Vino la Dumnezeu

           Ai făcut primii doi pași spre libertate. Acum trebuie să-l faci pe al treilea:

           (3) Vino la Dumnezeu!  Pocăința este aspectul negativ al acestui proces. Ea te descătușează ca să poți veni la Dumnezeu. Dar tu spui: ”Va primi oare Dumnezeu pe unul ca mine? Nu trebuie mai întâi să-mi îmbunătățesc viața ca să fiu vrednic să mă primească?” Vrednic? Nimeni nu poate fi vrednic. Du-te la Dumnezeu cum ești, cu aceste cuvinte: ”Așa cum sunt, la Tine vin.”

           Un predicator călătorea într-o zi cu trenul. În compartiment cu el mai era un tânăr care părea agitat. Se muta de pe un loc pe altul, se uita nerăbdător pe geam, lua o carte să citească, dar o închidea în clipa următoare. Predicatorul s-a uitat o vreme la el și apoi, cu voce înțelegătoare, l-a întrebat de ce era așa de neliniștit. La început băiatul a înțepenit în muțenie. Dar ceva mai târziu, zăgazul s-a rupt și el a vorbit: ”Am fugit de acasă și am umblat ca un vagabond prin lume ani de-a rândul. După aceea mi s-a făcut dor de casă și i-am scris tatălui meu și l-am întrebat dacă vrea să mă primească înapoi, dar n-am primit nici un răspuns. Atunci i-am scris mamei și i-am spus că nu mai aștept răspuns, că am să vin cu trenul spre casă și că, dacă vor să mă primească, o rog să atârne o batistă albă în nucul din fundul grădinii, așa încât dacă văd batista să mă dau jos la gara de la noi – dacă nu, să mă duc mai departe în lume. Acum ne apropiem de casă și mi-e teamă... mi-e teamă că n-am să văd batista albă.” Predicatorul i-a spus că se va uita el pe geam și-i va spune dacă va vedea batista. Băiatul stătea cu ochii închiși, iar predicatorul cu privirea pe geam afară și cu mâna pe genunchii băiatului. Când după o cotitură a apărut grădina cu nucul, mâna predicatorului s-a strâns pe genunchii băiatului și predicatorul a exclamat: ”Dragule, nucul întreg este plin de ștergare și de batiste albe. De fiecare crenguță atârnă ceva alb.”

           Cam așa ceva te așteaptă pe tine – tu, care te întorci la Dumnezeu. O astfel de primire din toată inima, atât de coplișitoare încât îți va spulbera toate îndoielile, ezitările, temerile. Fă un pas către El și El va face doi către tine.

           ”Și când era el încă departe, Tatăl său l-a văzut... și a alergat... și l-a sărutat.”

Revizuiește-ți viața și întoarce-te

           Această problemă a efectuării primului pas este atât de importantă încât trebuie să mai insistăm asupra ei. Dacă nu faci acest pas cu adevărat, problema aceasta, a unei vieți abundente, îmbelșugate, va rămâne pentru tine o carte sigilată. Ca să deschizi un seif de bancă și să ajungi la tezaurul pus acolo la păstrare, trebuie să cunoști combinația de cifre a seifului respectiv. Dacă-ți lipsește ”combinația”, nu poți ajunge la comorile lui Dumnezeu.

           Cu riscul de a deveni plictisitor, am să parcurg din nou drumul de la început, folosind însă o scară diferită. Căci știu că mulți vor fi citit studiul nostru din ultimele șapte zile fără să fi făcut în realitate pașii arătați. Aș vrea să antrenez în mișcare și cel din urmă suflet șovăitor înainte de a trece mai departe. Căci ceea ce ne așteaptă înainte este prea bun ca să fie ratat!

           Îți amintești că tot ce facem noi aici este să găsim drumul prin cei cinci pași ai metodei științifice, expuși în ziua a zecea. Am stăruit foarte mult asupra pașilor doi și trei: alegerea ipotezei celei mai favorabile și experimentare ei. Noi l-am ales pe Hristos drept experiența cea mai probabilă și acum trăim experiențe cu El, ca să vedem dacă El este răspunsul.

           Scara pe care o expun în paginile care urmează are nouă trepte.

           (1) Revizuiește-ți viața. Fă-ți o verifică cinstită a întregii ființe. Poate nu vei găsi păcate multe și mari, dar vei găsi că ești un străin de viața dumnezeiască. În afară poți arăta splendid, dar înăuntru tu știi că ești fără scânteie, gol și rece. Focul pe care poate l-ai avut cândva s-a stins și tu nu mai ai decât o lumină palidă, ca de lună moartă. Poate că viața ta este sfâșiată de dorințe și de planuri contradictorii, sau poate că simți că tot mergi, mergi, dar nu ajungi nicăieri.

