Cuvântul Săptămânal, Martie 2012 (1)
Christian Fellowship Church, Bangalore, India
- Zac Poonen
Citim în Apocalipsa 19: 5-7: „Şi din scaunul de domnie a ieşit un
glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi
care vă temeţi de El, mici şi mari!” Şi am auzit, ca un glas de gloată
multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice,
care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a
început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm
slavă! Căci a venit nunta Mielului; mireasa Lui s-a pregătit, şi i s-a
dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.”
Remarcaţi că nu spune că Domnul a pregătit mireasa. Nu. Spune că
„mireasa Lui s-a pregătit”. NOI suntem aceia care trebuie să ne
pregătim singuri pentru venirea Domnului. Mulţi credincioşi ştiu că
dacă umblăm în lumină după cum Dumnezeu este în lumină, sângele lui
Hristos ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7). Dar aceasta este
doar o faţetă a adevărului. Cealaltă parte a adevărului este aceea că
şi noi trebuie să ne curăţim singuri. Acesta este modul în care s-a
pregătit mireasa. În Apocalipsa 19:8, de asemenea e scris: „şi i s-a
dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat. Inul subţire
sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.”
Formularea „i s-a dat” arată clar că este vorba de un dar de la
Dumnezeu. Aceasta ne învaţă că, până şi dorinţa şi capacitatea de a ne
curăţa singuri este un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este „Acela care
lucrează în noi şi ne dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi
înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Noi nu putem să ne atribuim meritul
pentru aceasta, nici nu ne putem lăuda faţă de alţi credincioşi în
vreun fel. Omul evlavios este un om smerit care dă lui Dumnezeu toată
slava pentru orice lucru bun găsit în el. El ştie că nimic bun nu se
află în carnea lui.
Dacă această îmbrăcare este un dar, atunci de ce n-o primeşte toţi?
Pentru că Dumnezeu nu forţează pe nimeni să primească darurile Lui.
Chiar şi darurile Lui nu pot fi primite decât de aceia care răspund
Cuvântului Său.
Aici, inul subţire nu este neprihănirea lui Hristos ci, „faptele
neprihănite ale sfinţilor”. Este adevărat că neprihănirea lui Hristos
ne este atribuită de îndată ce suntem născuţi din nou (Romani 4:22-24;
1 Corinteni 1:30). Dar, ni se spune totodată că „cerinţa dreaptă a
legii (ar trebui apoi) să fie împlinită în noi (în lăuntrul nostru)”
(Romani 8:4). Iată care este aici rochia miresei: „faptele neprihănite
ale sfinţilor”. Acesta este un lucru atât de limpede în Apocalipsa
19:8, încât cineva trebuie să fie orb ca noaptea să nu-l vadă.
Faptele ei neprihănite îi sunt îmbrăcămintea. Ea şi-a obţinut-o luând
în serios poruncile Domnului de a se curăţi şi de a se purifica
singură. Ea şi-a dus până la capăt mântuirea „cu frică şi cutremur”
(Filipeni 2:12). De fiecare dată când şi-a îmbunătăţit mântuirea cu
frică şi cutremur în puterea Duhului Sfânt, ea a mai adăugat o
cusătură, ca să zicem aşa, la îmbrăcămintea de nuntă. Peste ani, şi-a
ţesut întreaga îmbrăcăminte.
Ce se întâmplă, însă, cu un creştin care ia toate acestea în mod
nepăsător, spunând: „Sângele lui Isus m-a curăţit. Deci sunt foarte
bine”. Unor asemenea creştini Domnul le spune: „Iată, Eu vin ca un
hoţ. Ferice de cel care veghează şi îşi păzeşte hainele, ca SĂ NU
UMBLE GOL ŞI SĂ NU I SE VADĂ RUŞINEA” (Apocalipsa 16:15).
Aţi văzut vreodată vreo mireasă venind dezbrăcată la nunta ei? Domnul
Îşi avertizează oamenii să nu cumva să fie găsiţi dezbrăcaţi –
dezbrăcaţi pentru că nu au îmbrăcăminte de nuntă. Ei n-au nicio faptă
neprihănită care să le aparţină.
Înşelăciunea Babilonului, atracţia imoralităţii, farmecul pe care
Babilon l-a exercitat asupra unui număr atât de mare de creştini este
acesta: „Nu te îngrijora. Eşti îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos.
Chiar nu contează cum trăieşti.” Iacov ne avertizează cât se poate de
clar că, fără fapte, credinţa este moartă. Cu toate acestea, Babilonul
i-a împiedicat pe credincioşi să ia în serios aceste avertismente.
Există o diferenţă între neprihănirea noastră, care este ca o haină
mânjită în ochii lui Dumnezeu (Isaia 64:6), şi neprihănirea lucrată în
noi în puterea Duhului Sfânt, pe măsură ce luăm crucea şi umblăm pe
urmele lui Isus în viaţa de zi cu zi. Cea din urmă neprihănire este
haina de nuntă. Când venim pentru prima dată la Isus, tot ce avem ca
îmbrăcăminte sunt zdrenţele murdare ale propriei noastre neprihăniri
şi purtăm unele zdrenţe şi mai murdare ale păcatelor noastre. Dar când
ne naştem din nou, în primul rând, Dumnezeu ne îndreptăţeşte –
atribuindu-ne neprihănirea lui Hristos (Romani 3:24; 4:5). Apoi El
scrie legile Lui în inimile noastre (Romani 8:4). Aceasta are drept
urmare faptul că acea neprihănire devine treptat veşmântul nostru
exterior şi caracterul nostru vizibil ajunge să fie Hristic.
Veşmântul miresei este făcut din in subţire, strălucitor şi curat. Ce
contrast este între simplitatea ei şi rochia ţipătoare, stacojie şi
podoabele de aur ale prostituatei. În ”Psalmul Nunţii” (Psalmul 45),
citim despre Domnul, Mirele nostru, ca El „a iubit dreptatea şi a urât
răutatea” (Psalmul 45:7). Iar mireasa este descrisă astfel: „Fiica
împăratului este plină de glorie ÎNĂUNTRU” (Psalmul 45:13). Ea are un
duh blând şi liniştit (1 Petru 3:4). Şi în aceste veşminte lăuntrice
„ea va fi adusă Împăratului” (Psalmul 45:14). Ceea ce se va împlini în
Apocalipsa 19:8.
