Țelul primordial al sexului

            Dacă locul sexului nu este să domine și dacă sexul nu este un scop în sine, atunci care este locul sexului? (3) Scopul primordial al sexului este procrearea de copii și creșterea lor într-o atmosferă de dragoste. Sexul este destinat înainte de toate pentru crearea de persoane, nu pentru plăcere. Există un principiu al plăcerii care înfășoară procrearea copiilor, dar dacă acest principiu la plăcerii este detașat și devine un scop în sine, el va înceta să devină plăcere și va deveni tocmai opusul acesteia. Plăcerea trebuie să fie produsul secundar al voinței de a crea, sau ea va înceta să mai existe. Împulsul sexual este, înainte de toate, un impuls creator și nu un principiu al plăcerii.

            Dar un al doilea folos al impulsului sexual este acela de a produce o atmosferă de dragoste care să înconjoare tânăra viață care a fost creată. Dacă folosirea din când în când a sexului slujește acestei vieți de dragoste, o stimulează și o cultivă la părinți, ridică întregul tonus al vieții de căsnicie, atunci această folosire a sexului este justificată și fără intenția de procreare. Dar dacă ea reduce tonusul vieții de căsnicie, devine un punct de conflict în indivizi sau între ei, dacă ea lasă viața slăbită din punct de vedere mintal, moral, spiritual sau fizic, atunci această folosire nu este justificată și trebuie să se renunțe la ea. Ca un sacrament al iubirii, da. Ca o sordidă sexualitate, nu.

            (4) Impulsul sexual nu numai că înalță tonusul vieții în comun al părinților, el înalță de asemenea și tonusul vieții individului. El îi dă strălucire, viață, foc. El scaldă fiecare celulă din corp în noua energie, în noua iradiere. Aceia care și-au ajustat viața sexuală, în cadrul căsătoriei sau în fara ei (aceștia din urmă, prin reținere și sublimare – vezi pagina următoare), strălucesc. Cei care nu și-au ajustat-o sunt posaci și fără lustru. Sexul nu mai devină hrană, ci otravă. Când spun că sexul tonifică individul înțeleg nu numai prin folosirea justă ci și prin abstinența justă. O viață sexuală reținută poate fi ca o îmbăiere a întregei personalități în sănătate.

            Alexis Carrel: ”Pentru a ajunge la cea mai înaltă inteligență se pare că este necesară atât prezența unei glande sexuale bine dezvoltate, cât și temporara reprimare a apetitului sexual.”

Pași către victorie în problematica sexuală

            Dacă vrem să folosim puterile sexului în mod corect, este necesar să facem pașii următori: (1) Va trebui să recunoaștem sexul drept ceea ce este, o putere dată de Dumnezeu, nici morală, nici imorală în sine, dar morală sau imorală prin folosirea care i se dă.

            Faptul acesta trebuie să înlăture sfiala și rușinea din discutarea problemelor sexuale și să le dea voie acolo unde le este locul – în modul nostru de a folosi sexul. Nu există rușine în sex; există rușine în folosirea greșită a sexului. Dacă oamenilor le-ar fi rușine de modul în care se folosesc ei de sex și nu se sex însuși, atunci ar avea o atitudine mai normală, mai sănătoasă față de sex. Sexul a adus mai mult cer și mai mult iad în viață decât orice alt lucru. Și noi facem să fie cer sau iad după modul în care utilizăm sexul.

            Fiecare persoană normală are dorință sexuală și a acționa ca și când aceasta n-ar exista, înseamnă ipocrizie și, probabil, complexe. Adu problema sexului la lumină în gândirea ta, privește-o direct și deschis, dar nu prea îndelung, și apoi hotărăște-te ce vei face cu el. Reține: ce vei face tu cu el, nu ce va face el cu tine! Căci sexul este un minunat servitor, dar un stăpân teribil. El poate servi tuturor intereselor vieții sau le poate distruge pe toate. Poate că bătălia vieții ca întreg nu se va ridica mai sus de bătălia sexuală. Pierde bătălia aceasta și toată viața ta va fi înfrântă; câștigă bătălia sexului și viața întreagă va fi înălțată prin această victorie. (2) Locul sexului nu este pe primul plan și sexul nu este un scop în sine. Dacă vei pune sexul pe primul plan, el îți va corupe întreaga viață. Cei care îi acordă sexului locul dintâi cu cea mai mare ardoare și fac din el un scop în sine obțin cel mai puțin din el – în afară de reacții ulterioare de dezgust și de dispreț de sine. Legea vieții sexuale este aceasta: cel ce își câștigă viața sexuală, adică o face să fie primordială. Un scop în sine, și-o pierde. Și legea aceasta lucrează cu o precizie matematică; nu are excepții și nu iartă pe nimeni.

            Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, faceți ca sexul să slijească Împărăției, și orice bucurie legitimă legată de sex vi se va da pe deasupra.

Legea satisfacției sexuale descrescânde

            Se zice că termenul englezesc ”bedlam” (care înseamnă balamuc) vine de la cuvântul Betleem: locul nașterii lui Hristos a ajuns prin degenerare să fie numele unui loc de confuzie. Oare nu s-a întâmplat chiar așa și cu viața sexuală în zilele noastre? Betleemul, simbolul nașterii Pruncului – imaginea sexului în faza sa cea mai frumoasă și mai tandră – degenerează azi într-un veritabil balamuc al frustrării și înfrângerii sexuale. De ce?

            Realitatea, prin natura ei, acționează împotriva atitudinii noastre față de sex. Noi acționăm sub legea satisfacției descrescânde – adică trebuie să investim tot mai mult pentru a obține rezultate tot mai slabe. Nici o epocă n-a pus accentul așa de mult pe viața sexuală ca epoca noastră și nici una n-a obținut satisfacții mai mici. Reținerile s-au dus. Puritanismul este pus la zid. Dar acum, când oamenii sunt liberi să facă ce le place, ei descoperă că aceste fructe sunt tare amare. Libertinajul nostru sexual începe să ne producă greață. De ce? Pentru că natura realității, care este creștină, acționează împotriva atitudinilor noastre sexuale necreștine.

            Sexul în sine nu este nici moral, nici imoral, ci amoral (neutru din punct de vedere moral). Ceea ce hotărăște dacă sexul este moral sau imoral este modul lui de folosire. Sexul este ca focul: îl poți folosi cu înțelepciune și atunci el te încălzește și-ți gătește, sau îl poți folosi nechibzuit și atunci te arde. Un mare istoric a spus: ”Un lucru ne învață istoria cu certitudine: legea morală este înscrisă în toate câte există.” Și legea aceasta morală este înscrisă în sex. Acest lucru care în sine este amoral, are o lege morală înscrisă în structura sa – există un mod imoral de a folosi sexul și un mod moral. Și acest mod de folosire morală este înscris în natura sexului.

O viață sexuală disciplinată

          Am vorbit despre disciplinarea primului dintre cele trei impulsuri primare – eul. Trecem acum la al doilea – sexul. Viața pare foarte încărcată în domeniul sexual. Unii cred că ni s-a dat mai multă dorință sexuală decât ne era necesar pentru procreare. Neamul omenesc – zic ei – s-ar fi putut înmulți și perpetua și dacă sexul n-ar fi fost atât de puternic și de impetuos. Este cu totul plauzibil ca în natura unamă normală dorința sexuală să nu fie atât de puternică și de continuă ca în anormala viață modernă, ci ca ea să fie ocazională, ca la animale și păsări – activă în perioadele de înmulțire și latentă în restul timpului. Lucrul acesta este adevărat în privința oamenilor primitivi. Dar viața modernă a devenit extrem de sexualizată. Pretutindeni se face apel la sex și se stârnește impulsul sexual. Reclamele îl folosesc pentru a atrage atenția. O caricatură arată un jucător de golf gata să lovească mingea și pe altcineva ținând fotografia unei femei lângă minge ca să-l ajute pe jucător să-și ațintească ochii la minge. Oare nu putem să ne ațintim ochii asupra mingii vieții fără ca sexul să fie chemat în ajutor și să ne capteze privirile? Viața tinde să se îndrepte tot mai mult către sex. Sexul ocupă centrul scenei, literaturii, al modei la îmbrăcăminte, al gândirii noastre. Freud explică această foame modernă de sex afirmând că toată viața trebuie interpretată ca un fenomen sexual și în termenii aceștia.

