În 1 Împăraţi capitolul 2 citim că Solomon şi-a început domnia prin a ucide pe fratele său vitreg Adonia (v.19-27), vărul primar Ioab (v.28-35) şi pe Şimei (v.36-46). Ce mod urât de a începe domnia cuiva. Şi când te gândeşti că a fost David, omul după inima lui Dumnezeu, acela care i-a sugerat toate acestea lui Solomon şi în acest fel l-a pornit pe calea distrugerii! Acesta este rezultatul pe termen lung a unui amărăciuni necurăţate, prin care mulţi sunt pângăriţi. Însă Solomon şi-a imaginat totuşi că Dumnezeu îl va binecuvânta în ciuda tuturor acestora (v.45). Cât de mult se poate înşela o persoană.
Capitolul 3: Odată ce începi pe calea greşită, mergi din ce în ce mai departe de Dumnezeu! Următorul lucru pe care l-a făcut Solomon a fost să se căsătorească cu o femeie păgână – fiica lui Faraon. Dacă David şi-ar fi petrecut ultimele lui zile sfătuindu-l pe Solomon cum să se căsătorească întelept, în loc să-l înveţe cum să se răzbune, ce întorsătură ar fi luat lucrurile în viaţa lui Solomon. Tu ce sfat le dai copiilor tăi? Care sunt cele mai importante lucruri pentru tine în viaţă?
Citim că “Solomon ‘iubea pe Domnul’ numai că aducea jerfe şi tămâie pe înălâţimi” (3:3). Ce contradicţie! Solomon s-a autodistrus în final datorită acestor compromisuri. A trăit o viaţă dublă – una în templu, alta în privat. Din nefericire, aşa trăiesc şi mulţi creştini astăzi. Ei fac multe expresii de dragoste răsunătoare pentru Dumnezeu. Însă în privat ei trăiesc în necinste şi păcat. În final micile lor renegări devin mari şi îi distrug.
I-au luat 6 ani lui Solomon să construiască templul Domnului (6:38) şi treisprezece ani să îşi construiască propria lui casă (7:1). Aşa că ştim pe care a pus mai multă valoare! Aceasta este o bună descriere a multor oameni care fac lucrare creştină astăzi. Fac lucrare “creştină” desigur. Însă scopul lor primar este propria lor casă şi confortul propriei familii. Lucrarea lui Dumnezeu şi casa lui Dumnezeu sunt secundare. Predicarea evangheliei i-a făcut bogaţi.
Renegarea lui Solomon a fost treptată – aşa cum este orice renegare. Şi-a început domnia prin uciderea de oameni. Ar fi putut cu uşurinţă să-l contrazică pe David şi să refuze să ucidă pe Şimei şi pe Ioab. Ar fi putut să-l ierte pe Adonia şi să nu-l fi ucis. Odată ce a început să o ia în jos, panta a devenit a devenit mai abruptă. Apoi, s-a căsătorit cu fata Faraonului – pentru bogăţia ei evident. Apoi a petrecut treisprezece ani construindu-şi propria casă. Toate aceste, în ciuda faptului că Dumnezeu i-a dat atâta înţelepciune. De multe ori am văzut în lucrătorii creştini o abatere înspre lume chiar de la începutul vieţii lor. Încep să-şi caute propriile drepturi din momentul în care îşi încep lucrarea. Când îi vezi ceva ani mai târziu, ei au devenit experţi în a-şi căuta propriul interes.
Dar Dumnezeu totuşi şi-a iubit poporul Lui, în ciuda renegării regelui lor. Aşa că a umplut templul cu slava Lui când acesta a fost terminat (8:10). A fost la fel ca atunci când Moise a terminat de făcut chivotul. Templul a fost zidit după acelaşi model ca chivotul, dar într-o proportie mult mai mare şi mai grandioasă.
Solomon s-a rugat o frumoasă rugăciune de dedicare (8:22-61). Apoi Domnul i s-a arătat a doua oară şi i-a zis că rugăciunea i-a fost ascultată, şi l-a îndemnat să umble cu inima curată şi în neprihănire pentru ca împărăţia lui să fie întemeiată. El l-a atenţionat deasemenea pe Solomon, că dacă se va abate de la a-l sluji pe Domnul, Israel va fi înlăturat din ţară şi templul va deveni o grămadă de ruine (9.3-9).
Exact aceasta s-a întâmplat când babilonienii au venit şi au capturat pe Iuda şi au distrus templul. Dumnezeu I-a avertizat “Să nu credeţi că puteţi trăi cum vreţi şi Eu voi continua să vă binecuvântez.” Dumnezeu ne avertizează cu mult timp înainte ca noi să apucăm pe căi greşite.
În capitolul 10 cititm depre regina din Şeba venind şi întâlnindu-l pe Solomon, pentru că auzise despre minunata lui înţelepciune. Dar în ciuda reputaţiei lui mondiale pentru înţelepciune, Solomon era un om complicat. Putea să se roage rugăciuni frumoase Domnului în public, ca majoritatea creştinilor. Dar în viaţa privată era la fel de nelegiut ca oricine – iarăşi, ca mulţi creştini. A concurat cu Samson în pofte trupeaşti – pentru că şi-a luat 700 de neveste; şi ca şi cum aceasta nu era îndeajuns, a ţinut deasemenea şi 300 de concubine –majoritatea cărora erau dintre popoarele păgâne din împrejurimi (11:1-3). Probabil le-a văzut pe fiecare dintre ele odată la trei ani. Într-un final, acele soţii l-au întors de la Domnul, înspre închinarea la idoli.
Când Solomon a apucat pe căi greşite, Dumnezeu a fost mâniat pe el şi I-a spus că îi va separa împărăţia în două (11:9). Dar pentru că David a fost un om evlavios, Dumnezeu nu a făcut aceasta în timpul lui Solomon (11:12). Vedem aici cât de mult sunt binecuvântaţi copii datorită evlaviei tatălui lor! Dumnezeu a ridicat duşmani împotriva lui Solomon, dar el nu s-a căit (11:14). Când Solomon s-a temut că Ieroboam avea să se răzvrătească împotriva lui, a încercat să-l trimită pe Ieroboam la moarte (11:26). Ieroboam a devenit mai târziu rege peste împărăţia divizată. Şi astfel Solomon a murit (11.43).
-Zac Poonen
