Ucenicie acasă‏

Cuvântul Săptămânal, Mai 2012 (2)

   -Zac Poonen 

Un ucenic este un elev şi un discipol al Domnului Isus. El este unul pentru care Isus reprezintă Modelul lui, căutând să-şi conformeze viaţa cu cea a Învăţătorului său în fiecare aspect posibil. La fel ca şi caritatea, ucenicia începe, de asemenea, mai întâi acasă.

Despre cei 30 de ani petrecuţi de Isus în Nazaret, sunt menţionate în Biblie numai două lucruri. În primul rând, în Evrei 4:15, ni se spune că El a fost ispitit la fel cum suntem şi noi, dar niciodată n-a păcătuit. Aflăm de acolo că, pe parcursul celor 30 de ani în Nazaret, El trebuie să se fi confruntat cu multe ispite– aceleaşi ispite cu care se confruntă oricine în timpul primilor 30 de ani din viaţă – din copilărie până la maturitate.

Marcu 6:3 ne spune că Isus avea cel puţin 4 fraţi şi 2 surori în familia sa. Existau, deci, cel puţin 9 membrii care trăiau în aceeaşi casă cu El – şi era o familie săracă. (Acest lucru îl subînţelegem când comparăm Luca 2:24 cu Levitic 12:8 şi descoperim că Maria era prea săracă să aducă jertfă Domnului chiar şi un miel.) Este aşadar evident că Isus n-avea un dormitor personal unde să se poată retrage când lucrurile deveneau dificile în casă. Ioan 7:5 ne spune, de asemenea, că fraţii Lui nu credeau în El. În mod clar erau invidioşi pe acest Unul din casa lor care niciodată nu se enerva, nici nu se purta egoist. În mod sigur că „se coalizau” toţi împotriva Lui de multe ori ca să-L tachineze şi să-L necăjească. Oricine a trăit într-o familie numeroasă, într-o casă mică, cu apropiaţi neîntorşi la Dumnezeu, înţelege problemele cărora Isus a trebuit să le facă faţă în Nazaret. Cu toate acestea, El n-a păcătuit niciodată. Mai mult decât atât, este foarte probabil ca Iosif să fi murit când Isus era adolescent sau când avea în jur de douăzeci de ani (deoarece nu aflăm niciodată nimic de Iosif în anii slujirii publice a lui Isus). În acest caz, răspunderea întrreţinerii familiei de 8 membrii a căzut pe umerii lui Isus, fiind cel mai mare fiu. Ca să întreţină acea familie, El a fost nevoit să muncească din greu. Fără îndoială că au existat nenumărate ispite cărora Isus a trebuit să le facă faţă în acele situaţii. Cu toate acestea, El n-a păcătuit.

În al doilea rând, Isus a continuat să le fie „supus” lui Iosif şi Mariei (Luca 2:51) – cât timp a trăit în casa lor – adică 30 de ani. Nu a fost uşor – după cum ştim cu toţii din copilăria noastră. De câte ori nu ni s-a întâmplat, când eram copii şi doream să facem ceva, părinţii noştri să ne ceară să facem cu totul altceva decât ne-ar fi plăcut nouă în mod natural! Putem, aşadar, să arătăm exemplul lui Isus tuturor copiilor noştri. Taţilor li se porunceşte să-şi crească copiii „în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4). Ce este „mustrarea şi învăţătura Domnului”? În primul rând, este exemplul pe care Domnul Însuşi l-a dat copiilor în timpul anilor petrecuţi de El în Nazaret.

Dacă un băiat sau o fată va urma exemplul Domnului din cele două sfere de mai sus la care ne-am uitat, şi el, sau ea, va creşte în înţelepciune, bucurându-se de favoarea lui Dumnezeu – după cum e scris despre Isus Însuşi (Luca 2:52).