luni, 7 ianuarie 2013

Funcţia principală a bisericii este să dea lumină





În Apocalipsa 1:11-20 este scris: „Scrie într-o carte ceea ce vezi şi trimite-le-o celor şapte biserici - în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardis, Filadelfia, Laodiceea!" M-am întors să văd ce voce vorbea cu mine - şi când m-am întors am văzut şapte sfeşnice de aur, iar în mijlocul lor pe cineva care semăna cu Fiul Omului. Era îmbrăcat într-o robă care-I ajungea până la picioare şi purta un brâu de aur peste piept. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins în cuptor, iar vocea Îi era ca vuietul multor ape. În mâna dreaptă avea şapte stele şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui, ca mort. El şi-a pus peste mine mâna dreaptă şi mi-a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu! Am fost mort, dar acum sunt viu pentru totdeauna! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor! Aşadar, scrie ce ai văzut, ce este acum şi ce urmează să se întâmple după acestea! Cât despre misterul celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă şi al celor şapte sfeşnice de aur - cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici, iar cele şapte sfeşnice sunt cele şapte biserici.“

Dumnezeu ne dă mesaje nu doar pentru noi, ci şi pentru alţii. Când Dumnezeu ne vorbeşte, este un obicei bun să notăm în scris ceea ce auzim, aşa cum i s-a poruncit lui Ioan să facă aici (v.11). Poate că altfel el ar fi uitat ce i-a vorbit Dumnezeu.

Mesajul în acest caz a fost pentru cele şapte biserici din Asia. Ceea ce era cunoscut atunci ca Asia, este astăzi o mică parte din Turcia. Toate aceste 7 biserici erau amplasate pe o rază de 75 de mile. Observaţi însă că deşi erau aşa de aproape una de cealală, nu erau numite colectiv “BISERICA din Asia”. Erau numite “BISEICILE din Asia”.

Acesta este un detaliu minor, însă foarte important. “Biserica din Asia” ar fi însemnat că aceste biserici deveniseră o confesiune cu sediu central. Însă “bisericile din Asia” indică faptul că fiecare biserică era o biserică locală direct sub autoritatea Domnului.

Biserica este o lucrare a lui Dumnezeu, zidită de Hristos. Confesiunile sunt lucrarea oamenilor. Toate învăţăturile şi scrierile apostolilor indică clar că voia lui Dumnezeu este ca fiecare biserică să fie direct sub autoritatea lui Hristos şi nu parte a unei confesiuni.

Nu exista nici un episcop sau administrator responsabil de aceste şapte biserici, căruia Ioan să îi trimită aceste scrisori pentru a le distribui bisericilor. Fiecare scrisoare a trebuit să fie trimisă individual mesagerului acelei biserici – pentru că fiecare biserică era un ansamblu independent. Domnul a atribuit apostoli bisericilor. Ioan însuşi era unul dintre aceştia. Dar Domnul nu a atribuit episcopi şi conducători.

Nu există o aşa numită “Biserica din India”. Sunt biserici în India, şi acestea sunt zidite de Domnul în diferite localităţi, fiecare dintre acestea direct sub autoritatea Lui.

Scopul final al lui Satan este să-şi zidească propria lui “biserică” mondială, Babilon. Şi primul pas înspre acest scop a fost să grupeze bisericile în confesiuni cu multe secole în urmă. El ştia că misiunea de a zidi Babilonul ar fi fost alminteri imposibilă. Noi nu trebuie să fim ignoranţicu privire la uneltirile lui Satan.

Cele şapte sfeşnice de aur simbolizează cele şapte biserici (v.20). Sub vechiul legământ, templul avea UN SINGUR sfeşnic cu şapte ramuri. Aceasta pentru că toate seminţiile lui Israel erau ramuri ale unei singure “confesiuni” cu sediul central şi liderii săi în Ierusalim.

Este însă diferit sub noul legământ. Sunt şapte sfeşnice diferite, fiecare total separat de cealălalt. Motivul, aşa cum am văzut mai sus, a fost pentru că fiecare bisercă era în mod independent sub autoritatea lui Hristos, cu toate acestea în părtăşie cu alte biserici prin intermediul Capului.

Biserica, fiind numită sfeşnic, indică faptul că în ochii lui Dumnezeu funcţia ei principală este să dea lumină. Sfeşnicile fiind din aur indică originea Divină a adevăratei biserici. Este zidită de Domnul şi nu de oameni.

Un sfeşnic nu este menit a fi doar un ornament. În acelaşi fel nici biserica! Lumina pe care fiecare biserică trebuie să o ofere este Cuvântul lui Dumnezeu, care singur este o lumină pe cărarea nostră în această lume întunecată (Psalmul 119:105). Când în loc să ofere această lumină, aşa numitele “biserici” încep să se specializeze în conducerea de şcoli şi spitale şi în a face lucrare socială, putem să fim siguri că s-au îndepărtat de la scopul primar al lui Dumnezeu.

Când Ioan s-a întors să vadă cine vorbea, el l-a văzut pe Isus (v.12,13). Dar l-a văzut în mijlocul bisericilor. Domnul caută să se dezvăluie şi să le vorbească altora prin biserica locală.

Primul sălaş al lui Dumnezeu menţionat în Biblie este rugul aprins pe care l-a văzut Moise în pustie (Deuteronom 33:16). Asemeni lui Ioan, şi Moise s-a întors atunci să vadă acea privelişte minunată. Şi atunci Dumnezeu I-a vorbit (Exod 3:3).

În ziua de azi, biserica este sălaşul lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte ca fiecare biserică să fie în flăcări cu Duhul Lui asemeni rugului aprins. Când oamenii se uită la biserica locală, ei ar trebui să vadă viaţa lui Hristos demonstrată prin membrii acelei biserci. Apoi, Dumnezeu le poate vorbi oamenilor prin bisercă.

 
 
 
   - Zac Poonen 

0 commenti:

Trimiteți un comentariu