Cum să tratăm resentimentele

            Am văzut cât sunt de răvășitoare resentimentele și ura și cum distrug ele întreaga personalitate. Dacă vrem să trăim din abundență, trebuie să scăpăm de ele cu orice preț. Dar cum?

            Mai întâi să vedem modurile în care nu trebuie să încercăm să scăpăm de ură și resentimente. (1) Nu trebuie să le suprimăm, să le închidemîn uitare și să încercăm să acționăm ca și cum nu le-am mai avea. Astfel, nu facem decât să le împingem în subconștient, unde vor acționa ca resentimente inconștiente. Acolo vor produce conflicte și tulburare, iar persoana în cauză nu va ști care este motivul frământării. Omul va fi sub tensiune nervoasă și probabil că-și va atribui necazul unor cauze diferite – tot soiul de cauze, afară de cea reală.

            A suprima resentimentele nu înseamnă a scăpa de ele, căci astfel obții doar o acțiune a lor distructivă la niveluri mai adânci și mai primejdioase. Nimeni nu poate trișa viața și să scape de consecințe. Omul trebuie să-și aducă resentimentele la suprafață și să le privească în față cu onestitate, fără subterfugii, fără fente, fără evaziuni, fără suprimări. Nu trebuie să-și împingă resentimentele în subconștient.

            (2) Dacă evităm suprimarea, nu trebuie să încercăm nici metoda opusă – aceea de a ne exprima, de a ne vărsa ura și resentimentele. Unii psihiatri prescriu lucrul acesta tocmai cu scopul de a evita suprimarea care creează un complex în subconștient și fără îndoială că noi putem obține o ușurare temporară dacă ne vărsăm mânia, dacă ”i-o spunem de la obraz” celui pe care suntem supărați.

            O tânără care se simțea încordată și frustrată, a simțit o adevărată ușurare și bucurie după ce i-a spus cuiva la telefon că simțea cu adevărat. Izbucnirea ei a eliberat acumularea de resentimente. O altă femeie care a început să aibă dureri mai întâi în partea inferioară a coloanei vertebrale, apoi la mijlocul spatelui și apoi între omoplați, a fost întrebată de medicul ei ce anume o tulbură înlăuntrul ei. Femeia a izbucnit: ”Cred că m-aș face bine dacă aș fi în stare să-i spun bărbătului meu măcar o dată să se ducă la...” Probabil că ar fi fost ușurată pentru moment, dar resentimentele ar fi umplut rezervorul din nou și iar ar fi fost gata să se reverse. Nu, exprimarea nu este un remediu, ci este doar tratarea unui simptom, în loc de o tratare a bolii.

Resentimentele provoacă autocompătimire

            Într-un accident de automobil, o femeie a suferit o fractură a gâtului și o ruptură a unui nerv la baza coloanei vertebrale, fapt din care a rezultat paralizia ambelor picioare. Ea este condamnată să se deplaseze într-un cărucior acum, după ce suferința inițială este de domeniul trecutului. Dar a înfruntat toată tragedia cu un spirit de credință, de încredere și de voie bună. De aceea este și acum strălucitoare, în ciuda tragediei! La masa din instituția unde lucrează, ea prezidează ca o regină – și face lucrul acesta dintr-un cărucior pentru paralitici! De multe ori se organizează întruniri între ea și pacienți deprimați, pentru ca aceștia să-și recapete curajul prin exemplul și personalitatea ei. Ea este desupra împrejurărilor. Dar soțul ei a reacționat cu totul altfel. El n-a fost rănit în accident, dar a fost rănit în suflet. S-a amărât, s-a înăcrit și nu poate să-l mai ierte pe omul care a comis accidentul. Resentimentele i-au erodat viața și meseria. Aceeași tragedie li s-a îmtâmplat amândurora, dar reacția lor a fost cu totul diferită. Femeia a ieșit cu gâtul frânt, dar cu spiritul neatins; soțul a scăpat cu trupul intact, dar cu sufletul frânt. Resentimentele eu fost cele care l-au distrus.

            O femeie cu o pregătire academică deosebită și cu toate cărările vieții deschise înaintea ei, este neîmpăcată și înfrântă, deoarece nu-i poate ierta surorii ei că s-a căsătorit și a lăsat-o pe ea singură. Resentimentul ei se manifestă sub formă de autocompătimire, pentru că a fost lăsată singură pe lume. Viața i-a devenit imposibilă și ei și celor din jurul ei, din cauza acestui resentiment fundamental.

            Este evident că a nutri ură și resentimente echivalează cu a arunca un fier ruginit în mecanismul fin al vieții. Tu ai fost făcut structural pentru voie bună – cu alte cuvinte pentru dragoste creștină. Când încerci cealaltă cale, mecanismul vieții se strică sau, dacă nu, cel puțin funcționează atât de prost încât te lasă epuizat și ineficace. Era este nisip în mecanismul vieții. Dragostea este ulei și viața funcționează mai bine cu ulei decât cu nisip. Cel ce iubește, îi iubește pe alții și se iubește pe sine; cel ce urăște, îi urăște pe alții și se urăsc pe sine.

