Pasul al patrulea

        Ajungem acum la cel mai important dintre pași:

        (4) Dă-te pe tine însuți lui Hristos, cu tot ceea ce-ți aparține. Aceasta este puctul crucial și dacp nu-l faci cum trebuie, dacă ratezi aici, ai blocat întregul proces. Între două persoane nu există iubire adevărată dacă nu este o renunțare la sine reciprocă. Dacă unul dintre cei doi are o reținere față de celălalt, o rezervă care îl împiedică să se dăruiască total, dragostea este blocată, ea va rătăci și nu va înflori, oricât te-ai trudi tu să iubești lăturalnic, fără să-ți angajezi eul total. Așa că între tine și Dumnezeu nu poate exista iubire, fără o predare lăuntrică. Nu o predare a unui lucru ori a altuia, ci o predare de tine însuți, predarea eului tău esențial.

        O femeie minunată a ajuns la epuizarea resurselor. Viața ei, concentrată în jurul propriului eu, își consumase toate posibilitățile. Ea ajunsese la faliment lăuntric. Și atunci și-a dat seama că eul ei trebuie să-și dea demisia dacă ea vrea să se regăseasca pe sine. Dar lupta era grea. Întotdeauna este grea. Așa cum a spus cineva: ”Multe bătălii s-au dat pe câmpurile de luptă, dar n-a fost niciodată una mai grea decât  lupta dintre mine și mine în cămăruța aceea.” I-am spus acestei femei că bătălia inițială este cea mai grea, că unui avion îi trebuie energie de două ori mai mare să decoleze decât să zboare. Ne-am plecat în rugăciune. L-a sfârșitul acelei rugăciuni ea a deschis ochii și a exclamat: ”Dar... am decolat!” Femeia a rupt-o cu vechea viață și a trăit o minunată descătușare. Mi-a dat mie sticla ei de whisky și tabachera ei de aur, spunându-mi: ”Nu mai am nevoie de ela.” Apoi a aruncat și somniferele. A aruncat, deci, toate cârjele.

         Mai multe zile, femeia a fost extraordinar de fericită – și apoi un nor. ”Eu sunt ca un copil adoptat într-o nouă familie – totul este frumos, dar un singur lucru lipsește – nu pot vedea fața Tatălui meu.” Și apoi, motivul acestei lipse a ieșit la iveală. Ea predase sticla de whisky și tabachera în schimbul propriului eu. Încercase să-L cumpere pe Dumnezeu cu lucrurile acelea! Și când a înțeles aceasta, s-a grăbit să se adauge pe sine sticlei și tabacherei. Apoi, a văzut fața Tatălui. Și acum ea este cu adevărat fericită a pierdut un ”eu” întors pe dos, confuz, și a găsit un ”eu” unit, descătușat, fericit.