În dragostea lui pentru tine, Dumnezeu îţi planifică tăcut viaţa

 Cuvântul Săptămânal, Ianuarie 2012 (2)

     - Zac Poonen

De la un capăt la celălalt al istoriei poporului Israel, Dumnezeu a  
căutat să le întipărească în minte natura îndurătoare a dragostei Lui.  
El i-a iubit cu o iubire veşnică (Ieremia 31:3; Deuteronomul 4:37).  
Le-a făcut cunoscut că răspunsul pe care îl aştepta era, în schimb,  
dragostea lor (Deuteronomul 6:5). Dar ei erau la fel ca noi. Puneau  
deseori la îndoială dragostea Lui. Şi totuşi, Dumnezeu a continuat  
să-i iubească. Când ei s-au plâns că îi uitase, El le-a răspuns în  
acele cuvinte delicate din Isaia 49:15: „Poate o femeie să uite  
copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei?  
Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip.” O  
mamă poate că nu se gândeşte tot timpul la copiii ei deja mari; dar,  
dacă are un copil la sân, de-abia dacă există vreun moment al zilei în  
care gândurile ei să nu fie la acel copil. Când merge seara la  
culcare, ultimul ei gând este la copilul care doarme lângă ea. Dacă se  
trezeşte în mijlocul nopţii, se uită din nou la copilul ei, să vadă  
dacă totul este în regulă. Când se trezeşte în cele din urmă  
dimineaţa, primul ei gând este iarăşi la copilul pe care-l alăptează.  
Aşa este grija unei mame pentru micuţul ei. Chiar aşa, spune Dumnezeu,  
se îngrijeşte şi El de ai Lui.
 
Cartea lui Osea accentuează de asemenea acest adevăr. Experienţa  
dureroasă prin care a trecut Osea în viaţa lui personală a fost o  
pildă a atitudinii lui Dumnezeu faţă de Israel. Dragostea lui, ne  
spune ea, îndură, aşa cum îndură cea a unui soţ credincios pentru o  
soţie necredincioasă. Domnul a pus şi Cântarea Cântărilor în Biblie ca  
să ilustreze acest adevăr extraordinar al credincioşiei Iubitului  
divin pentru mireasa Lui rătăcitoare.
 
Credinţa noastră are nevoie să fie puternic întemeiată pe acest fapt –  
că toate tratamentele pe care ni le aplică Dumnezeu sunt bazate pe  
dragostea Lui. Cuvintele: „El va tăcea în dragostea Lui”, din Ţefania  
3:17, au fost interpretate: „În dragostea Lui, El îţi planifică tăcut  
viaţa.” Conştientizăm noi oare că fiecare singur lucru pe care-l  
permite Dumnezeu să pătrundă în vieţile noastre vine dintr-o inimă  
care face pentru noi planuri pornite din dragoste? Fiecare încercare  
şi problemă ivite în viaţa ta şi a mea au fost planificate pentru  
binele nostru fundamenatal. Când El ne ruinează planurile, este pentru  
ca să ne împiedice să nu pierdem realizarea celui mai bun plan  
pregătit de El pentru noi. Pe pământ fiind, poate că nu suntem  
capabili să înţelegem totul pe deplin. Dar, dacă recunoaştem că nu  
există alte cauze secundare şi că totul vine din mâinile unui Dumnezeu  
iubitor, acest gând va îndepărta toate grijile, fricile şi gândurile  
chinuitoare care ne sâcâie în mod normal. Aceste frământări şi griji  
apar în mintea credincioşilor tocmai pentru că ei nu sunt puternic  
întemeiaţi pe acest adevăr şi rămân străini de „pacea lui Dumnezeu  
care întrece orice pricepere” şi de „bucuria negrăită şi strălucită”  
despre care vorbeşte Biblia.
 
