Caută întotdeauna, până la sfârşitul vieţii, să fii un frate junior

Cuvântul Săptămânal, Iulie 2012 (2)

  -Zac Poonen 

În 2 Samuel 11, citim povestea marii căderi a lui David. Cu toţii putem învăţa o lecţie din modul cum a căzut. S-a întâmplat primăvara, „pe vremea când porneau împăraţii la război...” Împăraţii nu mergeau la război iarna, când era frig, dar primăvara porneau. În fiecare război, David era totdeauna liderul, conducând oştile Israelului în lupta împotriva duşmanilor. De data aceasta, însă, David a considerat că ar trebui să se relaxeze. Tocmai atunci, când ne oprim din luptă şi ne relaxăm, începem să păcătuim. Atunci când nu suntem în locul în care doreşte Dumnezeu să fim ajungem să cădem în păcat. Locul lui David era pe câmpul de luptă. În schimb, el dormea în palat. Dacă în acea zi ar fi fost pe câmpul de luptă, poate că niciodată n-ar fi căzut aşa.

Atunci când lucrurile ne merg bine şi încetăm să mai ducem noi înşine bătăliile Domnului, trimiţându-i mai degrabă pe fraţii noştri mai mici (juniori) să facă lucrarea Domnului, avem probleme. Mulţi lideri creştini stau ca regii în palatele lor, determinându-i pe fraţii mai mici să facă toată lucrarea cea grea de pe câmpurile de acţiune.

Până la sfârşitul vieţii îmi doresc să fiu mereu un frate junior. Şi la 90 de ani vreau să fiu pe teren, lucrând pentru Domnul. Vreau să fiu pe câmpul de luptă până la sfârşitul vieţii mele. Sper că şi voi doriţi să vă aflaţi tot acolo. Nu e niciun pericol pe câmpul de luptă. Pericolele sunt în palat. David s-a aflat în perfectă siguranţă cât timp era pe câmpul de bătălie. Numai în palat a fost în pericol.

Cădem în păcat când ne confruntăm cu încercări, situaţii grele, boală sau probleme financiare? Nu. Atunci când ne merge bine şi avem destui bani, când afacerile noastre prosperă şi când nimeni de acasă nu e bolnav – atunci păcătuim. Acela este timpul când trebuie să fiţi mai vigilenţi.

David a rămas acasă la Ierusalim (11:1). El n-a fost ca Moise care s-a rugat tot timpul cât Iosua a luptat. Dacă David s-ar fi rugat pentru Ioab, când acesta se afla în luptă, atunci ar fi fost în siguranţă. În schimb, el a dormit. „...Spre seară, David s-a sculat de pe pat”. Nu ştiu dacă dormise toată dimineaţa şi de-abia acum, după amiază, se sculase. El s-a sculat din pat şi, în loc să se roage mai întâi, a ieşit să se plimbe pe acoperişul palatului. Acela a fost momentul când a văzut-o pe această femeie frumoasă, Bat-Şeba, fiind ispitit. Dacă ar fi înăbuşit chiar atunci ispita şi ar fi oprit-o de la bun început, niciodată n-ar fi ajuns în stadiul final.

Când a privit şi a fost ispitit, ar fi putut întoarce spatele, spunându-şi: „Acesta este un lucru periculos. Să mă feresc.” Ar fi putut pleca şi petrece timpul în rugăciune pentru Ioab. Apoi, când a întrebat şi a descoperit că era soţia altcuiva, s-ar fi putut opri cel puţin la gândul că „Nu e posibil să fie a mea!” Dacă s-ar fi rugat pentru Bat-Şeba ca Dumnezeu să facă din ea o soţie pură, sfântă pentru Urie, chiar acea rugăciune l-ar fi împiedicat să păcătuiască. Dar, în acel moment, el a uitat tot ce era legat de Dumnezeul care-l făcuse rege. El era acum un puternic monarh care putea avea pe oricine îşi dorea. Şi aşa, el a comis adulter cu ea.