioritate. Omul nu este de acord cu sine însuși, și de aceea își varsă nemulțumirea asupra celor din jur. El creează tulburări exterioare, ca să-și mascheze propria nesiguranță interioară. Întocmai cum tremuratul este o încercare de a ridica temperatura organismului atunci când ea a scăzut sub normal, așa și aceste accese de mânie sunt o încercare psihologică de a ridica la normal temperatura eului lăuntric! Omul simte pe dinăuntru că alunecă, de aceea el recurge la strigăte în afară. Aceasta este acțiunea legii compensației. Oamenii hipersensibili sunt oameni nesiguri. Ei caută cu lumânarea jignirile și insultele, deoarece în subconștientul lor simt că le merită. Poți să spui mărimea unui om după mărimea lucrurilor care îl tulbură. Nu cu mult timp în urmă, am primit o scrisoare de la o femeie care mă chema să fac o călătorie destul de lungă pentru a-i face o vizită, deoarece se temea că își va pierde mințile. Cauza? Planurile ei pentru Crăciun fuseseră date peste cap.

Negativismul și complexul de inferioritate

            Ajungem  la al șaselea dușman de seamă al vieții noastre: negativismul și complexul de inferioritate. Sunt aproape tentat să spun că acesta este dușmanul numărul unu. După toate probabilitățile însă, frica este dușmanul numărul unu. Dar cum negativismul și complexul de inferioritate sunt strâns legate de frică, le putem numi dușmanul numărul doi.

            Dușmanul acesta este cu tât mai primejdios cu cât el se manifestă ca opusul său – ca o atitudine de superioritate. Cine nu este sigur de sine vorbește tare, se laudă, face pe grozavul ca să-i impresioneze pe ceilalți și caută în felul acesta să-și găsească un punct de sprijin în sine, să-și facă curaj, printr-un spectacol de bravură. ”Vin cu Cadillacul meu să-ți fac o vizită”, mi-a spus la telefon un prieten al meu din copilărie. Își irosise viața, vastele lui posibilități și acum încerca să se dea mare prin marca răsunătoare a mașinii sale. Isus a văzut mulți oameni mărunți încercând să fie mari, și de aceea a zis: ”Care dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la statura lui?” Noi căutăm să adăugăm la statura noastră prin decorații exterioare care să mascheze inferioritățile interioare. Un slogan dintr-un târg de vite făcea apel la această trăsătură psihologică a omului: ”Atrageți atenția prin vite.” Oamenii mici care nu pot atrage atenția prin sine înșiși, din cauza a ceea ce sunt sau din cauza realizărilor personale, pot atrage atenția alăturându-se unor vite frumoase. Dacă stai pe spatele unu juncan, pari mai înalt! O poziție nu prea stabilă, căci juncanul poate să te trântească – și să te facă să pari ridicol. Acest lucru se întâmplă și în viață, căci cei ce încearcă să apară mari sfârșesc prin a fi ridicoli. Un psiholog scrie că ”există o șansă la un milion ca cel ce afișează superioritate să nu atragă privirile asupra lui”. Cu alte cuvinte, el realizează contrariul a ceea ce urmărește. Cel ce caută să-și salveze viața prin concentrarea asupra ei, prin îmbrăcarea ei prin podoabe ca să apară mai mare decât este, ajunge în mod inevitabil la polul opus țintei sale, la contrariul țelului său – după cuvintele lui Isus ”și-o pierde”. Și cât este de adevărat lucrul acesta, căci acțiunile de superioritate și iluziile de grandoare sunt reversul unui complex de inferioritate. Fugi de atitudinile superficiale ca de diavol, căci în mare măsură fugi de unul și același lucru.

Întoarce-te de la tine la Hristos

            Ajungem acum la al treilea pas simplu: (3) Dacă ai adus la suprafață toate conflictele, toate vinovățiile, intoarce-ți acum atenția si loialitatea de la tine însuți la Hristos. Aducerea tuturor acestor conflicte, temeri si vinovății la suprafață va lăsa în tine un gol pe care numai Hristos îl poate umple. Dacă El vine și pune stăpânire pe inima ta, când tu iți îndrepți privirea spre tine, nu-ți mai îndrepți privirea spre tine însuți, ci spre Hristos care este în tine. Acum poți să fii un introvertit căci chiar în acest act tu ești extrovertit.

