Închide ușa tuturor gândurilor negative

            Am văzut că al doilea lucru pe care îl avem de făcut este să ne dăm seama că negativismul și sentimentele de inferioritate sunt nenaturale – sunt atât un păcat împotriva noastră înșine și a posibilităților noastre, cât și un păcat împotriva altora și împotriva lui Dumnezeu. O fată de la țară, care se mutase la oraș, leșina ori de câte ori vedea o vacă, chiar și în oraș. Vaca era legată în amintirea ei de ceva teribil de neplăcut ce i se întâmplase ei la fermă, așa că mintea ei retrăia și răscolea totul de îndată ce vedea animalul respectiv și leșina ca să scape de vacă și de ceea ce reprezenta ea. A trebuit ca fata să admită că o astfel de fugă de realitate este nenaturală, ceva artificial, ceva pentru care ea n-a fost făcută – o afecțiune a minții ei.

            (3) Închide-ți mintea tuturor gândurilor negative, chiar în clipa în care îți vin. Nu întreține gândurile acelea și nu le pofti să șadă, căci dacă ele îți captează atenția, te captează și pe tine; întâmpină-le la ușă și trântește-le ușa în nas; închide apoi ușa și aruncă cheia sub o sobă fierbinte ca să nu mai poți ajunge la ea. O asistentă medicală avea o deosebită antipatie față de un pacient. Odată, când trecea pragul să intre în salonul acestui bolnav respingător, ea s-a oprit să se roage; atunci i-a venit în minte cuvintele: ”De câte ori ați făcut aceste lucruri unora dintre acești micuți, Mie Mi le-ați făcut.” Inima i s-a umplut de dragoste. De atunci nici un pacient nu i s-a mai părut respingător. A fost bine că n-a acționat pe baza gândului negativ.

            Să nu admiți nici măcar în tine însuți, și cu atât mai mult în fața altora, că ai fi inferior sau că ți-ar fi teamă. Și mai mult decât orice, nu vorbi despre acestea ca despre virtuți; ele nu sunt virtuți, sunt păcate. ”De ce nu admiți că ești inferior?” – l-a întrebat cineva pe un negru, la care el a răspuns: ”Eu sunt un copil al lui Dumnezeu și din loialitate față de Tatăl meu, nu pot accepta că aș fi inferior.” Ca și copil al lui Dumnezeu, el nu era nicidecum inferior – i se deschideau orizonturi infinite. Prin urmare, credința în noi înșine nu înseamnă a ne ridica pe noi înșine, trăgându-ne de șireturile pantofilor. Ea este o credință înrădăcinată în relația noastră cu Dumnezeu. Rufus Moseley, marele on al lui Dumnezeu, a exprimat lucrul acesta prin aceste frumoase cuvinte: ”Duhul Sfânt mă face să-mi îndrept umerii și șira spinării.”