
Ceea ce contează este caracterul lui Dumnezeu. Căci așa cum este Dumnezeu așa trebuie să fim și noi – caracterul Lui îl determină pe al nostru. Și oare cum este Dumnezeu în caracter? Mă uit cu atenție în natură și ajung la concluzia că Dumnezeu este lege. Îmi place acest lucru, dar eu vreau ceva mai mult decât legea și dincolo de lege. Eu nu sunt un supus care cere o lege, eu sunt un fiu care caută un Tată. Natura nu-mi poate vorbi despre Tatăl meu – cel puțin nu-mi poate vorbi pe înțelesul meu. Și revelația perfectă nu-mi poate veni nici prin profet, nici prin învățător, căci revelația trecând prin ei devine limitată, uneori chiar deformată, din cauza mediului uman imperfect prin care se transmite. Și revelația nu-mi poate veni în mod desăvârșit nici printr-o carte, căci cartea nu se poate ridica deasupra vieții – se știe doar că mediul în care apare o literatură își toarnă conținutul în acea literatură. Așa că, în cel mai bun caz, o carte va exprima doar cel mai înalt nivel al experienței noastre. Singura cale completă de revelație este printr-o viață – printr-un caracter care să ne arate cum este caracterul lui Dumnezeu. Și caracterul acela este Hristos, viața umană a lui Dumnezeu, acea parte din Dumnezeu pe care noi am fost în stare să o vedem. Biblia este deci relatarea inspirată a revelației. Revelația este văzută pe fața lui Isus Hristos. Este oare Dumnezeu asemenea lui Hristos? Da, este. N-aș putea fi în stare să exprim ceva mai înalt. Și n-aș putea să mă mulțumesc cu ceva mai puțin.
0 commenti:
Trimiteți un comentariu