Începem căutarea

Viața nu poate fi abundentă decât dacă are izvoare abundente. Este evident că nici un orgnism nu poate cheltui mai multă energie decât primește din afară. Dar ce este acest din afară? Este el doar natura fizică și societatea umană? Sau pe lângă aceste două dimensiuni, înăuntru și în afară, mai există si o a treia dimensiune, deasupra? Mulți oameni au decis că nu există un deasupra cu care ei să poată intra în contact – în felul acesta au limitat viața la înauntru și în afară. Dar spre dezamăgirea și nedumerirea lor, ei fac descoperirea că înăuntru și în afară, în loc să le ofere resurse pentru o viață abundentă, pentru o viață din belșug, le opun rezistență; înăuntrul este divizat și în luptă cu el însuși, iar în afară este plin de contradicții. Izvoarele, deci, sunt inversate – curg în direcție opusă.

       Cineva a zis: “Dacă nu avem în noi ceea ce este deasupra noastră, vom ajunge în curând să cedăm la ceea ce este împrejurul nostru.” Ceea ce se întâmplă este că noi ajungem să fim condiționați și hrăniți de circumstanțe și prin aceasta slăbim și devenim anemici. Și dacă ne întoarcem înăuntrul nostru pentru a ne găsi resursele acolo, descoperim că fântâna este seacă. Un filozof a spus recent că “omul ajunge la un anumit punct în care face descoperirea că nu are resurse în sine însuși ca să se întregească și în felul acesta rămâne incomplet și decepționat”. Rezultatul este ceea ce un om inteligent și plin de aspirații a numit ”un sentiment de singuratate cosmica”. ”Nu sunt sigur – a continuat el – dacă faptele mele au sau nu au ceva cosmic la bază, dacă eu acționez în armonie cu ceva semnificativ, sau dacă acționez pur și simplu fără sens, în absolută singurătate, fără ca să existe cineva care să-mi susțină existența, sau să-i pese măcar de ea.” Omul ateu a fost definit ca ”un om care nu are mijloace invizibile de sprijin”.  ”Un sentiment de singurătate cosmică” – acesta este gândul frigid care își pune mâna lui rece pe nădejdile, aspirațiile și străduințele noastre. Am putea noi oare da la o parte mâna aceasta și să-i facem loc uneia calde? Am putea noi oare alunga acest sentiment de singurătate cosmică și să-l înlocuim cu sentimentul unei Prezențe cosmice vii, care este de partea noastră și în noi? Dacă răspunsul este pozitiv, el va afecta miezul, centrul vieții noastre. Căci dacă centrul este gol și lipsit de sens, atunci toată viața devine goală și lipsită de sens o dată cu el. Dar dacă locul acela central este plin și bogat în semnificații, atunci toată viața devine bogată în semnificații o dată cu el.