Cultivă credință în alții

            (4) Mă hotărăsc să cultiv credință în alții. Mă voi gândi la credință, voi vorbi despre ea, o voi trăi și o voi împărtăși altora. Asta înseamnă că îi pot preda lui Dumnezeu toate atitudinile mele lipsite de credință și îi voi ajuta pe alții să facă același lucru. Un păstor mi-a spus că nu mai era în stare să mănânce, slăbea tot mult de la o zi la alta și avea dureri de stomac. Atunci s-a așezat în genunchi și a spus: "O, Dumnezeule, tu l-ai eliberat pe omul cu numele Stanley Jones de epuizare fizică și nervoasă. Tu mai poți elibera încă unul: pe mine." El i-a spus Domnului toată povestea, i-a predat Lui tot necazul său, apoi s-a dus la culcare relaxat și a primit, pur și simplu a primit, a absorbit în el vindecarea lui Dumnezeu, tocmai cum plămânii inspiră aerul purificator. Astăzi, el este un monument viu de sănătate și de exemplu de-a dreptul contagios - pur și simplu iradiază sănătate.

            Un tată urma să fie operat, iar mama și fiul nu puteau dormi din cauza îngrijorării și anxietății. Ei au trimis vorbă unui frate credincios și i-a zis: "Te rugăm, vino la noi și stai cu noi peste noapte, căci ne este teamă. Vino și stai de vorbă cu noi căci n-avem nimic de care să ne sprijinim în noapte". Omul a venit  și, atât mama, cât și fiul și-au predat viețile lui Dumnezeu și au fost schimbați. Fiul i-a vorbit apoi tatălui care de multă vreme zăcea în stare de inconștiență. În cele din urmă, el a recunoscut vocea fiului său, i-a ascultat mărturisirea, și și-a deschis și el inima în fața dragostei lui Dumnezeu și a fost convertit, închizând ochii fericit. Scânteia credinței din acest fiu convertit cu doar două zile înainte a aprins ceva în inima tatălui și l-a transformat.

            Și tu aparții acelei mari mulțimi de molipsiți, molipsiți de sănătate. O prietenă care lucra într-un liceu a avut o perioadă de îngrijorare, care i-a mărit tensiunea arterială. Ea a aruncat în cutia poștală o scrisoare în care îmi spunea că i-a predat tot necazul ei lui Dumnezeu. Acesta a fost un act de credință. Dar în momentul în care a căzut scrisoarea în cutie, i-a scăzut și tensiunea! Ea este acum eliberată, calmă și eficientă. Până la aruncarea acelei scrisori în cutia poștală, ea fusese o introvertită; acum este o extrovertită, îndreptându-și atențiile asupra altora, cu o credință contagioasă.

Hotărăște să nu acționezi niciodată din frică

            (3) Așadar, eu hotărăsc să nu acționez din frică, ci să aștept până pot acționa în credință. Nu acționa niciodată din teamă, căci temerile sunt de obicei false. ”...să-l faci după chipul care ți   s-a arătat pe munte” (Exodul 26:30). Observăm că lui Moise modelul i-a fost arătat pe munte.    Nu-ți construi viața după nici un model construit în valea fricii. Așteaptă până urci pe muntele credinței și atunci construiește-ți planurile vieții.

            O soție sănătoasă și puternică s-a temut de naștere și a acceptat să i se facă avort. Nu existase nici un motiv fizic ca să nu poată naște copilul, dar frica i-a paralizat instinctul de reproducere. Și acum brațele ei vor rămâne pentru totdeauna fără copii. Frica a fost cea care a lăsat-o cu mâinile goale. Nimic din ceea ce s-ar fi putut întâmpla la naștere n-ar fi fost așa de rău ca durerea unei vieți condamnată să rămână cu mâinile goale, a instinctului ei de mamă neîmplinit, rămas ca o frustrare perpetuă. Ea s-a iubit pe sine. Și acum nu mai avea pe cine să iubească decât pe sine. Și eul pe care îl avea acum de iubit era un eu amar.

            Unul dintre cele mai mari spirite ale acestei epoci a spus odată: ”Ori de câte ori sunt într-o stare depresivă, mă abțin să iau decizii – nici o decizie până când nu ajung iar în vârf, stăpân pe mine și pe situații.”

