Focalizarea rugăciunii tale să se mute de pe nevoia ta pe nevoia lui Dumnezeu

Cuvântul Săptămânal Noiembrie 2011 (2)

    - Zac Poonen

Istoria lui Samuel începe cu mama lui, Ana, care era stearpă. Este  
interesant de văzut câte femei sunt menţionate în Scriptură ca fiind  
sterpe, mulţi ani înainte de a avea copii – Sara, Rebeca, Rahela şi  
Ana. Ele toate L-au căutat pe Dumnezeu în rugăciune şi fiecare a dat  
naştere câte unui fiu care a avut un loc unic în planul lui Dumnezeu.  
Ele nu şi-au acceptat sterilitatea. S-au rugat cu toată seriozitatea  
pentru copii. Dumnezeu le-a răspuns cererii lor şi fiecare dintre ele  
au avut câte un copil prin care Dumnezeu a împlinit un scop unic.  
Numeroase femei se roagă pentru copiii lor în timp ce ei se află deja  
în pântece. Dar aceste femei s-au rugat cu o intensitate neobişnuită.  
Este minunat când un copil vine pe lume printr-o rugăciune atât de  
intensă. Aşa s-a născut Samuel.
 
Ana se rugase Domnului timp de mulţi ani pentru un copil. În cele din  
urmă, ea a făcut un jurământ, spunând: „Doamne, Dumnezeul oştirilor!  
Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei  
aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei  
Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru  
toate zilele vieţii lui” (1 Samuel 1:11). Acum a avut loc o schimbare  
a focalizării ei. La început, ea se gândise numai la propria ei  
nevoie: „Am nevoie de un fiu”. Apoi a început să spună: „Dacă am un  
fiu, îl voi da Domnului, întrucât şi Domnul are nevoie de el”. Când  
focalizarea rugăciunii noastre se mută de pe nevoia noastră pe nevoia  
lui Dumnezeu, atunci începem să obţinem răspunsuri la rugăciunile  
noastre. Domnul ne-a învăţat ca, înainte de toate, să ne rugăm:  
„Sfinţească-Se Numele Tău”.
 
În Israelul acelui timp era o mare nevoie spirituală. Poporul lui  
Dumnezeu decăzuse foarte rău. Liderii lui, ca Eli, erau de asemenea  
groaznic de decăzuţi. Din zilele lui Moise, Israel nu mai avusese  
niciodată un profet. Ana era o persoană atentă la mediul înconjurător;  
ea recunoscuse nevoia lui Israel după un profet. Astfel că Ana a  
continuat să se roage: „Doamne, nu doar că îl voi închina pe fiul meu  
Ţie, dar briciul nu va trece peste capul lui. El va fi un Nazireu  
închinat Ţie. Dacă îl poţi folosi să întorci la Tine acest popor,  
atunci el e al Tău”. Toată rugăciunea ei s-a mutat de pe nevoia  
proprie, pe nevoia lui Dumnezeu. Foarte adesea, rugăciunile noastre nu  
primesc răspuns pentru că ele sunt focalizate prea mult pe noi înşine.  
Este minunat că Samuel s-a născut unei asemenea mame.
 
Când Ana i-a dat naştere lui Samuel, ea nu şi-a uitat promisiunea. L-a  
adus pe fiul său la templu şi a spus: „Pentru copilul acesta mă rugam,  
şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau  
să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului” (1 Samuel  
1:27-28). Niciodată nu s-a dus să-l mai ia înapoi. Ea l-a învăţat pe  
acel micuţ băiat să îngenuncheze şi să se închine Domnului acolo. Este  
minunat să ai o mamă aşa evlavioasă. Apoi ea a cântat Domnului un  
cântec minunat de mulţumire (1 Samuel 2:1-10). Mai mult decât  
probabil, cântarea Mariei de mulţumire (Luca 1:46-55) a fost inspirată  
de cântecul Anei – întrucât versurile sunt foarte asemănătoare.