Proptele cedează

                  Am văzut săptămâna trecută că dacă pleacă Dumnezeu, atunci pleacă împreună cu El tot ceea ce are valoare – totul  rămâne fără bază, fără permanență, fără o semnificație finală. Întreaga situație este descrisă de Isaia în următoarele cuvinte: ”În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, drugul acela împlântat într-un loc tare va fi scos, va fi tăiat și va cădea, și povara care era pe el va fi nimicită, căci Domnul a vorbit” (Isaia 22:25). Când propteaua civilizației materiale, de care noi am sprijinit azi totul, este frântă de o dislocare economică, atunci tot ceea ce am sprijinit noi, tot ceea ce am clădit bazându-ne pe această proptea – planurile noastre, speranțele, viitorul nostru – se prăbușește odată cu ea. Noi am sprijinit totul pe o proptea greșită, pe propteaua nesigură a banilor. Propteaua bună, adevărata temelie, ar fi trebuit să fie Dumnezeu – căci, deoarece El rezistă presiunii lucrurilor, totul rezistă odată cu El. Unul dintre cei mai bogați oameni din Middle Western s-a tot gândit la ce ar putea să-i dea fiicei sale ca zestre. El a început prin a se gândi la bunuri materiale și a parcurs lista de sus până jos, dar le-a respins pe toate ca nefiind suficient de sigure. În cele din urmă, omul s-a oprit la religie, ca singura moștenire sigură, pe care ar fi putut s-o laso copilei lui. O concluzie interesantă, mai ales prin faptul că el nu era un om religios. Numai că s-a ivit o sificultate: fata nu putea primi religia ca pe o moștenire. Pentru ca religia să devină cu adevărat a ei, fata trebuia să și-o aleagă ea însăși.

                Dar în prezent nu mai este un lucru ușor să-ți alegi credința, deoarece climatul intelectual s-a schimbat, cel tradițional cedând locul celui științific. În climatul tradițional acceptai pur și simplu ceea ce se transmitea din generație în generație, fără discuții;  într-un climat științific, însă, totul trebuie verificat, căci știința crede într-o cunoaștere verificată. Poate, oare, cunoașterea din sălile de clasă ale școlilor să fie o cunoaștere verificată, iar cunoașterea din biserici să fie o ipoteză neverificată? Acesta este un dualism imposibil și el ar face ca religia să fie imposibilă pentru omul modern.

               Proptele de care am sprijinit civilizația noastră modernă se frâng. Am ajuns la sfârșitul a ceea ce profesorul Sorokin numește o ”societate a simțurilor”. Ea s-a epuizat pe sine în confruntarea cu faptele vieții. A devenit o societate falimentară. Și dacă trebuie să adoptăm un nou punct de sprijin, pe Dumnezeu, va fi oare acest punct pasibil de verificare? Ni Se va verifica El Însuși, ni Se va dovedi El, oare, ca Autoadeveritor?