Mânia întunecă viziunea

            Am văzut ieri că resentimentele, chiar și atunci când sunt subconștiente, produc un dezastru tot atât de mare ca și atunci când sunt conștiente. Adeseori, noi folosim în mod conștient boala produsă de resentimente, pentru a produce rău persoanei față de care nutrim acele sentimente.

            O fată din India avea frecvent accese de isterie. Unul dintre acestea a fost atât de violent încât soacra ei a fost vizibil înspăimântată. Când soacra a ieșit puțin afară din cameră, tânăra le-a șoptit medicilor: ”O să am aceste atacuri atâta timp cât trăiesc împreună cu ea.”

            Cineva l-a întrebat pe un soț de ce s-a îmbătat și acesta a răspuns arătând spre nevasta lui: ”E singurul mod de a-mi lua revanșa.”

            Uneori, aceste resentimente sunt folosite în mod conștient împotriva altora. O fată de 21 de ani umbla în somn, lucru care desigur îi producea mamei ei multe neplăceri și multă îndurerare. S-a descoperit că fata nutrea un foarte puternic resentiment față de mama ei și că, de fapt, aceste tulburări nocturne erau metoda ei de răzbunare. Când fata a înțeles legătura dintre umblatul  ei     noaptea și ura față de mama sa, ea i-a mărturisit mamei totul, s-a împăcat cu ea și somnambulismul a încetat imediat.

            Resentimentele și furia nu întunecă numai viziunea spirituală, așa încât viața lăuntrică se tulbură; ele întunecă literalmente și vederea fizică. Niște medici au făcut experiențe pe șoareci și au descoperit că după o anumită perioadă de timp în care au fost ținuți în stare de nervozitate, aceștia au orbit. Raportul medicilor conține această concluzie: ”Ne dăm seama de exactitatea și expresivitatea vechii zicale – orb de mânie – și lecția care trebuie învățată de aici este că nu trebuie să te mânii.” (Southern Medical Journal, noiembrie 1940, pag. 1237).

            Un oculist mi-a spus că el nu poate măsura niciodată vederea unui om stăpânit de mânie; un asfel de om pur și simplu nu vede bine. Așa cum exprimă Dante acest lucru, ”mâniosul călătorește într-un nor.” Este adevărat.

            Cei care nutresc resentimente și mânii, nu pot vedea bine nici din punct de vedere spiritual, nici mental și nici fizic. Felul lor de a vedea este deformat din cauză ză viața lor lăuntrică este deformată de ură.

Resentimentele în subconștient

            Se spune că șarpele cu clopoței devine atât de furios când este prins la strâmtorare, încât se mușcă pe sine însuși. A cloci în tine însuți ură și resentimente împotriva altora înseamnă același lucru – a te mușca pe tine însuți. Noi credem că le facem altora rău dacă păstrăm împotriva lor ciuda și mânia, da răul cel mai adânc ni-l facem nouă. Căci de multe ori se întâmplă să aruncăm aceste resentimente în subconștient, să tragem capacul peste ele, și acolo, în ascuns, ele să-și facă lucrarea lor teribil de distructivă. Resentimentele inconștiente sunt tot atât de aducătoare de distrugere ca și cele conștiente.

            O tânără femeie nu-și putea ridica mâna dreaptă care părea paralizată. S-a descoperit că atunci când se înfuria pe mama ei, nutrea dorința ascunsă de a o pălmui. Acesta era motivul paraliziei ei. Când i s-a explicat cauza acestei paralizii și când a fost curățită de resentimentele împotriva mamei, mâna și-a recăpătat sănătatea.

            Un caz similar a fost acela al unui om care cădea mereu de pe cal. Nu putea să-și explice care ar fi cauza. S-a descoperit că el nutrea dorința ascunsă de a se sinucide, iar căderile lui de pe cal nu erau decât manifestările concrete ale acestei dorințe ascunse. Când omul a renunțat la resentimentul pe care-l nutrise împotriva propriei sale vieți, el a încetat să mai cadă de pe cal.

            Un pastor a ajuns la o gravă neînțelegere cu soția cu privire la mutarea într-o nouă biserică. El dorea această mutare, ea însă nu. Când i-a venit numirea în noul post, soția a fost foarte amărâtă și furioasă, iar resentimentul s-a accentuat și prin faptul că soțul, ca să evite o criză directă, a lăsat-o pe ea să împacheteze toate lucrurile. După câteva săptămâni trăite cu aceste resentimente, ea s-a îmbolnăvit – a căpătat un fel de astm. S-a mutat în noul loc în stare de invaliditate și s-a resemnat cu această invaliditate. Când a văzut însă că la baza bolii ei stăteau resentimentele, I-a predat întreaga situație lui Dumnezeu, s-a împăcat cu noul loc și și-a învins handicapul. Astăzi este o persoană fericită și folositoare altora. Ce se întâmplase de fapt atunci când suferea de astm? Resentimentele îi paralizaseră nervii care controlau respirația și femeia nu făcea altceva decât să se ucidă pe ea însăși prin această înăbușire a resentimentelor.