           Atunci fă pasul al doilea:

           (2) Întoarce-te. Pocăința înseamnă întoarcere. Tu mergi în direcție greșită. Întoarce-ți pașii acum în direcția bună. Nu mărturisi păcatele altora – mărturisește-le pe ale tale. Dacă vrei începe cu tine însuți, s-ar putea ca viața să genereze viață. Ceilalți și le vor mărturisi pe ale lor.

Pasul al șaptelea

           Ajungi acum la ultimul dintre cei șapte pași:

           (7) Întoarce-te la Dumnezeu în fiecare dimineață. Introdu în viața ta regula de a avea un timp cu Dumnezeu în fiecare dimineață. Poate că ești speriat de multiplele ramificații ale noii tale vieți. Cum vei fi tu în stare să transformi toate aceste relații? Ai nevoie de resurse și pe acestea le poți obține în ceasul de taină cu Dumnezeu. Mulți cred că pot trăi într-o stare de rugăciune fără să aibă un anumit timp pentru rugăciune. Este o greșeală.

           Isus a simțit nevoia de a avea trei obiceiuri: (1) s-a ridicat și a citit, ”cum Îi era obiceiul”;    (2) s-a dus în munți să Se roage, ”cum Îi era obiceiul”; (3) i-a învățat din nou, ”cum Îi era obiceiul”. Aceste trei obiceiuri sfinte, lectura și meditația asupra Cuvântului lui Dumnezeu, dezvelirea sinelui în ceasul de rugăciune și învățarea altora, adică transmiterea descoperirilor mele sunt tot atât de fundamentale în viața spirituală cât este de fundamental în matematică faptul că doi cu doi fac patru. Dacă Isus Însuși n-a putut trăi fără aceasta, cum am putea noi să o facem? Și tu și eu avem nevoie de ceasul acela de dimineață pur și tonic, când ziua însăși trăiește ceasul ei cel bun. Începe ziua bine și o vei sfârși bine!

           Cineva m-a întrebat cum de mi-am menținut viața spirituală? Care a fost secretul? Am răspuns că am reușit aceasta făcând două lucruri. Mai întâi, respectându-mi orele de rugăciune. Mi-am format obiceiul de când eram student. Anumite ore nu aparțin zilei, sunt în afara ei. Ele sunt destinate obținerii resurselor pentru ziua respectivă. Dacă neglijez orele acelea, ziua respectivă mă neglijează pe mine. Mă simt mai bine sau mai rau, în măsura în care mă rog mai mult sau mai puțin. Cineva a descris locul de rugăciune ca pe o ”casă de țară în care cei ce au pierdut tonusul vieții lor spirituale se întorc pentru odihnă și înviorare.”Ceasul de rugăciune este o ”casă” în care cei ce și-au pierdut tonusul vieții lor spirituale se pot reface. Repet: ziua mea este searbădă când ora de rugăciune este searbădă. Al doilea secret al meu este că întotdeauna urmăresc un lucru pe care nu-l pot face – și aceasta în mod voit, și sunt obligat să mă întorc mereu la Dumnezeu pentru resursele de care am nevoie. Viața devine atunci egală cu ceea ce a hotărât un student când l-a auzit vorbind pe un om al lui Dumnezeu: ”Am să fac din viața mea un miracol.” Și a făcut!

Pasul al șaselea

           Ai făcut cel mai mare dintre toți pașii. Te întrebi ce se va întâmpla acum? Probabil că vei avea îndoielile și temerile tale. Un tânăr a venit la dr. Poling și i-a spus: ”Sunt ruinat! Stanley Jones m-a ruinat la adunarea de aseară. Am fost nevoit să-mi predau toate planurile mele lui Dumnezeu.” ”Slavă Domnului!” a răspuns dr. Poling: ”Acum Dumnezeu va putea ceva din tine. El îți poate reface viața ruinată.” Aici este esențialul. El îți zdrobește viața ta ca să ți-o reclădească – dar numai prin cooperare cu tine. Tu și cu Dumnezeu ați început clădirea ei împreună.

           Fă pasul al șaselea:

           (6) Întoarce-te și privește la toate relațiile tale umane și intră în ele împreună cu Hristos. Judecă-ți toate aceste relații în lumina relației tale cu Hristos. Nu această relație fundamentală trebuie adaptată celorlalte, ci celelalte relații trebuie adaptate ei. Tu ai șase relații majore:

           1. Biserica. Intră în ea! Cu toate greșelile ei, ea este cea mai mare instituție slujitoare din lume, care umple pământul cu spitale, școli, aziluri de orfani, aziluri de leproși etc. Biserica are mulți critici, dar nu nici un rival în munca ei de mântuire a oamenirii. Intră în ea și fă-te o parte a acestei părtășii mondiale!