Lucrarea Domnului Isus Hristos a fost foarte adesea una de corectare a  
concepţiilor false pe care tocmai oamenii religioşi ai timpului Său,  
deşi instruiţi în scripturile Vechiului Testament, le aveau despre  
Dumnezeul lor. Tot ce era legat de Isus: vindecările Lui, cuvintele  
Lui blânde pentru cei îndureraţi, chemarea Lui iubitoare adresată  
celor împovăraţi de păcat, răbdarea Lui cu ucenicii Săi şi, în final,  
moartea Lui pe Cruce, toate acestea au arătat natura iubitoare a  
inimii lui Dumnezeu. Cât de adesea nu i-a făcut pe ucenicii Săi să  
înţeleagă că Tatăl lor ceresc îi iubea şi se îngrijea de fiecare  
nevoie a lor! De câte ori nu i-a mustrat Isus pentru că se îndoiau de  
Tatăl lor! Dacă părinţii pământeşti ştiu cum să se îngrijească de  
copiii lor, cu cât mai mult nu va avea grijă de ei Tatăl lor ceresc  
iubitor (Matei 7:9-11). Pilda fiului risipitor a urmărit să le arate,  
de asemenea, extraordinara dragoste iertătoare a lui Dumnezeu faţă de  
copiii lui rătăciţi, răzvrătiţi. Printr-o logică irezistibilă, prin  
pilde şi prin exemplul personal, Isus a căutat să corecteze  
concepţiile greşite pe care generaţia Lui le avea despre Dumnezeu. În  
rugăciunea Sa finală, înainte să meargă la cruce, El S-a rugat ca  
lumea să poată cunoaşte dragostea lui Dumnezeu (Ioan 17:23). Fie ca  
Dumnezeu să imprime în inimile noastre, adânc şi pentru veşnicie,  
aceste asigurări din Cuvântul Său ale adevărului iubirii Lui infinite  
şi neschimbătoare pentru noi, căci credinţa în Dumnezeu nu poate  
creşte decât pe un astfel de teren.
  

O VIAŢĂ CAPTIVANTĂ ÎN NOUL AN

Cuvântul Săptămânal, Ianuarie 2012 (1)

    - Zac Poonen

Biblia spune că „viaţa omului evlavios este captivantă” (Proverbe  
14:14 – versiunea Living Bible).
 
Să vă spun mărturia mea. Acum am 72 de ani (noiembrie 2011) şi sunt un  
copil al lui Dumnezeu născut din nou de mai bine de 52 de ani. Pot  
mărturisi sincer că viaţa mea creştină a fost una captivantă. Am  
trecut prin multe încercări, dar în toate L-am experimentat pe  
Dumnezeu în moduri surprinzătoare. Şi cred că cea mai minunată parte a  
vieţii îmi stă încă înainte. Sunt entuziasmat să pot să trăiesc pentru  
Dumnezeu şi să-I slujesc. A-L sluji pe El este cel mai minunat lucru  
pe care-l poate face cineva în această lume.
 
N-am nicio plângere împotriva nici măcar a unei singure persoane din  
lume. Până acum, nimeni n-a reuşit vreodată să-mi facă rău. Mulţi au  
încercat să-mi facă rău şi unii dintre cei cu care lucrez m-au trădat  
şi s-au întors împotriva mea. Numeroşi „creştini” au răspândit  
minciuni despre mine în publicaţii „creştine” şi pe Internet, iar unii  
dintre ei chiar m-au dat în judecată. Dar toate acestea au fost doar o  
parte a „părtăşiei suferinţelor lui Hristos” pentru mine; şi tot ceea  
ce mi-au făcut a lucrat doar spre binele meu – aşa cum spune în Romani  
8:28. Aşa că, realmente Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ei toţi,  
întrucât Dumnezeu a folosit acţiunile lor rele ca să mă facă un om mai  
bun - mai asemenea lui Hristos - în reacţii. Acesta a fost binele  
esenţial care a reieşit din acţiunile lor rele.
 
Înainte să putem fi folositori lui Dumnezeu, avem nevoie în primul  
rând să fim ZDROBIŢI. Dumnezeu foloseşte mulţi oameni şi multe  
situaţii ca să ne zdrobească mândria şi încrederea în propriile  
abilităţi, şi ca să ne facă mici în proprii noştri ochi.
 
În zilele tinereţii mele, Dumnezeu m-a zdrobit mult şi El încă mă mai  
zdrobeşte şi astăzi. Aceasta este calea rodniciei. Cu cât suntem mai  
zdrobiţi, cu atât mai mult Dumnezeu ne poate folosi ca să fim o  
binecuvântare pentru alţii. Citim în Exodul 17 că apele au început să  
curgă numai atunci când stânca a fost lovită. Când o femeie a spart o  
sticluţă de alabastru cu parfum ca să-L ungă pe Isus, parfumul  
încântător a umplut casa numai când sticluţa a fost spartă (Marcu  
14:3). Ca să-i hrănească pe cei cinci mii, Isus a luat pâinea şi a  
binecuvântat-o. Dar nimeni n-a fost hrănit până când pâinea n-a fost  
frântă. Care este mesajul din toate aceste exemple? Tocmai acesta, că  
zdrobirea este calea binecuvântării. Când un anumit atom este scindat  
el generează suficientă energie ca să dea electricitate unui întreg  
oraş! Un atom este aşa de mic încât nici nu-l poţi vedea la microscop.  
Dar ce putere extraordinară este eliberată când este zdrobit! Mesajul  
din natură ca şi cel din Biblie este tocmai acesta: Puterea lui  
Dumnezeu este eliberată prin zdrobire. Fie ca acest mesaj să ne prindă  
pe noi toţi în anul care vine.
 
