Răspunsul la acuzații

”Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, și înaintea stăpânilor, să nu vă îngrijorați, cum veți răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veți vorbi; căci Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți.” 

                                                                                                                  Luca 12:11-12

Când apare conflictul, reacția naturală este să dăm vina pe altcineva și să ne apărăm pe noi înșine. Dar credincioșii trebuie să răspundă într-un mod diferit. Mai demult, am fost pedepsit în public pentru o greșeală pe care nu am făcut-o. Din fericire, Domnul mi-a dat putere să rămân calm în loc să reacționez violent. Cel mai bun răspuns într-o criză este să ne rugăm mereu înainte. Când facem așa, Dumnezeu ne asigură în mod minunat ceea ce noi înșine nu putem aduna.

• Discernănânt spiritual. Domnul, care înțelege perfect sursa fiecărei probleme, ne poate da înțelegere dincolo de perspectiva noastră limitată. Poate o fost o neînțelegere, un sentiment de gelozie din partea celeilalte persoane, sau o greșeală facută neintenționat. Duhul Sfânt ne poate arăta cum să-l abordăm pe acuzator și să vedem dincolo de acțiunile sau cuvintele dureroase.
• O fire liniștită. Natura noastră umană dorește să acționeze rapid, așa încât să ne putem apăra. De aceea trebuie să ne concentrăm atenția asupra Domnului, și să experimentăm pacea lăuntrică pe care doar El ne-o poate da (Ioan 14:27).
• Înțelepciune. Isus le-a spus ucenicilor că Duhul Sfânt le va da să spună vorbe înțelepte atunci când se vor confrunta cu autorități ostile. El îți va da și ție vorbe înțelepte. Cere-I să pună un sigil buzelor tale pănă când El nu-ți va arăta ce și când să spui (Psalmul 141:3).

Nu trebuie să reacționăm criticilor cu mânie și auto-protecție, în același mod în care lumea o face. În schimb, noi suntem chemați să-L representăm pe Cristos în orice situație, depinzând de El. Răspunzând așa cum El ne îndrumă îI aducem glorie și îi facem pe cei necredincioși să vrea să cunoască sursa puterii noastre.


In Touch Ministries

Nu te făli cu originea familiei tale

Cuvântul Săptămânal, Mai 2012 (3)

    -Zac Poonen 

Chiar şi venirea lui Isus pe pământ din gloria Cerului este în ea însăşi o demonstraţie uimitoare a smereniei Lui. Dar ni se spune că şi ca om „S-a smerit” (Filipeni 2:8). „Făcut asemenea fraţilor Săi în toate lucrurile”, El Şi-a luat locul înaintea lui Dumnezeu ca toţi ceilalţi oameni. El a devenit nimic, astfel încât Dumnezeu să poată fi totul. Aceasta este adevărata smerenie.

Slava şi măreţia lumească se măsoară după poziţia unei persoane, după avuţia, realizările, statusul ei familial, etc. Cât de diferită este însă slava lui Dumnezeu aşa cum o vedem în Isus Hristos!

Isus a fost singura persoană născută vreodată care a avut posibilitatea să-Şi aleagă familia în care urma să Se nască. Niciunul dintre noi n-a avut această posibilitate de alegere.

Ce familie a ales Isus? O familie a unui tâmplar necunoscut, dintr-un loc numit Nazaret despre care oamenii spuneau: „Poate ieşi ceva bun de acolo?” (Ioan 1:46). Iosif şi Maria erau atât de săraci încât nu-şi puteau permite să aducă jertfă lui Dumnezeu nici măcar un miel (conform Luca 2:22-24 cu Leviticul 12:8).

Mai mult, Isus a fost singura persoană născută vreodată care a putut alege locul exact unde să vină pe lume. Având această şansă de a hotărî locul venirii Lui pe lume, ce loc a ales? O iesle dintr-un staul sărăcăcios!

Observaţi mai departe genealogia pe care Isus a ales-o pentru El Însuşi. Patru femei sunt numite în arborele genealogic al lui Isus, menţionat în Matei 1:3-6. Prima, Tamar, a avut un fiu în urma comiterii de adulter cu socrul ei, Iuda. A doua, Rahab, a fost o prostituată renumită din Ierihon. A treia, Rut, a fost o descendentă a lui Moab, care fusese născut în urma comiterii unei fapte de incest de către Lot cu propria fiică. A patra a fost soţia lui Urie, Batşeba, cu care David a comis adulter.

De ce a ales Isus o astfel de descendenţă familială ruşinoasă prin care să vină? Pentru ca să Se poată identifica total cu rasa căzută a lui Adam. În aceasta vedem smerenia Lui. El n-a dorit să aibă nicio mândrie legată de familia sau genealogia Sa.

Isus S-a identificat totalmente cu omul. El a crezut în egalitatea absolută a tuturor fiinţelor umane, indiferent de rasă, de familie, de poziţie în viaţă, etc., şi S-a făcut una cu ultimul şi cel mai neînsemnat din pătura socială. El a venit mai jos de toţi ca să poată fi slujitorul tuturor. Numai acela care se aşază mai jos de alţii poate să-i ridice pe aceştia. Şi tocmai cu această atitudine de umilinţă a venit Isus pe pământ.