Marea nevoie de lideri buni‏

Cuvântul Săptămânal, Aprilie 2012 (2)

  -Zac Poonen

Starea oamenilor lui Dumnezeu depinde de liderul lor. Majoritatea  
liderilor din creştinismul zilelor noastre nu sunt suficient de  
puternici ca să-i poată ţine pe oamenii lui Dumnezeu pe calea dreaptă  
şi îngustă, pentru că liderii înşişi nu-L cunosc pe Dumnezeu şi recurg  
uşor la compromisuri. Ei caută să le placă oamenilor şi să fie  
populari la fel ca Aron şi de aceea Dumnezeu nu poate susţine  
conducerea lor. Moise şi Iosua n-au căutat niciodată să fie populari.
 
„Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot  
timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră  
toate lucrurile mari, pe care le făcuse Domnul pentru Israel”  
(Judecători 2:7). Dar când Iosua şi bătrânii din jurul lui au murit,  
nu s-a mai găsit niciun om temător de Dumnezeu care să-i poată  
înlocui. Şi aşa, „tot neamul acela de oameni a fost adăugat la  
părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu  
cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel” (Judecători  
2:10). Nu mai era nimeni care să-L cunoască pe Dumnezeu.
 
După mulţi ani de umblare prin multe grupuri creştine, trebuie să spun  
că am întâlnit foarte puţini lideri creştini care-L cunosc cu adevărat  
pe Dumnezeu şi care să poată spune ca Ilie: „Stau înaintea Domnului  
Dumnezeu”. Majoritatea oamenilor din lucrarea creştină a timpului  
nostru sunt predicatori de meserie. Ei studiază Biblia şi obţin un  
certficat, găsesc pe cineva care să-i susţină şi încep apoi să-I  
„slujească lui Dumnezeu”. Poate exista ceva sacrificiu în vieţile lor  
şi chiar zel. Dar zelul, sacrificiul şi cunoştinţele nu sunt de niciun  
folos dacă o persoană nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Statisticile lucrării  
lor pot fi impresionante, dar calitatea convertirilor va fi una slabă,  
deoarece ei nu-L cunosc pe Dumnezeu. Pot spune că au credincioşi  
născuţi din nou în biserica lor. Dar sunt aceşti „credincioşi” ucenici  
ai lui Hristos? Există o diferenţă imensă între credincioşii  
duhovniceşti şi credincioşii carnali. Orice om al lui Dumnezeu ştie că  
este mai bine să ai o mică biserică de credincioşi duhovniceşti, decât  
una mare de credincioşi carnali. Este ca şi cum ai spune că e mai bine  
să ai câteva becuri de 1000 de waţi, decât o sută de becuri de zero  
waţi.
 
Suntem chemaţi să fim lumina lumii. Însă, intensitatea luminii noastre  
depinde de cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă liderul nu-L  
cunoaşte pe Dumnezeu, nici oamenii nu-L vor cunoaşte pe Dumnezeu. Poţi  
studia Biblia şi o poţi preda şi membrilor din biserica ta, iar ei vor  
cunoaşte Biblia. Dar aceasta va fi ca şi cum ai preda chimia la o  
clasă de elevi. Aceasta nu-i va ajuta să-L cunoască pe Dumnezeu.  
Oamenii nu-L pot cunoaşte pe Dumnezeu acumulând informaţii Biblice.  
Poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu numai pe măsură ce treci prin încercări  
şi eşti pus la probă. În acele încercări trebuie să te smereşti şi să  
ai o dorinţă arzătoare în inimă pentru Dumnezeu. Acesta este modul în  
care-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu, iar nu participând la o strângere.  
Fără discuţie că avem nevoie să cunoaştem Scripturile, dar e necesar  
să mergem dincolo de Scripturi şi să căutăm să-L cunoaştem pe  
Dumnezeu. „Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor,  
vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi” (Daniel 11:32). Israeliţii  
nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi de aceea „au făcut atunci ce nu plăcea  
Domnului, şi au slujit Baalilor (Judecători 2:11). S-a întâmplat aşa  
pentru că Iosua murise şi acum nu mai era niciun lider temător de  
Dumnezeu care să-i conducă.
 
Istoria creştinismului din ultimii 2000 de ani este suprasaturată cu  
numeroase exemple de oameni pe care Dumnezeu i-a ridicat să înceapă o  
biserică sau o mişcare, care a adus o trezire spirituală în timpul  
vieţii lor. Dar, odată ce ei au murit, biserica (sau mişcarea) lor s-a  
degenerat la fel ca bisericile şi mişcările de dinaintea lor. Noua  
generaţie proclamă aceeaşi doctrină ca şi fondatorul şi aceeaşi teorie  
a sfinţirii, dar reprezentanţii nu mai sunt sfinţi cum a fost  
fondatorul. Mulţi dintre ei pretind că au acelaşi „botez în Duhul  
Sfânt” pe care l-a avut fondatorul. Dar viaţa şi lucrarea lor nu au  
aceeaşi ungere. Lipseşte ceva. Atunci Dumnezeu trebuie să ridice un  
alt om şi să înceapă ceva cu totul nou.
 
Dumnezeu Şi-a făcut întotdeauna lucrarea Sa cea mai importantă în  
biserică prin oameni izolaţi pe care El i-a ridicat în generaţii  
diferite, în ţări diferite. În jurul unui asemenea om Dumnezeu adună  
laolaltă alţi câţiva oameni care sunt preocupaţi nu atât de mărime,  
cât de calitate – de o mărturie pură pentru Dumnezeu în generaţia lor.  
Eu cred că biserica are nevoie de mulţi asemenea bărbaţi şi femei.