            O femeie inteligentă, cu un caracter minunat și cu înzestrări excelente și-a iubit tatăl foarte mult. Când el a murit, ea nu a mai avut pe nimeni pe care să-l iubească cu adevărat și astfel dragostea ei frustrată putea fi eliberată și împlinită numai dacă se concentra asupra lui Hristos, Eternul și Împlinitorul. Dragostea noastră supremă fiind legată de El și împlinită de El, va da iubirilor noastre mai mici, legitime și ele, sensul și locul care li se cuvine. Ele vor fi sfințite de această dragoste supremă. Vei îndrăzni să te iubești pe tine însuți dacă-L iubești pe Hristos mai presus de orice!

            Dr. Paul Scherer mi-a povestit despre o femeie de o inteligență strălucită, creierul unei bande de traficanți de droguri, care asculta la radio ca să capete argumente împotriva lui Dumnezeu - căci ea nu numai că nu credea în Dumnezeu - ci Îl și ura. În timpul acela urma să ia o doză de somnifere de trei ori mai mare decât cea normală, ca să poată dormi noaptea. Odată, însă, a auzit niște cuvinte care i-a zdrobit dușmănia. Femeia s-a convertit. Atunci a început lupta pentru eliberarea de dependența de droguri. Mereu, mereu era pe punctul de a leșina, din cauza lipsei lor, dar le-a refuzat cu hotărâre. Ea s-a dus la membrii bandei și le-a spus ce s-a petrecut cu ea. Marturisirea ei a destrămat banda. Cinci dintre ei au murit pe front, unde au plecat să-i ajute pe răniți, "ca să plătească" - au zis ei - pentru ceea ce facuseră până atunci pentru distrugerea altora. Ea însăși a devenit apoi o creștină plină de viață, angajată în lucrări de binefacere prin marile orașe. O mare loialitate și dragoste au zdrobit puterea vechilor patimi. Iubește-L pe Hristos și fă  ce-ți place, căci atunci îți va face plăcere numai ceea ce este bine. Atunci vei fi liber!

Înapoi la normal cu ajutorul lui Dumnezeu

            Probabil că vei fi ispitit să te uiți la mediul tău sau la alții - la orice altceva numai la tine și la Dumnezeu nu, ca la o cale de ieșire. Ascultă povestea medicului despre un suflet odată disperat. Doamna... în vârstă de 35 de ani suferea de artrită. Umblase din loc în loc de-a lungul și de-a latul Statelor Unite ale Americii, căutându-și sănătatea; nu mai avea încredere în doctori, și consultase deja vreo 50. Era într-o stare disperată și plină de tot felul de temeri: îi era frică să se facă bine, îi era frică să nu-și piardă casa, frică să nu piardă dragostea soțului, că nu va mai putea să umble niciodată, era convinsă că viața ei este o "pierdere totală" și era plină de un real sentiment de vină. De multe ori asistentele medicale ieșeau din salonul ei plângând deoarece li se spunea că nu fac nimic bine. Atât de greu îi era s-o mulțumească ceva sau cineva.

             Primul ei pas spre Dumnezeu a fost să se încreadă în El în privința unor temeri simple. Ea a început să coopereze așa încât infirmierele nu se mai temeau să-i poarte de grijă. Apoi a început să umble. Iar când o prietenă răutăcioasă i-a scris că soțul ei o înșeală, ea a prezentat toate simptomele unui ulcer gastric. I-a predat însă și starea aceasta lui Dumnezeu, și tulburările au dispărut. Au mai revenit de două ori - odată când și-a ieșit din fire din cauza socrului ei, dar de îndată ce s-a împăcat cu el, a lăsat-o durerea.

            Pacienta aceasta mărturisește că înainte de a contracta artitra, începuse să fugă de viață din cauza unui conflict sentimental și că timp de doi ani în care soțul ei a fost student, ea a trăit o viață dublă, stând serile în cafenele până târziu bând să nu se gândească la nimic și fumând țigară după țigară. A ajuns să vadă că tocmai acest fel de viață i-a ruinat sănătatea și i-a cauzat artrita - că, deci, cauza bolii ei nu era fizică, ci spirituală. În concluzie, ea mărturisește: "Am revenit la normal cu ajutorul lui Dumnezeu." 

   Păcatul este anormal; este o încercare de a trăi împotriva vieții și lucrul acesta cu neputință.