Dumnezeu m-a prins cu acest mesaj în 1963, când L-am căutat pentru  
prima dată pentru putere în viaţa şi în lucrarea mea. Chiar atunci,  
înainte să demisionez din marina militară, Dumnezeu mi-a arătat cum  
calea zdrobirii era calea puterii. Şi nu vreau să uit niciodată în  
viaţă acest lucru. Vreau să-i încurajez în special pe tineri să înveţe  
această lecţie cât timp sunt încă tineri.
 
O a doua cerinţă este o CREDINŢĂ vie în promisiunile lui Dumnezeu.
 
În Egipt, Dumnezeu le-a făcut două promisiuni bătrânilor poporului  
Israel: „Vă voi scoate din suferinţa Egiptului(1), şi vă voi duce în  
ţara Canaaniţilor” (2) (Exodul 3:17). După cum puteţi vedea, acolo  
sunt două promisiuni. Dar numai prima a fost împlinită. A doua nu s-a  
împlinit. Niciunul dintre acei bătrâni n-au intrat în Canaan – pentru  
că ei n-au răspuns cu credinţă când a venit timpul să intre în Canaan  
(Numeri 13). Promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc până când noi  
răspundem cu credinţă. Promisiunea lui Dumnezeu şi credinţa noastră  
sunt ca două fire electrice. Numai atunci când ele se ating unul de  
altul (ca un buton de contact) energia începe să circule prin fire.  
Poţi auzi despre promisiunea lui Dumnezeu şi s-o înţelegi. Dar numai  
când credinţa ta se extinde şi spune: „Da, eu cred că acel lucru se va  
împlini în viaţa mea”, atunci promisiunea se va împlini. La graniţele  
Canaanului, numai Iosua şi Caleb au crezut promisiunea lui Dumnezeu,  
astfel că numai ei au intrat în ţara promisă. Fie ca noi să avem  
acelaşi fel de credinţă şi să trăim neîntrerupt în ţara promisă a  
biruinţei în noul an.
 
Vă doresc la toţi un An Nou foarte binecuvântat – unul de o zdrobire  
mai profundă şi de o mai mare credinţă în Dumnezeu. 

Standardul înalt de trăire al lui Iov

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (4)

       - Zac Poonen

În Iov, capitolele 26-31, Iov înşiră toate lucrurile bune pe care le-a  
făcut în viaţă ca să-i ajute pe alţii. Pe măsură ce citim aceste  
capitole, este uimitor să vedem lumina extraordinară pe care o avea  
Iov despre Dumnezeu şi căile Lui şi standardul înalt al trăirii lui în  
acele zile de demult, când nu exista nicio Biblie şi nici Duhul Sfânt  
nu locuia în lăuntru. Este bine să cercetăm anumite aspecte din aceste  
capitole, pentru că ele ne fac de ruşine provocându-ne să trăim astăzi  
la un nivel şi mai înalt.
 
El începe spunând cât de nebun este omul să sape adânc după aur dar să  
nu caute înţelepciunea (28:1,12,13). El continuă spunând că „frica de  
Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere”  
(28:28). 1000 de ani mai târziu, Solomon a spus exact acelaşi lucru,  
în Proverbe 9:10. Fără îndoială că el căpătase această înţelegere din  
citirea cărţii lui Iov. În capitolul 29, Iov continuă să vorbească  
despre trecutul lui, când trăia în prietenie cu Dumnezeu, ajutându-i  
pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe orbi, pe ciungi şi pe cei  
nevoiaşi. În capitolul 30, el se plânge că, în ciuda a tot binele  
făcut, acum suferea şi fusese adus de către Dumnezeu atât de jos.
 
