(2) Disciplinează-ți dorințele nefirești. Cea mai de seamă dorință nefirească pe care trebuie să o ții în frâu este dorința după băuturi alcoolice. Acestea sunt o amenințare colectivă din ce în ce mai mare. În ultimul deceniu (1931-1940, n.trad.) numărul celor respinși de la asigurarea medicală din cauza alcoolismului a crescut de la 12% la 34%; - unu din trei bărbați sau femei, astfel perfect eligibili pentru asigurare, au fost respinși din cauza beției (Robert S. Carrol, ”What Price Alcohol?”). spitalul Cook Country, Chicago, a întreprins un studiu de opt ani asupra a 3.422 de cazuri de pneumonie la vârste între 30-39 de ani. Dintre acestea au decedat 18,4% de abstinenți, 29,1% de băutori moderați și 42,5% de mari băutori. Judecătorul Hary H. Porter, de la Curtea Municipală din Evanston, Illinois, este de părere că 60% dintre accidentele de circulație se datorează influenței alcoolului. Raportul Forel, despre relația dintre alcool și sifilis, a arătat că 76% dintre bărbați și 66% dintre femei bolnave de sifilis au contractat această boală în timp ce erau sub influența alcoolului. Dr. C. C. Weeks, specialist britanic în problema alcoolului, citează patru medici scriitori care numesc alcoolul ca unul dintre cele patru calamități cele mai mari ale civilizației moderne – celelalte trei fiind cancerul, tuberculoza și bolile venerice (n.trad.: de la data scrierii acestei cărți, în 1945, situația s-a schimbat – locul tuberculozei a fost luat de bolile de inimă).
Să propovăduim moderația în folosirea alcoolului? Este o mare prostie să îndemni la moderație în folosirea unei substanțe al cărei prim efect este acela de a slăbi puterea de a te opri. Alcoolul afectează funcțiunile sistemului nervos în ordinea inversă a dezvoltării lor în individ și în rasă. Cele mai înalte funcțiuni și cele care s-au dezvoltat cel mai recent sunt primele afectate de acțiunea narcotică a alcoolului. Alcoolul afectează întâi acele funcțiuni care îl fac pe om să fie diferit și superior față de animale.
Nu este un act de noblețe să bei – ci o slăbiciune. Este o mentalitate de dezertor, un act de fugă, o cedare a nervilor. Înseamnă că nu mai ai resurse lăuntrice și că încerci să le găsești în sticlă. Numai oamenii slabi beau. Paharele sunt cârje pentru oameni șchiopi. Un englez, după ce m-a auzit spunând aceste vorbe, s-a dus la un var și a zis: ”Omul acesta are dreptate – totuși, dă-mi o cârjă.” Adu-ți aminte de acest cuvânt: ”cârjă”. Și pentru cine este făcută: pentru un șchiop!
1 commenti:
Proverbe 20:1
"Vinul este batjocoritor, bauturile tari sunt galagioase; oricine se imbata cu ele nu este intelept."
Habacuc 2:15
"Vai de cel ce da aproapelui sau sa bea, vai de tine care ii torni bautura spumoasa si-l ametesti ca sa-i vezi goliciunea!"
Efeseni 5:18
"Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh."
Trimiteți un comentariu