          Cu toată această accentuare a sexului, ne-am aștepta ca generația noastră să se fi ”împlinit” din punct de vedere sexual. Dimpotrivă, nici o altă epocă nu pare să fi fost mai nesatisfăcută și mai frustrată sexual ca a noastră. Faptul că un mare procentaj din căsătorii se termină prin divorț ne arată eșecul sexual în cadrul căsătoriei. Un tânăr s-a sinucis lăsând în urmă un bilet pe care scria: ”Mort de bătrânețe la 21 de ani”. Aceasta ne arată eșecul vieții sexuale în afara căsătoriei. El și-a consumat experiența sexuală la 21 de ani și aceasta l-a lăsat cu cenușă în mâini. Evident, în problema sexului omul se confruntă cu ceva ce nu poate fi rezolvat prin tabuuri și restricții. Nu cumva însă realitatea este străină de atitudinea modernă față de sex și lucrează împotriva ei?

Un eu disciplinat este un eu puternic

          Săptămâna trecută ne-am concentrat asupra celor trei pași spre o putere disciplinată. (1) Atenția. (2) Blândețea. (3) Puterea. Treapta aceasta a treia o atingem în măsura în care le stăpânim pe celelalte două: puterea nu se poate câștiga prin șmecherii, prin prestidigitație mintală, puterea vine prin disciplină și numai prin disciplină!

          Un aviator mi-a spus că în timpul zborului, el trebuie să asculte în fiecare clipă de legile aviației – un moment de abatere sau de neglijență și avionul s-ar prăbuși. Nu pot exista ”vacanțe mintale” în timpul zborului; ascultarea trebuie să fie completă sau stăpânirea avionului nu va mai fi nici ea completă. Numai prin atenție, prin blândețe câștigă el puterea

          Începe să fii aspru cu tine însuți: ”Cei moi nu vor stăpâni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:9-10 – un cuvânt tradus în românește ”malahii”, în original, în grecește, este ”cei moi”). Isus a accentuat același gând când a zis: ”Cel ce pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru  Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 9:62). Cei ce sunt nedisciplinați, moi, cei care se uită înapoi spre lucrurile la care au renunțat, nu sunt destoinici, nu sunt adapti pentru Împărăția lui Dumnezeu.

       ”Sever cu tine, gingaș cu alții, cinstit cu toți.”

          Dacă toată disciplina aceasta îți aparține ca o sărăcire a vieții în loc de îmbogățire a ei, dă-mi voie să-ți spun că acest control pe care îl axercită disciplina asupra eului constituie o barieră de aceeași natură ca și barajul ridicat în calea unui râu: cursul liniștit al râului este întrerupt și reținut ca să fie instalată o hidrocentrală care să producă energie și lumină. Eul tău disciplinat nu mai este liber să facă ceea ce fac alții, dar este liber să facă ceea ce ceilalți nu pot face – să fie un suflet creator, plin de lumină și putere. Unii vor zice: ”Sunt liber să fac ceea ce-mi place”, dar tu vei zice: ”Sunt liber să fac ceea ce trebuie să fac.” Ți se înalță înainte o stavilă ca să ți se ridice nivelul vieții, astfel încât să poți funcționa la un nivel mai înalt.

Cei blânzi vor moșteni pământul

          Am văzut ieri că primul pas către autodisciplină este ”atenția”. Ajungem acum la (2) Blândețe. Cum am fugit de cuvântul acesta! Noi am considerat blândețea drept slăbiciune. Am înțeles greșit acest cuvânt în mod intenționat, căci ne-am temut de ceea ce ne cere el, anume, predarea. Căci blândețea înseamnă tocmai aceasta – predare.

