Temeri crescute în casă

            Frica atacă sistemul digestiv într-o varietate de feluri. O mamă avea o fată foarte timidă. Dorind ca fiica ei ”să capete curaj”, ”să se deschidă”, a aranjat o petrecere pentru ea în ciuda voinței acesteia. Fetei îi era frică de oameni și, înainte de ziua petrecerii, s-a îmbolnăvit atât de tare, încât a trebuit să stea în pat. Mama ei a trebuit să cedeze și niciodată n-a mai încercat să-și elibereze fiica de teamă printr-un asemenea atac frontal. Ea i-a clădit fetei încrederea în sine prin alte metode.

            Niște prieteni au adus un om la una din adunările noastre. Omul acesta se temea de mulțime, suferind de ceea ce se numește oclofobie (teama de mulțime). Când a ajuns la ușă, a încercat să fugă, dar ei au insistat și l-au făcut să rămână. Tot timpul serviciului divin a stat tremurând de frică, cu broboane de sudoare curgându-i pe fruntea și pe fața palidă. La sfârșit, singurul lucru pe care l-a spus bietul om a fost: ”Ce bine că pot să ies de aici!” Frica de mulțime era pentru el o obsesie. Dar nu avea de ce să se teamă decât de propria lui teamă. Frica aceea era o boală.

            În timpul unormanevre, elevii de la o școală militară au vrut să-i joace o festă prietenească unui coleg și au pus coji de nucă sub șaua calului său. Cadetul respectiv a fost aruncat din șa de 25 de ori în timpul unei curse de 25 de mile. Experiența aceasta i-a umplut sufletul de teamă. A fost un șoc atât de puternic încât a ajuns o ruină. Secrețiile interne au fost tulburate de acest șoc și de aceste temeri, încât dacă era pus într-o anumită poziție, tânărul nu mai putea să se miște. Dacă stătea în picioare și mâna îi era ridicată în sus, el nu o mai putea lăsa în jos. Numai un tratament medical îndelungat, care l-a ajutat să-și depășească șocul și temerile, a putut să-l facă să se întoarcă la o viață normală.

            În ultimul război mondial, una dintre descoperirile uluitoare făcute de medici în timpul examinărilor pentru recrutare a fost numărul uimitor de mare de tineri perfect sănătoși din punct de vedere fizic care trăiau cu convingerea că au afecțiuni cardiace sau renale, sau o altă maladie serioasă, și care nu-și luaseră un serviciu din această cauză. ”Cu foarte puține excepții – spune dr. Albert Wiggam – temerile lor începuseră prin ascultarea unor discuții în familie, în care se descriausimptomele respective.” Erau deci ”temeri de casă”. A semăna temeri în mintea copiilor este o crimă împotriva lor. Părinții încearcă să-i stăpânească pe copii prin frică și apoi frica îi stăpânește pe ei.

Frica este costisitoare

            Uneori temerile nu sunt fundamentale, ci marginale, și totuși ele se strecoară și tulbură tot ansamblul vieții. O femeie trecuse prin mari intervenții chirurgicale, printr-un incendiu, pusese chiar pe fugă un hoț care-i intrase în casă și totuși viața ei era chinuită și măcinată de frica de ce ar putea să spună vecinii despre ea. Iată deci un caz în care o frică marginală corupe un curaj fundamental.

            O altă femeie era dominată de teama de cancer. Mama ei avusese cancer și ea spunea mereu: ”Eu îi seamîn mamei în toate privințele. Semănăm atât de bine, încât am să fac și eu cancer exact cum a făcut ea.” Drept rezultat al acestei incubări a fricii, ea a început să sufere de constipații. Exista totuși o diferență între ea și mama ei: mama ei avusese zece copii, ea n-avea nici unul! Și medicul ei spusese odată despre ea: ”N-are să scape de constipație pănâ când nu scapă de temerile ei inutile.” Spaimele inutile o legaseră nu numai fizic, ci și mintal și spiritual. Devenise o ființă încătușată, îcuiată, al cărei simbol era constipația.