Mânia este o otravă

            În studiul de ieri am văzut că stomacul este făcut pentru voie bună și nu pentru voie rea. Voia bună pune stomacul în funcțiune, voia rea îl paralizează. Și ceea ce este adevărat pentru stomac este adevărat pentru oricare parte a corpului. Un consilier îmi spunea că el nu cunoaște nici un alt lucru care să provoace mai mult deranj în trupul omenesc decât resentimentele. Căci resentimentele sunt o otravă!

            Un medic nu putea găsi nicicum cauza bolii unui sugar. Într-o zi, când a venit la vizită, medicul i-a găsit pe cei doi părinți certându-se teribil, în timp ce mama alăpta copilul. Medicul a ridicat brațele în sus și i-a spus femeii: ”Acum înțeleg care este necazul cu copilul dumitale – dumneata îl otrăvești cu furia pe care i-o transmiți o dată cu laptele.” Otrava era în laptele mamei, pusă acolo de mânia ei. După două zile copilul a murit. ( :( )

            O misionară în China a născut un copil. Ea avusese o neînțelegere cu soție medicului care a asistat-o la naștere și i-a spus acestuia să-i transmită soției că nu dorește ca ea să o viziteze. Aceasta, desigur, a înrăutățit și mai mult relațiile dintre cele două femei. Laptele mamei a secat la două zile după nașterea copilului. Cauza a fost cearta.

            Un medic din clinica Mayo mi-a povestit că a putut urmări clar în radiografii cu raze X vindecarea unui ulcer după ce pacienta sa și-a eliminat resentimentele.

            Un pastor și-a legat toate speranțele de numirea sa într-un loc nou la care ținea foarte mult. Când a aflat că nu va primi numirea, soția lui a fost cuprinsă de amărăciune într-un asemenea grad încât s-a îmbolnăvit și a murit la scurtă vreme după aceea, iar el însuși a fost atât de zdruncinat, încât a renunțat la slujba de pastor. Resentimentul i-a ucis soției trupul, iar soțului sufletul.

            Devine tot mai clar că trăsăturile de caracter determină în mod frecvent sănătatea fizică a unei persoane. Nu vrem să spunem că ele determină toate bolile, deoarece există boli contagioase – și acestea sunt o realitate, și există de asemenea boli structurale, tot atât de reale. Dar după toate probabilitățile, șaizeci la sută dintre bolile noastre își au rădăcina în starea mintală și spirituală.

Efectele distructive ale mâniei

            Acum, după ce am văzut posibilitățile mâniei drepte de a face bine, să vedem și posibilitățile resentimentelor de a face rău.

            A existat o vreme în care oamenii au crezut că a fi mânios și a purta resentimente este rău, dar că nu chiar ceva deosebit de primejdios; se considera că oamenii care nutresc resentimente sunt ceva mai dificil, dar atâta tot. Astăzi știm cât de greșită este această părere, căci știința ne-a scos la iveală uimitoarele efecte ale mâniei.

            Mai întâi asuprea aparatului digestiv. Unui om i s-a introdus pe gât un aparat, un tub până în stomac și i s-a măsurat conținutul stomacului în conformitate cu starea lui sufletească. Când omul era vesel, digestia decurgea normal, dar atunci când medicii l-au înfuriat în mod intenționat, ea s-a oprit cu totul. Numai când omul a fost readus la starea normală, a reînceput și procesul digestiv. Faptul acesta stă la baza sfatului pe care îl dau medicii: ”Fiți veseli când mâncați. Dacă nu sunteți într-o stare sufletească bună, mai bine nu mâncați deloc.”

            Un medic nu găsea nici o explicație fizică pentru faptul că una dintre pacientele sale voma întotdeauna la masa de după-amiază. Într-o zi a fost surprins de remarca femeii că soacra ei o vizitează în fiecare zi la amiază. Socotind că a găsit o cheie pentru rezolvarea cazului, medicul i-a teșefonat soacrei și a rugat-o să nu-și mai viziteze nora câteva zile și apoi i-a spus pacientei sale că soacra nu mai vine. Imediat după aceasta a încetat și voma de la amiază. Stomacul femeii era deranjat de resentimentul împotriva soacrei.

            Medicii ne spun că foarte adesea ulcerul este provocat de mânie și de resentimente și că el se produce din nou chiar și după operație, marginile operației ulcerându-se din nou în cazul în care nu dispar resentimentele.

            O astfel de descoperire științifică ne arată absolut limpede că stomacul este făcut prin însăși structura lui pentru bunăvoință, nu pentru rea-voință.

            Mânia poate cauza poliartrită. O soacră nu-și putea suporta ginerele pe care îl vizita o dată pe an. Și de fiecare dată când o făcea, făcea și o criză de poliartrită, care înceta de îndată ce se întorcea acasă.