Ucenicie acasă‏

Cuvântul Săptămânal, Mai 2012 (2)

   -Zac Poonen 

Un ucenic este un elev şi un discipol al Domnului Isus. El este unul pentru care Isus reprezintă Modelul lui, căutând să-şi conformeze viaţa cu cea a Învăţătorului său în fiecare aspect posibil. La fel ca şi caritatea, ucenicia începe, de asemenea, mai întâi acasă.

Despre cei 30 de ani petrecuţi de Isus în Nazaret, sunt menţionate în Biblie numai două lucruri. În primul rând, în Evrei 4:15, ni se spune că El a fost ispitit la fel cum suntem şi noi, dar niciodată n-a păcătuit. Aflăm de acolo că, pe parcursul celor 30 de ani în Nazaret, El trebuie să se fi confruntat cu multe ispite– aceleaşi ispite cu care se confruntă oricine în timpul primilor 30 de ani din viaţă – din copilărie până la maturitate.

Marcu 6:3 ne spune că Isus avea cel puţin 4 fraţi şi 2 surori în familia sa. Existau, deci, cel puţin 9 membrii care trăiau în aceeaşi casă cu El – şi era o familie săracă. (Acest lucru îl subînţelegem când comparăm Luca 2:24 cu Levitic 12:8 şi descoperim că Maria era prea săracă să aducă jertfă Domnului chiar şi un miel.) Este aşadar evident că Isus n-avea un dormitor personal unde să se poată retrage când lucrurile deveneau dificile în casă. Ioan 7:5 ne spune, de asemenea, că fraţii Lui nu credeau în El. În mod clar erau invidioşi pe acest Unul din casa lor care niciodată nu se enerva, nici nu se purta egoist. În mod sigur că „se coalizau” toţi împotriva Lui de multe ori ca să-L tachineze şi să-L necăjească. Oricine a trăit într-o familie numeroasă, într-o casă mică, cu apropiaţi neîntorşi la Dumnezeu, înţelege problemele cărora Isus a trebuit să le facă faţă în Nazaret. Cu toate acestea, El n-a păcătuit niciodată. Mai mult decât atât, este foarte probabil ca Iosif să fi murit când Isus era adolescent sau când avea în jur de douăzeci de ani (deoarece nu aflăm niciodată nimic de Iosif în anii slujirii publice a lui Isus). În acest caz, răspunderea întrreţinerii familiei de 8 membrii a căzut pe umerii lui Isus, fiind cel mai mare fiu. Ca să întreţină acea familie, El a fost nevoit să muncească din greu. Fără îndoială că au existat nenumărate ispite cărora Isus a trebuit să le facă faţă în acele situaţii. Cu toate acestea, El n-a păcătuit.

În al doilea rând, Isus a continuat să le fie „supus” lui Iosif şi Mariei (Luca 2:51) – cât timp a trăit în casa lor – adică 30 de ani. Nu a fost uşor – după cum ştim cu toţii din copilăria noastră. De câte ori nu ni s-a întâmplat, când eram copii şi doream să facem ceva, părinţii noştri să ne ceară să facem cu totul altceva decât ne-ar fi plăcut nouă în mod natural! Putem, aşadar, să arătăm exemplul lui Isus tuturor copiilor noştri. Taţilor li se porunceşte să-şi crească copiii „în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4). Ce este „mustrarea şi învăţătura Domnului”? În primul rând, este exemplul pe care Domnul Însuşi l-a dat copiilor în timpul anilor petrecuţi de El în Nazaret.

Dacă un băiat sau o fată va urma exemplul Domnului din cele două sfere de mai sus la care ne-am uitat, şi el, sau ea, va creşte în înţelepciune, bucurându-se de favoarea lui Dumnezeu – după cum e scris despre Isus Însuşi (Luca 2:52).

În Iad nu există îndurare

Cuvântul Săptămânal, Mai 2012 (1)

    -Zac Poonen

      În esenţă, credinţa înseamnă să credem că Dumnezeu încă ne iubeşte. El nu iubeşte păcătoşenia noastră. Nu doreşte ca noi să mai rămânem în starea de păcat. El este ca un tată care vede bolile copilului său şi urăşte acele boli, însă îşi iubeşte copilul. Gândiţi-vă la o mamă care-şi vede copilul plin de lepră sau bolnav de tuberculoză. Acea mamă îşi iubeşte foarte mult copilul, dar urăşte acele boli din toată inima ei.

