Cea mai pătrunzătoare poveste care ilustrează rezultatele egocentrismului este cea a lui Iuda. Iuda a început sus, sus de tot, în poziție de ucenic al Domnului. Dar...
În primul rând el a crezut că e cu putință să-i dai prea mult lui Isus (Ioan 12:5). El a protestat la dărnicia atât de mare a femeii. Protestul era un semn al refuzului său interior de a se dărui sine.
În al doilea rând: ”Ce-mi dați?” (Matei 26:15). Observați setea lui de câștig – deci egocentrismul lui. Cererea aceasta a fost și primul pas în jos al fiului risipitor: ”Dă-mi.” Când cineva începe să zică ”dă-mi”, el este pe panta decăderii.
În al treilea rând: ”Iuda căuta un prilej nimerit să-L dea în mâinile lor” (Matei 26:16). El căuta să-și aranjeze lucrurile în așa fel încât să nu se destrame.
În al patrulea rând: planurile și viața lui s-au destrămat, căci Isus a zis: ”Cel ce a întins cu Mine mâna în blid.” Și la întrebarea lui Iuda: ”Nu cumva sunt eu, Învățătorule?” Isus a confirmat din nou: ”Da, tu ești” (Matei 26:23-25). Miezul lucrurilor a început să fie dat la iveală. Lumea lui Iuda începuse să se destrame.
În al cincilea rând: ”Atunci Iuda... a văzut” – a văzut că lumea lui se destrăma, se prăbușește (Matei 27:3). (a) El ”s-a căit” (v. 3), adică s-a întors, dar s-a întors într-o direcție greșită, căci regretul lui l-a făcut să se întoarcă la preoți și la bătrâni – s-a întors la cei cărora Îl vânduse, în loc să se întoarcă la Isus. (b) ”El a adus înapoi cei 30 de arginți” (v. 3), încercând să cârpească lumea ce se destrăma, printr-o restituire de suprafață. Iuda a adus înapoi banii în loc să-și aducă eul. (c) ”Ce ne pasă nouă” (v. 4). Și Iuda face acum îngrozitoarea descoperire că lumea pe care și-o clădise cu atâta trudă este o lume în care n-ar fi trebuit să se încreadă. Tovarășii lui de afaceri îl lasă baltă. Păcatul n-are putere de coeziune, de legare a oamenilor între ei. (d) ”Iuda a aruncat arginții” (v. 5), a aruncat lucrul care contase atât de mult la început! Lucrul pe care-l prețuise încetase să mai aibă valoare, argintul se transformase în cenușă. (e) ”Și s-a dus” (v. 5), s-a dus de la marea șansă pe care o avusese, de la viață, de la Hristos. Păcatul este centrifug. (f) ”Iuda s-a spânzurat” (v. 5). Eul care fusese atât de lacom la început, care ceruse atât de mult, care era centrul vieții, și care spunea încontinuu doar ”dă-mi”, devine acum ceva îngrozitor, ceva cu care nu se mai poate trăi. Așa că Iuda a apânzurat eul care-l adusese pe panta decăderii. Prăbușirea totală va fi sfârșitul oricărui eu centrat asupra sa însuși.
0 commenti:
Trimiteți un comentariu