Zidirea bisericii presupune sacrificiu

Cuvântul Săptămânal, Aprilie 2012 (1)

  -Zac Poonen

„Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni  
5:25). Pentru a zidi biserica, noi trebuie s-o iubim în acelaşi mod în  
care a iubit-o Isus. Nu este suficient să ne oferim timpul şi banii.  
Trebuie să ne dăm pe NOI ÎNŞINE – viaţa sinelui nostru.
 
Când Dumnezeu a vrut să-Şi descrie dragostea Sa pentru om, El nu Şi-a  
putut-o compara decât cu un singur exemplu pământesc – dragostea unei  
mame pentru copilul ei nou-născut (Vezi Isaia 49:15). Dacă urmăreşti o  
mamă, vei vedea că dragostea ei pentru propriul bebeluş este plină de  
spiritul sacrificiului. Din zori şi până seara târziu, şi de-a lungul  
întregii nopţi, o mamă se sacrifică, şi se sacrifică şi se tot  
sacrifică pentru copilaşul ei; iar ea nu primeşte nimic în schimb.  
Pentru copilul ei, îndură cu bucurie durere şi discomfort, an după an,  
fără să aştepte ceva în schimb. În acest mod ne iubeşte şi Dumnezeu pe  
noi. Şi aceasta este natura pe care El doreşte să ne-o dăruiască şi  
nouă. Dar este imposibil de găsit o părtăşie undeva în lumea aceasta  
despre care să se poată spune cu onestitate că toţi membrii se iubesc  
unii pe alţii în felul acesta. Majoritatea credincioşilor ştiu numai  
cum să-i iubească pe aceia care sunt de acord cu ei şi care se alătură  
grupului lor. Dragostea lor este omenească şi foarte departe de  
dragostea jertfitoare a mamelor!! Cu toate acestea, dragostea Divină  
este ţinta către care ar trebui să tindem.
 
Unei mame nu-i pasă dacă ceilalţi din jur sacrifică sau nu ceva pentru  
copilul ei. Ea însăşi se va sacrifica bucuroasă. În acelaşi fel, acela  
care vede biserica la fel ca pe propriul copilaş nu-i va păsa dacă  
ceilalţi din jur sacrifică sau nu ceva pentru biserică. El însuşi se  
va sacrifica bucuros şi NU va avea nicio nemulţumire sau pretenţie  
faţă de nimeni altcineva. Aceia care se plâng că alţii nu se sacrifică  
de dragul bisericii nu sunt mame, ci bone angajate. Astfel de bone au  
ore de lucru fixe şi se vor plânge când bona pentru următorul schimb  
de 8 ore nu vine la timp.
 
Însă, o mamă nu lucrează în schimburi de 8 ore pe zi. Ea lucrează  
zilnic o tură de 24 de ore – an după an – şi nici măcar nu este  
plătită. Chiar şi atunci când copilul ei are 20 de ani, munca mamei nu  
s-a sfârşit!! Numai mamele pot avea lapte pentru copilaşii lor în  
fiecare zi. Bonele nu pot produce lapte pentru bebeluşii de care  
îngrijesc. În acelaşi fel, aceia care sunt ca mamele în biserică vor  
avea întotdeauna un Cuvânt pentru copiii lor spirituali – la fiecare  
întâlnire. Mulţi bătrâni nu au niciun Cuvânt pentru biserică deoarece  
ei sunt bone, nu mame.
 
O mamă nu aşteaptă nicio plată de la copiii ei. Niciun copil nu-şi  
plăteşte vreodată mama pentru serviciul ei. De fapt, dacă ar fi să  
calculăm salariile care ar trebui plătite unei mame până la vârsta de  
20 de ani a unui copil, plecând de la plata unei bone pe oră, veţi  
ajunge la o valoare foarte mare!! Niciun copil nu şi-ar putea plăti  
vreodată mama!
 
Acum, întrebarea care ni se pune este: Cine e dispus să lucreze în  
felul acesta pentru Domnul şi pentru biserica Lui – fără să primească  
nicio plată, ci doar să se dea pe sine însuşi, zi de zi, an de an,  
până când vine Isus? Dacă Dumnezeu poate găsi undeva măcar o persoană  
cu acest spirit, El o va folosi să zidească biserica mult mai mult  
decât i-ar putea folosi pe 10 000 de credincioşi nehotărâţi, care  
încearcă să-I slujească fără spiritul sacrificiului.
 
Când se va întoarce Isus pe pământ iar tu vei sta înaintea Lui, vei  
avea vreun regret cu privire la modul în care ai trăit, sau vei putea  
să te uiţi înapoi la o viaţă petrecută cu folos pentru împărăţia lui  
Dumnezeu? Mulţi hoinăresc şi-şi irosesc vieţile pe pământ. Trezeşte-te  
înainte să fie prea târziu şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cum  
calea Lui este calea sacrificiului. Cine are urechi de auzit, să audă.