           2. Familia. Ia-L pe Hristos în casa ta. Fă-L prezent la masa ta, introducând rugăciunea de masă. Introdu rugăciunea familială. Începe să-ți mărturisești propriile păcate, nu pe cele ale vecinului.

           3. Fă din serviciul tău un loc de exprimare a serviciului suprem, servirea lui Dumnezeu. Fă din viața ta la serviciu o mărturie vie.  Dacă serviciul nu-ți permite să duci o viață creștină, schimbă-l!

           4. Relațiile tale sociale. Ai intrat acum într-o nouă societate – Societatea Împărăției lui Dumnezeu. Societatea aceasta este una fără clase sociale și fără bariere rasiale de culoare.

           5. Relațiile tale internaționale. Tu nu mai ai dușmani, deoarece nu mai ai dușmănie. Ești același pentru toți, inclusiv pentru așa-zișii dușmani.

           6. Relațiile tale cu omul din imediata ta apropriere, la școală, la prăvălie, la birou, cu vecinul tău, cu aproapele tău. Mărturisește-i ce s-a petrecut în tine. Câștigă-l și pe el pentru o astfel de viață măreață.

Pasul al cincilea

         Am decis că Dumnezeu trebuie să dețină locul de Stăpân. Cineva i-a scris scriitorului rus Turgheniev: ”Am impresia că a ne pune pe noi înșine pe planul al doilea constituie întreaga semnificație a vieții.” La aceasta, marele scriitor a răspuns: ”Mi se pare că a descoperi cine trebuie pus pe primul plan constituie întreaga problemă a vieții.” Tu ai decis în această problemă: Dumnezeu și nimeni altcineva trebuie să fie pus pe primul plan, să ocupe locul întâi.

        Acum, tu ești gata pentru pasul următor:

       (5) Întoarce-te la El cu încredere și crede că El te primește și că tu Îl primești pe El. Odată ce I-ai dat singurul lucru pe care îl aveai – pe tine însuți – ai dreptul să accepți singurul lucru pe care Dumnezeu îl are – pe El Însuși. Mulți ratează în punctul acesta. Ei dau veșnic, dar nu reușesc să primească. Închipuie-ți că ai face lucrul acesta în căsătorie – ai da tot timpul și nu i-ai permite partenerului tău să răspundă. Nu ar fi relația voastră prin aceasta blocată? Bătăile de inimă alternante ale relației voastre unul cu altul și cu Dumnezeu sunt: ”Dă – primește, dă – primește.” Dacă este o permanentă dare fără nici o primire, inima va înceta să mai bată, ea nu poate să bată exclusiv unilateral. Un mare chirurg a exprimat lucrul acesta astfel: ”Creștinismul este receptivitate pură. ‘Tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai Lui.’” Dacă expiri în permanență și nu inspiri niciodată, respirația ți se va sfârși foarte repede.

        O tânără romano-catolică, studentă la sociologie, a intrat în această experiență nouă și acum este vie cu Dumnezeu. Ea și-a formulat hotărârea în felul următor: ”Mai mult decât oricând înainte, eu încetez să mai caut și Îl las pe Hristos să-mi pătrundă ființa – El singur are răspunsul la problema vieții, prin faptul că ne dă viața însăși, viață abundentă și reală, descărcată de multe întrebări fără răspuns.”

         Încetează să te mai chinui cu întrebări care nu au răspuns. Ieși din tine însuți, pășește prin credință activă și acceptă darul lui Dumnezeu. El Se oferă pe Sine Însuși. Ia-L, căci în Dumnezeu vei găsi tot ceea ce îți este necesar: iertare, putere, părtășie, sens, ideal și energia de ate dărui altora, viață!

               Fă pasul acesta acum!

Pasul al patrulea

        Ajungem acum la cel mai important dintre pași:

        (4) Dă-te pe tine însuți lui Hristos, cu tot ceea ce-ți aparține. Aceasta este puctul crucial și dacp nu-l faci cum trebuie, dacă ratezi aici, ai blocat întregul proces. Între două persoane nu există iubire adevărată dacă nu este o renunțare la sine reciprocă. Dacă unul dintre cei doi are o reținere față de celălalt, o rezervă care îl împiedică să se dăruiască total, dragostea este blocată, ea va rătăci și nu va înflori, oricât te-ai trudi tu să iubești lăturalnic, fără să-ți angajezi eul total. Așa că între tine și Dumnezeu nu poate exista iubire, fără o predare lăuntrică. Nu o predare a unui lucru ori a altuia, ci o predare de tine însuți, predarea eului tău esențial.