            Toate momentele mele decizionale, deci, vor fi momente de credință, nu de frică. Eu îmi voi instrui mintea ca nici o decizie să nu fie luată decât prin credință. Și nu voi admite excepții. Voi folosi deci o minte curățită de orice frică. Este uimitor ce poate face mintea când este concentrată într-un singur punct și hotărâtă.

            În colegiu m-am hotărât să nu acționez din frică. Și s-a întâmplat că, într-o noapte, m-am trezit cu o ploaie de pietre zburând în jurul meu, în întuneric. Primul meu impuls a fost să mă ascund în spatele unui copac; dar mi-am adus aminte de hotărârea mea și atunci am rămas acolo, în câmp deschis, lăsând pietrele să cadă împrejurul meu, întors cu fața în direcția de unde veneau ele. Am fost surprins de curajul meu, căci din fire nu sunt un om prea curajos. Hotărârea mea anterioară de a nu acționa din frică m-a ajutat în acel ceas de criză. Transformă o decizie de o viață prin credință într-o atitudine permanentă de viață.

Frica și anxietatea ne împiedică să fim la înălțime

            Am văzut ieri că frica și anxietatea ne împiedică să trăim la înălțimea noarmala. Ele ne paralizează centrul vieții. Un mexican a văzut un șarpe și în același timp, s-a impus la picior cu o sârmă ghimpată.  El a crezut că a fost mușcat de șarpe, și îndată a făcut o criză specifică mușcăturii de șarpe: "Am făcut spume la gură etc".  Și era să moară. A sosit însă doctorul, a văzut că rana nu era mușcătura de șarpe, l-a convins de om de aceasta... omul s-a făcut bine aproape imediat. Frica a produs simptomele otrăvirii prin mușcătura de șarpe. Astfel, frica va produce adesea însăși simptomele lucrurilor de care te temi. Se știe că oamenii cu fețe "ca de poker" (fețe inexpresive) joacă tenis mai bine decât cei care se crispează sau jubilează după cum scorul coboară sau urcă. Motivul este că fața "ca de poker", fața inexpresivă, este expresia exterioară a unei încrederi netulburate. Și din aceasta se naște de multe ori victoria. 

            Doi jucători de baseball, foarte buni prieteni, jucau la echipe adverse. Ambii erau experți în lovirea mingii, și ambii doreau cu ardoare să câștige campionatul. Echipele celor doi erau pe același loc - în frunte - în clasament și acum urmau să joace împreună meciul decisiv. Unul dintre ei, pe nume Copp, a recurs la o stratagemă, desigur, dubioasă din punct de vedere moral: Când echipele au intrat pe teren, refuza să vorbească cu prietenul - și adversarul - sau, Joe. Bietul Joe a început să se frământe, întrebându-se ce l-a putut supăra așa de tare pe bunul său prieten, Copp.  Și din cauza îngrijorării, el a început să facă greșeli de joc și... a pierdut meciul. Îngrijorarea și frica i-au furat îndemânarea.

            Se știe cu certitudine că, cel care trăiește în îngrijorare permanentă, are pieptul îngust, tocmai din cauza îngrijorării. Omul credinței inspiră profund aerul lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, speranța Lui. Omul îngrijorării se teme să inspire adânc, se teme de aerul proaspăt vindecător, de speranța vindecătoare a lui Dumnezeu. Prin urmare, el se înăbușă pe sine, se asfixeaza uneori chiar moral. "Mi-a fost teamă și m-am dus și am ascuns talantul", spune omul din pilda lui Isus. Și lucrul acesta se întâmplă pretutindeni, aceia care se tem își îngroapă talentele, și adesea se îngroapă pe ei înșiși prematur. Îngrijorarea îl transformă pe omul de 8 cilindri în omul de 4 cilindri, îi reduce la jumătate capacitatea de acțiune.

             Îngrijorarea este un fel de miopie, de vedere scurtă.

Fără credință nu poți întâmpina crizele vieții

            Să rezumăm cele spuse ieri: suntem structurați lăuntric pentru credință - credința este vindecare; îndoiala și frica sunt distrugătoare. Statisticile făcute de societățile de asigurare arată că oamenii care au o pensie asigurată trăiesc în medie cu 5-6 ani mai mult decât cei care nu o au. Pensia îi eliberează de anxietatea privitoare la siguranța zilelor bătrâneții și această eliberare le prelungește viața.

