Standardul înalt de trăire al lui Iov

Cuvântul Săptămânal Decembrie 2011 (4)

       - Zac Poonen

În Iov, capitolele 26-31, Iov înşiră toate lucrurile bune pe care le-a  
făcut în viaţă ca să-i ajute pe alţii. Pe măsură ce citim aceste  
capitole, este uimitor să vedem lumina extraordinară pe care o avea  
Iov despre Dumnezeu şi căile Lui şi standardul înalt al trăirii lui în  
acele zile de demult, când nu exista nicio Biblie şi nici Duhul Sfânt  
nu locuia în lăuntru. Este bine să cercetăm anumite aspecte din aceste  
capitole, pentru că ele ne fac de ruşine provocându-ne să trăim astăzi  
la un nivel şi mai înalt.
 
El începe spunând cât de nebun este omul să sape adânc după aur dar să  
nu caute înţelepciunea (28:1,12,13). El continuă spunând că „frica de  
Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere”  
(28:28). 1000 de ani mai târziu, Solomon a spus exact acelaşi lucru,  
în Proverbe 9:10. Fără îndoială că el căpătase această înţelegere din  
citirea cărţii lui Iov. În capitolul 29, Iov continuă să vorbească  
despre trecutul lui, când trăia în prietenie cu Dumnezeu, ajutându-i  
pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe orbi, pe ciungi şi pe cei  
nevoiaşi. În capitolul 30, el se plânge că, în ciuda a tot binele  
făcut, acum suferea şi fusese adus de către Dumnezeu atât de jos.
 
În capitolul 31, el vorbeşte despre curăţia vieţii lui. Fusese precaut  
cu ochii ca să nu poftească după femei (versetul 1). El a avut lumină  
asupra acestui păcat înainte cu 2000 de ani ca Isus să vorbească  
despre el în Matei 5. Umblase cinsit, fără nicio înşelăciune  
(versetele 5,6), niciodată nu-i fusese infidel soţiei lui (versetele  
9-12), îşi tratase slujitorii cu bunătate (versetele 13-15), îi  
ajutase pe săraci, pe văduve iar pe orfani îi crescuse ca pe proprii  
lui copii (versetele 16-23); nu se încrezuse în aur, nici nu fusese  
idolatru (versetele 24-28), nu se bucurase de înfrângerea duşmanului  
(versetele 29,30), îngrijise de străini (versetele 31, 32); ori de  
câte ori păcătuise îşi mărturisise fărădelegea (versetul 33), nu se  
temuse de dispreţul oamenilor (versetul 34) şi îşi îngrijise până şi  
pământul cum se cuvine (verstele 38-40). El strigă la Dumnezeu să-i  
răspundă (versetul 35).
 
Putem vedea în aceste capitole ce om evlavios era Iov. El avea lumină  
asupra atât de multor domenii din viaţa lui şi era un om foarte  
săritor. Şi totuşi el nu avea lumină asupra unui singur lucru: mândria  
spirituală. Mândria faţă de evlavia lui. Dumnezeu l-a iubit pe Iov şi  
a hotărât că Iov trebuia, înainte să părăsească acest pământ, să aibă  
şi acea unică virtute a smereniei. Şi astfel, în imensa dragoste  
pentru Iov, Dumnezeu l-a trecut prin această încercare grozavă ca să-l  
facă deopotrivă de evlavios şi de smerit.
 
Când evlaviosul apostol Pavel a fost în pericolul de a se mândri,  
Dumnezeu l-a trecut şi pe el prin suferinţă. El i-a dat un ţepuş în  
carne, care era un sol al Satanei (2 Corinteni 12:7). Iov a primit de  
asemenea un sol al Satanei. Dar Pavel ştia de ce-l primise. Iov nu  
ştia. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi trece pe foarte  
mulţi oameni evlavioşi prin suferinţă, confuzie, împotrivire şi  
persecuţie - ca să-i smerească şi să-i zdrobească pentru ca El să  
poată turna harul Lui peste ei, pentru că El dă har numai celui  
smerit. Nu-l putem învinui pe Iov pentru faptul că s-a plâns. El nu  
avea o Biblie, nu avea Duhul Sfânt locuind în lăuntru sau un frate ca  
să-l încurajeze. Dar Pavel nu s-a plâns niciodată; şi nici noi n-ar  
trebui să ne plângem.