Cuvântul Săptămânal Septembrie 2011 (2)

Şi eşecurile ne pot da învăţătură spirituală
                      - Zac Poonen

Petru a putut deveni un apostol milos numai după ce el însuşi a greşit  
şi a căzut în păcatul lepădării de DOMNUL de trei ori. În mod  
categoric nu aceasta a fost voia perfectă a lui Dumnezeu pentru Petru  
ca el să păcătuiască în aşa fel; dar vedem totuşi că Dumnezeu a permis  
acest lucru ca să facă în Petru o lucrare. L-a făcut delicat şi  
înţelegător faţă de aceia care au eşuat în viaţa lor.
 
Isus n-a păcătuit nici măcar o dată şi, totuşi, El era infint de  
înţelegător şi de milostiv faţă de păcătoşi. Dar cu restul rasei lui  
Adam nu acesta este cazul. Aceia care n-au căzut niciodată într-un  
păcat mare ajung de obicei să fie duri, nemiloşi şi dispreţuitori faţă  
de păcătoşi.
 
Când ne uităm la circumstanţele prin care Petru a căzut într-un mare  
păcat, vedem că Dumnezeu l-ar fi putut proteja cu uşurinţă ca nici  
măcar să nu se confrunte cu ispita de a se lepăda de DOMNUL. Şi,  
totuşi, Dumnezeu a ales să nu-l protejeze de acele momente de ispitire.
 
În Ioan 18:15-18, vedem că Ioan şi Petru L-au urmat pe Isus la curtea  
marelui preot. Întrucât Ioan îl cunoştea pe marele preot, uşierul l-a  
lăsat să intre. Dar Petru n-a putut intra. Astfel că Ioan a intervenit  
şi, vorbind cu uşierul, a obţinut intrare şi pentru Petru. Pe moment,  
acesta a părut a fi un lucru bun. Remarcaţi, însă, faptul că Petru  
n-ar fi păcătuit în acea noapte dacă Ioan nu l-ar fi băgat în curte –  
pentru că numai acolo, în curte, Petru a fost luat la întrebări şi s-a  
lepădat de DOMNUL de trei ori (Vezi Ioan 18:17,25,27).
 
Am putea deci întreba: „De ce a permis Dumnezeu să se întâmple  
aceasta? De ce nu l-a împiedicat pe Petru să nu obţină intrarea în  
curte? A fost o greşeală din partea lui Dumnezeu?” Nicidecum.  
Dumnezeu, în suveranitatea Lui, i-a permis lui Ioan să-l aducă  
înăuntru pentru ca, prin propriul său eşec, Petru să poată obţine o  
învăţătură. El n-ar fi putut deveni liderul apostolilor şi  
evanghelistul principal al bisericii primare, fără să-şi fi dus la bun  
sfârşit acest curs din educaţia lui.
 
Satan avea agenţii lui pregătiţi să-l ispitească pe Petru, dar a  
trebuit să obţină permisiunea lui Dumnezeu ca să facă aceasta. Însă,  
Isus S-a rugat pentru Petru să nu-şi piardă credinţa în momentul  
grozavei căderi (Luca 22:31,32); şi rugăciunea lui Isus a fost  
ascultată. Petru a ieşit din acea experienţă drept un om zdrobit,  
milos. Niciodată în viaţa lui n-ar mai fi fost capabil să-i condamne pe  
păcătoşi cu asprime. De fiecare dată când ar fi fost tentat să facă  
astfel, şi-ar fi amintit propriul lui eşec şi atunci şi-ar fi diminuat  
acuzaţia.
 
Dumnezeu poate face ca cele mai rele lucruri care ţi s-au întâmplat în  
viaţă să lucreze pentru binele tău suprem, dacă ai credinţă. În timpul  
celor şapte săptămâni înainte de Rusalii, poate că de nenumărate ori  
Petru şi-ar fi dorit ca Ioan să nu fi obţinut permisiunea ca el să  
intre în curte în acea fatidică noapte, astfel încât el să nu se  
lepede de DOMNUL. Dar atunci n-ar fi fost zdrobit şi, în ziua de  
Rusalii, n-ar fi fost bun să predice evanghelia păcătoşilor.
 
Ştim că Petru a continuat să predice împotriva păcatului, pentru că el  
scrie în scrisoarea lui despre umblarea pe urmele lui Isus „care n-a  
făcut păcat”, îndemnându-i pe oameni „s-o sfârşească cu păcatul” (1  
Petru 2:2,22; 4:1,2). Dar acum el predica cu milă. Tocmai de aceea lui  
i s-a dat privilegiul de a deschide uşa evangheliei pentru iudei, în  
ziua de Rusalii, şi totodată neamurilor, în casa lui Corneliu. În  
oricare din acele cazuri, Dumnezeu i-ar fi putut folosi pe Iacov sau  
pe Ioan. Dar nu. El l-a folosit pe Petru – cel care eşuase lamentabil  
– pentru că el putea vorbi cu mai mare milă păcătoşilor îndărătnici,  
decât ar fi făcut-o ceilalţi doi.
 
David a fost un altul asemenea lui Petru. Odată când, din lene, a  
evitat să meargă pe câmpul de luptă, a alunecat rău şi a căzut în  
păcat – un păcat care a devenit ca o pată neagră împotriva lui pentru  
tot restul vieţii şi timp de secole după aceea (2 Samuel 11:1-5).  
Duhul Sfânt înregistrează: „Căci David făcuse ce este plăcut înaintea  
Domnului, şi nu se abătuse de la nici una din poruncile Lui în tot  
timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, Hetitul” (1 Împăraţi  
15:5). Cu toate acestea, Dumnezeu a folosit eşecul lui David ca să-l  
zdrobească, făcându-l să scrie Psalmul 51 - o porţiune de Scriptură  
inspirată care a binecuvântat milioane de oameni timp de nenumărate  
secole mai mult decât orice altă scriere a lui David. Niciodată n-ar  
fi putut David să scrie acel psalm dacă ar fi căzut într-un păcat mai  
mic. Căderea lui a trebuit să fie una mare şi adâncă şi cunoscută de  
toţi pentru ca el să poată fi pe deplin smerit şi zdrobit. De atunci,  
el a fost un om zdrobit pentru restul vieţii. Şi Isus se numeşte pe  
Sine Fiul lui David!!