 Dumnezeu îi iubeşte pe păcătoşi, dar El urăşte păcatul lor. Pe crucea de la Calvar vedem dragostea lui Dumnezeu pentru păcătoşi şi ura Lui faţă de păcat. Dragostea Lui pentru păcătoşi se vede în aceea că El L-a dat pe Isus să moară pe cruce pentru noi. Ura faţă de păcat se vede în întoarcerea Feţei Lui de la Isus, când Isus a purtat păcatul lumii pe cruce.

 Oamenii întreabă, uneori, cum se face ca un Dumnezeu al dragostei să poată trimite oameni în Iad. Cum este Iadul? Iadul este un loc pe care Dumnezeu l-a părăsit de tot – un loc unde Dumnezeu nu poate fi găsit. Acest pământ n-a fost părăsit de Dumnezeu. Tocmai de aceea încă mai există atât de multă bunătate şi frumuseţe pe acest pământ.

 Uitaţi-vă la frumuseţea creaţiei, de exemplu. Remarcaţi decenţa şi bunătatea care există în multe fiinţe umane. Demonii ar vrea să posedeze TOATE fiinţele umane, dar ei sunt incapabili de aceasta, căci Dumnezeu a pus un zid ocrotitor în jurul oamenilor, astfel că demonii nu pot face ce vor. Tot îndurarea lui Dumnezeu este şi aceea care dă omului sănătate, prosperitate şi multe alte mulţumiri. Toate aceste binecuvântări sunt date de Dumnezeu atât oamenilor buni, cât şi celor răi. Toate acestea dovedesc faptul că Dumnezeu nu a părăsit această lume. Dar Iadul nu este aşa. În Iad nu mai există nicio îndurare – pentru că Iadul este într-adevăr un loc părăsit de Dumnezeu.

 În mulţi oameni neîntorşi la Dumnezeu găsim bunătate, pentru că influenţele lui Dumnezeu sunt încă peste ei. Dar odată ajunşi în Iad, aceiaşi oameni vor deveni la fel de răi ca diavolul însuşi – deoarece îndurarea lui Dumnezeu nu va mai fi peste ei.

 În Iad, oamenii vor experimenta pentru prima dată cum este să fii total părăsit de Dumnezeu. Este ceea ce Isus a trăit pe cruce. În timpul acelor trei ore de întuneric, pe cruce fiind, Isus a experimentat Iadul, când Dumnezeu realmente Îl părăsise. Acolo vedem cât de mult urăşte Dumnezeu păcatul.

 Care este, deci, răspunsul? Poate un Dumnezeu al dragostei să trimită oameni în Iad? Răspunsul la această întrebare se află în răspunsul la următoarea întrebare: A putut un Dumnezeu al dragostei să-L dea pe propriul Său Fiu să se confrunte cu Iadul pe cruce, când păcatul lumii era asupra Lui? Dacă El a putut face aceasta, atunci El îi poate trimite şi pe oameni în Iad. Un Dumnezeu al dragostei Îşi va întoarce faţa de la aceia care persistă în păcat, care-I spun lui Dumnezeu: „N-am de gând să Te ascult. Mi-am ales propriul drum şi voi merge pentru totdeauna pe el.”
 

 Biblia spune în Proverbe 29:1 (parafrazat): „Un om care este corectat de multe ori şi refuză să accepte corecţia va fi într-o zi distrus pe neaşteptate şi nu va mai avea o altă şansă.” Dacă un om refuză de fiecare dată invitaţiile de dragoste ale lui Dumnezeu, el se află într-un pericol real. Acum, eu nu vreau ca vreunul sau vreuna dintre voi, fraţi şi surori care sunteţi extrem de sensibili, sau sensibile, să vă simţiţi condamnaţi auzind aceasta - căci versetul de mai sus n-a fost scris pentru cei care cad în păcat, ci să-i avertizeze pe aceia care doresc să rămână în el. N-a fost scris pentru cei care încearcă să trăiască în curăţie dar care continuă să cadă. A fost scris pentru răzvrătiţi, care-L sfidează pe Dumnezeu şi doresc să continue să păcătuiască. Cum poţi şti dacă eşti sau nu un răzvrătit? Este foarte uşor de aflat. Întreabă-te doar dacă ai vreo dorinţă să te pocăieşti şi să te întorci la Dumnezeu? Dacă în tine se află şi cea mai mică dorinţă de a te întoarce la Dumnezeu şi de a-L iubi, atunci aceasta dovedeşte că Duhul Sfânt încă lucrează în viaţa ta şi că Dumnezeu caută să te atragă la El. Poţi fii un eşec, dar nu eşti un răzvrătit. Există o diferenţă imensă între unul care cade şi unul care se răzvrăteşte.