Dragostea dintâi – Dragoste pentru Domnul şi dragoste unul pentru altul

    - Zac Poonen
 

În Apocalipsa 2:2-3 Domnul laudă mesagerul de la Efes pentru osteneala şi răbdarea lui şi pentru eforturile lui de a ţine biserica pură de oameni răi. Fără îndoială a luptat o bătălie împotriva deşertăciunii lumeşti pentru a o împiedica de a intra în biserică. Nu doar aceasta, el chiar s-a străduit să ţină biserica pură în doctrină. El i-a încercat pe cei ce au pretins a fi apostoli şi a dovedit afirmaţiile lor a fi false.

Mesagerul bisericii din Efes a „îndurat” pentru numele Domnului fără a se da bătut (Apocalipsa 2:3). Ce om minunat a fost acest mesager conform standardelor majorităţii creştinilor. Şi ce biserică minunată părea să fie biserica din Efes – una care tudeşte, rabdă, ţine departe oamenii răi, ţine afară doctrine false şi îi demască pe înşelători – punând în acest fel accentul pe ambele, neprihănire a vieţii şi puritate a doctrinei. Ai fi crezut că o astfel de biserică are tot ce vrea Domnul să găsească într-o biserică. Dar vai, nu a fost aşa. Îi lipsea lucrul principal pe care-l căuta Domnul. Şi-a lăsat dragostea dintâi – dragostea pentru Domnul şi dragostea unul pentru altul (Apocalipsa 2:4).

Ce le-a spus Domnul în esenţă este aceasta: „În mijlocul zelului vostru şi a activităţii voastre, M-aţi pierdut din privire. Aţi pierdut acea consacrare pasionată care aţi avuto odată pentru Mine. V-aţi ţinut departe de rău şi a-ţi evitat erorile doctrinale. Dar amintiţi-vă cum mă iubeaţi fierbinte la început când v-aţi convertit şi cum făceaţi atunci totul din dragoste pentru Mine. Acum totul a degenerat într-o rutină plictisitoare. Încă mergeţi la întâlniri, citiţi Biblia şi vă rugaţi. Dar totul a devenit un ritual.” Biserica devenise aici ca o soţie care îşi slujea soţul cu bucurie din dragoste pentu el, dar care acum considera aceleaşi sarcini o corvoadă – pentru că focul dragostei se stinse-se în căsnicia ei. În zilele de altădată, obişnuia să-şi aştepte nerăbdătoare bărbatul în fiecare seară să se întoarcă de la birou. Dar nu acum. Îi este încă credincioasă, dar şi-a pierdut dragostea dintâi.

Ce doreşte un şot de la soţia lui în primul rând? Este dragostea ei sau strădaniile ei? Bineînţeles că dragostea ei. Este la fel şi cu Domnul. El doreşte dragostea inimii noastre mai întâi şi pe primul loc. Când aceasta nu mai este, tot ce facem devin fapte moarte. Faptele bune devin fapte moarte când dragostea pentru Dumnezeu nu este forţa motrice din spatele acestora.

Credincioşii aici şi-au pierdut deasemenea dragostea lor fierbinte unul pentru celălalt. Nu mai puteau fi îngăduitori cu slăbiciunile unul altuia sau să treacă cu vederea păcatele unul altuia. Şi-au pierdut şi dragostea unul pentru altul. Mesagerul şi-a pierdut dragostea dintâi – şi treptat biserica deasemenea a devenit asemeni mesagerului ei.

Aceasta nu era o eroare minoră. Era o cădere uriaşă – pentru că Domnul spune „Aminteşte-ţi deci de unde ai căzut.” De obicei noi credem că un credincios a căzut doar atunci când cade în adulter, furt sau fumat etc. Când însă devenim simţitori la vocea Duhului, vom recunoaşte că chiar şi cea mai mică pierdere a devotamentului pentru Domnul şi cea mai mică răcire în dragostea pentru ceilalţi este deasemenea semn de renegare.

Era o singură soluţie la această problemă. ”Pocăieşte-te şi fă faptele care le făceai la început” spune Domnul (Apocalipsa 2:5).