Ai grijă de atitudinea ta faţă de semenii tăi credincioşi în nevoie

   

  - Zac Poonen

În Matei 25: 31-46, Isus consideră atitudinea noastră faţă de semenii noştri credincioşi în nevoie.

Vedem aici că unii vor moşteni împărăţia pentru că au slujit semenilor lor credincioşi ca Domnului. Slujirea lor a fost atât de mult în secret încât mâna lor stângă nu ştia ce face mâna lor dreaptă (Matei 6:3). Într-atât încât atunci când Domnul le reaminteşte de binele pe care l-au făcut, ei nici măcar nu îşi aduc aminte! (Matei 25:37-39).

Tot aici Isus a învăţat că orice slujire care o facem pentru cei mai neînsemnaţi fraţi ai Lui este considerată slujire făcută pentru El (Matei 25:40). Este significant că El vorbeşte aici despre cei mai neînsemnaţi, pentru că tendinţa noastră este să-i slujim pe cei mai importanţi dintre credincioşi şi să-i ignorăm pe cei săraci şi pe cei dispreţuiţi! Cei care sunt ocupaţi cu mâncat şi băut, cumpărat şi vândut, şi construit şi cultivat doar pentru ei înşişi, vor fi cu siguranţă lăsaţi în urmă când Isus se va întoarce (Luca 17:28, 34).

Doar cei a căror slujire a inclus un interes duios de a-i sluji pe semenii lor credincioşi vor fi luaţi sus. Într-un alt pasaj, Isus vorbeşte unui alt grup de oameni – care sunt în contrast cu acest grup. Aceştia sunt aceia care îşi amintesc toate lucrurile bune pe care le-au făcut în numele Domnului. Se află şi ei la scaunul de judecată, şi ei îi reamintesc Domnului că au scos demoni, au predicat, au vindecat bolnavii în numele lui Isus, etc. Dar ei sunt respinşi de Domnul, chiar dacă au făcut toate aceste lucruri, pentru că le lipsea cea dintâi cerinţă, aceea a unei vieţi de sfinţenie ascunsă înaintea lui Dumnezeu. Ei au fost absorbiţi de măreţia darurilor lor.

Este interesant să vedem contrastul.

Cei care au vindecat bolnavii sunt izgoniţi afară (Matei 7:22, 23). Dar cei care doar au vizitat pe bolnavi moştenesc împărăţia! (Matei 25:34,36). Dumnezeu nu ne cere să vindecăm pe bolnavi dacă nu ne-a fost dat „înzestrarea” darului vindecării. Dar putem vizita bolnavii şi să-i încurajăm şi să-i binecuvântam în numele Domnului. Vom vedea atunci că suntem gata pentru întoarcerea lui Hristos, în timp ce mulţi care au vindecat bolnavii sunt lăsaţi în urmă! Să-i slujim pe ceilalţi în felul acesta trebuie să fim dispuşi să fim incomodaţi.

Cei care nu vor niciodată ca planurile lor zilnice să fie perturbate de întreruperi din partea oamenilor nevoiaşi, vor fi cu siguranţă lasaţi în urmă când va veni Isus. Trebuie să sacrificăm timp, bani şi mai presus de toate, planurile noastre şi voia noastră, dacă vrem să-i slujim pe alţii în numele Domnului.

Egoismul este atât de înrădăcinat în firea noastră, încât chiar şi atunci când ne-am curăţat de păcate ca pofta ochilor, mânie şi invidie, este posibil să trăim doar pentru noi înşine. Poate exista o sfinţenie, ca sfinţenia fariseiilor, care este preocupată doar cu noi înşine şi care nu ne eliberează de egocentrism. Aceasta poate fi o imitaţie a sfinţeniei adevărate; totuşi este uşor să fii înşelat de ea.

Isus ne-a învăţat să ne rugăm „Dă-ne...Iartă-ne...Izbăveşte-ne...”(Matei6:11-13). O sanctificare care nu ne dă o preocupare pentru ceilalţi care sunt încă în păcatele lor şi în nevoie, este o imitaţie fără valoare care este bună de aruncat la gunoi.

Trebuie să ne reorintăm felul de a gândi („reînoirea minţii voastre” Romani 12:2) cu scopul de a ne pune în „pielea altora” şi a-i înţelege prin ce trec. Aceasta este gândire asemeni lui Hristos, care ne pregăteşte să moştenim împărăţia viitoare. Unul care se gândeşte doar la nevoile lui şi ale familiei lui, oricât de „sfânt” ar fi, el se înşeală singur dacă crede că este gata pentru venirea lui Hristos.