          Omul de știință este blând și de aceea capătă putere asupra naturii. Savantul este blând și de aceea capătă putere asupra cunoașterii. Creștinul este blând și de aceea capătă putere asupra universului. Isus a enunțat adevărul acesta astfel: ”Ferice de cei blânzi căci ei vor moșteni pământul.” Cuvintele Sale par absurde: ”vor moșteni cerul”, da, dar nu pământul, aici și acum, dar cei blânzi îl moștenesc. Ei sunt singurii care moștenesc pământul. Cui aparțin stelele? Lui Sisera, care aspiră să cucerească pământul și cerul? ”Stelele în cursul lor au luptat împotriva lui Sisera” (Judecători 5:20). Stelele aparțin astronomului care li se dăruie, li se dedică cu blândețe și intră în împărăția stelelor prin acea predare – stelele aparțin lui. Cui îi aparțin munții? Omului care are destui bani ca să-i aducă sub stăpânirea sa? Nu, munții aparțin geologului care îi iubește, li se dăruie, le află secretele și se simte acasă între ei. Cine moștenește lumea minții? Cei care au zis că sunt liberi să facă ce vor cu mintea lor? Nu, astfel de oameni pur și simplu își pierd mințile. Mintea îi aparține psihologului care se supune cu blândețe legilor minții și care învață căile minții, el este cel care moștenește lumea minții.

          Isus a avut dreptate –  ca întotdeauna – că cei ce moștenesc pământul sunt cei blânzi. Literal, această afirmația a lui Isus este: ”cei disciplinați vor moșteni pământul.” Cei ce se aduc pe ei înșiși spre marea disciplină, disciplina Împărăției, moștenesc pământul. Poetul Browning exprimă același gând: ”    Cine are un singur țel face ca toate lucrurile să-l slujească.” Singurul țel este Împărăția – toate lucrurile le slujesc acelora care slujesc Împărăției.

Atenție, blândețe, putere

          Una dintre cele mai energice persoane pe care le cunosc și a cărei viață o voi povesti mai târziu, a biruit o invaliditate de 44 de ani și a făcut din patul ei de suferință un tron al biruinței. Camera ei este centru de spovedanie al orașului. Ea mi-a spus că anul acesta ea trăiește pe baza a trei cuvinte: ”Atenție, blândețe, putere.”  Nici n-ar fi putut să se concentreze asupra unor cuvinte mai importante. Acestea trei sunt atât de importante, încât am să le folosesc ca pe trei trepte către un eu disciplinat.

          (1) Atenție. Ceea ce-ți captează ateția este de o importanță capitală, căci ceea ce-ți captează atenția te captează pe tine. Dacă tu îi dai eului tău atenția primordială eul va fi atras în centrul conștientului tău și tot restul va fi organizat împrejurul eului. ”Organizat” împrejurul lui? Nu, ci dezorganizat. Căci a avea eului la centru înseamnă a avea un cancer la centru, deoarece celulele nervoase sunt celulele care le obligă pe celelalte să le dăruiască lor, în loc ca ele însele să se dăruiască celorlalte celule. O persoană atentă la eul ei trăiește într-o stare de autoreferință. ”Cum mă va afencta aceasta? Ce câștig eu din aceea?”  O astfel de persoană este displăcută de alții și își displace sieși.

          Decide deci ce anume îți va domina atenția ta primordială. Decide, când intri în cămăruța intimă a inimii tale, în fața cui ai să-ți pleci genunchii. Dacă tu te-ai dăruit Împărăției lui Dumnezeu, atunci fă ca loialitatea ta față de ea să fie absolută. Nu zice ”da” și ”nu”. Nu fi ceea ce un prieten al meu numește ”da – dar”, ”Voi face aceasta, dar...” Nu mai permite un ”dar” nicăieri. Plasează-L pe Hristos o dată pentru totdeauna în centrul atenției tale. Atunci vei trăi într-o stare de Hristo-referință, în mijlocul unei stări de autoreferință. A transfera însăși bazele vieții tale în felul acesta, nu va fi ușor: eul se va zvârcoli, se va suci, va greși; va face compromisuri – va face orice, numai să nu abdice. Un pastor s-a ridicat în picioare la o adunare intimă a noastră și a zis: ”Văd acum de ce am nevoie, și mai văd că eu nu vreau tocmai lucrurul de care am nevoie.” El încă se iubea pe sine însuși mai presus de orice și asta chiar în mijlocul deranjului total cauzat de acea iubire de sine. Dar hotărârea de-al plasa pe Hristos în centrul vieții tale este o decizie hotărâtoare. E o decizie care va determina toate deciziile tale. O sămânță a deciziilor.