În capitolul 31, el vorbeşte despre curăţia vieţii lui. Fusese precaut  
cu ochii ca să nu poftească după femei (versetul 1). El a avut lumină  
asupra acestui păcat înainte cu 2000 de ani ca Isus să vorbească  
despre el în Matei 5. Umblase cinsit, fără nicio înşelăciune  
(versetele 5,6), niciodată nu-i fusese infidel soţiei lui (versetele  
9-12), îşi tratase slujitorii cu bunătate (versetele 13-15), îi  
ajutase pe săraci, pe văduve iar pe orfani îi crescuse ca pe proprii  
lui copii (versetele 16-23); nu se încrezuse în aur, nici nu fusese  
idolatru (versetele 24-28), nu se bucurase de înfrângerea duşmanului  
(versetele 29,30), îngrijise de străini (versetele 31, 32); ori de  
câte ori păcătuise îşi mărturisise fărădelegea (versetul 33), nu se  
temuse de dispreţul oamenilor (versetul 34) şi îşi îngrijise până şi  
pământul cum se cuvine (verstele 38-40). El strigă la Dumnezeu să-i  
răspundă (versetul 35).
 
Putem vedea în aceste capitole ce om evlavios era Iov. El avea lumină  
asupra atât de multor domenii din viaţa lui şi era un om foarte  
săritor. Şi totuşi el nu avea lumină asupra unui singur lucru: mândria  
spirituală. Mândria faţă de evlavia lui. Dumnezeu l-a iubit pe Iov şi  
a hotărât că Iov trebuia, înainte să părăsească acest pământ, să aibă  
şi acea unică virtute a smereniei. Şi astfel, în imensa dragoste  
pentru Iov, Dumnezeu l-a trecut prin această încercare grozavă ca să-l  
facă deopotrivă de evlavios şi de smerit.
 
Când evlaviosul apostol Pavel a fost în pericolul de a se mândri,  
Dumnezeu l-a trecut şi pe el prin suferinţă. El i-a dat un ţepuş în  
carne, care era un sol al Satanei (2 Corinteni 12:7). Iov a primit de  
asemenea un sol al Satanei. Dar Pavel ştia de ce-l primise. Iov nu  
ştia. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi trece pe foarte  
mulţi oameni evlavioşi prin suferinţă, confuzie, împotrivire şi  
persecuţie - ca să-i smerească şi să-i zdrobească pentru ca El să  
poată turna harul Lui peste ei, pentru că El dă har numai celui  
smerit. Nu-l putem învinui pe Iov pentru faptul că s-a plâns. El nu  
avea o Biblie, nu avea Duhul Sfânt locuind în lăuntru sau un frate ca  
să-l încurajeze. Dar Pavel nu s-a plâns niciodată; şi nici noi n-ar  
trebui să ne plângem. 

DOMNUL ne cunoştea dinainte să fi fost concepuţi în pântece

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (3)

    - Zac Poonen

Domnul l-a chemat pe Ieremia pe când acesta era un tânăr bărbat  
(Ieremia 1:5) şi i-a spus: „Mai înainte ca să te fi întocmit în  
pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu  
din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem proroc al  
neamurilor.” Dumnezeu îl cunoştea pe Ieremia chiar înainte ca trupul  
să-i fi fost zămislit în pântecele mamei sale. În zilele noastre, sunt  
multe polemici cu privire la faptul dacă un embrion este sau nu o  
fiinţă umană. Iată un verset care ar trebui să clarifice pentru  
totdeauna acest dubiu – căci Dumnezeu spune că El îl cunoştea pe  
Ieremia înainte ca el să fi fost conceput. Când Ieremia era o  
particulă microscopică în pântecele mamei lui, Dumnezeu îl cunoştea,  
consacrându-l să fie proroc. Aceasta este o mare încurajare pentru noi  
– să ştim că Dumnezeu avea ochiul Său asupra noastră chiar şi atunci  
când eram doar nişte particule microscopice, de-abia concepute în  
pântecele mamelor noastre. La fel cum a avut un plan pentru Ieremia,  
El are un plan şi pentru vieţile noastre.
 
Imaginaţi-vă doar, când Ieremia a trecut prin toate acele greutăţi,  
cum trebuie să-l fi încurajat acest gând: „Chiar acum trec prin foarte  
multe strâmtorări. Dar Dumnezeu mă cunoaşte de când am fost în  
pântecele mamei mele şi de atunci El a planificat viaţa mea. Şi acel  
plan se va împlini. Sunt gata să mă predau în totul Domnului.” Ori de  
câte ori ne confruntăm cu încercări şi greutăţi, noi toţi ar trebui să  
ne gândim la aceasta. Dumnezeu te-a ales înainte să te naşti şi planul  
Lui pentru viaţa ta se va împlini. Aşa că, niciodată să nu te  
descurajezi.
 