        O femeie minunată a ajuns la epuizarea resurselor. Viața ei, concentrată în jurul propriului eu, își consumase toate posibilitățile. Ea ajunsese la faliment lăuntric. Și atunci și-a dat seama că eul ei trebuie să-și dea demisia dacă ea vrea să se regăseasca pe sine. Dar lupta era grea. Întotdeauna este grea. Așa cum a spus cineva: ”Multe bătălii s-au dat pe câmpurile de luptă, dar n-a fost niciodată una mai grea decât  lupta dintre mine și mine în cămăruța aceea.” I-am spus acestei femei că bătălia inițială este cea mai grea, că unui avion îi trebuie energie de două ori mai mare să decoleze decât să zboare. Ne-am plecat în rugăciune. L-a sfârșitul acelei rugăciuni ea a deschis ochii și a exclamat: ”Dar... am decolat!” Femeia a rupt-o cu vechea viață și a trăit o minunată descătușare. Mi-a dat mie sticla ei de whisky și tabachera ei de aur, spunându-mi: ”Nu mai am nevoie de ela.” Apoi a aruncat și somniferele. A aruncat, deci, toate cârjele.

         Mai multe zile, femeia a fost extraordinar de fericită – și apoi un nor. ”Eu sunt ca un copil adoptat într-o nouă familie – totul este frumos, dar un singur lucru lipsește – nu pot vedea fața Tatălui meu.” Și apoi, motivul acestei lipse a ieșit la iveală. Ea predase sticla de whisky și tabachera în schimbul propriului eu. Încercase să-L cumpere pe Dumnezeu cu lucrurile acelea! Și când a înțeles aceasta, s-a grăbit să se adauge pe sine sticlei și tabacherei. Apoi, a văzut fața Tatălui. Și acum ea este cu adevărat fericită a pierdut un ”eu” întors pe dos, confuz, și a găsit un ”eu” unit, descătușat, fericit.

Pasul al treilea

        Ajungem acum la pasul al treilea:

        (3) Acum, o dată ce ai venit la Hristos, întoarce-te și uită-te la viața ta prin ochii Lui și rupe-o în mod decisiv cu tot ce nu poate El să aprobe.

        Intenționat am așteptat să ajungi la acest stadiu înainte de a-ți cere să o rupi în mod hotărât cu toate piedicile, cu toate baricadile, cu toate păcatele, căci nu te poți vedea pe tine însuți cu adevărat până când nu te vezi cu ochii Lui. Până în clipa aceasta poate că te-ai comparat cu tine cel de altădată sau cu alții și în lumina acestei comparații nu te-ai văzut prea rău. Dar acum, după ce ai venit la Hristos, începi să vezi lucrurile prin ochii Lui și ceea ce vezi acum este o priveliște cu totul nouă. Lucruri care, văzute prin semilumina standardelor tale anterioare nu păreau prea rele, acum devin dintr-o dată intolerabile. Ele trebuie să dispară. Nu mai poți glumi cu ele.

         Într-o vară, la o întrunire a noastră pentru studiu și rugăciune, o femeie a îngropat o cutiuță, un simbol al tiraniei unui obicei, în nisipul de la picioarele unei cruci. O alta a spus că ea și-a înmormântat temerile și păcatele în stele, așa de departe încât să nu le mai poată ajunge niciodată. Fie că  ți le îngropi în nisip, fie că ți le îngropi în stele, îngroapă-le și pe mormântul lor încrustează inscripția ”definitiv” sau ”nu există înviere” pentru ele.

         În cadrul aceleiași întruniri, fiecăruia dintre noi i s-a încredințat o anumită lucrare – a mea era să adun hârtiile de pe jos. Am observat cu ocazia aceea că pe măsură ce treceau zilele se vedeau tot mai puține hârtii pe jos – conștiința pamenilor evolua și în direcția de a nu mai arunca hârtii pe jos. Dar nu îndeajuns, căci am observat că muți ascundeau hârtiile sub tufe. Conștiința lor era acum suficient de evoluată pentru a nu mai arunca hârtiile pe jos, dar nu îndeajuns de ridicată ca să scape cu totul de ele! Nu lăsa ca acțiunea de a renunța cu totul la păcate să se încheie la jumătate, printr-un compromis, nu te mulțumi cu o cunștiință care ascunde păcatul, dar nu o rupe definitiv cu el. Întoarce-te înapoi la locutile unde le-ai ascuns, la marginile subconștientului tău și scoate-le afară pe toate! Ele vor plânge, vor implora, se vor scuza, vor cere amânare, dar fii fără milă, scoate-le afară pe toate – nici unul nu trebuie lăsat în ascunzătoare.