    (2) Constat că nu pot să întâmpin crizele vieții dacă nu am încredere și credință. Un medic mi-a indicat că la clinica Mayo se aplică următorul procedeu: ”O pacientă care era pregătită pentru una din acele minunate operații noi pentru reducerea tensiunii arteriale, a trecut cu succes toate examinările preliminare. Înainte de începerea operației, pacienta trebuia supusă unui examen psihiatric pentru a se stabili dacă nu suferă de tulburări mintale sau spirituale care i-ar putea provoca dureri de cap cronice și hipertensiune. Medicul, un om ferm și care nu se lăsa îndepărtat de la firul principal al discuției, o interoga pe pacientă cu privire la casa ei, la fericirea vieții ei de familie, la starea ei religioasă: Este fericită? Este îngrijorată din cauza banilor? Este satisfăcută de starea căsniciei? A religiei ei? Până când n-a trecut și acest examen n-a fost considerată în stare să fie supuse operației. Doctorii știau că ar fi putut să se prăbușească lăuntric, în ciuda eforturilor științifice, în cazul în care ar fi existat conflict și îngrijorare în citadela vieții ei.” O învățătoare suferea de inimă, bătăile fiindu-i așa de puternice și rapide, încât la cel mai mic efort ”părea că-i sare afară din piept”. Medicii n-au putut găsi nici o cauză fizică a acestei afecțiuni cardiace, dar au descoperit că necazul a început când învățătoarea și-a descoperit un nodul tare la piept: era sigură că are cancer. Când a fost examinată și i s-a spus că nu are cancer, ea a plecat acasă ușurată și fericită. Inima a început să-i bată normal și ea este și azi fericită și eficientă în munca ei. Frica și îngrijorarea îi cauzaseră tulburări funcționale. Tulburările erau reale, însă erau cauzate de o frică ireală.

Alcătuiţi pentru credinţă, nu pentru frică

             Intenţia mea iniţială fusese să-mi închei meditaţiile despre biruinţa fricii săptămâna trecută, dar cu cât am analizat mai îndeaproape frica, cu atât ea ne-a devenit o problemă mai fundamentală.  Când scriam lucrurilele acestea, am primit o scrisoare de la o femeie foarte dotată, care îmi scria: "Domnule dr. Jones, toate merg prost şi mi-e teamă, grozav de teamă că toate se vor prăbuşi." Ea spunea că toate merg prost. Adică dădea vina pe împrejurări, dar nimic nu era mai rău decât propria sa teamă, care la rându-i era înrădăcinată în egocentrismul ei. Universul ei se prăbuşeşte mereu, mereu, deoarece atitudinile ei egocentrice dau naştere temerilor.  Dacă ea şi-ar schimba centrul vieţii, tot restul s-ar schimba, s-ar rezolva; dar cu centrul greşit amplasat, nimic nu poate ieşi bine.

            În următoarele câteva zile, vom recapitula toate hotărârile lăuntrice şi le vom cataloga. Nu vor fi hotărâri luate cu dinţii încleştaţi și cu toţi muşchii încordaţi, ci o constatare calmă şi relaxată a poziţiei vieţii noastre şi a atitudinilor noastre în cadrul ei.

            (1) Constat că lăuntrul meu este alcătuit pentru credinţă, şi nu pentru frică. Nu frica este ţara mea de baştină, ci credinţa. Sunt astfel alcătuit încât îngrijorarea şi anxietatea sunt fire de nisip în mecanismul vieţii, în timp ce credinţa este ulei. Trăiesc mai bine prin credinţă şi încredere decât prin frică şi anxietate. În anxietate şi îngrijorare, fiinţa mea gâfâie după aer - aceasta nu este atmosfera mea reală, normală. Un psihiatru a scris: "Nu ştim din ce cauză cei se îngrijorează mor mai repede decât cei ce nu se îngrijorează, dar lucrul acesta este un fapt stabilit."  Dar eu, care am judecata mai simplă, cred că ştiu care este cauza: noi suntem construiţi din nervi, ţesuturi, celule ale creierului şi suflet  pentru credinţă şi nu pentru frică. Dumnezeu ne-a făcut în felul acesta.      De aceea, nevoia credinţei nu ne este impusă în mod dogmatic, ci este ceva înscris în structura fiinţei noastre. A trăi cu îngrijorări, înseamnă a trăi împotriva realităţii.