            Un tânăr pastor a început să se plângă de dureri de piept și apoi să tușească. La consultul medical nu s-a găsit nici o cauză fizică. Apoi, tânărul a început să se plângă de dureri de abdomen, afirmând că acolo are cancer, dar un consult al mai multor medici n-a putut descoperi în abdomenul lui nimic rău din punct de vedere fizic. Tânărul și-a dat demisia și duce o viață tristă, de veșnice lamentări. Începe să cedeze tensiunii mentale și totuși, din punct de vedere fizic, el este sănătos. Și în cazul lui frica este cea care-l destramă, frica îi este boala, căci frica este nisip în motorul vieții.

            O femeie a trimis-o pe o prietenă de-a mea să cumpere gladiole, dar – fiind foarte zgârcită – a regretat imediat impulsul de a fi cumpărat o frumusețe atât de costisitoare. Când prietena mea s-a întors cu florile, femeia era într-o stare foarte agitată, iar în seara aceea s-a dus la culcare bolnavă. Ulterior, starea i s-a agravat ajungând să cheltuie pe medicamente și pe doctori de o sută de ori mai mult decât pe flori. Frica e costisitoare!

Frica și boala

            Un medic mi-a spus odată: ”Temerile sunt lucrul cel mai dăunător existent în noi.” Viața întreagă stă mărturie că medicul acesta are dreptate. Cunosc o doamnă care se teme cuplit de microbi. Ea stă închisă în casă, prizonieră a fricii sale, ca nu cumva ieșind afară să se contamineze de vreun microb. Nu-și dă seama că frica însăși este de zece ori mai dăunătoare decât microbii. Mai mult, dacă ar avea o atitudine încrezătoare față de viață, microbii poate că nu s-ar lipi de ea     – însăși încrederea ei ar reacționa ca un antiseptic. Temerile ei devin un mediu de cultură pentru microbii de care se teme. ”De ce mă tem, aceea mi se întâmplă, de ce mi-e frică, de aceea am parte”, spune Iov, și aceasta nu din întâmplare, pentru că una este cauza și cealaltă efectul care derivă din cauză.

            O profesoară trăia într-o stare permanentă de teamă, care i-a produs un ulcer la stomac. Când a scăpat de teamă, a scăpat și de ulcer. Doctorii vroiau să-l opereze pe un prieten de-al meu care avea cancer sau ulcer la stomac. Faptele erau următoarele: în urma unui faliment în afaceri, îngrijorările i-au oprit secreția gastrică. Când a înțeles care este cauza și când a lăsat în mâna lui Dumnezeu îngrijorările sale, s-a îngrășat în două luni cu 10 kg! Un conducător al unei organizații de tineret a venit la mine la sfârșitul unei adunări și mi-a spus: ”Sunt o ilustrație a ceea ce ați spus dumneavoastră. Sunt în permanență în tensiune și îngrijorat și mă preocupă necazurile lumii întregi. Din cauza aceasta, mă lupt cu ulcerul stomacal tot timpul.” Și desigur că nu se va face bine până când nu se va destinde, predându-I lui Dumnezeu toate îngrijorările și tensiunile. Câtă dreptate are Petru când scrie: ”Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre...” (1 Petru 5:7).

            În țările occidentale s-a constat că numărul oamenilor de afaceri cu ulcer la stomac crește brusc când scad acțiunile la bursă. Și iată explicația: îngrijorarea produce hiperaciditate la stomac și aceasta la rândul ei provoacă ulcerul, sau îl agravează dacă l-ai avut. Oamenii din vechime au văzut legătura dintre îngrijorare și boală: ”Gonește orice necaz din inima ta și îndepărtează răul din trupul tău...” (Eclesiastul 11:10).

Anxietatea – un ajutor și un handicap

            Creștinul, am văzut ieri, este un om care se ocupă de trecut, de prezent și de viitor și este bine înfipt în realitate. El se ocupă de realitate mai mult decât oricine altcineva, pentru că este sensibil la problemele lumii întregi. Aceasta este stimulentul lui cel mare, care îl împinge înainte, care îi dă direcție și îl determină să persevereze. Creștinul ar trebui să fie cea mai progresistă personalitate din lume; el este treaz în fiecare fibră a ființei lui și este omul căii deschise.

