Dușmanul al treilea – mânia, resentimentele și ura

            Am văzut până acum doi dintre cei 15 dușmani ai personalității umane și anume lipsa unei credințe vitale în Dumnezeu și consecința acesteia, egocentrismul. Ajungem acum la al treilea: resentimentele, mânia și ura. Odată cu aceasta intrăm în domeniul sentimentelor, al emoțiilor.

            Epocii noastre îi este teamă să fie emotivă și totuși se dovedește a fi o epocă extrem de emotivă. În realitate, emotivitatea este o trăsătură dominantă a acestei generații. Și cea mai mare parte a acestei emotivități este distructivă. O generație căreia îi este teamă să fie emotivă sfârșește prin a urmări tocmai lucrul de care se teme. Ea a încercat să suprime emoțiile, iar ele, date afară pe ușă, s-au întors pe fereastră.

            Căci emoțiile sunt o parte din noi înșine și ele nu pot fi eliminate sau suprimate. Orice încercare de a le elimina sfârșește prin a crea complexe. Ele se retrag în subconștient și acolo devin un agent de infectare, de coacere. Nu putem suprima emoțiile. Singurul lucru pe care îl putem face este să le dirijăm spre scopuri și țeluri înalte. Sentimentele sunt forțele motrice ale personalității. Ele te pot împinge spre stânci sau spre mările deschise ale împlinirii.

            Să luăm mânia ca exemplu. Este un instinct de autoprotecție și de pretecție a altora. Ea ne determină să ne ridicăm și să luptăm împotriva dușmanilor primejdioși ai personalității umane. Suntem porniți împotriva răului și de aceea ne încordăm împotriva lui și ne opunem lui. Căci altfel ar însemna să-l lăsăm să ne acapareze, pe noi și pe alții. Nietzsche avea dreptate când a scris că ”virtutea n-are nici o valoare dacă nu este biciuită până se înfurie”. Căci altfel, noi am fi niște ”vaci morale durdulii și mulțumite de ele însele”. Capacitatea noastră de a iubi binele determină capacitatea noastră de a urî răul. Dar observați că ceea ce trebuie biciuit ca să se înfurie este virtutea noastră – nu mândria sau orgoliul rănit sau temerile noastre. Există o diferență ca de la cer la pământ între acestea două: una este concentrarea către scopuri mai înalte și de aceea este constructivă; cealaltă este dedicarea pentru țelurile eului rănit și de aceea este distructivă. Prima este mânia dreaptă, a doua mânia nedreaptă.