Pedeapsa egocentrismului este inerentă

            Egocentricul își este propria sa pedeapsă. Budd Schulberg, în ”Ce-l face pe Sammy să alerge”, după ce descrie viața egocentrică – dar aparent de succes, a lui Sammy, încheie cu cuvintele: ”Inconștient, speram să fiu pe aproape când Sammy își va primi ceea ce merita, și  ceea ce-l așteaptă. Dar acum mi-am dat seama că ceea ce-l așteaptă nu este sub forma unui preț pe care va trebui să-l plătească brusc, ci un proces, o boală, un cancer care-l roade pe tăcute, dar ale cărui simptome se intensifică treptat: succes, singurătate, frică. Mi-am zis: tu ești singur, băiete, ești îngrozitor de singur. Asta-i ceea ce ți-ai dorit, asta-i ceea ce ai căutat... Îngrozitor de singur în boală sau în sănătate, în bine sau în rău... până când moartea te va despărți de singurul tău prieten, de singurul tău dușman – de tine însuți.”

            În drama Peer Gynt, eroul care este călăuzit după principiul că trebuie să fie el însuși, vizitează un ospiciu de nebuni, unde, crede el, oamenii nu mai sunt ei înșiși. Dar directorul ospiciului îl corectează: ”Tocmai aici este locul unde oamenii sunt mai mult ca oriunde ei înșiși – ei înșiși și nimic altceva decât ei înșiși – navigând cu toate pânzele eului întinse. Fiecare dintre ei s-a închis într-un butoi al eului, astupat cu un dop al eului și acum fermentează într-o pivniță a acestui eu. Nici unuia nu-i pasă de vaiurile altora și nici unul n-are o lacrimă pentru tragediile altora. Nici unuia nu-i pasă de ceea ce gândesc alții.”

            Există o cale de ieșire din iadul egocentrismului. Dr. Fritz Künkel scrie: ”S-a dovedit că toate greșelile, toate slăbiciunile, toate aberațiile pot fi identificate ca avându-și originea în egocentrismul omului respectiv. În consecință, problema fundamentală a autoeducației poate fi definită ca problema înfrângerii propriului egocentrism.” Dar cum să-ți înfrângi egocentrismul? Printr-un act deliberat, hotărât, de predare de sine. O voință, o acceptare de a muri față de acest eu meschin așa încât un eu mai larg, mai cuprinzător, să-și poată face apariția. O femeie care vorbea în fața unei adunări de femei nu s-a putut abține și a izbucnit în plâns. După aceea i-a fost așa de ciudă că nu s-a putut abține încât i-a scris fiecărei femei în parte să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Dar acea descătușarea de sine a fost lucrul cel mai bun care i se putea întâmpla vreodată. Ea a dus la o predare inconștientă a meschinului său eu  lui Dumnezeu – a dus la convertirea ei. Lacrimile au făcut acest lucru!