            Dar dacă această conștiență este atuul cel mai mare, ea poate deveni și handicapul lui cel mai mare. Faptul că el este sensibil și conștient de sine și de toți oamenii, îl poate face să se îngrijoreze. Și atunci lumina lui s-a transformat în întuneric, pentru că îngrijorarea, neliniștea și frica pot bloca înaintatea, putând paraliza și destrăma personalitatea.

            Până la un anumit punct, frica îl poate face pe chirurg mai îndemânatic și mai atent ca să nu taie unde nu trebuie; dar frica împinsă dincolo de acel punct poate să-l paralizeze pe medicul care face o operație. Există, deci, o frică sănătoasă, care ne dă îndemânare și imbold; există însă o frică nesănătoasă, care ne lipsește atât de îndemânare, cât și de imbold – frica ce ne inhibă. Găsim scris în Scriptură: ”Frica de Domnul este începutul înțelepciunii” (Psalmul 111:10) și, de asemenea, găsim scris: ”...mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul îm pământ...” (Matei 25:25). Ambele sunt profund adevărate. Există o teamă care este înțelepciune și una care te face să-ți îngropi talanții îm pământ.

            Frica, la fel ca oricare alt impuls, trebuie ținută sub control și folosită în scopuri constructive. Scăpată de sub control, ea se transformă în îngrijorare și anxietate și devine dinstructivă atât pentru individul respectiv cât și pentru cei din jurul său. ”Nu te teme, căci teama duce numai la rău” (Psalmul 37:8), (în traducerea Cornilescu, versetul este redat astfel: ”...nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.” – n.trad.), tendința ei este numai spre distrugere, nu spre edificare. Isus ne spune că noua viață este adesea ”înăbușită de îngrijorări” (Luca 8:14). Este foarte probabil că frica, îngrijorarea și anxietatea sunt cele trei forme cele mai grave ale răului pe care și le poate însuși omul. Ca să fie sănătos, el trebuie să le dezrădăcineze cu orice preț.

Al patrulea dușman: frica

                Am văzut până acum 3 dintre cei 15 dușmani ai personalități umane. Trecem acum la al patrulea: îngrijorarea, anxietatea, frica.

            Aproape fiecare rău este un bine pervertit. Îngrijorarea, anxietatea și frica sunt un bine pervertit. Există în noi un instinct de a privi înainte, de a planifica, de a gândi cum să facem față unor situații posibile, înainte ca ele să se fi întâmplat. Această capacitate de prevedere este unul dintre darurile care îl disting pe om de animal. Animalul ajunge repede într-o fundătură; omul însă înaintează spre zări infinite.

            Capacitatea de a prevedea, de a planifica, de a preveni este puterea care ne ridică din ”este” și ne transpune în ”poate fi”, și acesta este secretul progresului. Voința de a trăi nu trebuie proiectată numai în ”acum”, ci și în ”vom fi”. Trebuie să fim stăpâni atât pe astăzi, cât și pe mâine. Isus l-a lăudat pe ispravnicul care a văzut că vine furtuna și înainte ca aceasta să-l prindă, și-a aranjat socotelile, apoi Isus adaugă: ”Fiii veacului acestuia, față de semenii lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii” (Luca 16:8). Lipsa unei planificări inteligente ne face prizonierii lui astăzi, în loc de a fi pionieri ai zilei de mâine.

            Creștinii, mai mult decât oricine altcineva, sunt oameni cu o vedere în perspectivă. Ei plănuiesc cum să trăiască astăzi, cum să trăiască mâine și cum să trăiască pentru veșnicie. Și planifică lucrul acesta pentru toți oamenii, căci nu numai că privesc departe, dar au și o privire largă. Ideea că creștinul este un nătâng nepăsător atent doar la clipa de față din cauză că îi este frică să privească la ziua de mâine este falsă. Noi suntem chemați să-L iubim pe Dumnezeu cu tot cugetul nostru, cu toată mintea, rațiunea și inteligența noastră și o parte a minții noastre este prevederea. De aceea, creștinul trebuie să cultive această calitate a planificării inteligente.