Apoi, Ieremia a spus: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să  
vorbesc.” Este uimitor cum Dumnezeu alege anumiţi oameni, care nu se  
pricep să vorbească în public, ca să fie proroci. Moise era aşa. El a  
spus la fel: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară”. Vreau  
să vă încurajez pe toţi. Să nu credeţi că Dumnezeu nu vă poate folosi  
să predicaţi cuvântul Lui doar pentru că nu aveţi abilitatea de a  
vorbi sau curajul de a sta în faţa oamenilor. Domnul i-a spus lui  
Moise: „Cine a făcut gura omului?… Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu  
voi fi cu gura ta.” Dacă-I permiteţi lui Dumnezeu să vă zdrobească şi  
să vă umple cu Duhul Său cel Sfânt, El vă poate face şi pe voi  
purtătorii Lui de cuvânt. Totul depinde de umblarea voastră cu Dumnezeu.
 
Ca tânăr creştin, eram o persoană timidă şi complexată. Dar când  
Dumnezeu m-a uns cu Duhul Lui, El a început să vorbească prin mine. El  
poate face acelaşi lucru şi cu tine. Şi încă un lucru: Nu-I spune  
niciodată lui Dumnezeu: „Doamne, eu sunt prea tânăr.” Dacă Dumnezeu te  
cheamă şi te sfinţeşte, vârsta nu mai contează. Ca să-L slujeşti pe  
Domnul, nu trebuie să aştepţi până ajungi bătrân. De îndată ce simţi o  
povară în inima ta, caută-L pe Dumnezeu să fii umplut cu Duhul Sfnt şi  
du-te şi vesteşte cuvântul lui Dumnezeu.
 
Domnul i-a spus lui Ieremia: „Nu zice: ,Sunt un copil', căci te vei  
duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi  
porunci” (Ieremia 1:7). Şi apoi Domnul i-a spus un cuvânt pe care l-a  
adresat în multe rânduri prorocilor Lui: „Nu te teme de ei; căci Eu  
sunt cu tine ca să te scap” (Ieremia 1:8). Un mare avantaj pe care  
toţi prorocii adevăraţi l-au avut a fost faptul acesta, şi anume că  
Domnul a fost cu ei. De aceea ei nu se temeau de niciun om. Acesta  
este modul în care şi noi trebuie să-I slujim Domnului astăzi. Domnul  
trebuie să fie cu noi.
 
Domnul a atins gura lui Ieremia şi i-a spus: „Iată, pun cuvintele Mele  
în gura ta”. Acelaşi lucru i-a făcut Dumnezeu şi lui Isaia. Remarcaţi  
apoi lucrarea pe care Domnul i-a dat-o lui Ieremia. Sunt menţionate  
aici şase activităţi –smulgere, tăiere, dărâmare, nimicire, zidire şi  
sădire (Ieremia 1:10). Patru dintre acestea erau negative şi două –  
zidirea şi sădirea – erau pozitive. Ieremia trebuia să dărâme mai  
întâi vechea structură şi abia apoi să clădească structura lui  
Dumnezeu. Acesta nu este un lucru uşor de făcut. Este mult mai uşor să  
construieşti o clădire pe o bucată de teren liberă. Creştinismul din  
zilele noastre se află într-o stare foarte asemănătoare cu starea lui  
Iuda din acele zile. Există structuri religioase colosale în  
creştinismul de astăzi care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu. Un  
proroc care vine cu cuvântul lui Dumnezeu într-o astfel de situaţie va  
trebui mai întâi să smulgă, să taie, să dărâme şi să nimicească multe  
lucruri înainte să poată clădi şi planta ceva de valoare veşnică. Este  
vorba despre această lucrare iniţială cu buldozerul pe care mulţi  
predicatori nu sunt dispuşi să o facă. Ei caută să „pună un petec nou  
la o haină veche”. Dar Domnul spune: „Nu. Trebuie să aruncaţi haina  
veche. Trebuie să distrugeţi complet structura veche şi să începeţi  
iarăşi cu ceva complet nou.” Dacă nu faceţi aşa, nu veţi fi în stare  
să clădiţi ceea ce Dumnezeu doreşte să clădiţi. Domnul a continuat  
să-l încurajeze pe Ieremia spunându-i: „Ei vor lupta împotriva ta, dar  
nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine, ca să te scap” (Ieremia 1:19).